3,383 matches
-
Îi mai amintesc pe Eugen Lazăr, pe Anton Ronai, acolo a fost o pleiadă de mari artiști. A.V. În tinerețe erați conștient de necesitatea unui regim de lucru dur? D.O. Toată viața am fost conștient. În primul rând, taică-meu. A fost un om extraordinar de dur cu mine. Trebuie să vă spun, ca un mic secret pe care l-am păstrat ascuns undeva, în suflet, eu am fost un an de zile și muncitor! Spunea el "lasă, domnule
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
tancuri și toată universitatea era deja înconjurată de armată, prima întrebare pe care mi-am pus-o a fost "da' ce-o fi aici, domnule?" Și m-am gândit, "păi, da' n-o fi din cauza noastră!" Când am ajuns acasă, taică-miu, palid și tremurând, m-a întrebat, într-o isterie totală "unde ai fost, ai înnebunit, mai trăiești?" Iar eu eram într-o stare de spirit... "Lasă, tată, asta, e bine, e important ce facem, o să schimbăm lucrurile în bine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
tot la Dolhasca să fac practică. În luna aceea și jumătate, cam așa ceva, am scris neașteptat de mult. Lucrul ăsta mi s-a mai întâmplat la 18 ani, când am fost, prima și ultima dată, în satul natal al lui taică-meu, din Basarabia, în Fundurii Vechi. Era o atmosferă absolut colosală. Pe la 18 ani!... A.V. Ce fel de atmosferă? E.B. Domnule, în primul rând, tot satul era rudă cu mine! Eu m-am dus la fratele lui tata, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
e plin de cărți, n-are omul unde să stea. Și, motivând chestia asta, spun, "domnule, ne întâlnim la cafenea." Dar singurătatea este..., nu știu... Îmi aduc aminte cum am citit "Robinson Crusoe" la Belcești, că am fost și acolo, taică-meu fiind șef de gară, tot era dus dintr-o localitate în alta (Belcești era haltă atunci), am citit cartea pe linia moartă, într-un tren dezafectat, care stătea acolo de ani de zile, ruginit. Era, și acolo, o singurătate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
și vrut să se boteze repede - repede, să moară creștin. După aceea și-a supărat familia botezându-se, or ar fi fost un șoc prea mare pentru familie să se și călugărească. Și atunci a așteptat până când a murit și taică-său ca să se călugărească. În '88 a venit Gorbaciov și i-am zis că poate s-o schimba ceva. El a zis: "Frate Gavrilă, praf în ochii mulțimii. Comunismul nu se poate cosmetiza." Nu prea cunoștea ce se întâmpla și
Despre N. Steingardt cu dl. Gavrilă Pleș by Gina Iacob () [Corola-journal/Journalistic/12520_a_13845]
-
iar acolo ar fi avut libertatea de a scrie, de a publica. Foarte mulți prieteni de-ai lui erau în occident, dar ritul oriental îl îndemna să vină încoace. În tinerețe el s-a plimbat mult la Paris cu părinții. Taică-său era inginer constructor, mi se pare, și a terminat în Germania. Un coleg de-al lui fusese coleg cu Einstein care cânta la vioară, iar colegul lui taică-său construise Gara Nouă din Milano. Despre închisoare mi-a povestit
Despre N. Steingardt cu dl. Gavrilă Pleș by Gina Iacob () [Corola-journal/Journalistic/12520_a_13845]
-
În tinerețe el s-a plimbat mult la Paris cu părinții. Taică-său era inginer constructor, mi se pare, și a terminat în Germania. Un coleg de-al lui fusese coleg cu Einstein care cânta la vioară, iar colegul lui taică-său construise Gara Nouă din Milano. Despre închisoare mi-a povestit că după ce s-a botezat simțea că plutea. "Am mers spășit, fricos, cu teamă că n-o să rezist. Eu care țineam regim acasă și nu mă descurcam, dar acolo
