KorAP: Find »[drukola/base=tresări & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...133 134 135 ...207 >

5,174 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227

mai mulți turiști veniți pentru cocori decât acum șase ani, așa zice șeful meu. Păsările astea ne-au pus orașul pe hartă. Mark începu să râdă. Cel puțin suna ca un hohot de râs, încetinit și greoi. Până și Bonnie tresări. Se bâlbâi și râse și ea. Nu mai găsea nimic de spus. Buzele i se strânseră, obrajii i se îmbujorară, iar ochii i se umplură de lacrimi. Sosise momentul când Karin trebuia să-i schimbe lui Mark pantofii și șosetele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
doctorul Hayes îi dădu un nume. —Fratele tău prezintă simptomele unei afecțiuni care se numește sindromul Capgras. Face parte dintr-o familie de tulburări de identificare. Poate apărea în anumite boli psihice. —Fratele meu nu e bolnav psihic. Doctorul Hayes tresări. —Nu. Dar se confruntă cu provocări imense. Capgras a fost descris și la pacienți cu traumatisme craniene închise, deși e ceva incredibil de rar. Leziuni în puncte precise, multiple probabil... în literatură sunt doar vreo două cazuri. Fratele tău e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
e nimeni acolo, îl lasă să-și vâre degetele cam peste tot. Dar ilustratele nu vor să coopereze. Găurește una, iar vârful pixului zgârie tăblia mesei. Ce dracu’ se întâmplă cu chestiile astea? întreabă el. Arată ca un căcat. Ea tresare. Îi e frică de el. Dar îl înlănțuie cu brațul. Te descurci minunat, Marker. Incredibil de bine. Un timp, ai fost destul de terminat. Așa am fost? Dar acum îmi revin, nu? La cum eram înainte? Deja ești la fel. Uită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
Uită-te la prietenii lui, pentru numele lui Dumnezeu. Barbara Gillespie e singura ființă neratată de care s-a apropiat de la... Se răsuci cu fața spre el, încolăcindu-i trupul cu brațul. De la tine, da? Nefericitul compliment îl făcu să tresară. Legătura din copilărie, ruptă la pubertate. Danny Riegel, cel pe care Mark îl iubise odinioară, nu era bărbatul acesta care stătea întins la câțiva centimetri de ea. — Crezi că asta ar putea fi... calea lui? Oare femeia asta a apărut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
întoarce acasă, la un moment dat. Ea dădu drumul unui râs plin de flegmă. N-am plecat niciodată cu adevărat! M-am blocat într-o buclă idioată. Își flutură mâna în aer. Mai rău decât nenorocitele alea de păsări. El tresări, dar o iertă. După masă, văzură noi apariții: codroși-de-pădure, fâse, un aușel-cu-cap-galben solitar, chiar și un mascul rătăcitor de ciocănitoare a lui Lewis, aflat în trecere. Pajiștile ofereau puține ascunzișuri. Daniel o învăță cum să vadă fără să fie văzută

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
Wayfinders. Se așeză în fața e-mailurilor cu amestecul acela de surescitare și groază care apărea când își deschidea căsuța poștală după o pauză prea mare. El, ultima persoană de la nord de Yucatán care intrase on-line, era acum sufocat de comunicarea instantanee. Tresări când văzu numărul de mesaje. Își petrecu restul serii săpând pur și simplu printre ele. Și totuși, copilul de zece ani din el încă se înfiora de plăcere când se afunda în sacul cu scrisori de peste zi, de parcă în el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
pălărie de vânătoare și îmbrăcat în trening. Weber îi recunoscu din fotografiile lui Karin. Pe ecran, o șosea care străbătea un peisaj pământiu, vălurit, se desfășura până la linia orizontului. Farurile unor mașini joase măturau asfaltul șerpuitor. Cei trei bărbați așezați tresăreau la unison odată cu farurile, smucindu-se așa cum făcea uneori diabetica Jessica, în toiul unui șoc insulinic. Păreau imagini de amator, curse cu mașini filmate realist cu o cameră de mână, pe fondul sonor al unei melodii tehno bubuitoare. Apoi, Weber

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
Cavanaugh oftă și căută documentul. I-l citi lui Weber. — Poftim. Masochistule. Acum las-o moartă. Dă-i în mă-sa de țărani. Dar tu ce cauți în Nebraska? Sper că e o chestie legată de un nou proiect. Weber tresări. — Oh, doar mă cunoști, Bob. La mine totul e un nou proiect. Examinezi pe cineva? Un tânăr care a avut un accident și care crede că sora lui e o impostoare. —Ciudat. Asta crede și soră-mea despre mine. Weber

