3,550 matches
-
Ion Andrușcă, țăran cuminte și trăind tihnit la țară, primește o telegramă de la nepoți. O telegramă vestind un lucru neînsemnat: că mama nepoților (fiica bătrânilor) nu poate veni de sărbătorile de iarnă la țară dintr-o pricină oarecare. Această telegramă vâră o spaimă cumplită în țăranii bătrâni. E prima telegramă pe care o primesc în viața lor. A venit grabnic ca o primejdie. S-a întâmplat ceva catastrofal. Bătrânul ajunge în chip logic la încheerea aceasta. Și pleacă la târg să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
țadic. Să vedem, zice învățatul. Deschide tora, stă și se gândește. Și la urmă dă sfat. Ascultă, omule, întoarce-te de unde ai venit. Zici că ai afară o vacă, o capră ș-un cucoș? Am, țadic. Bine, du-te și vâră cucoșul în casă cu voi. Pe urmă să vii să-mi spui dacă simțești că-i mai bine. Am înțeles, învățătorule. Așa am să fac. Se duce omul acasă și face așa. A doua zi se înfățișează iar. Ei? ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
cucoșul în casă cu voi. Pe urmă să vii să-mi spui dacă simțești că-i mai bine. Am înțeles, învățătorule. Așa am să fac. Se duce omul acasă și face așa. A doua zi se înfățișează iar. Ei? ai vârât cucoșul în casă? Am vârât. Și cum vă simțiți? Rău. Așa? Atunci să duci și capra în casă. Și să vii să-mi dai de știre cum merge. Hm! Bine. Am să viu. Năcăjitul urmează porunca țadicului. Pe urmă, după
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Pe urmă să vii să-mi spui dacă simțești că-i mai bine. Am înțeles, învățătorule. Așa am să fac. Se duce omul acasă și face așa. A doua zi se înfățișează iar. Ei? ai vârât cucoșul în casă? Am vârât. Și cum vă simțiți? Rău. Așa? Atunci să duci și capra în casă. Și să vii să-mi dai de știre cum merge. Hm! Bine. Am să viu. Năcăjitul urmează porunca țadicului. Pe urmă, după douăzeci și patru de ceasuri, vine cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
subt zulufi. Ei? acuma cum o duceți? Rău, țadic, foarte rău! Vai de capul nostru. Mai rău nici nu se poate. Așa să trăiască dușmanii! Cum se poate? Atunci nu rămâne decât să te întorci cu mare grabă acasă să vâri și vaca după capră și după cucoș. Bine, am să vâr. Ș-am să viu să dau samă. Când se întoarce Ovreiul a treia oară începu să se bată cu pumnii în cap și în piept. Se văia cu glas
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
Vai de capul nostru. Mai rău nici nu se poate. Așa să trăiască dușmanii! Cum se poate? Atunci nu rămâne decât să te întorci cu mare grabă acasă să vâri și vaca după capră și după cucoș. Bine, am să vâr. Ș-am să viu să dau samă. Când se întoarce Ovreiul a treia oară începu să se bată cu pumnii în cap și în piept. Se văia cu glas înalt și lăcrimat: Cu ce-am greșit eu, învățătorule, înaintea lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
dincolo de apa Moldovei. Cum în sat la Grijalovi au făcut cetate cu parcane și s-au apărat prăvălind știubee asupra năvălitorilor. În altă parte, la o ............, muierile au înconjurat un detașament întârziat de Turci (Turcu cu untu) și l-au vârât în iaz, mânându-l cu cocioarve aprinse; apoi au dat foc stuhului... V. Ștefan Meșter se duce la cetatea Neamțu, ca să vadă pe domnițele lui Radu-Vodă. De acolo din pisc vede cete de năvrapi în pradă; trimite răspuns lui Onu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
neguțători. La vadul Prutului din preajma Ștefăneștilor, o tabără de cară negustorești a fost oprită de răufăcători. Starostea hoților a început a cerceta și a vămui. Negustorul din coada convoiului se gândește să dosească banii pe care îi avea și-i vâră într-o ciubotă. Ajunge și la el vameșul: Scoate ce ai! N-am, căpitane, nimic; am dat tot ce am avut pe marfă. Nu-mi trebuie marfă. Apoi bani n-am, căpitane. Starostea îl privește, îl cântărește, apoi poruncește: Descalță
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
a stat printre oameni, liniștindu-i. Sturdza, proprietarul de la Cristești, i-a mulțămit pentru ceia ce a făcut. Ion Murariu, Gâștești În sat mare agitație. S'au făcut pregătiri pentru devastarea Pașcanilor. Învățătorul a intervenit cu multă energie. S'a vârât printre oameni, i-a adunat în jurul lui, le-a vorbit, și i-a pus să făgăduiască că nu vor pleca asupra târgului. Dar în vremea nopții au pornit vre-o 150 de oameni. El le-a eșit înainte la jâtărie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