Despre N. Steingardt cu dl. Gavrilă Pleș by Gina Iacob () [Corola-journal/Journalistic/12520_a_13845]
-
încă de pe acum. Fata trăiește o poveste de dragoste nebună cu unchiul mic, pictorul. Năsoasa asta de Lialia a venit, nu se știe cum, în casă la rude, la Dașa, verișoara ei de-a doua, și i-a cășunat pe taică-său. El stă acasă, în camera din fund, desenează. O minune de ilustrații, cu păsări în colivii, cu niște versuri... E pictor grafician. Are părul negru, ondulat, lung. Până la umeri. Are o haină albastră, sub ea o cămașă în carouri
Ludmila Ulițkaia - Sfârșitul poveștii by Gabriela Russo () [Corola-journal/Journalistic/11309_a_12634]
-
tomuri. În afară de ilustrațiile corespunzătoare, este îmbogățit cu altele datorate editorilor englezi din prima jumătate a veacului al XVIII-lea, șase acuarele originale și actul de naștere al lui Cervantes facsimilat și tipărit pe velin... Fiecare cu obsesiile lui. A lui taică-meu, care a fost diplomat și a trăit mulți ani în Spania, era Cervantes. În alte cazuri e vorba de manii. Există unii care nu suportă o restaurare, fie ea și invizibilă, sau nu cumpără exemplare numerotate peste 50... Tăcăneala
Arturo Pérez-Reverte: Clubul Dumas by Mihai Cantuniari () [Corola-journal/Journalistic/13073_a_14398]
-
o fotografie a d-nei Tamara Bânzar și versuri, pe care ar dori să le vadă tipărite, ca să le cunoască și alți cititori. Îndeplinindu-i dorința, așteptăm scrieri originale cu imagini din părțile Nisporenilor. OȘTEANUL ȘI DRAPELUL De demult, de tine taica Îmi spunea mereu povești Ca de steaua cea mai mândră A oștirii românești. Și, pe cât mi-a duc aminte Pomenind numele tău, Se-nchina precum se-nchină Un creștin la Dumnezeu. Îmi spunea că în altarul Patriei nu-i alt
Oșteanul și drapelul. In: Curierul „Ginta latină” by Tamara Bânzar () [Corola-journal/Journalistic/1311_a_2320]
-
la granița dintre secole, pe cînd se îngîna civilizația arhaica cu cea modernă și nici una nu biruise. În cantonul Vaud sau în Moldova oamenii împart aceleași prejudecăți, acelasi poetic defetism. E incredibil cît de mult seamănă țăranii elvețieni Charrat, Ardevaz, taica Fontana, discutînd în cafeneaua lu Crittin, cu petrecăreții de la Hanul Ancutei. Pentru ei moneda falsă fabricată de Farinet e mai adevărată decît banii adevărați pentru că are valoarea aurului "curat" pe care il conține. Farinet însuși este eroul tipic sadovenian, obsedat
Clasicii între ei sau Ramuz si Ruxandra by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/17658_a_18983]
-
ridic și mă îndrept spre telefon. În urechi mi se agită deja reproșurile, spuse cu ton strident și precipitat, că ea se străduiește din răsputeri cu acest copil, dar n-are nici-o vină că seamănă cu mine și nu cu taică-său, că nu vrea să mănînce și pe ea o bagă în mormînt, că niciodată n-am timp să vorbesc cu ea... Nu era mama. Nașa mea a căzut pe ghiață, a fost internată și deja operată la Spitalul de
Azilul de noapte by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14313_a_15638]
-
și mai tare: dacă vorbim de poli, să o luăm de la familie. Ceea ce se întâmplă în 1990 sparge familiile, dislocă celula socială fundamentală și o alienează pe criterii ideologice. David: De acord, și la mine s-a întâmplat la fel, taică-miu și bunică-miu nu au vorbit vreun an [după alegerile din 1990]. Bogdan: Exact, nici eu nu am mai avut niciun fel de contact cu familia, doar le-am spus că plec din țară. În ideea mea de atunci
