15,959 matches
-
numelor coranice fără corespondent biblic explicit, dar a caror semnificație este totuși exprimată de Biblie, considerăm că fac parte următoarele: 4.3.1. Al-Ð"hir, al-B"”în (2.1.2.4.), ca expresie alcătuită din două participii prezente ale unor verbe antonime, nu are corespondent ca atare în Biblie; l-am semnalat doar pe ’Pl misetatter pentru al-B"”in312. Totuși și în Biblie Dumnezeu este arătat că posedând o existență vădita, în vreme ce ființă lui este de nepătruns pentru oameni. Epistola către
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Nu în ascuns am grăit, în vreun colț întunecat al pământului...” (Is 45,19). 4.3.2. al-B"q (2.1.3.2.), deși este în toate listele tradiționale, nu se află ca atare în Coran, ci sub formă de verb la imperfect, persoana a III-a singular (yabq"). Ideea existenței neschimbătoare a lui Dumnezeu, a dăinuirii lui infinite este exprimată și în Biblie, de pildă în Psalmul 102/101,27: „Ele (i.e. cerurile și pământul) vor pieri, dar Tu rămâi
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
Tu rămâi și toate că un veșmânt se învechesc și ca pe o haină ce o schimbi le vei schimba; dar Tu același ești și anii tăi nu se sfârșesc.” (t.n.) Și aici este nu un nume, ci un verb la imperfect, la persoana a II-a singular: Öa‘amo: (litt. „stai în picioare”) având în context același sens că și yabq". Însă de la acest verb nimeni nu a derivat un nume divin. 4.3.3. al-Mutakabbir (2.1.5
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
tăi nu se sfârșesc.” (t.n.) Și aici este nu un nume, ci un verb la imperfect, la persoana a II-a singular: Öa‘amo: (litt. „stai în picioare”) având în context același sens că și yabq". Însă de la acest verb nimeni nu a derivat un nume divin. 4.3.3. al-Mutakabbir (2.1.5.7.). E dificil de comparat din pricina faptului că, apărând o singură dată, și atunci la finalul unei liste, semnificația lui nu poate fi clar stabilită. Dacă
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
a derivat un nume divin. 4.3.3. al-Mutakabbir (2.1.5.7.). E dificil de comparat din pricina faptului că, apărând o singură dată, și atunci la finalul unei liste, semnificația lui nu poate fi clar stabilită. Dacă, pornind de la verbul al carui participiu activ este, îl interpretăm că „cel care se consideră mai presus de toți”, nu îl putem compara cu nici un nume biblic, dar aceeași idee este exprimată, de pildă, de capitolele 38-41 din Iov, în care Dumnezeu vorbește
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
elégxei) lumea de păcat, de dreptate și de judecată” (16, 8). 4.3.12. Mumb (2.1.13.7.). Și Biblia afirmă adesea despre Dumnezeu că asculta rugăciunea omului, ca răspunde așteptării acestuia, insă exprimă acest lucru folosind un verb la un mod personal. Exemplele abundă în Psalmi: „Cu glas mare strig către Domnul, și El îmi răspunde (wayya‘anQn) din muntele sau cel sfânt” (Ps 3, 5) sau: „L-am căutat pe Domnul și mi-a raspuns (‘"n"n
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
la suferință omului sârman: „Cei smeriți și cei sârmani caută apă, dar nu este; limba li se usucă de sete. Dar Eu, Domnul, le voi da răspuns (’e‘enQm), Eu, Dumnezeul lui Israel, nu-i voi părăsi.” (Is 41, 17) Verbul este fie la perfect, fie la imperfect pentru că e vorba de o acțiune punctuala; Dumnezeu nu răspunde automat. Mai ales omul trufaș și răzvrătit nu primește răspuns. Astfel, Saul se plânge: „...Dumnezeu s-a îndepărtat de mine, nu mi-a
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
învață să-i ceară Tatălui tòn árton tòn epioúsion, „pâinea cea spre ființă/de toate zilele” (Mt 6,11; Lc 11,3). 4.3.14. al-Wahh"b (2.1.14.2.). Pentru a vorbi despre dărnicia lui Dumnezeu, Biblia folosește verbul n"tan la un mod personal sau la participiul prezent urmat de complement direct ce exprimă darul (hrană, binecuvântare, urmași, ploaie etc.) Și în acest caz se constată caracterul concret al limbajului biblic, față de cel mult mai conceptualizat al Coranului
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
numele de agent. Acest lucru se datorează, probabil, faptului că limba română are posibilitatea să exprime diferența dintre cel care săvârșește o acțiune ocazional și cel care o practică în mod obișnuit, folosind în primă situație structura relativă „cel care + verb la mod personal”, iar în cea de-a doua, numele de agent. Cum numele divine care, din punct de vedere gramatical, sunt participii prezente, descriu acțiunea sau atitudinea constantă a divinității, e firesc să fie traduse cu numele de agent
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
