3,756 matches
-
e prea puțin loc între secunde îmi spui și eu alerg pe scară sus-jos încât se dilată pereții până încapi știi totul este dezmierdat de un colind mai întâi mi se luminează glezna apoi îți înfrunzesc mâinile și cresc spre tâmple ca un copac lampadar sunt vie priviți-mi ochii sunt lemn de vioară și aștept noaptea acelui cântec un cântec auzisem din toată povestea asta cum se evadează dintr-un străin că ochii sunt porți deschise către cămășile celorlalți am
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
m-am amestecat cu verdele sub înaltul gândului tău locuiesc pajiști în care florile șoptesc iubire plugarul din mine răstoarnă brazde și așează semințe aleargă cu disperare între nesfârșire și clipă oboseala trupului deschid cu frică ochii ciocane zvâcnesc sub tâmple între două vise cum să știu când trăiesc măsor nemărginirea dansului cu pas de fluture doi crini depun mărturie sub cerul vinovatei lacrimi patima sărutului răsfirarea trupului cenușă sub vulcanul inimii magmă curg râu clocotind spre împăcare în căutarea perfecțiunii
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
Intrară într-un mic antreu, închiseră ușa după ei și aprinseră lumina. În clipa următoare, amândoi rămaseră înmărmuriți. Aronică zăcea înaintea lor pe dușumele, cu fața în jos, într-o baltă de sânge și cu țeava unui revolver îndreptată spre tâmplă... 8 În Grădina Icoanei seara își lungea umbrele pe sub copacii cu crengi înmugurite. Când se întunecă de-a binelea, Fănel Trifu își mai privi încă o dată ceasul de mână cu ace fosforescente, ca să se convingă că era suficient de târziu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
să vă traduc... Ascultați cu atenție, le ceru el solemn și își puse degetul arătător pe unul dintre documente, pregătindu-se să citească. Ticu își întoarse pentru o clipă capul spre nevastă-sa și tuși cu tâlc, ciocănindu-și discret tâmpla cu degetul. ..."În numele comuniștilor italieni și a solidarității muncitorești internaționale... vă solicităm, dragi tovarăși români... să revedeți cu toată seriozitatea și responsabilitatea... cazul tovarășului Lucrețiu Pătrășcanu, personalitate marcantă a mișcării comuniste și muncitorești internaționale... Fiind convinși că în acest caz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
nu mai puțin de șapte ani din viață, locuri de care îl legau, totuși, o seamă de amintiri plăcute. Venise acolo ca tânăr abia trecut de treizeci de ani și plecase ca bărbat matur, cu fire de păr albit pe la tâmple. Cu părere de rău se despărțise de colegii săi de serviciu și de șeful Vlădulescu, care, între patru ochi, îi destăinuise că, dacă nu i-ar fi înțeles atât de bine situația, nu i-ar fi dat niciodată voie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
zguduie inima Când eternitatea se scufundă în neant. Astăzi totul este schimbat. Răul de ieri, Zâmbetul de azi Au privit în viitor căci Timpul a încetinit remarcabil - O zi din marea viață s-a sfârșit. Adâncul privirii lui își apasă tâmpla Încărunțită înainte de timp. Interferențe O ploaie de vară Ce-mi arde sufletul Se resimte puternic în mine. Privesc în gol zarea. Apuc târziu un strop licărind În inima mea. E intolerabil! Dar sufletul meu va rezista... Și totul îmi pare
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
zâne uneori. Cânta fetița cântece numai de ea înțelese, alerga desculță prin roua dimineților, adormea legănată de vânturi călduțe și de vise plăsmuite în umbra pleoapelor. Când ploaia răpăia în drâmbe dese, culegea picuri în căușul palmelor și-si răcorea tâmplele cu apa prelinsă printre degețelele roz și reci. Oaze de verdeață și flori vopsite în pensule muiate în curcubeu îi erau culcuș știut numai de ea. Când umbra rece a pădurii cobora odată cu amurguri roșii, pași cuprinși de-nfiorare o alungau
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Soarele ca o portocală dispăruse demult într-o pătură cenușie și tristă de nori, la fel ca sufletul meu. Inima dorea să se aventureze în afara pieptului meu înălbit de spaimă, iar picături reci de sudoare mi se prelingeau lin pe tâmplele acoperite doar de o șuviță roșcată, înspăimântată poate și ea de ziua ce avea să înceapă. Acele ceasului nu se opreau din ticăitul lor ritmat, iar fiecare bătaie îmi făcea sufletul livid, din ce în ce mai agitat. Era momentul în care copilăria mea
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
