4,773 matches
-
anunță lui Prometeu în fața focului stins că vechiul univers s-a prăbușit și alte divinități au luat locul celor vechi : Olimpul s-a prăvălit de-a pururi.../ Doar tu mai porți în suflet pierdutele-i contururi./ Ceilalți titani și zeii, zeițe, semizei,/ Cum schimbă toate-n lume s-au fost schimbat și ei ! (V, p. 120). Zeul fierar, care la Eschil se dovedea capabil de compasiune îndeplinindu-și cu greu sarcina de a-l țintui de stâncă pe titanul pedepsit, și-
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
asupra Atrizilor (IV). Dintre elementele specifice tragediei eline, Victor Eftimiu renunță și la intervențiile divine ex machina, esențiale pentru rezolvarea conflictelor din numeroase piese antice. Din punctul de vedere al unui modern, salvarea de ultim moment a Ifigeniei prin apariția zeiței Artemis care o înlocuiește pe altar cu o căprioară este artificială și neverosimilă, încât nu poate surprinde excluderea unor astfel de scene. Rolul divinității se reduce mult în piesa lui Eftimiu față de originalele antice. Oamenii, iar nu zeii, declanșează conflictele
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
nu poate surprinde excluderea unor astfel de scene. Rolul divinității se reduce mult în piesa lui Eftimiu față de originalele antice. Oamenii, iar nu zeii, declanșează conflictele. Departe de a fi solicitată de Artemis drept sancțiune pentru uciderea unui cerb consacrat zeiței, sacrificarea Ifigeniei este pusă la cale de Kalkhas, preotul a cărui fiică, vestala Chryseis, s-a sinucis după ce a fost necinstită de Agamemnon (O zi prea mult dorită :/ Am răzbunat copila de tine pângărită - III, p. 327). Apolo nu-i
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
noi zei stricați,/ Mâncați de patimi, lacomi, nebuni după femei/ [...] Cu zeii mari și aspri ce-au fost de la început ? (V 3). După ce s-a rugat în turn flămândă și singură (V 3), Casandra vine în piață albă ca o zeiță, slabă ca umbra trecătoare pe ziduri, purtând zeii vechi în bietul suflet ce se trudește. Ea aduce răspunsul zeilor : Iertată este Troia, iertat este Priam/ S a împlinit pedeapsa prin sângele lui Hector (V 4). Entuziasmul cetățenilor recunoscători pentru veștile
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
să o ducă în sclavie. De altfel, întreaga tragedie a lui Euripide stă sub semnul focului, prefigurare a incendiului final. În prolog, Poseidon o întreabă pe Atena dacă a cuprins-o mila de Troia, ce arde-acuma până la cenușă, iar zeița, mâniată pe aheii ce i-au pângărit templul, vrea să le aprindă corăbiile cu focul fulgerului împrumutat de la Zeus. Când pojarul mistuie Troia, femeile își jelesc soarta de viitoare sclave. Văzând cum țâșnesc din cort văpăi de torțe, Talthybios crede
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
trece dincolo de suprafața lucrurilor la care se oprește privirea omului comun. Ifigenia are vise prevestitoare. Ei i se arată ursitul, niciodată zărit în realitate, cu trăsături imprecise (Îl văd, dar nu-i ghicesc culoarea ochilor), nepământești : E născut dintr-o zeiță și ochii lui ard ca două văpăi. În brațele lui, paloșul nu șovăie. Fruntea lui e luminată de un luceafăr. Mâinile lui sunt palide și pasul lui fermecat (I 3). Portretul imaginat astfel corespunde chipului real al lui Ahile, fiul
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
că el a ofensat-o cândva pe Artemis prin trufia manifestată la o vânătoare (oarbe sunt căile destinului și cumplită este voința zeilor ! Pentru o vină atât de neînsemnată, o mie de corăbii sunt țintuite la mal - I 2). Alegerea zeiței nu este însă atât de nedreaptă : răpirea Elenei constituie doar pretextul declanșării războiului troian la care a râvnit întotdeauna Agamemnon, așa încât e normal ca sacrificiul să i se ceară celui cu adevărat responsabil de declanșarea luptei. Regele inconștient află tardiv
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
-i ofere azil pribeagului, iar nenorocirile celor care l-au alungat : Pe chiar Apolo l-ascultați ! El chinuri mari/ Mi-a prorocit. Tot el mi-a spus că s-or sfârși/ Doar după ani, în țara-n care-odată ajuns, slăvitele zeițe-mi da-vor adăpost./ Acolo s-o sfârși sărmana, viață-a mea !/ Acei cari m-au primit, belșug ei vor avea ;/ Năpaste vor cădea pe cei ce m-au gonit. După moarte, damnatului Oedip îi este dat să ocrotească acea
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