„S-a scandat de multe ori lozinca „singura soluție, înc-o revoluție”, care i-a și adus pe mineri la București. Această lozincă este mai actuală astăzi ca oricând!” () [Corola-website/Science/295770_a_297099]
-
în Vama Veche.</i></h1> Când am împlinit 14 ani, mi-am cumpărat prima chitară electrică. Colegii mei de școală voiau să devină doctori sau ingineri, iar eu visam să fiu într-o trupă punk și să bag droguri. Taică-meu nu era prea încântat în legătură cu planurile mele de viitor. Asta se-ntâmpla prin ’74-’75, ani în care zeii mei erau David Bowie, Jimi Hendrix și The Velvet Underground. Când am împlinit 18 ani, cei de la<b> De Brassers
„Visam să fiu într-o trupă punk şi să bag droguri.” () [Corola-website/Science/295821_a_297150]
-
și executați/condamnați la închisoare de către Securitate, copilul lor, care deja împlinise un an, a fost plasat într-un orfelinat. O chema Ioana. A aflat identitatea părinților ei în anii `90. Eu m-am născut c-un an înainte de revoluție. Taică-meu, în timpul revoluției - când armata era încă de partea conducătorului - a pierdut vreo 10 kg în câteva zile... el era locțiitor-comandant la Buziaș, și abia anul ăsta mi-a povestit că la fiecare oră primea telefoane de la București, cu amenințări
„Am fost bine conservați în teatrul instituționalizat, cu regizori vizionari și actori executanți” () [Corola-website/Science/295790_a_297119]
-
mei de atunci. Aveam un fel de înțelegere cu maică-mea că dacă mă descurcăm bine la scoala, mâncăm cum trebuie și participăm în fiecare an la îndeplinirea planurilor ei de concediu, puteam să fac ce vroiam în rest. Cum taică-miu nu se bagă sub nicio formă să-mi interzică ceva, puteam s-o ard fără probleme cu gașcă de la bloc, în ignoranța mai mult sau mai putin totală față de problemele ălor noștri apropo de cine e mai frumos, valoros
Programul de ieri al luptei de clasă. Post scriptum la Capete înfierbântate () [Corola-website/Science/295801_a_297130]
-
prietenilor mei de la bloc sau cu colegii de la serviciu, ci mai ales între ei. Permanentele și interminabilele certuri pe care le aveau ai mei la începutul anilor `90 se reduceau la problema maica-mii cu gusturile „prea proletare” ale lui taică-miu și problema lui taică-miu cu gusturile „prea middle class” ale maică-mii. Cum să explic eu chestia asta... Deși oamenii ăștia păreau a fi oarecum pe picior de egalitate — făcuseră amândoi facultăți că lumea, avuseseră rezultate, aveau joburi
Programul de ieri al luptei de clasă. Post scriptum la Capete înfierbântate () [Corola-website/Science/295801_a_297130]
-
cu colegii de la serviciu, ci mai ales între ei. Permanentele și interminabilele certuri pe care le aveau ai mei la începutul anilor `90 se reduceau la problema maica-mii cu gusturile „prea proletare” ale lui taică-miu și problema lui taică-miu cu gusturile „prea middle class” ale maică-mii. Cum să explic eu chestia asta... Deși oamenii ăștia păreau a fi oarecum pe picior de egalitate — făcuseră amândoi facultăți că lumea, avuseseră rezultate, aveau joburi bune și cariere profesionale de
Programul de ieri al luptei de clasă. Post scriptum la Capete înfierbântate () [Corola-website/Science/295801_a_297130]
-
de an, ceva meditații pentru copii, niște pile just în case, etc.) — erau, de fapt, cât se poate de diferiți, și abia în `90 au început diferențele astea să ascută cu adevarat lupta de clasă la mine în familie. Deci, taică-miu: crescut la țară și umblat ani de zile prin internate ca să poată face școală la oraș; venit la București cu tot felul de burse pentru care muncise pe brânci de mic; repartizat după facultate pe una din platformele industriale
