35,463 matches
-
Zvolenská župa") a continuat să existe până în 1927, dar a avut granițe diferite. În timpul celui de-al doilea război mondial (1939-1945), cănd Cehoslovacia a fost temporar divizată, regiunea Hron ("Pohronská župa") a făcut înființată în 1940 ca parte din Slovacia independența, teritoriul său corespunzând cu cel al comitatului Zvolen ("Zólyom"). Capitala regiunii a fost orașul Banská Bystrica. După război, regiunea Zvolen a revenit iarăși Cehoslovaciei. Împreună cu părțile slovace ale fostelor comitate Honț și Gömör-Kishont (Gemer-Malohont), ea a făcut parte din regiunea
Comitatul Zvolen () [Corola-website/Science/320107_a_321436]
-
s-a sfârșit cu un leu rău, 1942), "Harpatkaot Hamor shekulo Thelet" (Aventurile unui măgăruș cu totul și cu totul albastru) , 1944), "Ir Ketina vaanașim ba meat"(Un orășel mic și câțiva oameni în el) și altele. În timpul Războiului de independență al Israelului din anii 1948-1949, Gutman a creat o serie de portrete de ostași israelieni, care au intrat în albumul "Cum a fost". La începutul anilor 60 s-a ocupat de ceramică (prima lucrare fiind instalată în sediul Șef-rabinatului israelan
Nahum Gutman () [Corola-website/Science/320096_a_321425]
-
1950, comitatul "Győr-Moson-Pozsony" a fuzionat cu comitatul Șopron formând județul Győr-Sopron. Această unitate administrativă a fost redenumită județul Győr-Moson-Sopron la începutul anilor 1990. În 1993, Cehoslovacia s-a dizolvat, iar partea cehoslovaca a fostului comitat Győr a trecut la Slovacia independența, ca parte componentă a regiunii Trnava. În 1910, populația comitatului era de 136.295 locuitori, dintre care: La începutul secolului 20, subdiviziunile comitatului "Győr" erau următoarele:
Comitatul Győr () [Corola-website/Science/320130_a_321459]
-
Războiul de independență al Turciei (în turcă:"Kurtuluș Savașı" ori "İstiklâl Harbi"); 19 mai 1919 - 29 octombrie 1923) este astfel numit deoarece naționaliștii turci s-au temut în acea perioadă ca țara lor, învinsă în Primul război mondial, să nu-și piardă independența
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
independență al Turciei (în turcă:"Kurtuluș Savașı" ori "İstiklâl Harbi"); 19 mai 1919 - 29 octombrie 1923) este astfel numit deoarece naționaliștii turci s-au temut în acea perioadă ca țara lor, învinsă în Primul război mondial, să nu-și piardă independența, fiind împărțită între imperiile coloniale ale învingătorilor. După înfrângerea suferită de Imperiul Otoman la sfârșitul primei conflagrații mondiale, activitatea naționaliștilor turci din Anatolia a culminat cu formarea Marii Adunări Naționale, care a mobilizat majoritatea resurselor naționale sub conducerea lui Mustafa
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
au pus bazele unei societăți secrete, Karakol Cemiyeti („Societătile de Avanpost”), ca reacție la politicile Aliaților. Obiectivul Karakol Cemiyeti era lupta împotriva pretențiilor Aliaților prin rezistență activă și pasivă. Numeroase oficialități otomane au participat la eforturile pentru protejarea mișcării de independență care se dezvolta în întreaga Anatolie de ochii autorităților de ocupație. De exemplu, stocurile de muniție care fuseseră inițial rechiziționate de autoritățile militare aliate, au fost furate din depozite și transportate în secret din Istanbul spre locații din Anatolia Centrală
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
și militare pentru pregătirea luptei de rezistență. În urma unei întâlniri cu Rauf Orbay, Ali Fuat Cebesoy și Refet Bele de pe 21 iunie 1919, liderii turci au emis așa-numita Circulara Amasya (22 iunie 1919), primul document scris al războiului de independență al Turciei. Pe 23 iunie, înaltul comisar Calthorpe, dându-și seama de natura activităților lui Mustafa Kemal în Anatolia, a trimis un raport în legătură cu acestea la Foreign Office. Aprecierile sale au fost întărite de analiza lui George Kidson din cadrul „Eastern
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
reîntoarcă în capitală. Mustafa Kemal se afla în acel moment în Erzincan și se temea să se întoarcă în capitală unde, sub atenta supraveghere a apropiaților sultanului și a autorităților militare străine, nu-și mai putea desfășura activitatea în sprijinul independenței Turciei. În aceste condiții, el a hotărât că singura soluție este să-și ia un concediu de două luni. Pe 16 octombrie 1919, Ali Riza Pașa l-a trimis pe ministrul marinei, Hulusi Salih Pașa, să negocieze cu Mișcarea Națională
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
aflaseră sub dominația Imperiului Rus. Bolșevicii considerau că o republică turcă prietenă ar fi fost un stat-tampon și un posibil aliat al comuniștilor. Poziția oficială a lui Kemal a fost aceea că orice discuții politice trebuie amânate până după obținerea independenței Turciei. Pe de altă parte, naționaliștii turci au obținut dacă nu sprijinul unui nou aliat, cel puțin neutralitatea binevoitoare a unui fost inamic În această perioadă, revoluționare turci au avut ca obiectiv aprovizionarea cu un flux continuu de arme și
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
de Pakistan în timpul războiului dintre India și Pakistan din 1965, de Iordania în Războiul de Șase Zile, de Turcia în Invazia turcă a Ciprului și împotriva PKK, de armata iraniană în Războiul Iran-Irak și de Croația în timpul Războiul Croat de Independență. Tancul era considerat a fi inferior modelului sovietic T-54. Tancurile M47 Patton puteau fi dotate cu o lamă de buldozer, denumită M6.
