4,042 matches
-
personajul lui ciudat care, ud de apa din veceu unde se refugiase din calea dracilor de copii (cum ajunsese să-l stropească pe blugi și maieu apa din veceu e altă poveste, pe care voi încerca s-o rezum îndată), ud de apa din veceu trecea în fața computerului, să-și verse năduful într-o proză scurtă experimentală, și ea pierdută definitiv. Așa: veceul mic unde se refugia T. având comunicare cu baia cea mare, de acolo trebuia să arunce copiii o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
de spirit discutabilă, trebuia să arunce și el dispozitivul, să se stingă în vasul peste care stă crăcit. Din apa cu pișat, petarda a bubuit de i-a scuturat toate plombele. Când T. a ieșit în sfârșit din veceu, așa ud și împuțit, copiii sunt deja departe, maică-sa și unchiul Tony postați la ușa veceului. Da’ ce-i, dragă, asta-n casă, se poate? spune mama, iar Tony trebuie să completeze: V-ați și găsit, dragă, acuma cu nebuniile ăstea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
duș din viață (pentru că trebuie să știți că mi-a plăcut apa de când mă știu) iar gândul că o fată ar sta afară în frig să mă aștepte, era de neconceput pentru mine, așa că am coborât în curte cu capul ud, uitându-mă după ea să văd când o să apară. Priveam plictisit la luna care se tot mărea dincolo de gospodăria anexă și mă întrebam câte vise pot încăpea pe acel tărâm atât de fantastic, sub nisipuri de aur, câți oameni mai
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
o să leșin. Am Încercat chiar să-i zâmbesc, dar probabil a ieșit doar o strâmbătură ciudată. ― Plecăm! spuse ea serioasă. Acum! Am remarcat fără să vreau că și ea arăta oarecum bizar. Probabil alergase o mulțime după mine. Avea părul ud din cauza ninsorii, obrajii roșii si buzele mov, de parcă degerase. Când mă Întrebă din nou dacă eram În regulă, am mormăit un răspuns pozitiv. Am hotărât că aveam să-i povestesc, poate, Într-o altă zi. Ore În șir, imaginea acelui
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
în Panduri, unde erau „cursurile pentru armată“, dar și ca să avem timp să ne îmbrăcăm în costumul militar. Horor. Mai ales iarna, când trebuia să adăugăm și o manta, care mirosea întotdeauna a săpun de rufe Cheia, petrosin și lână udă. Chipiul era și mai horor. Ne fluierau băieții pe stradă, ne luau peste picior. De cursuri nu-mi amintesc absolut nimic. Aveam un carnet pe care scriam ceva parcă și desenam - probabil părțile componente ale puștii, prostii din astea. Păi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
se oprea o clipă și, în timp ce-și trăgea coiful-bonetă până deasupra nasului coroiat, prag natural al ochelarilor cu rame groase, adulmeca. Simțea frica de la o poștă. N-avea nevoie să vadă un geam deschis, urme străine pe gresia udă, lumina crepusculară a ultravioletelor sterilizând aerul în ultima clipă. Totul era delict în sala aceea, totul trebuia pedepsit pe loc. Operațiile erau doar pretexte pentru nevoia lui compulsivă de perfecțiune. Aspirație imposibilă, de vreme ce - Pasquale o știa prea bine - totul conspira
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
corect, aștepta o secundă, apoi intra timid, clipind des. Saluta politicos, apoi începea să se spele cu cele trei perii sterile. Cu aplicație, cu responsabilitate, cu profesionalism. Printr-o fatală compensație, atunci urmau nenorocirile: anestezia nu prindea, compresele erau prea ude pentru a fi folosite, mesele cu instrumente se răsturnau. Preambulul din afara sălii se muta în timpul operator. Chipul lui Pasquale devenea stacojiu sub masca prea strâmtă, nasul său de Cyrano înșelat străpungea tifonul cafeniu de la atâta sterilizare, amușinând liber dezastrul. Piedica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
un copil ascultător. Am întrebat-o pe soră: — V-a spus de ce a făcut-o? — Nu. Refuză să vorbească. Stă întinsă pe spate și nu scoate un cuvânt. Uneori nu se mișcă ceasuri întregi, dar plânge neîncetat. Are perna complet udă. E prea slăbită ca să folosească batista și lacrimile îi curg pur și simplu șiroaie pe obraz. Parcă mi s-a frânt inima. În clipa aceea aș fi fost în stare să-l ucid pe Strickland și știam că îmi tremura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Am ajuns la un pod de piatră arcuit peste un râușor puțin adânc și am zăbovit câteva minute ca să-i privim pe copilașii băștinașilor scăldându-se. Se alergau între, ei cu țipete și râsete ascuțite, iar trupurile lor cafenii și ude străluceau în lumina soarelui. LIV În timp ce mergeam mai departe mă gândeam la o împrejurare asupra căreia îmi atrăsese atenția tot ceea ce auzisem în ultima vreme despre Strickland. Aici pe insula asta îndepărtată s-ar părea că nu stârnise antipatia și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
