16,454 matches
-
volontiers la așa caz banal prin frecvență și identitate cu altele Ț precedente și viitoare?! Să-l fi sensibilizat persoana? Cine să mai știe! Băiatul ăsta n-are tipic! E chiar imprevizibil! Și aruncă fără să se poată controla un zâmbet larg înspre subordonat. * Preluând cazul, Antonel începu etapele presupuse rezolvării. Cercetă zona din jurul domiciliului dispărutei. Discută cu vecinii de bloc. Se interesă de temperatura relațiilor dintre mamă și fiica ce sesizase poliția, nu înainte de-a împrăștia prin locurile circulate
GRAFFITI (PRIMA PARTE) de ANGELA DINA în ediţia nr. 2081 din 11 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382492_a_383821]
-
vrut să scape de-un graffiti. Strecura în canoneala depusă și mormăieli de ciudă că pârdalnicul mâzgălici acționase atât de subversiv, încât nu fusese surprins, dar și meșterit, de nu se putea șterge bine, chiar și cu soluție specială. Între zâmbet și uluială, Antonel se-apropie, descoperind același desen văzut și-n gang, doar c-aici era mai mare și lăsa la vedere un D. Încolo, identic. Nu comentă nimic, doar înregistră faptul. Tras de-o ață invizibilă, se-ndreptă plin
GRAFFITI (PRIMA PARTE) de ANGELA DINA în ediţia nr. 2081 din 11 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382492_a_383821]
-
mine trimite, mă-nvăluie cu-al tinereții patos și câte altele să-mi spună ar dori... în tot frumos se-nvăluie degrabă! De-i sunt în preajmă, înflorește, devine sigură, privirile se pleac-alintate de gene dese și strălucire dăruiesc în jur... Un zâmbet deslușit prinde curaj pe chipul ce până ieri era intruchiparea temperanței împletite cu maliția... -Să fie scriitoare diva?! Nu știi, sărmane, ca Interesul poartă fesul?! Sau îți lipsește așa zicere din minte? Se vede c-o inspiră mecenatul tău? O
SECRETUL LUI SENECA de ANGELA DINA în ediţia nr. 2046 din 07 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/382527_a_383856]
-
Ce-ți spun adevărul fără obraz, Dar au viața anostă că o brumă! Să mai fim copii pentru veșnicie, Cosițele condorii să-ți împletesc, Să simțim înfrunzirea vieții vie, Pletele-comori să ți le-ndrăgesc. Mi-amintesc cât expresivă erai, Cu zâmbet diafan al ochilor mari, Cu râsetele-n explozivă te aflai, Și-mi mângâiai șuvițele mai tari... Spuneam și glumeam far'de baraje, Era o veșnicie-n toate permanent, Eram umili și fără de”avea blocaje Puri și hai-hui în al vieții
ŞTRENGARI COPILĂRIŢI de VALERIAN MIHOC în ediţia nr. 1613 din 01 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382598_a_383927]
-
și n-ai fost bolnav vreodat', Disperarea țipa-n tine, Simptomul fricii l-ai purtat Și-ai vrea să-ți fie iarăși bine. Pastile de lumină nu s-au inventat, Dar versul luminii eu l-am patentat, Reacție adversă-i zâmbet de invidiat Și curaj...celor ce măcar l-au incercat! Referință Bibliografică: Sevraj / Gabriela Docuță : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2304, Anul VII, 22 aprilie 2017. Drepturi de Autor: Copyright © 2017 Gabriela Docuță : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau
SEVRAJ de GABRIELA DOCUȚĂ în ediţia nr. 2304 din 22 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382606_a_383935]
-
nr. 1613 din 01 iunie 2015 Toate Articolele Autorului ANA-CRISTINA POPESCU DUNĂREA, O PILDĂ DE RĂBDARE, STATORNICIE, DRAGOSTE ȘI ÎNȚELEPCIUNE Dunărea, fluviul ce nu-și uită niciodată drumul, fluviul ce a avut răbdare să asculte ani și ani lacrimile și zâmbetele oamenilor a fost mereu o pildă în păstrarea învățăturilor strămoșești, a tradițiilor fără de care omul s-ar asemăna unui copac fără rădăcini, unui copac ce se ofilește cu prima rafală de vânt, a unui copac ce nu are un nume
DUNĂREA, O PILDĂ DE RĂBDARE, STATORNICIE, DRAGOSTE ŞI ÎNŢELEPCIUNE de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 1613 din 01 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382599_a_383928]