Programul de ieri al luptei de clasă. Post scriptum la Capete înfierbântate () [Corola-website/Science/295801_a_297130]
-
vecinii noștri, despre care tot aflăm cu surprindere că i-a salvat tata din nu știu ce rahaturi mai mici sau mai mari la muncă). Maica-mea: născută într-un mare oraș de provincie și crescută într-un orășel mai mic unde taică-su reușise să se așeze și, prin mijloace nu chiar legale dar nici chiar imorale, să strângă o avere considerabilă (sau de-a dreptul inimaginabila pentru vremurile alea, după unele povești pe care le-am auzit de-a lungul anilor
Programul de ieri al luptei de clasă. Post scriptum la Capete înfierbântate () [Corola-website/Science/295801_a_297130]
-
nu sunt întotdeauna simple banalități garantate din naștere (Alex Fifea). </i> [caption id="attachment 1217" align="aligncenter" width="300"] Bashar al-Kishawi. Foto: Arhiva personală, 2012.[/caption] Ce te-a motivat să împărtășești povestea ta de viață unor necunoscuți? Totul pleacă de la taică-miu, serios. Eram în Kuweit, prin clasa a patra, și eram în corul școlii, si începuse să-mi placă muzică clasică. Am ajuns la performanță să câștigăm noi, corul nostru, concursul național de muzică, cu piesa Carmen, și mi-a
„Povestea mea putea fi spusă de altcineva” () [Corola-website/Science/295728_a_297057]
-
Arte, și-a zis că nu, în niciun caz. În liceu îmi plăcea să scriu, și îmi spunea profesorul de arabă că am talent și ar fi o mare pierdere să nu mă fac scriitor. Tot așa, s-a opus taică-miu. Și de atuncea sufăr, voiam să fac ceva artistic, design</i> de mașini, arhitectura, ceva legat de artă. Planul meu secret a fost să vin în România și să mă înscriu la IATC , dar era taxa 750$ pe lună
„Povestea mea putea fi spusă de altcineva” () [Corola-website/Science/295728_a_297057]
-
-o la licitație și ar fi luat și mai puțini bani. De atunci am rămas fără casă, din 2006. Au vândut casa și am rămas cu foarte puțin, 120 de milioane, lei vechi. Au împărțit părinții: 80 mama și 40 taică-meu. De atunci a fost fiecare pe drumul lui. Mama mea a plecat din țară în 2008, iar tatal meu a stat la un centru la Anghel Saligny, un adăpost de noapte pentru oameni care nu au casă. Și eu
„Ne luptăm să trăim, să supraviețuim” () [Corola-website/Science/296063_a_297392]
-
pentru că era frig și trebuia să găsesc un loc unde să mă adăpostesc. Cum ai ajuns să locuiești pe strada? A murit maică-mea când aveam 6 ani și am fugit de-acasă. N-am avut niciodata nicio legătură cu taică-miu, nu l-am simțit că pe tata, ci ca pe cineva care creștea un copil ca să creadă că e copilul lui. Mai târziu am aflat că eram înfiat. Tata n-a fost niciodată cu mine, l-am simțit întotdeauna
„Orice om pe lumea asta trebuie să aibă un loc unde să doarmă, să mănânce și să se spele” () [Corola-website/Science/296060_a_297389]
-
ce neamuri mai au ai mei și au găsit-o pe sora mamei, la Galați. Și m-au trimis de la București la Galați cu salvarea. Dar la Galați, după ce am stat trei zile, mătușa m-a trimis la țară la taică-miu și la bunici. Am ajuns la țară, nici n-am ajuns bine și tata m-a bătut și am ajuns înapoi în spital. Totul în 72 de ore. Cam 70% din perioada 16-18 ani am stat la spital. Cu ajutorul
Am fost mai mult musafir () [Corola-website/Science/296066_a_297395]