5,438 matches
-
reușit să fac un duș mai devreme. — Incredibilă realizare! Cum? — Mi-am făcut o prietenă pe Ocean Avenue. Ieșiră și lăsară rulota nesupravegheată. Oricum nu venea nimeni acolo să vadă lucrările expuse. Nu știa nimeni de cele trei rulote care zăceau În fundul parcării, departe de locul de promenadă al mulțimii. Și nu li se făcuse nici un fel de publicitate. Când intrară În sala mare, reușiră să capteze atenția tuturor, oamenii se holbau la ele de parcă erau vedete rock. Charlie le studie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
Rose. De-abia pot vorbi. Câteva ore mai târziu, Kitty era la ușa prietenei sale. Desert Rose Îi deschise, apoi se târî Înapoi În pat. Kitty stătea În mijlocul mansardei, Îngrozită. Praful adunat În rotocoale de mărimea unui cap de pisică zăcea pe podea, În chiuvetă se strânsese un munte de vase murdare, dinspre frigider și dinspre cutia pisicii, care nu mai fusese golită de câteva zile, venea o duhoare oribilă. Kitty trase imediat draperiile, deschise geamurile și Începu să măture. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
-i povestească lui Kitty saga arestării ei. În ziua de Sf. Valentin, după-amiază, Îi spuse Desert Rose, se uita la Ultimul tangou la Paris, mâncând Înghețată cu fructul pasiunii și fursecuri, În mansarda ei din Brooklyn. Era bolnavă și singură, zăcea Între cearșafurile crem de mătase, În patul ei imens, decorat cu perne și cuverturi orientale. Din când În când fixa tavanul de culoarea cireșei coapte sau mângâia cele două pisici persane, care stăteau Întinse lângă ea. — Rudy și Moody, singurii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
a avea un loc de muncă și de-a locui În apropiere sau pe insula Manhattan reprezenta o Împlinire de un eroism extraordinar. Oamenii din alte părți ale lumii nu puteau Înțelege asta. Pe masa rotundă, de sticlă, de lângă pat zăcea o grămadă de facturi pe care nu fusese nici o problemă să le plătească cu câțiva ani În urmă. Acum majoritatea anunțurilor cu locuri de muncă În televiziune cereau o persoană care să facă munca a cinci oameni - să scrie, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
a ieșit pe ușă cu spatele. Am auzit-o alergând pe stradă. Ce-o fi alergând ca o nebună? m-am întrebat. Peste un timp, m-am pomenit cu o mașină a Salvării care a venit să mă ia. Am zăcut la spital câteva săptămâni. Întors acasă, am găsit ușa încuiată și cheia pusă sub o cârpă. Livia dispăruse, luându-și toate lucrurile. Se speriase, probabil. Nici n-am mai văzut-o vreodată. Sincer să fiu, n-am suferit din pricina plecării
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
se găsea în arhivă, într-un plic special, sigilat cu ceară roșie, dar cei mai mulți, auzind asta, zâmbeau: „Basme”. În orice caz, pentru acest ipotetic secret fuseseră întreprinse, cu ani în urmă, singurele tentative de forțare a arhivei. „Odată, când Arhivarul zăcea bolnav - mi-a povestit Domnul Andrei - Mopsul a reușit să desfacă broasca și a încercat să se strecoare înlăuntru. A împins ușa, dar ce spaimă a tras! În încăpere, ce credeți, fusese lăsat de pază un câine uriaș care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
împins și s-a lovit cu capul de zid. S-a prăbușit pe trotuar. M-au trecut sudori reci. Din fericire, fiind târziu nu trecea nimeni pe stradă. Felinarul din colț arunca o lumină chioară pe obrazul lui G. care zăcea în nesimțire la picioarele mele. Nu știam ce să fac. Să fug? M-am aplecat asupra lui. Avea buzele mânjite de ruj. Rujul Augustei, l-am recunoscut. Numai ea folosește acel ruj vinețiu care îmi dă totdeauna un sentiment de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
De cum a înmormântat-o însă, a început să dea târcoale măcelăriei. Până la urmă s-a culcat cu măcelarul și l-a omorât în somn cu un satâr. A fost găsită dimineața, nebună, cântând lângă o baltă de sânge în care zăcea cadavrul... Dacă Mefista n-ar fi fost nebună, m-aș fi îndrăgostit probabil de ea. Chipul plin de pistrui era încă plin de farmec. Dar fiindcă nu era normală, îi strigam, când îmi aducea aminte de propriul meu trecut, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mă apropii de trupul întins pe masa de piatră. Apoi, aplecându-mă, am văzut că mortul avea o rană îngrozitoare la gât, pe jumătate ascunsă de un ghemotoc de alge. Nu mai simțeam nici un fel de repulsie pentru cel care zăcea acum, în fața mea, fără viață. Dimpotrivă, îl priveam cu milă. Și cum pielea lui albă, veștedă, era luminoasă sub cerul înstelat, trupul întins pe masa de piatră mi s-a părut la un moment dat de-a dreptul frumos. Aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