preț de o clipă, i se păru că Întrezărește un chip... Loïc? Era el, era el cu adevărat alături de ea, sau totul se petrecea În haosul delirului ei? Imaginea lui apărea tulbure, iar la răstimpuri frînturi de voce răsunau În tîmplele ei dureroase. Să cunoască adevărul... voia atîta să știe... să spună secretul... oribilul secret... Ajunsă la capătul puterilor, Marie nu mai izbutea să se agațe de murmurul tot mai firav, de imaginea tulbure și mișcată a acelui chip care semăna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
obiectiv, să poată recunoaște pe acela sau aceea care stătea cu fața spre mare, pe marginea falezei de deasupra golfului Jefuitorilor. Instinctul se dovedi mai puternic, porni alergînd din toate puterile spre umbra cenușie și nemișcată. SÎngele Îi pulsa În tîmple, personajul zărit cu lumina În față se mișcă, se Îndreptă agale spre sit. Ea acceleră, poticnindu-se, căci nu-l scăpa din ochi, Îl văzu trecînd printre menhiri, apoi Îndărătul dolmenului... Nu mai reapăru. Marie grăbi și mai tare goana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
o clipă. Se mulțumi să le pîndească din spatele copacilor. Urmărindu-le înaintarea lină, străduindu-se să le ghicească intențiile, mișcările, ascuțindu-și auzul și concentrîndu-și privirea, Lupino se simți vînător. Încetul cu încetul, sîngele i se ridică cu furie spre tîmple, unde-i zvîcnea nebunește. Instincte ancestrale îl acaparară. Era el, fiara, prădătorul născut din cine știe cîte generații de lupi cruzi, față în față cu provocarea supremă: prada. Chemarea sîngelui se dovedea de necontrolat. Și, pentru că toți lupii o fac
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
hârtie cu grafia lui subțire, În timp ce lumânarea se consuma pe masa de scris. Se scurseseră, probabil, câteva ceasuri bune de când Începuse să-și redacteze lucrarea. Se opri pentru a reciti tot ceea ce scrisese. Se simțea istovit, migrena Îi zvâcnea În tâmple, somnul era Încă departe. — Cu siguranță, așa e. Ipoteza contrară sfidează rațiunea și evidența, murmură el, trecându-și mâna peste frunte. Pe masă se aflau un urcior plin și două cupe. Turnă apa Într-una dintre ele până când se revărsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Îl considera un laș. În bătălia de la Campaldino, cu unsprezece ani În urmă, Îl văzuse ținând piept la asaltul aretinilor, atunci când cavaleria inamică se aruncase asupra rândurilor lor destrămate. De ce, acum, Îi era frică dinaintea porții unei biserici? Durerea din tâmple Îi reveni Într-o explozie violentă. Își Înăbuși un nou atac de greață și Îl dădu la o parte, scârbit, pe omul care Încă șovăia. Voia să rezolve chestiunea cât mai grabnic, pentru a se putea refugia, În sfârșit, Între
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
să se creadă că era chiar așa. O tresărire de orgoliu Îl zgudui pe Dante. În fond, nenorocitul acela nu se Îndepărtase prea mult de adevăr. Dacă mintea i-ar fi fost mai puțin tulbure, Își zise el strângându-și tâmplele, poate că ar fi fost În stare să pună În legătură elementele pe care le adunase, dându-le un contur. Însă un glas lăuntric Îi șoptea că ar fi fost nevoie de mult mai mult de un ceas pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
care Însemnele autorității sale le produceau asupra concetățenilor. Se Întoarse să se uite după bărbatul care se Îndepărta grăbit, fericit că scăpase de un nebun Îmbrăcat În prior. Pășea Împiedicându-se În continuu de pietrele neregulate. De acum, junghiurile din tâmple Îi Întunecau vederea, preschimbând pavajul accidentat Într-o ceață de scânteieri. Nici el n-ar fi putut spune cum ajunsese la fântâna construită din blocuri cenușii, străjuită de resturile unei statui romane. Peste secole, corodarea și neglijența atacaseră chipul femeii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
unica insulă a minții, Înconjurată de o mare clocotitoare de nimic, o mică stâncă pe o rută abandonată de orice corabie, părăsită până și de cântecul sirenelor. N-ar fi știut să spună de când dura acea tăcere deplină. Simțea În tâmple șuieratul surd al sângelui. Toate umorile se precipitau Înlăuntrul lui. Din când În când, i se părea că se găsește pe buza unei cascade uriașe care se prăvălea spre măruntaiele pământului. Era copleșit de bubuitul propriului său trup. Apoi, dindărătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
strălucirii soarelui, acum sus pe cer. Se ridică Împleticindu-se, cu mintea Încă răvășită. Apoi Își luă capul În mâini, Încercând să se clatine. I se păru că abia revenise la suprafața unei mări populate cu monștri. Dar flacăra din tâmple dispăruse. Un extraordinar sentiment de bunăstare Îi răzbătea prin toate fibrele și orice atom de durere se risipise. Odată cu bunăstarea trupului, vioiciunea și virtuțile minții Își recăpătaseră vigoarea. Faptele petrecute peste noapte Îi erau cum nu se poate mai limpezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