autorului grec fixează datele cunoscute ale legendei. Salvată prin intervenția miraculoasă a Artemidei de la sacrificiul acceptat de Agamemnon pentru ca oștile grecești să poată porni spre Troia, Ifigenia a fost adusă în Taurida unde servește ca preoteasă a cultului sângeros al zeiței căreia localnicii îi jertfesc pe toți străinii intrați pe teritoriul lor. Chinuit de Furii după uciderea mamei, Oreste își caută scăparea, la sfatul lui Apolo, în încercarea de a fura statuia lui Artemis din Taurida și a o aduce în
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
aspră cu străinii ? // Mai puțin decât un tată cu fiica lui (scena 12)1 . Tot astfel, el consemnează comentariile privitoare la cruzimea lui Artemis, însă le atribuie altui personaj și le modifică tonalitatea. La Euripide, Ifigenia nu acceptă ideea că zeița, care odinioară a salvat-o și refuză să primească în altar pe cei pângăriți de crimă, s-ar bucura ea însăși de sacrificii și socotește că oamenii își satisfac pofta de sânge punând-o pe seama divinității : Cred că oamenii de pe
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
refuză să primească în altar pe cei pângăriți de crimă, s-ar bucura ea însăși de sacrificii și socotește că oamenii își satisfac pofta de sânge punând-o pe seama divinității : Cred că oamenii de pe aici, sângeroși din fire, au înzestrat zeița cu propria lor cruzime. N-aș putea să-mi închipui despre niciun zeu că e ticălos 1 . La Everac, Doris e de părere că o zeiță fecioară trebuie să fie crudă ca expresie a frustrării ei feminine fiindcă nu se
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
punând-o pe seama divinității : Cred că oamenii de pe aici, sângeroși din fire, au înzestrat zeița cu propria lor cruzime. N-aș putea să-mi închipui despre niciun zeu că e ticălos 1 . La Everac, Doris e de părere că o zeiță fecioară trebuie să fie crudă ca expresie a frustrării ei feminine fiindcă nu se iubește cu nimeni (scena 2). Explicația e întărită ulterior de Ifigenia, care admite observația exprimată de însoțitoarea ei că mult sânge varsă Arthemis, considerând că acesta
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
pe zeii Artemis și Apolo și cea resimțită de muritorii Ifigenia și Oreste este invocată de tragediograful antic ca și de scriitorul modern. La Euripide, tânăra preoteasă imploră ajutorul protectoarei ei cerești cu argumentul Oare tu nu-ți iubești fratele, zeiță ? Am dreptul să-l iubesc și eu pe al meu. La Everac, Doris și Ifigenia discută despre singura slăbiciune sentimentală a zeiței fecioare : Arthemis are pe cineva la care să țină ? // Are un frate : pe Apollo. Și o iubește pe
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
modern. La Euripide, tânăra preoteasă imploră ajutorul protectoarei ei cerești cu argumentul Oare tu nu-ți iubești fratele, zeiță ? Am dreptul să-l iubesc și eu pe al meu. La Everac, Doris și Ifigenia discută despre singura slăbiciune sentimentală a zeiței fecioare : Arthemis are pe cineva la care să țină ? // Are un frate : pe Apollo. Și o iubește pe sora lui ? // Mult (scena 2). În unele cazuri, există chiar o identitate de replici între lucrarea modernă și originalul elin. Prima secvență
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
familia pierdută (scena 15). Modificând deznodământul schiței sale tragice, Everac exclude implicit soluția artificială a originalului bazată pe un procedeu drag anticilor, dar greu de admis pentru moderni. La Euripide conflictul se rezolvă fericit doar prin apariția ex machina a zeiței Atena care îl determină pe regele barbar să abandoneze urmărirea, să-i lase pe fugari să ia statuia Artemidei în Grecia și chiar să redea libertatea femeilor din cor părtașe la înșelătorie. O astfel de încheiere ar fi incomodă pentru
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
Ifigenia în Aulida, cu subiect antic adaptat la spiritului secolului al XVII-lea. Clasicul francez declară că nu l-a putut urma întru totul pe Euripide : ce impresie aș fi făcut dacă aș fi ajuns la deznodământul tragediei cu ajutorul unei zeițe și al unei mașinării și printr-o metamorfoză căreia putea să i se dea o oarecare crezare pe vremea lui Euripide, dar care ar fi prea absurdă și prea greu de crezut pentru noi ? (traducerea noastră). Problema menționată este valabilă
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
le-a poruncit. El îi îndeamnă să nu se amestece în rostul ei și să o ajute să-și ducă jertfele la bun sfârșit, în caz că așa consideră de cuviință : Dacă vrea să sacrifice, să fie liberă să sacrifice. Poate că zeița aceea a ei e prietenoasă. Oricum, regele se arată încredințat că nu șade frumos s-o chestioneze deschis cu privire la motivele tristeții ei (scena 1). La un moment dat, el se gândește că fetei s-ar putea să nu-i mai
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