dată. Și numai pentru o clipă. Mergeam într-o seară spre casă și, brusc, am avut senzația că eram urmărit. M-am întors și l-am observat. Imediat s-a pierdut în mulțime... Iar acum, cadavrul lui, luminat de stele, zăcea întins dinaintea mea. Eram, practic, doi necunoscuți, nu avusesem niciodată vreo pricină personală care să ne despartă, să ne înverșuneze unul împotriva celuilalt, și totuși ceva de dincolo de noi, o putere care se folosise de el ca de un instrument
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
plecat, m-am îmbrăcat și am ieșit pe coridoare. Erau pustii. Focul fusese stins. În spatele azilului, pe o mare porțiune, în locul bălăriilor apăruse o pată neagră, de cenușă fumegândă. Ca o cicatrice urâtă. De parcă noaptea însăși căzuse victimă flăcărilor și zăcea acum asemenea cadavrului negru al câinelui împușcat. 17 (Din caietul de vise) Povesteam cuiva, unui necunoscut, viața mea, iar din vorbele mele se năștea o liană cu care, râzând, m-am legat de primul copac întâlnit, pe urmă de al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Și, n-am mai spus-o oare? de câte ori a trebuit să-mi refac moralul pus la grea încercare, m-am abătut printr-un cimitir. Acolo îmi repetam: „Daniel Petric, ești viu! Această singură calitate te așează deasupra tuturor celor care zac în pământ. Încât n-ai dreptul să te plângi. Nu există șansă mai mare decât asta. Bucură-te că o ai. Și cu asta gata, sus fruntea, băiete!” Era cam ridicolă, poate, această metodă de a-mi inocula optimism, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ori să mi se plângă de vreun necaz, ceea ce altădată m-ar fi agasat, dar acum, în noua situație care se crease, nu-mi displăcea. Spre mirarea mea m-a întrebat însă dacă aveam eu necazuri. „Am auzit că ai zăcut câteva zile în pat”, zise ea. Nu înțelegeam ce urmărea și am negat. „N-a fost nimic deosebit, doamnă. Doctorul Dinu mi-a interzis să...” Dar nu m-a lăsat să termin. A mai învârtit o dată roțile căruciorului și s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
puțin sclav pentru a fi liber, adică să nu mai vezi uneori nimic în jur, eu nu puteam fi nici pe deplin liber, nici cu totul dependent. Această constatare m-a speriat. Priveam marea de la fereastră. Sticlele primite de la Aristide zăceau azvârlite sub pat, fără nici o picătură de coniac în ele. Nu mă mai puteam îmbăta. Trebuia să-mi suport luciditatea, golul. Secătuit cum eram, aș fi vrut să sângerez, să am un nod în gât, la urma urmei ce importanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
am lăsat să înțeleagă că mă deranja prea des și că nici nu mă mai interesa să aflu ce murdării scuipa Mopsul. Nu știam nici ce vroiam, nici ce trebuia să dovedesc și aveam nevoie de întreaga mea înverșunare ca să zac în balta de tăcere care se lățea în jurul meu, acceptând să putrezesc în pat decât să ies pe coridor și să mă port normal. Eram convins că mai devreme sau mai târziu bătrânii vor veni singuri să mă roage să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
asta era tot? - da, cam atât, prea puțin ca să nu simt un gust de noroi în gură. Iubisem în felul meu o femeie, sigur că o iubisem, dar mă lepădasem de ea. Dinu îmi fusese singurul prieten la azil. Acum zăcea, poate din pricina mea, în fundul mlaștinei. Tot ce atingeam murdăream așadar și transformam în pustiu. Nu mai exista nimeni care să-mi fie aproape, nu mă mai lega nimic de alții, făcusem tot ce depinsese de mine ca pustiul din jurul meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Andreae, dar acum, din Întunecimea acestei celule În care lâncezesc, mai lucid decât don Isidro Parodi, acum știu. Mi-a spus Soapes, tovarășul meu de Închisoare, un ex-templier portughez: Andreae scria un roman cavaleresc pentru un spaniol care Între timp zăcea Într-o altă pușcărie. Nu știu de ce, dar proiectul Îi convenea infamului Bacon, care ar fi vrut să treacă În istorie drept autorul secret al aventurilor cavalerului de la Mancha și-i cerea lui Andreae să-i stilizeze În secret opera