-
Virginia Vini Popescu Publicat în: Ediția nr. 1548 din 28 martie 2015 Toate Articolele Autorului Nu știu exact ce este sufletul! Prin cărți și dicționare l-am găsit definit în toate felurile. În una dintre primele mele reprezentări, sufletul însemna zâmbetul, blândețea și mângâierea caldă a oamenilor. Cu trecerea anilor, am înțeles că sufletul nu are granițe, nu se poate compara decât cu nemărginirea, că poate avea, în anumite situații, într-un interval infinitezimal de timp, exteriorizări comparabile cu cele înregistrate
SUFLETUL NU ARE GRANIŢE ! de VIRGINIA VINI POPESCU în ediţia nr. 1548 din 28 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382589_a_383918]
-
ospătar! se adresă acestuia înmânându-i carnețelul cu nota de plată și suma necesară. - Mulțumesc, să trăiți! răspunse acesta vesel. Mai veniți pe la noi, vă rog! - Da, da! Cu plăcere, oricând, răspunse Furtună bine dispus. Și, tot bine dispuși, cu zâmbetul pe buze, au ieșit cu toții pe ușa din spatele restaurantului, aceeași pe care și intraseră. Brumă nu mai avea cuvinte. Se simțea fericit în ziua de Dragobete... Referință Bibliografică: D ALE POLIȚIEI (9) / Marian Malciu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr.
D ALE POLIŢIEI (9) de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1516 din 24 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382583_a_383912]
-
-n cercetători lunatici, O gloată de atomi din microunivers, Triumfători își poartă victoria, emfatici... Un rezultat ce-ajunge banalul fapt divers... Și fiecare stea ce pentru noi se naște , La fiecare scâncet ce sună prima dată, O Tinkerbell aievea din zâmbete renaște, Mama fiindu-i Eva, făcută dintr-o coastă. Numele lui Adam purtat e peste timp De Făt-Frumos chemat din mărginirea zării. Timp-spațiu străbătu 'mbracandu-le în nimb, Din Valea interzis-auzind glasul chemării. Pașii grăbiți se-ndreaptă tainic spre alte sfere
DILEME de MARA EMERRALDI în ediţia nr. 1787 din 22 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382636_a_383965]
-
Acasa > Poezie > Afectiune > SCRISOARE PE LESPEZI DE UITĂRI CARE PLÂNG Autor: Doina Bezea Publicat în: Ediția nr. 1955 din 08 mai 2016 Toate Articolele Autorului Se-scunde lumina prin desișuri de ceață zăpada scrâșnește sub un zâmbet livid, se strâng primăveri pe sub iriși de gheață și pașii îți sună ca o daltă-ntr-un zid. Te uiți pe sub chipu-mi urmărind o nălucă eu tac și ascult doar tăceri de vinil, pereții scobesc pe sub pielea-ți de
SCRISOARE PE LESPEZI DE UITĂRI CARE PLÂNG de DOINA BEZEA în ediţia nr. 1955 din 08 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/382623_a_383952]
-
copacilor goi, Mângâiați de soare și udați de ploi. Mi-e dor de sărbătorile de altădată, Când pâinea era coaptă în vatră, Atât la Paște, cât și la Crăciun, Iar cozonacul avea aromă de suflet bun. Mi-e dor de zâmbetul mamei din pridvor Ce ne aștepta cu lacrimi și dor, Mi-e dor de tot ce a fost și nu mai este, Amintiri, croșetate adânc, într-o poveste. Valentina Geambașu Referință Bibliografică: MI-E DOR..... / Valentina Geambașu : Confluențe Literare, ISSN
MI-E DOR….. de VALENTINA GEAMBAȘU în ediţia nr. 1787 din 22 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382642_a_383971]
-
gândi cu glas Mira, observându-și ceasul. Nu era în întârziere, ba, dimpotrivă! Și i se păru că și vede clipeala rapidă a frumoșilor ochi verzi ai vară-sii, aflați mereu în trecere bruscă de la mirare la furie ori la zâmbet. Ca să se relaxeze, își zise, de data asta, în gând: ochii verzi, ochii verzi, niciodată să nu-i crezi ! Se scurseseră ani, își aminti Mira, de când nu le mai trecuse pragul. Era într-o luni. În ajun, o sunase Mira-Mică
CAPITOLUL 3 de ANGELA DINA în ediţia nr. 1787 din 22 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382641_a_383970]
-
