3,591 matches
-
în permanență, dublu, în planul conștiinței și în oglindă:,,Cuprins de o ciudată euforie, privindu-se în adâncul ei tulbure, Antipa se apropie și izbește ușor cu unghia într-o margine, acolo unde bronzul tocit că tăișul unei săbii vechi vibrează cu o puritate neobișnuită și aduce în odaie o undă de lumină. Venea de la mare distanță. Nu se stingea.” Prin oglindă, trecutul este reînviat difractat, la nesfârșit, ipostazele succesive ale personajului conținându-se simultan. Creația presupune cunoașterea interiorității, alunecarea pe
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
creeze acele imagini pitorești, asemenea unui haos organizat, pe care le înviorează cu pete de culoare” (p. 62). O fire bivalenta observa și Ion Alex. Angheluș - poetul Hușilor: „prima oara era iritat, palid, răvășit, neliniștit, sumbru”, „a doua oară, aprins, vibrând în fața peisajului hușean”. Aidoma, Mircea Deac îl caracterizează „ca om și artist ciudat, izolat, nemulțumit, răzvrătit, neînțeles”, „neîncrezător în oameni, desi îi iubea”, arta fiindu-i „un crez și un foc nestins” (p. 64). Cum harul artistului se cristalizează în
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
mare băgare de seamă. Nu am motive s-o reped și, cu atît mai mult, nu mai trebuie să-i dau speranțe. Bine ar fi să mă vadă împreună cu Livia, să înțeleagă singură... Și totuși, nu cumva în sufletul meu vibrează tot mai intens o coardă la fiecare întîlnire cu Fulvia?!... Să fie de vină doar deprinderea mea de holtei bătrîn?!... Oare nu e mai mult?! Nu e un semn că e mai mult chiar faptul că imediat ce-o văd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Cristina. Acum sînt lupul flămînd care te pîndește, pe tine, căprioara istovită de drum. Singură ți-ai ales soarta, Cristina; nu trebuia să mă strigi cînd am trecut pe lîngă tine. Tocmai mă lepădasem de literatură, mă lepădasem de ceea ce vibra în mine cu sinceritate, ceea ce-mi lumina existența, și-mi propusesem să beau, să mă îmbăt, apoi să-i telefonez doamnei Teona... Dar Teona a acceptat jocul, dovadă că m-a invitat la ea; plăcerea nu mai poate fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
întreabă el, schimbînd tonul. Da. Acolo era fînul de coasă al satului. De ce? Ion oftează prelung: Nu-mi iese din cap o amintire... Mi se pare jenantă, dar mă obsedează, mă chinuie ca un refren care-mi face sufletul să vibreze mereu... Eram mic, dacă aveam cinci-șase ani... Mama făcuse plăcinte la cuptor. A pus cîteva în coș, a luat un ulcior cu apă și mi-a strigat: "Ionică, hai la tat-tu, să vezi cum cosește". Am pornit în urma ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
le scap, luându-le acolo unde mă voi aranja. E o ciudată zi de toamnă timpurie, cu dimineața rece și după-masa vântoasă. Aici sus la mine (stau la et[ajul] II) vântul se simte mai tăios și casa sună și vibrează ca o orgă cu coarde rupte, părăsite. Și seria a doua, 15 aug[ust] - 1 sept[embrie], e formată tot 99% și aici la Igaf din Pal. E și Paleologu cu nevasta și copilul, toți trei aiuriți. Ieronim Șerbu cu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
și e Îndreptată Împotriva capitalismului. Dar cum aceste elemente rurale, care au dăruit României o cultură, erau ostile evreilor, se Înțelege că și cultura produsă de ele trebuie să poarte același caracter evreofob. Și, Într-adevăr, toate curentele noastre culturale vibrează, În deosebite grade, de antisemitism”. După ce comentează evreofobia din cadrul junimismului, poporanismului, naționalismului și chiar socialismului românesc, Ștefan Zeletin conchide tranșant și cumva abuziv : „Așadar, Întreaga cultură În care se face educația tinerimii române respiră ura elementelor agrare Împotriva evreilor” <endnote
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
p. 34)"/>. Relația evreului cu banul a devenit un subiect și În literatura cultă. La Calistrat Hogaș, de pildă - acest „scriitor minor mare”, cu „toate simțurile iritate”, cum l-a definit G. Călinescu -, relația este aproape senzuală. Simțurile tejghetarului evreu vibrează desfătate În prezența monedei-ființă : „Jidovul o luă, o Întoarse, o suci, o sună pe tejghea, o cercetă aproape de para lumânării și, după ce se Încredință că nu e nici ștearsă, nici de plumb, Îi dădu drumul În cicmigea [= lădiță cu bani
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