târau nevolnic rămășițele noastre. Și mergând așa la braț cu marea, amândoi îi sorbeam aerul, măreția, necuprinsul. ― Du-te și-i cere iertare, i-am spus Mihaelei. Ai făgăduit. Ea coborî la mal, își trase ciorapii și îngenunche pe nisipul ud. ― Ce faci? Ce faci? ― Vreau s-o sărut. Spunând acestea se aplecă adânc și puse buzele pe apa neliniștită. ― E sărată? am întrebat-o surâzând. ― O-ho, făcu Mihaela cu un gest plin de gingășie. Să știi că mi-ar
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
să nu mă sinucid ajungând acasă. A nutrit cert această teamă, deoarece, după ce am renunțat de a pleca, a închis numaidecât fereastra. Ceva mai liniștit, dar neeliberat încă de impresia zguduitoare a celor trăite în închipuire, mi-am șters fața udă cu batista. La drept vorbind, mă simțeam foarte nenorocit. Mihaela și-a reluat locul în fața ușii ca o strajă. Se temea încă să nu mă răzgândesc și să fug? De acolo mă întrebă cu grijă excesivă: ― Nu vrei un pahar
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
în mână singurul meu obiect nefolositor, un cristal de sare. Biserica e încă departe, aproape înghițită de frunzișul ruginiu. Se scaldă în soare. În umbra cărării e o femeie. Cu tuburi mici de vopsele în mână și cu niște funii ude pe braț, pe care probabil că le-a spălat, iar acum le duce să le usuce. Cred că cel mai bine ar fi să o întreb pe ea. Astea sunt niște tuburi de vopsele, iar astea - niște frânghii ude pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
funii ude pe braț, pe care probabil că le-a spălat, iar acum le duce să le usuce. Cred că cel mai bine ar fi să o întreb pe ea. Astea sunt niște tuburi de vopsele, iar astea - niște frânghii ude pe care le duc să se usuce, îmi spune ea. — Unde pot s-o găsesc? o întreb eu din nou. Dacă te-au chemat aici, mai mult ca sigur că ai s-o găsești. E o pură întâmplare că ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
vorbim, să facem cunoștință. Te rog să mi spui cine ești, de unde vii și unde te duci? Pe mine mă cheamă Vasile Mosescu. Cu toată prietenia! Zise tânărul și-i întinse mâna lui Dondică, scuzându-se totodată că avea mâinile ude. Dondică nu mai putea de bucurie, toată ziua cât a mers nu a găsit pe nimeni cu care să stea de vorbă și acum era bucuros c-a găsit un tânăr tare de treabă dispus să stea de vorbă cu
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
eroii lui Corneille, cu pretenția lor de a ține în frâu pasiunea, sunt pseudo-clasici. Am avut o noapte rea. Abia spre dimineață am adormit. Afară plouă. Azi, n-am nici o șansă să mă simt "la mare". Nisipul de pe plajă e ud. Oribilă vreme! Undeva, la malul memoriei, valuri nevăzute aruncă, parcă, resturi dintr-o altă viață... reală? ireală? nu știu... un covor roșu, imens, pe care țopăie comic o maimuță... o tufă de dafin înflorit, la umbra căreia un bătrân își
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
de parcă ar fi pornit de-acolo... Am adulmecat briza sărată, care povestea nebănuit despre nesfârșitele ape ale oceanului, necunoscute, întinse dincolo de zări... Valurile care se izbeau de roci se înălțau cu putere până aproape de vârful muntelui, aruncând stropi peste pereții uzi, chiar dincolo de unde ar fi ajuns oricine, poate doar câte un pescăruș rătăcit. Oceanul lucea aproape metalic, zbătându-și munții de apă peste stânci, de parcă s-ar fi luptat mereu să învingă uscatul. Aici e sensul, dacă e să fie
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2902]
-
se uită pe geam la tine - cum te dezbraci cum vorbești, cum te miști, cum faci față acestei lumi carnivore și aspru pedepsitoare. scrumul țigărilor e compus din foiță de hârtie arsă, tutun ars aditivi arși, filtru strivit, melancolie. trotuarul ud al acestei toamne e o combinație de stropi cu celule de bitum care îți îmbrățișează tălpile, cu o putere mare răsturnând străzi și anotimpuri. te uiți și tu, dintr-odată, la lucrurile mici care ne compun. celulele pielii tale, care
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