mare și zăpadă multă, troienită. Turcii, nefiind pregătiți pentru asemenea temperaturi, au pierit de frig și de foame, „mai mult de 40.000 de oameni, pe lângă pierderile cu mult mai mari de vite”. Ca să scape de moarte, mulți turci „se vârau în pântecele cailor”, dar n-au avut scăpare și s-au găsit „nenumărate leșuri omenești în pântecele animalelor”. Oastea, care a reușit să scape, a încercat să se refugieze prin Moldova, dar „fu greu încercată și măcelărită de Ștefan palatinul
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
al surprinderii inițiatice: „luă pielea unui urs vânat în tinerețe, apucă o cărare mai dreaptă și, la podul de peste o apă, pe unde avea să treacă fii-sa, ascunse calul în pădure, se îmbrăcă cu pielea de urs și se vârî sub pod”. Cărarea dreaptă este cea parcursă deja de împăratul inițiat în tinerețe, iar pătrunderea eroului în „sacrul stâng” (Roger Caillois) este resimțită cu fior de ființele infernale care își intuiesc sfârșitul: „Ioan s-o ascuns sub pod. Când zmău
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
-i simt slăbiciunile. Deci îmi derulez în minte poeziile și le lucrez până cuvintele capătă o rezonanță profundă. Pentru orice cititor aș scrie, caut să nu-l înșel, ci să-l câștig, prin sinceritate. Nici într-un caz nu-mi vâr capul în apă pentru a-l înspăimânta... Sunt momente, în istorie, când e mai importantă moralitatea decât talentul... Cum caracterizezi vremurile astea în care mulți dintre foștii cenzori conduc destinele culturii, în care foștii securiști îți râd în nas din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
a injectat-o-n picior. Și-a ridicat pantalonii În viteză și a scos douăzeci de dolari. Am pus cinci cutii pe masa din bucătărie. - Cred c-o să le scot din cutii, a zis. Prea voluminoase. A-nceput să-și vîre siretele În buzunarele de la sacou. - Nu cred că se perforează așa, a zis. Auzi, te sun din nou Într-o zi, două, după ce le plasez pe astea și mai fac rost de bani. Și-a potrivit pălăria pe craniul asimetric
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
se dăduse pe „nemb” și capul Îi tot cădea pe tejghea. Whitey tropăia În sus și-n jos de-a lungul barului după cineva să-i facă cinste. Băieții din bar stăteau imobili și Încordați, strîngînd paharele În mîini și vîrÎndu-și iute restul În buzunare. L-am auzit pe Whitey spunîndu-i barmanului „Ține-mi ăsta, OK?”, apoi i-a dat cuțitul lui mare, cu arc, peste bar. Băieții ședeau tăcuți și Întunecați sub lumina fluorescentă. Tuturor le era frică de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
belea, ar fi luat căderea fără să ciripească. În orice caz, avea treizeci de ani de experiență cu marfa și știa ce face. CÎnd am ajuns la cafeneaua unde aveam Întîlnirea, Bill stătea la o masă, cu silueta lui scheletică vîrÎtă-n paltonul altcuiva. Bart Bătrînu’, ponosit și șters, Își muia o gogoașă-n cafea. Bill mi-a zis că s-a ocupat deja de Izzy, așa că i-am dat lui Bart zece capsule să le vîndă, iar Bill și cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
lui. Am plecat indignată. Le-am ascuns în pod, sub streașină, într-o depresiune a podelei, unde era foarte greu de pătruns; unde, pentru a pătrunde, mi-am pus un costum special și de unde nu mai puteam ieși, nememorând cum vârâsem capul printre grinzi. Am trăit câteva momente foarte neplăcute, căci nimeni în casă nu știa unde mă aflam. Dar nici germanii, în nici o percheziție a lor, nu le-au descoperit, căci nimănui nu-i putea trece prin gând să intre
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
sperie de toate călugărițele în costumul lor impresionant pentru un așa mic copil. Îl învățase să-i sărute mâna, zicându-i: „Plecăciune, maică“. Nu știu cum nimerise acest termen original. Băiețelul, foarte emoționat, a ascultat-o întocmai și pe urmă s-a vârât într-un colț de unde observa toate, cu ochi mari. Noi vorbeam cu starița, când sosiră două maici și, după protocolul mănăstirii, făcură două mătănii și îi sărutară mâna. Deodată se repezi Vintilică din colțul lui, se uită la noi și