ele, scrisorile lui Eusebiu Camilar par fragmente dintr-un text comun, datorită „tonului” lor. Evocatorul e prezent în fiecare din ele. Pe lîngă informațiile literare și biografice, ici-colo anumite cuvinte și expresii sugestive produc un ecou sufletesc, fac frazele să vibreze pe o durată mai lungă în memorie. Efectul vine de la meșteșugul scriitorului - calitate incontestabilă - care nu se dezminte nici aci, unde trebuie să prevaleze firescul comunicării, nu intențiile artistice, „retorice”. (1) (2) <citation author=”Eusebiu Camilar” loc="București" data =”7
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
ce nu se încadrează capătă etichete negative gen prost, nebun, om cu gărgăuni și așa mai departe. Înclin să cred că această standardizare forțată dă naștere la oameni fără puncte de referință interioare, pierduți într-un joc extern care nu vibrează cu coarda lor intimă și care ajung la hoții, tâlhării sau măcar la a fi deprimați. Ce interesantă ar fi o lume în care fiecare suflet și-ar urma chemarea, unde am exista cu toții îmbrățișându-ne diferențele, fiecare ar face
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
ales ideea de a mai consuma un pahar întreg din licoarea dubioasă mi se pare complet neatractivă. Închid ochii și mă las într-o toropeală întreruptă doar de icaros urile care par să atingă direct fiecare celulă, făcând-o să vibreze. Vocea Elizei în special, pare să aibă capacitatea de a adânci starea de transă prin inflexiunile înalte alternând subit cu cele joase. Șamanii încep să se plimbe în jurul încăperii, trecând pe la fiecare și făcând o curățare cu fum de mapacho
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
fi lipsind, dar în cazul acesta cum se face că nu las să treacă nici un an fără să recitesc unul dintre cele șase romane ale domnișoarei Austen ? Atunci pot fi acuzat că sînt incapabil să apreciez farmecul superficialității : cum să vibreze un mîhnit ca mine la felul în care e filmat apartamentul viselor lui Carrie Bradshaw (Sarah Jessica Parker) în special imensul rastel pentru pantofi amenajat cu dragoste de logodnicul ei, Mr. Big (Chris Noth), care a mai și ținut să
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
sala a făcut același lucru, că, dacă nu vei reveni acasă la Tatăl, care iubește nespus, nu pe tine te doare, ci pe El o să-L doară! A urmat imnul “Iubirea lui Hristos ne-a adunat”, în care sala a vibrat iarăși. M-am simțit ca atunci când eram proaspăt acceptat fiu de Rege. Mă uitam prin sală și surprindeam lacrimi pe obrajii multora. Unii se gândeau la cei de acasă care, poate, au refuzat invitația (ar putea fi ultima?), alții se
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
Patimile lui Isus" " Cum ar fi fost viața fără muzică? Dar fără libertate?" s-a adresat asistenței Maia Morgenstern în deschiderea evenimentului, prezentând apoi avantajele sinergiei celor două: Când însă se întâlnesc, aceste concepte întregesc spiritul uman, îl fac să vibreze de viață la această îmbinare între adevăr și frumos, o îngemănare care ne eliberează." Ultima zi, luni 18 iunie, Sala Drepturilor Omului din Parlamentul României a fost gazda lansării Jurnalului Libertății de Conștiință. Această sesiune științifică a fost deschisă de
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
o „dramă romantică” cu Gary Cooper și Ingrid Bergman în rolurile principale. Sensul elegiac, romanțios persistă în urechea connaisseur-ului, sens care este deturnat radical de răspunsul pe care unul dintre personaje îl dă întrebării retorice, „adânci” : „Astăzi - când bolta cerească vibrează de clopote de avertizare ames- tecate cu cele de pomenire ale morților și când «chestiunii» ultimative și patetice De ce trag clopotele, Mitică ? - noi continuăm, nimbați de harul nostru unic, Grația noastră, Mântuirea noastră - Sfânta Bășcălie, să-i răspundem ne - tulburați
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
lor cu boruri largi, cu b)rbi și perciuni, cu ciucuri, care au invadat aeroportul Heathrow și acum sunt mult prea agitați că s) poat) stă la coad). Umbl) de colo-colo, gesticuleaz) și strig) unii la alții, f)când s) vibreze coridoarele. Vreo dou) sute de hasidimi merg În Israel pentru a lua parte la circumcizia primului fiu al conduc)torului lor spiritual, rabinul Belzer. Intrând În Boeingul 747, eu și soția mea, Alexandra, suntem Întâmpinați de niște priviri iscoditoare. Mie
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
de dans japonez, eu Încercam stângaci să-i arăt o versiune suprarealistă a călușarilor și amândoi Învățam cum se spune În limba celuilalt „Mulți ani trăiască“/ Akemashite O-me-de-tou. Dar mai presus de aceste mici glume culturale, simțeam că vocile noastre vibrau Împreună, când În armonie, când disonant: tot felul de sunete, subțiri, ascuțite ca de păsări sau grave, joase, imitând mugetul vacii sau răgetul tigrului, făceau ca centrii de rezonanță vocală să fie descoperiți și complex folosiți. O lună mai târziu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
