3,498 matches
-
număr mare de toxine: De asemenea, stafilococul secretă un număr de enzime care au diverse roluri în patogenitate, dar care sunt utilizate și ca markeri în diagnosticul infecțiilor stafilococice: Manifestările clinice ale infecțiilor produse de stafilococul auriu se datorează fie toxinelor secretate de acesta - intoxicații, fie înmulțirii bacteriene - infecții. Intoxicatiile stafilococice sunt: Principalele infecții sunt cele purulente, dintre care cele mai frecvente sunt: SST este o intoxicație acută amenințătoare de viață, caracterizată prin: Pentru apariția acestui sindrom, un individ trebuie să
Stafilococ auriu () [Corola-website/Science/304605_a_305934]
-
individ trebuie să fie colonizat sau infectat cu o tulpină toxică de "S. aureus" și trebuie să nu aibă un nivel protector de anticorpi; astfel SST este o boală a tinerilor mai ales, deoarece 90% dintre adulți posedă anticorpi împotriva toxinelor care provoacă SST. Factori favorizanți sunt: Tratamentul SST implică decontaminarea focarului care produce toxine, administrarea antibioticelor antistafilococice, susținere volemică (hidratare) și tratamentul disfuncțiilor de organ. Acest sindrom se referă la o serie de boli cutanate de severitate variabilă provocate de
Stafilococ auriu () [Corola-website/Science/304605_a_305934]
-
și trebuie să nu aibă un nivel protector de anticorpi; astfel SST este o boală a tinerilor mai ales, deoarece 90% dintre adulți posedă anticorpi împotriva toxinelor care provoacă SST. Factori favorizanți sunt: Tratamentul SST implică decontaminarea focarului care produce toxine, administrarea antibioticelor antistafilococice, susținere volemică (hidratare) și tratamentul disfuncțiilor de organ. Acest sindrom se referă la o serie de boli cutanate de severitate variabilă provocate de "S. aureus" care produce toxina exfoliativă (exfoliantina). Cea mai severă formă este numită boala
Stafilococ auriu () [Corola-website/Science/304605_a_305934]
-
favorizanți sunt: Tratamentul SST implică decontaminarea focarului care produce toxine, administrarea antibioticelor antistafilococice, susținere volemică (hidratare) și tratamentul disfuncțiilor de organ. Acest sindrom se referă la o serie de boli cutanate de severitate variabilă provocate de "S. aureus" care produce toxina exfoliativă (exfoliantina). Cea mai severă formă este numită boala Ritter la nou-nascuți și necroliza epidermică toxică la vârstnici; alte forme mai puțin severe sunt pemfigusul neonatal și impetigo bulos. Clinic, debutează cu o erupție eritematoasă, inițial în jurul ochilor și gurii
Stafilococ auriu () [Corola-website/Science/304605_a_305934]
-
dar nu și enterotoxinele, care sunt stabile termic. Cel mai important factor de risc pentru toxiinfecția alimentară stafilococică este consumarea alimentelor lăsate la temperatura camerei o perioadă mai îndelungată, în special în anotimpul cald, timp care permite stafilococilor să secrete toxinele. Simptomele debuteaza în scurt timp după ingestia alimentelor, cu grețuri, vărsături, dureri abdominale și diaree uneori severă. "S. aureus" este cel mai obișnuit agent al infecțiilor pielii și țesuturilor moi, infecțiile fiind produse de obicei de către flora proprie (care colonizează