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
Romalo, d-rele Bilciurescu și altele în rochii decoltate, numai fiica colonelului avusese tactul să nu-și schimbe costumul de infirmieră pe o rochie de bal când lumea se mai omora. Biata d-na Pherekyde nu știa unde să se vâre și, după ce îmbrățișă pe prea eleganta ei verișoară, plecă repede acasă, scandalizată de o așa de repede înfrățire a învinșilor cu învingătorii și întrebându-se de ce d-na Triandafil mai rătăcise prin Moldova dacă avea astfel de simțiminte amicale pentru
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
nu ar exista și totul ar fi prea plictisitor în universul minunat al copilului Nica. O altă preocupare a lui Nica erau fetele. Toate îi plăceau dar mai ales Smărandița popii. Îi place să meargă pe la șezători și să-și vâre mâna-n sânul fetelor , chip de a le scăpa de vreun șoarece, ori să privească în baltă, unde ele spală pânză, picioarele lor subțiri , răsfrânte în apă . Diferitele caracteristici și atitudini ale lui Nica nu le vom găsi în totalitate
CREANGĂ ŞI COPIII by POPA M. RODICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/631_a_1267]
-
-o dracului de treabă, d-le Iorga îl lua el la vale pe marele cărturar, într-o Scrisoare deschisă domnului N. Iorga, publicată în Adevărul literar și artistic din 28 septembrie 1924 că-ncep să mă căiesc că m-am vârât în tărâțele românești, de unde cu groază am ieșit acum nouă ani!" Iar acum "de la Rolland și până la octogenarul Georg Brandes, îmi deschide brațele. Voiți s-o cunoașteți? Iat-o:/ Societatea Academică de Istorie Universală (care se fălește cu cincisprezece prinți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
am plecat pe cărările de stuh65 ale Vladnicului. În direcțiuni diferite. După câteva minute, mi-a sărit un cogeamite rățoi gras, cu capul verziu pe care l-am doborât dintr-un foc; apoi luntrașul, culegându-l de pe apă, i-a vârât oi trestie în gât și l-a așezat în mijlocul unui ochi, de-ai fi jurat că-i viu, iar noi ne-am pus la pândă în stuh, la marginea ochiului. Una după alta, au venit în timp de o oră
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
noi deci, n’avem altceva mai bun de făcut decât să urmăm exemplul lichenului. Adică să ne lipim de viu, mai precis de acela vegetal. Adică Încă, ce-ar fi dacă În ogorul ori grădina din entropica câmpie ne-am vârî și noi? Și putem s’o facem, majoritatea dintre noi, căci aproape nimeni nu este lipsit, direct ori indirect, de accesul la o bucată de pământ din cele vreo 18 milioane... Deodată, vom avea acolo prezența plantelor, care negentropizează ogorașul
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
cuvântul, se așeza în fund pe o piatră și cioplea. Egal cu sine. Calm. Probabil nu bănuia că asta e, în fond, și munca scriitorului. De dimineața până seara spărgea piatră. Piatră pentru soclu. Se așeza pe un scăunel, își vâra capul între umeri și spărgea cataroaie. Cu ciocanul. Țoc - și piatra se crăpa în două felii pe care el le studia, le bibilea până deveneau piese ale unui posibil joc din acela în care îmbini cuburi. Nu mai țin minte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
care trăiau urât, foarte urât, ăsta e cuvântul, chiar dacă îmi vine greu să spun ceva de rău despre ei, pentru că trebuie să recunosc: cu mine s-au purtat excepțional. Nu era vina lor, în fond. Psihologia de asistat li se vârâse pe gât și se învățaseră s-o accepte fără crâcnire. Îmi solicitau, cum am mai spus, o chirie de mizerie, extrem de mică. Acceptaseră târgul, poate doar așa să mai aibă și ei un suflet în casă. Să aibă o preocupare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
cinematograf, nu se lăsa deloc convins de viabilitatea Artei a șaptea. Primul gramofon ambulant, purtat pe un căruț ca o flașnetă, apărut pe lângă grilajul Cișmigiului, unde, cu toată lu mea mă runtă de pe bulevard, ascultam, prin tuburi lungi de gumă vârâte În urechi, și vă Închipuiați cu ce emoții, „Asaltul de la Gri vița“ Înregistrat pe cilindrii de ceară moale; repede popularizat și intrat, cu pâlnia lui multicoloră și cu răsunetele lui barbare de clanaret și de manele orientale, În zaiafetul de
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]