trăgându-se de nasul dungat În roșu. — Eu lovesc ca un tigru. Las mâțele pentru șobolani ca voi! Cu inima În frământare, poetul privi Împrejur. Probabil că și dânsul era răvășit, judecând după sângele care Îi bătea cu furie În tâmple. Încetul cu Încetul, Începu să se destindă, păstrându-și ochii ațintiți asupra lui Lapo. — Da... poate că e mai bine să ne Întoarcem la datoria noastră, zise el Înșfăcând pergamentul cu degetele care Încă Îi tremurau de emoție. Ați spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
mai dădu cu presupusul celălalt, Însă fără convingere. Tot În tăcere, Dante se apropie de fereastră pentru a examina mai bine acea materie vegetală. Chipul i se Întunecă și o brazdă evidentă Îi despărțea acum fruntea În două. Durerea din tâmple i se ascuți și ea. — Fă să dispară tot vinul din pivnițe, Bargello. E mai bine ca priorii Florenței să bea apă, cel puțin pentru câteva zile. — Despre ce este vorba? Ai aflat? — E ciumăfaie. Frunzele plantei și florile, partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
atât de pervers Însăși firea omului? Aceasta era forța care Îi smulsese pe cei dintâi părinți din paradisul terestru? Luă cupa de vin plină până la margine și bău cu Înghițituri mari. O văpaie de fierbințeală Îi urcă din stomac până la tâmple. — Ai citit, cu siguranță, canțona lui Cavalcanti, prietenul dumitale, Doamna mă roagă. Tot Cecco fusese cel care vorbise. În urechea lui Dante, glasul său răsunase parcă undeva În depărtare, ca și când toți s-ar fi dat dintr-o dată deoparte pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pustie a unui teatru, actorii Își fac pe rând intrarea spre a da viață reprezentației. Steaua zorilor, divina Ishtar care le cerea preoteselor sale să Își jertfească trupul, acuplându-se cu necunoscuți. Își luă capul Între mâini, apăsând puternic pe tâmple, ca și când ar fi vrut să oprească, pentru o clipă, confuzia din gânduri. Dacă măcar tu, tată, m-ai putea ajuta! se surprinse el gândindu-se. — De ce m-ai ales pe mine drept călăuză? răspunse glasul drag al lui Vergilius. Pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
a rampei carosabile a podului exista un rând de trepte Înguste. Chiar dacă, cu greu, se putea zări abia prima treaptă, era sigur că ducea la malul râului. Alergă Într-acolo, evitând cu puțin o ghioagă țintuită care Îi trecu pe lângă tâmplă, În timp ce o mână Încerca să Îl Înșface de braț. Izbuti să se sustragă din prinsoarea străjerului Împiedicat de greoaiele zale din fier, avântându-se pe primele trepte ale scării, pe când celălalt, sub imboldul propriului său elan, se Împleticea printre picioarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
trebuia să mă întorc cu fața la zid, dacă nu voiam să fiu bătut. Dar, cu obrazul lipit de sare, sub umbrele bestiale care se zvârcoleau pe pereți, ascultam lungul țipăt, gâtul mi-era uscat, o dorință fierbinte, fără sex, îmi încleșta tâmplele și pântecul. Zilele treceau una după alta, abia le deosebeam între ele, ca și cum s-ar fi topit la căldura cumplită, sub dogoarea vicleană a zidurilor de sare, timpul nu mai era decât un clipocit inform, care se spărgea din când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
și istovitor prin care vorbea, în sfârșit, în fiecare dintre ei, o ființă ce tăcuse cu desăvârșire până atunci. Și, în timp ce țipătul continua, femeile începură să cadă una câte una. Căpetenia neagră îngenunchea lângă fiecare, strângându-le repede și convulsiv tâmplele, cu mâinile lui mari și negre. Ele se ridicau, clătinându-se, porneau din nou să danseze și să strige, la început încet, apoi din ce în ce mai tare și mai repede, apoi cădeau iarăși și iarăși se ridicau, luând-o de la capăt de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de poezii “Leredem” - Editura LiterNet - 2006, în format electronic primăvara c-un deget (încerc) stă să iasă floricica pe câmpia din troian dacă plec acum spre mica mea itacă sunt golan dacă stau am statu-palmă barbă cot cu ghiocei pe la tâmpla unde calmă dă cu pietre mâna ei fericit cu dor de iarbă verde tac și dacă fug alt vârtej o să mă soarbă în culcușul ignifug cu miros de carne macră-n postul ținerii de gât ne simțit de poama acră
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]