imediată cu sunetul, relevând infinita imposibilitate de a crea stări și situații ca În muzică. Cuvântul există prin el Însuși și prin nimic altceva. Izvorăște de undeva. Se duce undeva. Îi percepi vibrația. O reții. Încerci ca această coardă să vibreze În tine. Văzând Medeea la Paris, Eugen Ionescu a Înțeles direcția muncii noastre și a descris-o În termenii cei mai clari (articolul, intitulat „Dimensiunea mitică a realității“, a apărut pe prima pagină din Le Figaro și a fost reprodus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
de album pe care i-l punea majordomul pe masa din sufragerie, după desert, și așternea pe hârtie, cu scrisul lui elegant și curgător, menu-ul pentru ziua următoare. Avea un obicei ciudat de a-și lăsa creionul sau stiloul să vibreze chiar deasupra hârtiei În timp ce se gândea la următorul șir de cuvinte. Mama dădea din cap, aprobând vag sugestiile lui sau făcea o grimasă. Gospodăria era cu numele pe mâna fostei ei doici, ajunsă pe vremea aceea o băbuță grea de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
ei când mă gândesc la acele mâini. Obiceiul de a decoji creioanele, În loc să le ascută, ținând vârfurile spre sânii ei imenși și sterpi, Înveșmântați În lână verde. Felul În care Își introducea degetul mic În ureche și-l făcea să vibreze foarte rapid. Ritualul oficiat ori de câte ori Îmi dădea un caiet nou. Întotdeauna gâfâia un pic, cu gura Întredeschisă, emițând Într-o succesiune rapidă o serie de sufluri astmatice În timp ce deschidea caietul pentru a-i aranja marginea; adică imprima puternic pe el
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
adevărat să profit de acest răgaz suplimentar pentru a adormi repede, În timp ce o crăpătură În Întuneric Încă mai reținea o frântură din mine În neant. În cele din urmă, se auzeau pași implacabili Înaintând greoi pe coridor și făcând să vibreze deznădăjduit pe etajera lui vreun obiect de sticlă, care Împărțise veghea cu mine. Acum a intrat În cameră. Un schimb alert de valori ale luminii mă anunță că lumânarea de pe noptiera ei preia funcția ciorchinelui de becuri din tavan, care
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
au urmat - În Atena, În Antibes, În Atlanta - dar niciodată n-am așteptat atât de Înfrigurat ca În fața acelor lilieci tot mai Întunecați. Și dintr-odată apărea; Îi auzeam bâzâitul discret trecând de la o floare la alta, vedeam haloul care vibra În jurul trunchiului cu formă aerodinamică a unui fluture Colibri, oliv cu roz, suspendat În aer deasupra corolei În care Își Înmuiase limba lungă. Frumoasele lui larve negre (ce semănau cu o cobră minusculă când Își propulsa afară segmentele sub formă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
unor astfel de imitații. Calitatea de „țigănesc“ era dată de un geamăt adânc și monoton, Întrerupt de un fel de sughiț, expresia sonoră a sfărâmării unei inimi bolnave de dragoste. În varianta lor cea mai bună, produceau o notă spartă vibrând pe alocuri În operele unor poeți adevărați (mă gândesc Îndeosebi la Aleksandr Blok). În varianta lor cea mai proastă, puteau fi asemănate cu acele cântece În stil apaș, compuse de modești oameni de litere și interpretate de doamne planturoase În
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
și alei mărginite de copaci foșnitori ce Înnobilau parcurile nobilimii de țară. Acele privighetori scoteau triluri și, Într-un crâng de pini, soarele ce apunea scălda la diverse nivele trunchiurile de copaci cu un roșu de foc. O tamburină Încă vibrând părea să zacă pe mușchiul tot mai Întunecat. Un timp, ultimele note ale răgușitului contralto mă urmăreau În lumina crepusculară. Când se făcu din nou liniște, prima mea poezie era gata. 5 Era Într-adevăr un jalnic ghiveci, cu multe
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
naționale. La Ateneu, într-un „bis”, Ion Voicu și-a luat îndrăzneala de a cânta Hora Unirii, iar seara, pe 24, din Piața Sf. Gheorghe, unde mă aflam, am putut zări jerbele unor focuri de artificii. Coarda sentimentului patriotic a vibrat în sufletul meu. 1959 nu și-a respectat însă promisiunile: a fost un an dur, ca atâția alții din seria ’50. Sfârșitul lui, pentru mine, a fost însă ceva mai blând, pentru că a coincis cu externarea mea. Aveam fesele ciuruite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]