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Lady - oh maiden virtue rudely strumpeted, oh gilded honor shamefully misplac’d! - pe când el te pipăia cu mâinile-i lacome, iar tu Îl numeai Simone și-i sărutai cicatricea din stânga... În Turn, În Turn, râdea Verulam. Și de atunci eu zac aici, În tovărășia viermelui acestuia omenesc care-și zice Soapes, iar temnicerii mă cunosc numai ca Jim Cânepă. Am studiat pe ruptelea, și cu zel arzător, filosofie, jurisprudență și medicină, până și teologie. Și iată-mă aici, biet nebun, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
paternă, nu tu protector, nu tu Bărbat. Bunicul lui Maggie, crezînd că vaietul de oroare al mulțimii avea de a face cu calitatea prestației lui, a tot tras de sfoara agățată de prelata doborîtă pînă cînd a căzut lat. A zăcut În comă vreo trei zile, apoi a murit. Scandalul era complet. Editorialul din Răbojul spunea: „«Artista» a profitat de Încrederea noastră. O familie de femei dezbrăcate, cu un tată absent poate fi tipică pentru restul Americii, dar nu pentru Typical
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
galbenă a propriilor ochi, zărită doar de Paulee, care atribuie viziunea excesului de Veuve Cliquot de cu o seară Înainte. Diavolul urmărește conversația cu interes: tentativa lui Wakefield de se aventura pe tărîmul responsabilității sociale Îl Îngrijorează Întrucîtva. Oare să zacă În clientul său o Maică Tereza? Asta i-ar pune În pericol victoria, cu siguranță. Opinia Diavolului În ceea ce privește suferința este complexă: o apreciază În starea ei pură, iubește neliniștea, disperarea profundă, furia și mînia Împotriva lui Dumnezeu. În același timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
te tîlhărește negrii. — Așa, așa. Iugoslavii se omoară Între ei, hai să dăm vina pe negri. Mamă, te rog. Wakefield Își aduce aminte de cum Îi descrisese Susan prejudecățile tatălui ei. Și asta Îi aduce aminte de Maggie. Și-o imaginează zăcînd, goală, pe spate, În camera lui de hotel din Typical. Vorbind despre Ghidurile pentru Idioți. Simte un tremur plăcut În pantaloni, chiar cînd Susan o pune pe maică-sa la punct. De fapt, se prea poate ca și Maggie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
copilul În ritul ortodox și l-a declarat ca fiind iubit de Domnul și a mulțumit tinerei mame pentru a fi adus pe lume frumusețe În mijlocul urîciunii războiului! Ființa sa este plăcută Domnului, a spus el. Dar sub biserica fumegîndă zăceau ruinele unui templu păgîn străvechi și sub acelea Înlănțuit În fundul unui puț zăcea un monstru muribund. Era Fiara Urii Încă vie și cerînd carne de prunc De acolo, de sub ruine. Arhitectura, ca și Galia, se Împarte În trei părți partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
și a mulțumit tinerei mame pentru a fi adus pe lume frumusețe În mijlocul urîciunii războiului! Ființa sa este plăcută Domnului, a spus el. Dar sub biserica fumegîndă zăceau ruinele unui templu păgîn străvechi și sub acelea Înlănțuit În fundul unui puț zăcea un monstru muribund. Era Fiara Urii Încă vie și cerînd carne de prunc De acolo, de sub ruine. Arhitectura, ca și Galia, se Împarte În trei părți partea care există prin amabilitatea Nature Channel partea care există mulțumită lui War Channel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Întoarce invers și se așează călare pe el, privindu-l fix pe Wakefield. — Cred că ar trebui să vorbim despre Margot, spune Wakefield șovăielnic. După o tăcere dureroasă, Mariana grăiește: — Da, despre ea și despre miile de micuțe Margot care zac plîngînd În propria scîrnă În leagăne duhnitoare. Ce mii de mici Margo? Nu e de ajuns una, dacă ținem cont că a fugit de acasă la șaisprezece ani, a trăit cu un muzician În ghetou și nu a luat legătura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
despre orfani, Wakefield. Orfanii din România. Mariana Își deschide geanta cu un gest repezit și scoate un prospect mototolit pe care Îl desface brutal În fața ochilor lui: — Privește, pentru numele lui Dumnezeu, privește! Wakefield privește: niște bebeluși cu granulație mare zăcînd Într-o mizerie plină de cocoloașe Într-un dormitor Întunecos. — Știu, bîguie, am văzut la televizor, este o situație Îngrozitoare. Mariana Îl țintuiește cu privirea ei Încremenită, cu ochii ei căprui, cîndva frumoși, reci În spatele ochelarilor. — Asta e tot ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]