m („Știutorul”), Gh"fir, Ghafór/Ghaff"r („Iertător”/„Mult-Iertător”) și numele biblice BÄrQ’ („Creator”), Ro‘eh („Pastor”), ŠÄpQ” („Judecător”). Traducerea lui S.O. Isopescul ține însă mai puțin la acest lucru, si multe participii active, chiar intensive, sunt redate prin verbe la indicativ prezent: ≤așb („răsplătește”), ′afð („păzește”), Mu≤”, ‘!lim și ‘All"m („știe”), etc. Dar și ceilalți fac acest lucru în câteva cazuri: Mumb („răspunde”), S"diq („păzim/spunem adevărul”). 5.2. La celălalt pol se situează
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
ț, prezent în Coran în expresia wa-k"na All"hu ‘al" kulli šay’în muqț („Dumnezeu este peste toate văzător/cu putere/Martor”), care este un participiu prezent, apare în cele trei traduceri echivalat diferit: în primă, cu un verb la indicativ prezent („vede”), în cea de-a doua, cu un substantiv precedat de prepoziție („cu putere”) și în cea de-a treia, cu un substantiv („Martor”). În lista însă este transferat cu un nume de agent, „Hrănitorul”. Într-adevăr
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
a doua, cu un substantiv precedat de prepoziție („cu putere”) și în cea de-a treia, cu un substantiv („Martor”). În lista însă este transferat cu un nume de agent, „Hrănitorul”. Într-adevăr, în limba arabă modernă, unicul sens al verbului ’aq"ta, de la care este derivat Muqț este „a hrăni”316. Acest sens al lui Muqț e consemnat chiar și în A Dictionary and Glossary of the Kor’an (1873) al lui John Penrice. Contextul nu ar da
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
care le oferă limba română în materie de sinonimie: de exemplu, coranicul al-Wakl este tradus cu nu mai puțin de cinci nume de agent: „Ocrotitorul”, „scutitorul”, „Proteguitor/Protector”, „oblăduitor”, „Apărătorul”, pe lângă două substantive metaforice - „scut” și „Chezaș/chizeș” - un verb și o locuțiune verbală la mod personal - „se îngrijește”, „are grijă” (în ambele cazuri e vorba de procedeul indirect al transpunerii 317; la fel, pentru biblicul ho epískopos un singur traducător folosește împrumutul direct, în vreme ce ceilalți îl traduc cu „Socotitoriul
[Corola-publishinghouse/Science/2091_a_3416]
-
cum anume ar trebui să fie definit obiectivul respectiv, astfel Încât să sugereze, totodată, și cât mai exact posibil, tehnica cea mai convenabilă și mai eficientă de convertire a lui În acțiune? Spre deosebire de didactica tradițională, care obișnuia să definească obiectivele prin verbe de genul: „a ști”, „a cunoaște”, „a Înțelege”, „a sesiza”, „aaprecia”, „a crede” etc., ceea ce reprezintă enunțuri prea generale 1, prea vagi și susceptibile de interpretări subiective, desemnând acțiuni greu observabile și tot atât de anevoios de măsurat, alegerea metodelor devenind și
Metode de învățămînt by Ioan Cerghit () [Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
inclusiv metode și procedee adecvate. Aceleași cercetări relevă că, a formula În termeni operaționali obiectivele presupuse, Înseamnă a găsi expresia verbală cea mai potrivită, aptă să reprezinte acțiunile posibile Înainte ca ele să fie executate În realitate. În acest sens, verbele: a identifica, a denumi, a clasifica, a descrie, a rezolva, a diferenția, a distinge, a enumera, a explica, a demonstra, a compara, a reda, a recunoaște, a interpreta, a concretiza, a construi, a preciza, a defini, a forma deprinderea unei
Metode de învățămînt by Ioan Cerghit () [Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
putea fi duse ceva mai departe, ajungându-se până la prescrierea metodelor de Înfăptuire a acțiunilor desemnate prin respectivele infinitive. De exemplu: a) În cazul În care obiectivele rezidă În „cunoașterea terminologiei” (ori a factologiei), coloana de infinitive (acțiuni) poate cuprinde verbe ca: a defini, a distinge, a asimila, a identifica, a-și aminti, a recunoaște; apoi, În coloana obiectelor se pot enumera: fapte, informații factuale (surse, nume, date, evenimente, persoane, locuri, perioade de timp, exemple etc.), iar mai departe, următoarea coloană
Metode de învățămînt by Ioan Cerghit () [Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
completa cu → „lectura textului din manual”, de exemplu; b) Când obiectivele vizează Învățarea unor concepte definite ori a unei reguli, a unei idei (ca legătură dintre două sau mai multe concepte, ca relație abstractă), În coloana infinitivelor se pot remarca verbe ca: „a sintetiza, a deduce, a formula, a modifica, a demonstra, a defini, a clasifica etc.”, iar În coloana obiectelor: „fenomene, clasificări, ipoteze, percepții, căi, descoperiri”, la care s-ar putea adăuga apoi coloana metodelor: „conversația euristică, dezbaterea, studiul de
Metode de învățămînt by Ioan Cerghit () [Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