M47 Patton () [Corola-website/Science/320143_a_321472]
-
Franța, Italia și Regatul Unit au purtat negocieri pentru împărțirea Imperiului Otoman. Marile puteri nu au ajuns la o înțelegere, dar au permis fără voia lor apariția unei puternice mișcări naționale turce. a fost anulat practic în cursul Războiului de Independență al Turciei, la sfârșitul căruia a fost semnat un nou tratat de pace - Tratatul de la Lausanne din 1923, mult mai favorabil Istambulului. Delegații au semnat tratatul în sala de expoziție a fabricii de porțelan din Sèvres, Franța. Tratatul a fost
Tratatul de la Sèvres () [Corola-website/Science/320144_a_321473]
-
Mișcarea națională turcă condusă de Mustafa Kemal Pașa, s-a depărtat de monarhia care își concentrase sprijinitorii și puterea politică în Constantinopole, a pus bazele unei Mari Adunări Naționale în Ankara. Mustafa Kemal Pașa a condus până la victorie lupta pentru independența Turciei și a forțat puterile învingătoare în Primul Război Mondial să se reîntoarcă la masa negocierilor. Arabii nu au dorit să accepte de bunăvoie dominația franceză în Siria. Turcii din regiunea Mosul au atacat trupele și funcționarii britanici. Arabii s-
Tratatul de la Sèvres () [Corola-website/Science/320144_a_321473]
-
dorit să accepte de bunăvoie dominația franceză în Siria. Turcii din regiunea Mosul au atacat trupele și funcționarii britanici. Arabii s-au implicat în lupte și împotriva britanicilor din Irak. Au existat mișcări antibritanice și în Egipt. În timpul războiului pentru independența Turciei, turcii au ieșit învingători în războiul cu grecii, armenii și cu francezii, reușind să-și asigure controlul asupra teritoriului care formează în zilele noastre Mișcarea națională turcă și-a dezvoltat propriile relații internaționale cu Uniunea Sovietică prin semnarea Tratatului
Tratatul de la Sèvres () [Corola-website/Science/320144_a_321473]
-
străină a avut și urmări pozitive prin introducerea tehnologiilor moderne europene (de exemplu, căile ferate și construirea de fabrici) în scopul unei clase mijlocii indiene cu vederi naționaliste care milita la început pentru o autonomie sporită a coloniei, apoi pentru independență completă. Mișcarea națională s-a organizat prin formarea „Congresului Național” (1876). Contrabanda cu opiu, pe care negustorii englezi o făceau în China, a determinat un grav dezechilibru al balanței comerciale a marii țări asiatice. Urmarea au fost războaiele anglo-chineze (jumătatea
Civilizațiile asiatice și africane și modernitatea () [Corola-website/Science/320206_a_321535]
-
întărită de crearea alfabetelor glagolitic și chirilic, urmată de răspândirea literaturii în limba bulgară veche către nord. Bulgara a devenit lingua franca a unei părți însemnate din Europa de est, căpătând mai târziu numele de slavonă veche. În 927 a fost recunoscută independența Patriarhiei Bulgariei. Între secolele al VII-lea și al X-lea, populația locală de protobulgari, de origine turcică, a fost treptat asimilată de restul populației, de origine slavă. Începând cu secolul al X-lea, s-a statornicit numele de bulgar
Țaratul Bulgar () [Corola-website/Science/320215_a_321544]
-
său, Petru I, cât și Patriarhia Bulgară. Această pace nu a adus, însă, prosperitate Bulgariei. De la începutul domniei, Petru I s-a confruntat cu probleme și frământări interne cu frații lui, iar în anii 930 a fost forțat să recunoască independența regiunii predominant-sârbești Rascia. Cea mai mare lovitură a venit din nord: între 934 și 965, țara a suferit cinci invazii maghiare. În 944, Bulgaria a fost atacată de pecenegi, care au jefuit regiunile nord-estice ale Imperiului. Sub Petru I și
Țaratul Bulgar () [Corola-website/Science/320215_a_321544]
-
unit în Memphis, Egipt, cu alți 20.000 arabi. Această armată a fost condusă în regiunea bizantină Exarchatus Africae de către Abdallah Ibn al-Sa'ad. Tripolitania, ceea ce este acum Libia, a fost cucerită. Guvernatorul bizantin local Gregorios Patricianul a declarat independența față de Imperiul Bizantin a teritoriilor imperiale din Africa de Nord și i-a chemat pe toți aliații săi în ajutor. El a inițiat o confruntare cu musulmanii, dar a fost înfrânt în bătălia de la Sufetula, un oraș la cca. 175 km. sud
Războaiele Bizantino-Arabe () [Corola-website/Science/320205_a_321534]
-