verii. nouă în primul loc: te plimbi cu pași ușori prin grădina suspendată a dragostei tale, dai rotocol pătratului mare cu fire de trifoi cu cinci foi, porți pe umărul drept un pui de vultur harpagornis abia ieșit din găoace, uzi petuniile magice cu lacrimi de furnici albe, care conțin vitamine pentru plantele grădinii tale, în plimbarea ta calci pe coada tigrului qilin, tigrul alb care aduce prosperitate grădinii tale luminoase, dar tigrul nu te mușcă, miaună doar ca o pisică
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
timpul să îți schimbi pielea ta cea groasă cu una mai elastică, mai ușoară, cu care să poți naviga mai rapid printre aceste stânci colțuroase, urmărit uneori de oștirile dușmanilor tăi. e vremea să schimbi învelișul tău gros, bătătorit și ud, de piele de vacă galbenă, pe unul uscat și proaspăt, ca un așternut apretat. îmbracă acum, odată cu venirea primăverii pe drumeagul tău, aripa subțire de liliac-cu-nas-de-frunză și vei pluti, ușurat, mai departe. năpârlirea, schimbarea dinților de lapte șase în al
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
și sigur, picioarele dezvelite și fardul mi se păruseră exagerate. Și în altă sală, în aceeași zi, impresie diferită. Pe neașteptate o zării la spatele meu. Într-o bluză albă, capul ei mi se păru mic, cu părul, din cauza căldurii, ud de transpirație și căzând în lațe sărace, fața umflată și moale, genele aproape inexistente, nasul cârn, dinții subțiri și interminabili. În fața neînsemnătății ei am fost satisfăcut ca de un câștig personal. Vioiciunea și prestanța ei de odinioară mă umilise. Și
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
până la o stație intermediară. Tremurând toată de deznădejde, strîngîndu-se lângă mine convulsiv, în întunericul vagonului îmi lua mâna și mi-o săruta în neștire. Și, la despărțire, sub lumina felinarului din gara umilă de provincie, am văzut-o cu obrazul ud de lacrimi, cu cearcăne adânci în jurul ochilor, cu privirea rătăcită și lucind nefiresc, cu dinții înțepeniți unii într-alții lăsîndu-se la întîmplare împinsă de mine până la trenul de schimb pe care trebuia să-l ia. Scena aceasta m-a urmărit
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
plăcere să o privești pătrunzând încet, scufundîndu-se, făcând roate, pe o parte, pe spate, pe pântec, îndepărtîndu-se sau jucîndu-se în preajmă, multă vreme, neobosită, părcă desen desprins dintr-o revistă de mode franțuzească. Apoi, când iese, se trântește lângă noi, udă, cu câteva fire de nisip lipite de carne, care măresc aspectul ei senzual, cu soarele strălucind pe fiecare picătură, cu sânii care se ridică tineri, cu tricoul ce ia perfect forma trupului și dezvăluie formele în cele mai mici amănunte
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
lunii împrăștiată pe toată marea, cum nu aveam barcă la țărm, s-a dezbrăcat și a înotat până la barca lăsată de Cadîr la 2 km în larg, a desprins-o, a adus-o la pontonul unde îl așteptam și, așa ud, cu toată răcoarea serii, cu toată boala care îl mâna, ne-a plimbat până la prima rază de soare. Apoi, după ce ne-a lăsat din nou pe ponton, a dus barca la locul ei, ancorînd-o din nou, și s-a reîntors
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
amănuntele. Era un eveniment prea însemnat ca să ni se transmită numai prin telefon. Doctorul Bogdan fusese de dimineață și, după o cercetare atentă, opinase tot pentru tifos. Nu avea mare lucru de ordonat, dar să continuăm cu gheața și cearșafurile ude și, pentru reconfortarea bolnavei, injecții cu ulei camforat. A făcut chiar el prima injecție, fără ca Viky să fi încercat cea mai mică împotrivire. Acum, când căpătam siguranța celor ce se întîmplă, ne calmăm puțin. Mi se pare insuportabil de petrecut
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
reușeau să prindă măcar una. În mijlocul întunecimii, ochii santinelelor scăpărau la auzul oricărui sunet ca de nevăstuică furișându-se prin apropiere. Instinctiv, începeau să saliveze și se uitau unii la alții, strâmbându-se: — Îmi simt stomacul stors ca o cârpă udă. În seara aceea, luna era minunată, dar soldații n-ar fi vrut decât s-o poată mânca. Frunzele moarte cădeau din belșug pe acoperișurile fortăreței și prin jurul porții castelului. Un soldat le mesteca lacom. Sunt gustoase? întrebă altul. — Mai bune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]