etc., operații care se vor solda cu noi achiziții cognitive și operaționale pentru ei. Prin definiție, experimentul rămâne și aici o observare provocată, o acțiune de căutare, detatonare, de găsire de dovezi, de legități, prin Încercare (lat. experimentum = Încercare, dovadă; verbul experiri = a Încerca, a face experiențe). Este o provocare intenționată, În condiții determinate (instalații, dispozitive, materiale corespunzătoare, variație și modificare a parametrilor etc.) a unui fenomen, În scopul observării comportamentului acestuia, al cercetării raporturilor de cauzalitate, al descoperirii esenței (adică
Metode de învățămînt by Ioan Cerghit () [Corola-publishinghouse/Science/2051_a_3376]
-
fi mai interesant Și mai captivant decât prezentarea pe scena contabilității a actorilor - preț, bogăție, adevăr în lumina reflectoarelor - utilitate Și piață, sub bagheta regizorului - evaluare. Etimologia Și istoria cuvântului valoare explică ambiguitatea sa. Termenul de valoare descinde etimologic din verbul latin valere, al cărui sens primitiv era de a putea, a fi puternic, a procura satisfacție. Valoarea desemnează calitățile stabile, perene, constatabile empiric ale lucrurilor. Este ceea ce ne conduce la concluzia că aprecierea despre existența unor astfel de „caracteristici” presupune
Evaluarea în contabilitate: teorie și metodă by Ionel Jianu () [Corola-publishinghouse/Science/226_a_179]
-
prețul care ar putea fi primit în urma vânzării unui activ sau plății, în cazul transferului unei datorii într-o tranzacție obișnuită între participanții pe piață la data evaluării”. Această definiție are două caracteristici: prima - valoarea justă reflectă o tranzacție ipotetică, verbul „ar putea” (would - în engleză) susținând această argumentare; a doua - valoarea justă este o valoare de ieșire, fiind explicit interzisă utilizarea valorilor de intrare (cost curent) sau a valorii de utilizare. Totuși, raportat la ultima precizare, conform căreia valoarea justă
Evaluarea în contabilitate: teorie și metodă by Ionel Jianu () [Corola-publishinghouse/Science/226_a_179]
-
sensul inițial al termenului. Astfel eirōn, eirōneia, eirōneuomai însemna la început „prefăcătorie”, „simulare”, „concesie aparentă” urmată de o revenire bruscă, neașteptată. Vlastos află primele trei mențiuni ale cuvântului la Aristofan la care exclamația os eirōnikos se referă la o minciună; verbul eirōneuomai are legătură cu o fraudă și eirōn figurează într-un catalog de termeni injurioși. În Republica, Trasymachos acuză pe Socrate că minte și, după ce izbucnește într-un râs sardonic, se adresează lui Socrate: „O, Heracle - zise - iată și obișnuita
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
de tinerei deși nu resimte o asemenea atracție, conform raționamentului anterior. Conchide Vlastos: „în sensul curent al dragostei pederaste, Socrate nu iubește pe Alcibiade și nici pe vreun altul din tinerii pe care-i urmărește. Dar în celălalt sens al verbului eran din doctrina și practica erosului socratic, el îi iubește”. De aceea Alcibiade ajunge să spună, exasperat: „nu știu cum să mă mai descurc cu omul acesta” mereu sucit și care „zice tot timpul că nu știe nimic. Așa îi place lui
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
sa de persuasiune este direcționată intențional. Caracterul uman al existenței artistului scoate ființa sa de sub semnul imaculatului. Trupul răului poate fi totdeauna articulat insinuant printre scuze și eschive. Cine să stăpânească arta eschivei mai bine decât acești virtuozi patetici ai verbului ? Ei nu pun la socoteală răul născut dintre orgolii de mercenar, rău care nu va răscumpăra niciodată gloria macabră a unui destin cumpărat în taină de la puternicii zilei. Produsele artei sunt, în esență, rezultate mimetice ale inspirației. Platon face însă
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
ambele alfabete la optsprezece luni... Când avea 2 ani și jumătate, a citit o cărticică, Cobwebs to Catch Flies, și înainte de a împlini 3 ani știa să semneze.” (Cox, 1926, pp. 41-42) La 4 ani cunoștea toate substantivele, adjectivele și verbele active din latină, făcea adunări și înmulțiri, deslușea texte în limba franceză și putea să spună cât este ceasul. La 5 ani dădea citate din Walter Scott. La 6 ani era familiarizat cu Iliada și Odiseea. La 7 ani citea
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]
-
box with something („a fi primul care face un anumit lucru”) și to come out of the box with something („a se arunca/lansa într-o acțiune”) (n.t.). Toate trei sunt polisemantice și au aceeași grafie ca substantiv sau verb (bolt poate fi și adverb). Bolt înseamnă, printre altele, „săgeată”, „fulger”, „trăsnet”, „cui”, „nit”, „bolț”, „zăvor”, „pivot”, „legătură (de vreascuri)”, „cupon, bucată (de stofă)”, „înghițire pe nerăsuflate (a mâncării)”, „a goni”, „a fugi mâncând pământul”, „(despre cai) a sări într-
Manual de creativitate by Robert J. Sternberg [Corola-publishinghouse/Science/2062_a_3387]