35,463 matches
-
i s-a încredințat misiunea de a înființa un stat lituanian independent. La 16 februarie 1918, membrii consiliului au semnat Declarația de Independență a Lituaniei, prin care au proclamat Lituania stat independent pe principii democratice. Consiliul a reușit să declare independența în pofida prezenței armatei germane în țară până în toamna lui 1918. Consiliul și-a continuat eforturile până la întrunirea Adunării Constituante a Lituaniei (în ) la 15 mai 1920. După ultima divizare a Uniunii Polono-Lituaniene în 1795, Lituania a fost anexată de Imperiul
Consiliul Lituaniei () [Corola-website/Science/320080_a_321409]
-
Constituante a Lituaniei (în ) la 15 mai 1920. După ultima divizare a Uniunii Polono-Lituaniene în 1795, Lituania a fost anexată de Imperiul Rus. De-a lungul secolului al XIX-lea, atât polonezii cât și lituanienii au încercat să-și redobândească independența. Ei s-au răsculat în timpul Revoltei din Noiembrie în 1830 și în timpul Revoltei din Ianuarie în 1863, dar prima ocazie realistă s-a ivit odată cu Primul Război Mondial. În 1915, Germania a ocupat Lituania. După Revoluția Rusă din 1917, au
Consiliul Lituaniei () [Corola-website/Science/320080_a_321409]
-
răsculat în timpul Revoltei din Noiembrie în 1830 și în timpul Revoltei din Ianuarie în 1863, dar prima ocazie realistă s-a ivit odată cu Primul Război Mondial. În 1915, Germania a ocupat Lituania. După Revoluția Rusă din 1917, au apărut șanse de independență. Germania, evitând anexarea directă, a încercat să găsească o cale de mijloc care să implice o oarecare formă de unire cu Germania. În lumina negocierilor de pace cu Rusia, germanii au acceptat să permită organizarea conferinței de la Vilnius, în speranța
Consiliul Lituaniei () [Corola-website/Science/320080_a_321409]
-
la putere. Ei au semnat un armistițiu cu Germania la 2 decembrie 1917 și au început negocierile de pace. Germania avea nevoie de oficializarea relației sale cu Lituania. În așa-numitul Protocol de la Berlin, Germania s-a oferit să recunoască independența Lituaniei în schimbul unei alianțe ferme și permanente cu Germania, pe baza convențiilor privind afacerile militare, transporturile, vămile și moneda. Consiliul a acceptat, cu condiția ca Lituania să decidă singură în politica sa internă și externă. Germanii au respins propunerea. La
Consiliul Lituaniei () [Corola-website/Science/320080_a_321409]
-
fost respinse de germani și s-a arătat că Consiliul va servi doar ca organism consultativ. Consiliul a riscat destrămarea, câțiva membri amenințând cu demisia. La 16 februarie, consiliul, prezidat temporar de Jonas Basanavičius, a hotărât să declare din nou independența, de această dată fără a menționa nimic despre vreo relație cu Germania, asupra căreia adunarea constituantă urma să decidă. 16 Februarie este astăzi una dintre cele două zile ale independenței sărbătorite în Lituania. Germanii nu au fost mulțumiți de noua
Consiliul Lituaniei () [Corola-website/Science/320080_a_321409]
-
temporar de Jonas Basanavičius, a hotărât să declare din nou independența, de această dată fără a menționa nimic despre vreo relație cu Germania, asupra căreia adunarea constituantă urma să decidă. 16 Februarie este astăzi una dintre cele două zile ale independenței sărbătorite în Lituania. Germanii nu au fost mulțumiți de noua declarație și au cerut consiliului să revină la decizia din 11 decembrie. La 3 martie, Germania și Rusia Bolșevică au semnat tratatul de la Brest-Litovsk. Acesta stabilea ca națiunile baltice să
Consiliul Lituaniei () [Corola-website/Science/320080_a_321409]
-
La 3 martie, Germania și Rusia Bolșevică au semnat tratatul de la Brest-Litovsk. Acesta stabilea ca națiunile baltice să intre în zona de interes germană și ca Rusia să renunțe la orice pretenție asupra lor. La 23 martie, Germania a recunoscut independența Lituaniei în baza declarației din 11 decembrie. Nimic, însă, nu s-a schimbat nici în statutul Lituaniei, nici în cel al Consiliului: toate eforturile de înființare a organizațiilor de administrație au fost blocate. Chestiunea formei de guvernământ a statului a