e dor de ochii tăi adânci, Bați câmpii, Robinson, spune iubita, Omul din Sâciuian își pierde pipa, Iar noi vom luneca spre Cinecita. Eu spun că te iubesc, tu spui, te cred, În fiecare e-un Da Vinci al iubirii, Zâmbetul Mona Lisei peste tot Ajunge afirmare-a nemuririi. Duminică ies sconcșii pe alei, Ei sunt vizibili, mai mult ca poeții, Urangutanii plâng ca niște miei, Când elefanții ignoranți ne sparg pereții. De ce nu sunt ca ei, nu pot să plâng
NE REGRUPĂM de BORIS MEHR în ediţia nr. 1385 din 16 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383828_a_385157]
-
să intre în hibernare. Prin văl plumburiu își cerne Toamna, lumina zilei către bezna nopții. Cu frunze pământii scrie drama vieții sfârșite în pecetea sorții. Sub nori se ascund raze de soare, focul să le stingă aburi plumburii. Soarele-n zâmbet pune răcoare, iar vremea vopsește pomii ruginii. Văl plumburiu întunecă văzduh și înfiorează gânduri omenești ce-și duc ecouri în vorbe de duh. Că îngheață maniere sufletești. În văl plumburiu se cerne viața naturii în a vremii amorțire. Prin iarnă
VĂLUL PLUMBURIU de MARIA FILIPOIU în ediţia nr. 1385 din 16 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383824_a_385153]
-
-i apare în față, oferă o carte pentru o palmă, rezolvă enigma jocului ce l-a urmărit și descoperă adevărata fericire ce nu constă în averile lumești, ci în bunătate, adevăr și milostenie, într-un pachet de biscuiți și un zâmbet călduros al dragostei dintre oameni. Referință Bibliografică: O carte pentru o palmă / Ana Cristina Popescu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2072, Anul VI, 02 septembrie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Ana Cristina Popescu : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală
O CARTE PENTRU O PALMĂ de ANA CRISTINA POPESCU în ediţia nr. 2072 din 02 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383841_a_385170]
-
lui din față ciobit la fotbal într-o ciocnire cu alt coleg . De aici i s-a tras și porecla pe care a purtat-o cu veselie toată viață : Ciobitu' ! Multe lucruri și întâmplări vesele ne-au înseninat copilăria datorită zâmbetului lui , Ciobitu' cum îi spuneau tiți chiar și profesorii noastri și Mircea cum îi spuneam doar eu și mama lui cum mi-a mărturisit mai târziu când eram la liceu . În copilărie observăm instinctiv că cu cât suntem mai cuminți
PERFECŢIUNEA ESTE O ILUZIE de GABRIELA MARIA IONESCU în ediţia nr. 2064 din 25 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/383847_a_385176]
-
cea mai dreaptă, Să fac mereu doar sfântă voia Ta! Am învățat că dincol' de cuvinte, Tăcerile vorbesc cu mult mai mult, Că trebuie să iau mereu aminte, La ce e-n jurul meu și să ascult. Am învățat că zâmbetul nu moare, Oricâte piedici sunt și vijelii, Atunci când rana sapă și mă doare, Tu Doamne torni balsam din veșnicii. Am învățat că mai presus de stele, Există viață plină de belșug, Într-un burduf pun lacrimile mele Și-naintez chiar dacă
AM ÎNVĂȚAT de LUCICA BOLTASU în ediţia nr. 2064 din 25 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/383844_a_385173]
-
foșnete aspre uscate tot așa cum nisipul foșnește scurgându-se-n oasele mele când prinsă în șuvoiul de lumină precum o gâză-n chihlimbar încă o dată mă prefac strângând a îndărătnicie pleoapele și agățată cu agilitatea unui acrobat de inconsistența unui zâmbet icteric că nu zăresc prin transparenta-i strălucire cum crește întunericul și vine. Referință Bibliografică: MONOCROMIE / Tania Nicolescu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2064, Anul VI, 25 august 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Tania Nicolescu : Toate Drepturile Rezervate
MONOCROMIE de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2064 din 25 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/383872_a_385201]
-