Stafilococ auriu () [Corola-website/Science/304605_a_305934]
-
însă, diagnosticul intoxicațiilor stafilococice, care de multe ori se face numai pe baza semnelor clinice. Deoarece intoxicația stafilococică nu presupune neapărat și infecția, "S. aureus", de cele mai multe ori, este absent. Determinarea enterotoxinelor în probele alimentare, demonstrarea apariției anticorpilor îndreptați împotriva toxinelor stafilococice ale șocului toxic sau demonstrarea producerii de toxine in vitro la o tulpină izolată, sunt datele de laborator care pot confirma diagnosticul clinic, însă acestea sunt dificil de realizat în practica clinică. Tratamentul infecțiilor stafilococice cuprinde tratament antibiotic, alături de
Stafilococ auriu () [Corola-website/Science/304605_a_305934]
-
face numai pe baza semnelor clinice. Deoarece intoxicația stafilococică nu presupune neapărat și infecția, "S. aureus", de cele mai multe ori, este absent. Determinarea enterotoxinelor în probele alimentare, demonstrarea apariției anticorpilor îndreptați împotriva toxinelor stafilococice ale șocului toxic sau demonstrarea producerii de toxine in vitro la o tulpină izolată, sunt datele de laborator care pot confirma diagnosticul clinic, însă acestea sunt dificil de realizat în practica clinică. Tratamentul infecțiilor stafilococice cuprinde tratament antibiotic, alături de care sunt necesare și drenajul colecțiilor purulente, îndepărtarea țesuturilor
Stafilococ auriu () [Corola-website/Science/304605_a_305934]
-
apiterapic, starea pacientului și evoluția bolii. Mierea toxică denumită popular mierea nebunilor, este produsă ca rezultat al hrănirii albinelor de pe anumite specii de plante ce secretă un nectar cu proprietăți toxice, iar mierea rezultată poate fi toxică pentru oameni (psihoactivă). Toxina din această miere conține glucoze toxice cum ar fi (andromedotoxină, graianotoxină, ericolină, scopolomină, hiosciamină, gelsemină). Aceste substanțe care sunt toxice pentru om nu au nici un efect asupra albinelor. Albinele melifere au puține gene pentru receptorii gustului comparat cu alte insecte
Miere () [Corola-website/Science/303566_a_304895]
-
melifere au puține gene pentru receptorii gustului comparat cu alte insecte evoluate, de mărime similară, cum ar fi cele aparținând ordinului Diptera (care include muștele și țânțarii). Din această cauză albinele au o nevoie scăzută de a depista și învăța toxinele din unele nectare florale toxice. Mierea toxică este, din punct de vedere chimic, foarte similară mierii florale și în general nu poate fi deosebită prin gust, aspect ori miros, însă unele soiuri au gustul amărui, provocând o senzație de arsură
Miere () [Corola-website/Science/303566_a_304895]
-
este, din punct de vedere chimic, foarte similară mierii florale și în general nu poate fi deosebită prin gust, aspect ori miros, însă unele soiuri au gustul amărui, provocând o senzație de arsură în gât imediat ce este înghițită. De asemenea, toxina nu poate fi degradată prin încălzire ori procesare a mierii. Pentru a se reduce concentrația în toxină, mierea toxică este amestecată cu miere netoxică, pasteurizată. Mierea toxică are o istorie îndelungată. Primele referințe se întâlnesc în scrierile lui Xenophon (aprox.