Consiliul Lituaniei () [Corola-website/Science/320080_a_321409]
-
S-a extins și pentru a include minoritățile etnice (evreii și bielorușii). Pe măsură ce forțele germane s-au retras, iar cele bolșevice s-au apropiat de Vilnius, la 2 ianuarie 1919 consiliul s-a mutat la Kaunas. Au început Războaiele de Independență. La 4 aprilie, s-a adoptat a doua constituție provizorie, care a înființat postul de președinte al Lituaniei. Antanas Smetona, președintele consiliului, a devenit primul președinte al țării. Armata germană s-a retras din Lituania abia în iulie 1919. Din cauza
Consiliul Lituaniei () [Corola-website/Science/320080_a_321409]
-
cei douăzeci de reprezentanți, în frunte cu Jonas Basanavičius. Actul de la 16 februarie a fost rezultatul final al unei serii de rezoluții pe această problemă, inclusiv una emisă de conferința de la Vilnius și Actul de la 8 Ianuarie. Drumul spre declararea independenței a fost unul lung și complex, deoarece Imperiul German exercita presiuni asupra Consiliului în vederea formării unei alianțe. Consiliul a trebuit să manevreze cu atenție între interesele germanilor, ale căror trupe erau prezente în Lituania, și dorințele poporului lituanian. Efectele imediate
Declarația de Independență a Lituaniei () [Corola-website/Science/320076_a_321405]
-
lung și complex, deoarece Imperiul German exercita presiuni asupra Consiliului în vederea formării unei alianțe. Consiliul a trebuit să manevreze cu atenție între interesele germanilor, ale căror trupe erau prezente în Lituania, și dorințele poporului lituanian. Efectele imediate ale anunțării restabilirii independenței Lituaniei au fost puține. Publicarea Actului a fost interzisă de autoritățile germane, iar textul a fost distribuit și tipărit ilegal. Activitatea Consiliului a fost împiedicată, iar germanii au rămas la controlul Lituaniei. Situația s-a schimbat în toamna lui 1918
Declarația de Independență a Lituaniei () [Corola-website/Science/320076_a_321405]
-
lui 1918, după ce Germania a pierdut Primul Război Mondial. În noiembrie 1918 s-a format primul Cabinet al Lituaniei, iar Consiliul Lituaniei a preluat controlul asupra teritoriului țării. Lituania independentă, deși avea în curând să ducă un război pentru apărarea independenței, a devenit o realitate. Deși documentul inițial s-a pierdut, moștenirea sa rămâne. Acele fraze laconice sunt baza legală pentru existența Lituaniei moderne, atât a celei din perioada interbelică, cât și a celei din 1990. Declarația formula principiile constituționale de
Declarația de Independență a Lituaniei () [Corola-website/Science/320076_a_321405]
-
sunt baza legală pentru existența Lituaniei moderne, atât a celei din perioada interbelică, cât și a celei din 1990. Declarația formula principiile constituționale de bază, care au fost urmate de toate constituțiile Lituaniei. Declarația însăși este un element-cheie în restaurarea independenței Lituaniei în 1990. Separându-se de Uniunea Sovietică, Lituania a subliniat că este doar restaurată ca stat independent existent între cele două războaie mondiale și că Actul nu și-a pierdut puterea de lege. După ultima divizare a Uniunii Polono-Lituaniene
Declarația de Independență a Lituaniei () [Corola-website/Science/320076_a_321405]
-
și că Actul nu și-a pierdut puterea de lege. După ultima divizare a Uniunii Polono-Lituaniene în 1795, Lituania a fost anexată de Imperiul Rus. Pe parcursul secolului al XIX-lea, atât lituanienii cât și polonezii au încercat să-și redobândească independența. Ei s-au răsculat în timpul Revoltei din Noiembrie în 1830 și al Revoltei din Ianuarie în 1863, dar prima ocazie realistă a venit odată cu slăbirea Rusiei și Germaniei în timpul Primului Război Mondial. În 1915, Germania a ocupat regiunile vestice ale Imperiului Rus