dansantă când i-a fost prezentată de un coleg. Au stat toată seara împreună, au dansat, apoi a condus-o acasă . Din acel moment au fost nedespărțiți, trei ani mai târziu s-au căsătorit, el trăia doar pentru a vedea zâmbetul și bucuria întipărite pe obrazul femeii iubite. Timp de patru ani părea că nimic nu va zdruncina această dragoste. Niciodată nu poți să știi, ce urmează a se întâmpla. Cu ceva timp în urmă se certase cu un coleg de
DRACU* NU ESTE AȘA DE NEGRU II de IONEL CÂRSTEA în ediţia nr. 2064 din 25 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/383871_a_385200]
-
Acasă > Versuri > Visare > UN ULTIM ZÂMBET Autor: Florina Emilia Pincotan Publicat în: Ediția nr. 2050 din 11 august 2016 Toate Articolele Autorului Un ultim zâmbet, Și-apoi plec spre toamnă, Fără regrete, Fără remușcări, C-aș fi putut rămâne Printre ierburile verii, Un fluture, O floare
UN ULTIM ZAMBET de FLORINA EMILIA PINCOTAN în ediţia nr. 2050 din 11 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/383880_a_385209]
-
Acasă > Versuri > Visare > UN ULTIM ZÂMBET Autor: Florina Emilia Pincotan Publicat în: Ediția nr. 2050 din 11 august 2016 Toate Articolele Autorului Un ultim zâmbet, Și-apoi plec spre toamnă, Fără regrete, Fără remușcări, C-aș fi putut rămâne Printre ierburile verii, Un fluture, O floare de salcâm . M-am șters la ochi, De lacrima tăcută, Alung tristețea, Duca-se-n pustiu! Pășesc încrezătoare Către
UN ULTIM ZAMBET de FLORINA EMILIA PINCOTAN în ediţia nr. 2050 din 11 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/383880_a_385209]
-
tristețea, Duca-se-n pustiu! Pășesc încrezătoare Către culme, Spre viile Și codri aurii. Un anotimp de binecuvântare, Îl port pe umeri, Ca un dar de preț, Ca, toamna infloreste-n fiecare, Sublima, radiind de frumuseți. Referință Bibliografica: Un ultim zâmbet / Florina Emilia Pincotan : Confluente Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2050, Anul VI, 11 august 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Florina Emilia Pincotan : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului. Abonare
UN ULTIM ZAMBET de FLORINA EMILIA PINCOTAN în ediţia nr. 2050 din 11 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/383880_a_385209]
-
spunea că a scrie un roman pe facebook e idee originală, nu, am furat-o de la alții , totul e de furat, nu? Mai ales în materie de IT; un domn deștept spunea odată ce e bine și acceptat să furi: un zâmbet, o floare și o sărutare! Când spunea această eu mă gândeam la cântecul,,Un zâmbet și-o floare și-o rază de soare'' al lui Mihai Constantinescu și așa ajungeam cu gândul iar la Ștefan; el se laudă ieri că
ROMANUL DIANEI de GIGI STANCIU în ediţia nr. 1388 din 19 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383759_a_385088]
-
de la alții , totul e de furat, nu? Mai ales în materie de IT; un domn deștept spunea odată ce e bine și acceptat să furi: un zâmbet, o floare și o sărutare! Când spunea această eu mă gândeam la cântecul,,Un zâmbet și-o floare și-o rază de soare'' al lui Mihai Constantinescu și așa ajungeam cu gândul iar la Ștefan; el se laudă ieri că muncește pentru copilul său că așa trebuie și că nu îi înțelege pe cei care
ROMANUL DIANEI de GIGI STANCIU în ediţia nr. 1388 din 19 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383759_a_385088]
-
zilei, mirosul greu de motoare se simțea și aici la al optulea etaj.Ușa salonului se deschidea ușor. Sosise mecanicul de locomotivă.La gât îi atârnă stetoscopul, iar în mână avea un brad mic, într-un ghiveci, plin de globuri. Zâmbetul larg o încuraja: -Credeți că e boală incurabilă? -O, nu, e deja mai bine.Și această jucărie îi va face multă plăcere. Deși nu e iarnă. Știu că îi va plăcea. Spuneți-i că e adus de la munte și sigur
ROMANUL DIANEI de GIGI STANCIU în ediţia nr. 1388 din 19 octombrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383759_a_385088]