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
teroriști explozibile“ pe care le cumpărase de la o tarabă de lângă Plattsmouth: figurine colorate cu Hussein și Bin Laden, care șuierau spre cer și izbucneau în mănunchiuri de raze. Karin își privi fratele în lumina artificiilor. Ochii lui alunecau spre cer, tresărea la fiecare explozie, apoi chicotea la fiecare tresărire. Fața lui, când verde, când albastră, când roșie, se minuna odată cu toată suflarea din Farview de barajul ăsta de lumini pe care nu și-l mai pemiteau, dar de care nu se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
Nu ești de pe-aci, nu? În timp ce Mark citea ziarul, ea se uită cum doi vecini se judecau pentru un petic de grădină pe care-l cumpăraseră împreună. După un timp, îl întrebă: Vrei să mergem să ne plimbăm? Mark tresări, alarmat. Unde să ne plimbăm? Nu știu. Până-n livada lui Scudder? Am putea s-o luăm spre râu. Oricum, să ieșim din cartier. Se uită la ea cu milă, pentru că-și închipuise că așa ceva era posibil. Nu cred. Poate mâine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
fi trebuit să-i folosească pentru fapte bune, aveau să se termine și ei. Asta e o dovadă clară că nu poți fi sora mea. Sora mea e cea mai zgârcită persoană pe care o cunosc. Poate cu excepția tatei. Ea tresări, rănită. Dar fața lui inexpresivă o opri. Probabil că avea dreptate. Toată viața se agățase, panicată, de tot ceea ce putea pluti suficient de mult ca s-o elibereze de urgia lui Cappy și Joan. Și toată acumularea asta o sleise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
m-ai crezut. Dar când te-ai întors, te așteptam. Sunt cu tine. Întotdeauna am fost și voi fi întotdeauna. Cu tine și cu nimeni altcineva. Nu caut. Am găsit deja. Se întinse peste masă să-i ia mâna. Ea tresări, lovind furculița și împrăștiind tofu peste tot. —Cu mine? Când încă îți umblă ochii peste tot? La care „mine“ te referi? Se uită în jur, rușinată de ea însăși. Tot restaurantul evita să-i privească. Se întoarse din nou spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
într-un ton de invitație pură: —Ai copii, Barbara? pregătită ca la primul reproș să nege orice încercare de apropiere. „Nu“-ul Barbarei nu divulga nimic. —Dar ești măritată? De data asta, nu însemna nu mai sunt. Ceva din Karin tresări în fața acestei mărturisiri, de parcă ar fi înțeles că s-ar putea totuși revanșa față de femeia asta. Dar nu știa sigur ce i se permitea să întrebe. —Ești singură? Un impuls străbătu chipul femeii, înainte să-l poată înăbuși. Cine nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
că...? Stai așa. Las-o dracului! Nici vorbă să însemne așa ceva. Începu să mâzgălească în carnețelul lui. Se lăsă pe spate, pe canapea, își puse picioarele pe măsuța de cafea și privi fix un punct din celălalt colț al camerei. Tresări, ridicându-și brațul și arătând cu degetul lui tremurător. Se ridică nesigur și se duse la computer. Lovi de mai multe ori monitorul cu unghia arătătorului. Nu mi-a trecut prin cap. Pur și simplu nu m-am prins... Crezi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
să se ivească acolo, în cele din urmă. Dar îți rămân dator pentru ofertă, sincer. Până acum poate că eram mort fără tine, doctorașule. Tu și Barbara sunteți singurii cărora chiar le-a păsat ce se întâmplă cu mine. Weber tresări la auzul acestor cuvinte, cele mai delirante pe care le rostise Mark în după-amiaza aceea. Brațele lui Mark începură să tremure, de parcă trupului său i s-ar fi făcut foarte frig. — Doctore, am o presimțire foarte nasoală legată de soră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
din bucătărie. Îi zâmbea jenată, familiar. Tot nu-și dădea seama de cine îi amintea. Îl fulgeră un prim indiciu care-l putea ajuta să-și dea seama, dar îl ignoră. Ea îi ură bun venit, o veche confidentă. El tresări și dădu înapoi, cu rânjetul vinovat al unui om care trece vama cu marfă de contrabandă în valiză. Mark îl scutură de umeri cu o bucurie stupidă. Deci sunteți amândoi aici, ultimii doi oameni în care pot să am încredere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
masă, în loc s-o șteargă ca niște răufăcători. Se întâlni cu el la Mary Ann, pe strada unde-și avea biroul. Când intră în restaurant, el sări în picioare și-o sărută ușor pe obraz. Mișcarea bruscă o făcu să tresară. Un mic dejun însă, nu mai mult; se așeză și comandă. Mintea lui era exact ceea ce-i trebuia, tăioasă și brutală ca un audit. Îi descrise tratamentul prescris de doctorul Weber. —Antipsihotic, șopti ea. Testă pe el cele mai înspăimântătoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
pe un scaun tras în mod deliberat ca să nu apară în cadru, stătea Barbara Gillespie. La vederea ei, Karin se neliniști - lumi incompatibile. —Aia e Barbara, îi spuse ea lui Daniel. Barbara a lui Mark. Ce părere ai? — Ah! Daniel tresări. —Nu ți se pare că are ceva? Un fel de aură? Stai liniștit; fii sincer. — Pare foarte... stăpână pe ea. Temându-se să se uite, dându-i dreptate. Echipa de la Platteland alese tocmai acel moment pentru a-și face apariția