Declarația de Independență a Lituaniei () [Corola-website/Science/320076_a_321405]
-
rezoluției, dar au lăsat Consiliul să funcționeze. Conferința de la Vilnius a decis și alegerea unei adunări constituante prin vot popular în cel mai scurt timp. Actul de la 11 Decembrie a fost a doua etapă în drumul spre declarația finală de independență. Primul draft, cerut de cancelarul Georg von Hertling, a fost pregătit de ministerul german de externe la 1 decembrie. Cancelaria germană și o delegație a Consiliui Lituaniei au efectuat câteva modificări. Membrii delegației erau Antanas Smetona, Steponas Kairys, Vladas Mironas
Declarația de Independență a Lituaniei () [Corola-website/Science/320076_a_321405]
-
membrii Consiliului au semnat acest document. Actul a fost scris în limba germană și se pare că nu s-a pregătit nicio traducere oficială în lituaniană. De aceea, surse diferite dau traduceri ușor diferite. Actul de la 11 decembrie a proclamat independența Lituaniei, dar a cerut și protecția guvernului german (clauza 2) și „o alianță fermă și permanentă” cu Germania. Întrucât Actul arăta că alianța avea să se formeze pe baza convențiilor privind afacerile militare, de transport, vamale și monetare, mulți lituanieni
Declarația de Independență a Lituaniei () [Corola-website/Science/320076_a_321405]
-
conferința de la Vilnius cerea explicit ca o adunare constituantă să decidă în aceste probleme cruciale de stat. Când au început negocierile de pace între Germania și Rusia în 1918, autoritățile germane au cerut reprezentanților lituanieni să pregătească două notificări de independență—una pentru Rusia, în care legăturile Lituaniei cu Rusia vor fi denunțate și în care nu se va menționa nimic despre o alianță cu Germania și o a doua versiune pentru Germania care va repeta, în principal, actul de la 11
Declarația de Independență a Lituaniei () [Corola-website/Science/320076_a_321405]
-
membri — Mykolas Biržiška, Steponas Kairys, Stanisław Narutowicz și Jonas Vileišis — au demisionat din Consiliu în semn de protest. Președintele Consiliului, Antanas Smetona, care susținea actul de la 11 decembrie, s-a retras. Jonas Basanavičius, care avea ulterior să fie supranumit „părintele independenței”, a fost ales președinte. Germania nu a recunoscut independența Lituaniei, iar delegația lituaniană nu a fost invitată la negocierile de la Brest-Litovsk care au început la 22 decembrie 1917 între Puterile Centrale și Rusia pentru rezolvarea revendicărilor teritoriale. În timpul primei și
Declarația de Independență a Lituaniei () [Corola-website/Science/320076_a_321405]
-
Vileišis — au demisionat din Consiliu în semn de protest. Președintele Consiliului, Antanas Smetona, care susținea actul de la 11 decembrie, s-a retras. Jonas Basanavičius, care avea ulterior să fie supranumit „părintele independenței”, a fost ales președinte. Germania nu a recunoscut independența Lituaniei, iar delegația lituaniană nu a fost invitată la negocierile de la Brest-Litovsk care au început la 22 decembrie 1917 între Puterile Centrale și Rusia pentru rezolvarea revendicărilor teritoriale. În timpul primei și singurei ședințe comune oficiale a Consiliului împreună cu autoritățile germane
Declarația de Independență a Lituaniei () [Corola-website/Science/320076_a_321405]
-
Centrale și Rusia pentru rezolvarea revendicărilor teritoriale. În timpul primei și singurei ședințe comune oficiale a Consiliului împreună cu autoritățile germane, s-a arătat că actele Consiliului vor avea doar valoare consultativă. Această situație a servit drept argument membrilor consiliului care cereau independență fără legături cu alte țări. Prima grijă la acest punct a fost reinvitarea acelor membri care părăsiseră Consiliul. S-au dus negocieri care au avut ca rezultat reformularea versiunilor anterioare ale actului. Cei patru membri demisionari au cerut Consiliului să