Miere () [Corola-website/Science/303566_a_304895]
-
prin gust, aspect ori miros, însă unele soiuri au gustul amărui, provocând o senzație de arsură în gât imediat ce este înghițită. De asemenea, toxina nu poate fi degradată prin încălzire ori procesare a mierii. Pentru a se reduce concentrația în toxină, mierea toxică este amestecată cu miere netoxică, pasteurizată. Mierea toxică are o istorie îndelungată. Primele referințe se întâlnesc în scrierile lui Xenophon (aprox. 400 î.Hr.), care a descris efectul consumării de către soldați a mierii toxice. Incidentul a avut loc pe
Miere () [Corola-website/Science/303566_a_304895]
-
a murit pentru că a mâncat miere toxică. De asemenea sunt relatări de cazuri din timpul Războiului Civil, precum și între anii 1940 și 1960. Există mai multe familii de plante cu proprietăți toxice. Solanaceae este o familie de plante ce conțin toxine și cunoscute ca producătoare de miere toxică: Consumată în exces, mierea toxică poate provoca scăderea tensiunii arteriale, greață, amețeală, leșin, tulburări de vedere etc. Efectele sunt similare unui drog, durează chiar și câteva ore și pot include de asemenea paralizie
Miere () [Corola-website/Science/303566_a_304895]
-
umane, în special alături de produse din carne, în sezonul rece. Castravetele datorită calităților terapeutice poate fi utilizat ca remediu natural în tratamentul: iritațiilor intestinelor, reumatismului, gutei, arsurilor solare, constipației. De asemenea, acesta este un bun laxativ și contribuie la eliminarea toxinelor din organism. Ridurile pot fi combătute prin aplicarea unor creme sau măști pe bază de castravete. Proprietăți terapeutice extraordinare au și semințele de castravete care tratează afecțiuni variate: tuse, probleme ale tenului, probleme cu expectorația. Castravetele este cultivat de cel
Castravete () [Corola-website/Science/304432_a_305761]
-
tușa, strănut se transmite mai rar prin obiecte contaminate. Poartă de intrare fiind mucoasa conjunctiva sau respiratorie care vor fi distruse de tulpinile mai toxicogene, cu formarea pseudeomembranelor, care dacă se găsesc în laringe duc frecvent la moarte prin asfixiere. Toxina produsă de bacterie distruge țesutul cardiac, renal și hepatic, ca și nervii motori asociate cu dermatite.
Corynebacterium diphtheriae () [Corola-website/Science/310851_a_312180]
-
Ricina este o toxina vegetală extrasa din semințele de ricin, care are proprietatea de a aglutina globulele sângelui. Ricina este o lectină (glucoproteină) foarte toxică, care se găsesește în semințele de ricin „Ricinus communis” din familia „Euphorbiaceae”. Toxicul acționează ca un inhibitor puternic al
Ricină () [Corola-website/Science/310836_a_312165]
-
de repede vomita intoxicatul. Ricina este o substanță insolubila în lipide, aceasta explică faptul că uleiul de ricin obținut prin presare la rece nu conține toxicul. Intoxicațiile cu ricina se datorează în special consumului din neatenție a semințelor de ricin, toxina acționând asupra organelor din tractusul digestiv că stomac, intestin, ficat, rinichi. În cele din urmă, toxina duce la distrugerea globulelor roșii. La ingerarea unei doze toxice mortale, moartea se va instala după circa 36 - 72 de ore. După ingerare urmează
Ricină () [Corola-website/Science/310836_a_312165]
-
de ricin obținut prin presare la rece nu conține toxicul. Intoxicațiile cu ricina se datorează în special consumului din neatenție a semințelor de ricin, toxina acționând asupra organelor din tractusul digestiv că stomac, intestin, ficat, rinichi. În cele din urmă, toxina duce la distrugerea globulelor roșii. La ingerarea unei doze toxice mortale, moartea se va instala după circa 36 - 72 de ore. După ingerare urmează o stare de latentă de câteva ore, urmată de stare de vomă, diaree, stare de slăbiciune
Ricină () [Corola-website/Science/310836_a_312165]
-
urmează o stare de latentă de câteva ore, urmată de stare de vomă, diaree, stare de slăbiciune, accelerarea ritmului cardiac (tahicardie), colici (dureri abdominale), deshidratare, dilatarea pupilei oculare (midriaza), blocaj renal, paralizii medulare și moarte prin paralizia centrului respirator. Dacă toxina este instalată prin aerosoli apare edemul pulmonar, paralizii și blocaj respirator. Până acum nu s-a găsit un antidot împotriva acestei toxine. La 4 - 8 ore după consumul de semințe apare:
Ricină () [Corola-website/Science/310836_a_312165]
-
dureri abdominale), deshidratare, dilatarea pupilei oculare (midriaza), blocaj renal, paralizii medulare și moarte prin paralizia centrului respirator. Dacă toxina este instalată prin aerosoli apare edemul pulmonar, paralizii și blocaj respirator. Până acum nu s-a găsit un antidot împotriva acestei toxine. La 4 - 8 ore după consumul de semințe apare:
Ricină () [Corola-website/Science/310836_a_312165]
-
la capătul superior al tijei. Scurt timp mai tarziu, membranele se rup, lăsând urme de fulgi pe pălărie, un guler în jurul tijei și o rămășită în formă de săculeț la bază, numită "volva" (vagin). Amanitele otrăvitoare mențin cel puțin zece toxine diferite. Cea mai cunoscută dintre ele este muscarina care este non-letală. Mult mai periculoase, fiindcă cu efect mortal sunt celelalte, ca de exemplu "falloidinele" (între ele "faloidina", "falacidina" și "falisina"), "amanitinele α, β, γ, δ, ε" precum "aminopectidele", deținute de
Amanita () [Corola-website/Science/310880_a_312209]
-
caută îndepărtarea sau distrugerea corpurilor străine nesănătose sau nefavorabile sănătății sale, pătrunse în organism (agenți patogeni), cât și distrugerea unor structuri proprii dăunătoare, alterate. Agenții patogeni care pot pătrunde în organism, generând reacții ale sistemului imunitar, pot fi: substanțe biologice (toxine, veninuri), organisme infracelulare (virusuri), organisme monocelulare (bacterii, ciuperci microscopice, protozoare) sau organisme pluricelulare (viermi paraziți). Structurile proprii cu modificări anormale, care sunt recunoscute și distruse de sistemul imunitar, includ celule tumorale, celule cu defecte sau moarte. Este sistemul de apărare
Sistemul imunitar () [Corola-website/Science/310886_a_312215]
-
1 (rezervată pentru cel mai ridicat grad de risc), putând provoca leucemie. Valoarea limită conform legislației României este de 0% începand cu 2010. Fumul de țigară conține o cantitate mare de acest compus, fiind principalul responsabil pentru expunerea la această toxină. Un fumător inhalează de 10 ori mai mult benzen decât un nefumător, fumatul pasiv de-a lungul vieții crescând riscurile de apariție a cancerului. Philip Landrigan, șeful medicinei preventive la Mount Sinai School of Medicine din New York a declarat că
Benzen () [Corola-website/Science/310905_a_312234]
-
Anatoxinele sunt toxine microbiene atenuate prin metode fizice sau chimice, folosite la producerea de vaccinuri. Sunt lipsite de toxicitate, dar își păstrează proprietățile antigenice, fiind capabile să inducă imunitate față de toxina din care au fost derivate. Prima mențiune despre atenuarea virulenței unei toxine
Anatoxină () [Corola-website/Science/309146_a_310475]
-
Anatoxinele sunt toxine microbiene atenuate prin metode fizice sau chimice, folosite la producerea de vaccinuri. Sunt lipsite de toxicitate, dar își păstrează proprietățile antigenice, fiind capabile să inducă imunitate față de toxina din care au fost derivate. Prima mențiune despre atenuarea virulenței unei toxine datează din 1923, când Alexander Glenny și Barbara Hopkins arată că virulența toxinei difterice se poate elimina prin tratarea acesteia cu formol. În același an, Gaston Ramon descoperă
Anatoxină () [Corola-website/Science/309146_a_310475]
-
toxine microbiene atenuate prin metode fizice sau chimice, folosite la producerea de vaccinuri. Sunt lipsite de toxicitate, dar își păstrează proprietățile antigenice, fiind capabile să inducă imunitate față de toxina din care au fost derivate. Prima mențiune despre atenuarea virulenței unei toxine datează din 1923, când Alexander Glenny și Barbara Hopkins arată că virulența toxinei difterice se poate elimina prin tratarea acesteia cu formol. În același an, Gaston Ramon descoperă că produsul obținut prin tratarea chimică a toxinei difterice cu formaldehidă este
Anatoxină () [Corola-website/Science/309146_a_310475]