califică pe Medeea drept deșteaptă și măiastră-n rele fără șir, iar ea observă antipatia celor din jur, trezită de aptitudinile ei neobișnuite : unii mă urăsc pentru știința mea,/ Ceilalți mă țin că-s lucru sterp și lenevos . Invocația adresată zeiței care patronează vrăjile înainte de a-și pune în executare planurile malefice îi confirmă reputația de magiciană : O, pe Hecate, preaslăvita doamna mea,/ Locuitoarea vetrei mele din adânc,/ Cu care mână-n mână-am uneltit mereu [...] Începe, nu cruța nimic din
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
mitice. Atena din Eumenidele lui Eschil era leagănul dreptății și al civilizației, singurul loc în care justiția primitivă, intransigentă și oarbă a Eriniilor, bazată pe principiul „sânge pentru sânge”, putea fi înlocuită prin legile tribunalului penal din Areopagul instituit de zeița protectoare a orașului (Dacă veți respecta cum se cuvine această rânduială sfântă, ea, pentru țara voastră, pentru cetatea voastră, va fi un zid de apărare, neîntâlnit la alte neamuri. [...] Nelacom de câștig, nestrămutat și vrednic de cinstire, așa rămână sfatul
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
și miște buzele, ca și cum ea ar vorbi, îi anunță soarta cumplită de a deveni ucigașul tatălui său și soțul mamei sale (I, p. 31). În acest context, cuvintele inițiale ale corului privitoare la uniunea primordială dintre Uranos și mama lui, zeița Gaia, capătă o semnificație nouă, iar concluzia corifeului se răsfrânge asupra lui Oedip : Prieteni, suntem cu toții rezultatul unui incest (I, p. 8). Confruntat cu profeția monstruoasă, eroul e cuprins de stupefacție și revoltă : Încerc să înțeleg de ce mi s-a
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
Adept al esoterismului, Washington a așezat la 1793 piatra de temelie a Capitoliului într-un moment propice din punct de vedere astrologic, când soarele răsărea la orizontul estic. Însuși orașul Washington a fost structurat astfel încât s-o întâmpine pe Isi, zeița asociată constelației Fecioarei, invitând-o pe "zeița mamă" să se implice în destinul Statelor Unite ale Americii cf. Jonathan Black, Istoria Secretă a Lumii, traducere de Adriana Bădescu, Editura Nemira, București, 2008, pp. 329-330. 17 "Noi, poporul Statelor Unite, pentru a forma o uniune
Constituţia României. Opinii esenţiale pentru legea fundamentală by Sorin Bocancea [Corola-publishinghouse/Science/930_a_2438]
-
1793 piatra de temelie a Capitoliului într-un moment propice din punct de vedere astrologic, când soarele răsărea la orizontul estic. Însuși orașul Washington a fost structurat astfel încât s-o întâmpine pe Isi, zeița asociată constelației Fecioarei, invitând-o pe "zeița mamă" să se implice în destinul Statelor Unite ale Americii cf. Jonathan Black, Istoria Secretă a Lumii, traducere de Adriana Bădescu, Editura Nemira, București, 2008, pp. 329-330. 17 "Noi, poporul Statelor Unite, pentru a forma o uniune mai desăvârșită, pentru a a pune bazele
Constituţia României. Opinii esenţiale pentru legea fundamentală by Sorin Bocancea [Corola-publishinghouse/Science/930_a_2438]
-
frumos, sau cu o pânză celebră, în care strălucirea dimineții înlocuia cerul nocturn. Venus a lui Botticelli, cu lungul ei păr auriu, parcă ruginit... Dacă nu fusese vis, s-ar fi luat după ea. Totuși nu excludea ipoteza ca această zeiță cu coamă de foc să existe realmente. Și dacă exista cu adevărat, dacă nu era o invenție a neastâmpărului lui erotic, atunci o s-o găsească, Bugazul nu era Parisul. Și suspinând: Din păcate! Doamna Segal, gazda lui, stă în salon
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
vorbă cu doamna Segal. De fapt, ea nu mai e aici, a plecat să reflecteze altundeva la tristele ei amintiri, dar acum câteva clipe încă discutau, ea și el, aici, pe terasă, asta nu poate fi negat. Oare părul unei zeițe incendiase fulgerător geamul, oare vreo fantomă își luase rămas bun de la lumea celor vii în via lumină matinală? Nu crede în fantome, dar atâtea coincidențe ajung să te surprindă. Și sunt deja două, dacă nu trei roșcate care dau târcoale
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
grăbită, niciodată nerăbdătoare, invariabil în rochia cu bretele și sandalele în mână. Privind-o cum merge pe marginea apei, sigură de ea, cu un aer de femeie liberă, independentă, atât de rar în epocă, îi părea câteodată foarte deosebită de zeița pe care o văzuse ieșind în prima seară din valuri. O strângea cu furie în brațe, închizându-i buzele cu sărutări, nădăjduind că visul lui anadyomene se va strecura în trupul acestei femei reale. Aproape că avea iluzia că așa
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]