Declarația de Independență a Lituaniei () [Corola-website/Science/320076_a_321405]
-
în timp ce majoritatea a căzut de acord că acest cuvânt exprimă doar natura nenegociabilă și incontestabilă a deciziilor viitoarei Adunări. Actul a fost, deci, aprobat unanim dar nu a avut susținerea totală a tuturor celor douăzeci de membri. Textul Declarației de Independență a Lituaniei este împărțit, din punct de vedere formal juridic, în cinci secțiuni: "„Promulgarea”", "„Dispozițiile”", "„Clauzele”", "„Notificarea”" și "„Semnăturile”", conținutul fiecăreia fiind evidențiat prin culori diferite în tabelul și schema de mai jos. "Notă: culorile secțiunilor funcționale corespund celor din
Declarația de Independență a Lituaniei () [Corola-website/Science/320076_a_321405]
-
Lituania. La 3 martie 1918, Germania și Rusia bolșevică au semnat tratatul de la Brest-Litovsk. Acesta plasa popoarele baltice în sfera de interes germană, iar Rusia se obliga să renunțe la orice pretenție asupra lor. La 23 martie, Germania a recunoscut independența Lituaniei pe baza declarației din 11 decembrie. În realitate, însă, nimic nu s-a schimbat nici în statutul Lituaniei, nici în cel al Consiliului: orice efort de a înființa o administrație a fost blocat. Această situație s-a schimbat când
Declarația de Independență a Lituaniei () [Corola-website/Science/320076_a_321405]
-
să formeze primul Cabinet de Miniștri ai Lituaniei. Primul guvern s-a format la 11 noiembrie 1918, în ziua în care Germania a semnat armistițiul de la Compiègne. Consiliul a început imediat să organizeze o armată, poliție, primării și alte instituții. Independența proclamată a fost implementată practic. S-au semnat două copii ale declarației. Originalul a fost încredințat spre păstrare și protejare lui Jonas Basanavičius. El nu a fost niciodată publicat sau utilizat în vreo chestiune publică; existența sa a fost menționată
Declarația de Independență a Lituaniei () [Corola-website/Science/320076_a_321405]
-
Nu se cunoaște unde se află el. Copia a fost utilizată în chestiuni cotidiene, și a fost stocată în arhivele prezidențiale până la 15 iunie 1940, ziua în care Lituania a primit un ultimatum de la Uniunea Sovietică și și-a pierdut independența. După acea dată, documentul a dispărut. Nici copia, nici originalul nu au mai fost găsite; istorici și aventurieri continuă să îl caute. În 2006, o echipă de ingineri a cercetat zidurile fostei case a lui Petras Vileišis. S-au produs
Declarația de Independență a Lituaniei () [Corola-website/Science/320076_a_321405]
-
în 1928 și alta în 1933. Facsimilul din 1928 este o reproducere mai apropiată de starea inițială a declarației; sunt greșeli gramaticale, iar fundalul este „zgomotos”, în vreme ce facsimilul din 1933 prezintă documentul într-o stare îmbunătățită. Majoritatea semnatarilor declarației de independență au rămas activi în viața politică și culturală a Lituaniei independente. Jonas Vileišis a fost deputat în Seimas și primar al Kaunasului, capitala temporară a Lituaniei; Saliamonas Banaitis a fost implicat în afaceri, deschizând mai multe bănci. Printre semnatari s-
Declarația de Independență a Lituaniei () [Corola-website/Science/320076_a_321405]
-
orice încercare de reînviere a fostei Uniuni Polono-Lituaniene. Actul din 16 februarie 1918 este baza legală pentru existența Lituaniei de astăzi, atât celei din perioada interbelică, cât și a celei de după 1990. Actul a devenit unul dintre elementele-cheie ale restaurării independenței Lituaniei față de URSS în 1990. Un paragraf din Declarația de restaurare a statului Lituania, emisă la 11 martie 1990, stipula: Această formulare accentuează continuitatea celor două declarații. Actul din 16 februarie 1918 și succesorul său, Actul din 11 Martie 1990
Declarația de Independență a Lituaniei () [Corola-website/Science/320076_a_321405]