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
despicată de o cicatrice ștearsă - o buză de iepure prost reparată. Weber aruncă o privire în sală. Șovăind, tânăra Sylvie începu să se îndepărteze. Se uită iar la anarhist, încercând să se controleze. Cu ce vă pot ajuta, domnule? Bloitov tresări, clipi și dădu puțin înapoi. Povestea aia pe care ați spus-o cu meningiomul. David? Vocea lui își cerea scuze. Weber îi făcu semn din cap să continue. Mă întrebam... Mă gândeam că poate tatăl meu... Weber își ridică privirea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
asta. Ceva esențial. Vreo parte din creierul, din sufletul ei. Un pic de Karin, aici. Ea arată spre nișa din pervaz, spre căsuța în care locuise domnul Thurman, ani în șir. Singurul prieten de nădejde din copilăria lui Mark. El tresare, dar încuviințează din cap. Iar privirea aia provocatoare a ei. Mark? Pot să te întreb o chestie? Nici nu m-am atins de porcăriile alea de reviste Seventeen. Ea râde puțin, de parcă n-ar fi convinsă că el încearcă să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
și se întoarse spre ea. — Unde-ar trebui să fie satul ăsta natural? Ea se orientă și arătă spre sud-est. —Vor să-l pună pe-acolo, pe undeva. Pe malul râului. Își dădu brusc capul pe spate, iar corpul îi tresări, alertat. —Căcat. Uită-te unde arăți! Ce se întâmplă, pentru numele lui Dumnezeu? Lăsă să-i scape un strigăt de durere. Nu vezi? E exact unde am făcut eu accidentul. Se lăsă pe spate, sprijinindu-se de ușa șuie a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
râu, orb la păsări, fără pic de iubire față de tot ceea ce la un moment dat fusese viață. —E posibil, mormăi el. Poate vrei... O bătaie în ușă îl salvă. Un ritm jucăuș, familiar: Shave and a haircut, two bits1. Daniel tresări, oarecum vinovat. —Ce mai e? mormăi Mark, după care strigă: Intră. Tot timpul e deschis. Fură-mi și pielea de pe mine. Ce mai contează? O siluetă tremurătoare păși înăuntru - femeia aceea pe care Karin i-o prezentase lui Daniel la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
nesesizată: era singura explicație posibilă pentru că se simțea atât de desprins de toată lumea. Cum poate să-l facă acum? După un an? Tocmai când începuse tratamentul. Daniel stinse lumina și se strecură lângă ea. Îi puse mâna pe șold. Ea tresări. —Poate că-i din cauza medicamentului, sugeră el. Poate are un fel de reacție. Ea se răsuci cu fața la el, în întuneric. —O, Doamne. Oare e posibil? Trebuie să-l internăm iar, ca să stea sub observație. Mâine, la prima oră. Daniel încuviință

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
ideea că aici sunt în siguranță, păsările s-au adunat pe meandrele astea. În acest secol, se hrănesc cu porumb cultivat. În secolul următor, cu ce rămășițe va mai fi în stare să ofere acest loc. Pământul înghețat îl amorțește. Tresare la auzul vocii ei, care vine de pe o planetă îndepărtată. —Uite! Aia de acolo. Își înalță capul, ca să vadă. El e, într-o discotecă de pe marginea drumului, alături de Barbara Gillespie, luptându-se ca să-și aducă trupul în extaz. Cocorul dansează

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
aici, pe câmpul ăsta plin de păsări. Coastele ei îi presează palma. Orbecăie spre ceva care-i uluiește pe amândoi. Gurile lor se unesc, iar gândirea dispare. Dispare totul, în afară de această nevoie primară. Ceva imens și alb străbate câmpul. El tresare, iar ea tresare odată cu el. El o vede primul, dar ea o identifică. —Dumnezeule. O lebădă de iarnă. Stafii în străfulgerarea aceea de lumină, o groază intimă. Ea îl strânge de braț, ca un garou. Nu se poate să vedem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]