(în limba ucraineană: Армія Української Народної Республіки), cunoscută și ca Armata Națională Ucraineană, a fost armata Republicii Populare Ucrainene. Ea a fost formată în 1917, odată cu proclamarea independenței Ucrainei față de Imperiul Rus și mai apoi, față de Rusia Bolșevică, în timpul războiului civil din Rusia. a luptat împotriva forțele sovietice în războiului ucraineano-sovietic până la înfrângerea ei definitivă din 1921 și alături de polonezi în timpul războiul polono-sovietic. Spre deosebire de Armata Ucraineană Galițiană, Armata
Armata Republicii Populare Ucrainene () [Corola-website/Science/320253_a_321582]
-
Declarația de independență a Ucrainei a fost emisă la Liov pe 30 iunie 1941 de către Organizația Naționaliștilor Ucraineni (Організація Українських Націоналістів, "Orhanizația Ukrains’kih Naționalistii, OUN") conduși de Stepan Bandera. Premierul noului stat ucrainean a fost numit Iaroslav Stețko, iar șeful Radei Națională
Declarația de Independență a Ucrainei, 1941 () [Corola-website/Science/320272_a_321601]
-
alia cu Germania Nazistă în lupta împotriva URSS. După numai câteva zile de la ocuparea Liovului, naziștii au arestat proaspăt formatul guvern ucrainean, iar membrii săi au fost trimiși în lagăre de concentrare din Reich. În următorii doi ani după proclamarea independenței, aproximativ 80% dintre liderii OUN fuseseră uciși sau încarcerați După Primul Război Mondial, Ucraina a fost împărțită în trei. În regiunile centrale și răsăritene a fost proclamată RSS Ucraineană în 1921, stat fondator al URSS. Capitala Ucrainei Sovietice a devenit
Declarația de Independență a Ucrainei, 1941 () [Corola-website/Science/320272_a_321601]
-
ucrainean independent. Pe 22 iunie 1941 a fost înființat la Cracovia Comiteteul Național Ucrainean (Український Національний Комітет, "Ukrayinsky Natsionalny' Komitet"; UNK), avându-l ca președinte pe Volodimir Gorbovî. UNK a publicat eseul „Memorial” prin care proclamau planurile OUN pentru proclamarea independenței. Acest eseu a fost întâmpinat cu o nemulțumire nedisimulată de autoritățile naziste. Gorbovî și Bandera au fost somați să revoce documentul. Ei au refuzat și au fugit la Liov. Pe 29 iunie, forțele sovietice au evacuat Liovul și în oraș
Declarația de Independență a Ucrainei, 1941 () [Corola-website/Science/320272_a_321601]
-
Batalionul Ucrainean „Privighetoarea”). Comandantul acestei unități a Wehrmacht formată din prizonieri de etnie ucraineană eliberați de armata germană din prizonieratul polonez a fost Roman Șuhevici. Vasil Kuk avea să consemneze în memoriile sale: Există mai multe versiuni ale Declarației de Independență, funcție de editori, între ele existând mici diferențe. Declarația de independență prevedea printre altele: Armata Revoluționară Ucraineană, formată pe teritoriile ucrainene, urma să continue lupta alături de armata aliată germană împotriva ocupației ruse, având ca obiectiv unirea statului și o nouă ordine
Declarația de Independență a Ucrainei, 1941 () [Corola-website/Science/320272_a_321601]
-
prizonieri de etnie ucraineană eliberați de armata germană din prizonieratul polonez a fost Roman Șuhevici. Vasil Kuk avea să consemneze în memoriile sale: Există mai multe versiuni ale Declarației de Independență, funcție de editori, între ele existând mici diferențe. Declarația de independență prevedea printre altele: Armata Revoluționară Ucraineană, formată pe teritoriile ucrainene, urma să continue lupta alături de armata aliată germană împotriva ocupației ruse, având ca obiectiv unirea statului și o nouă ordine în întreaga lume. Declarația de Independență era semnată de Stepan
Declarația de Independență a Ucrainei, 1941 () [Corola-website/Science/320272_a_321601]
-
mici diferențe. Declarația de independență prevedea printre altele: Armata Revoluționară Ucraineană, formată pe teritoriile ucrainene, urma să continue lupta alături de armata aliată germană împotriva ocupației ruse, având ca obiectiv unirea statului și o nouă ordine în întreaga lume. Declarația de Independență era semnată de Stepan Bandera. După proclamarea independenței Ucrainei, a fost anunțat noul guvern. Executivul a inclus politicieni din diferite partide, cu ideologii foarte variate. A fost format un Consiliu al Seniorilor, avându-l în frunte pe Kost Levitski Textul
Declarația de Independență a Ucrainei, 1941 () [Corola-website/Science/320272_a_321601]
-
Armata Revoluționară Ucraineană, formată pe teritoriile ucrainene, urma să continue lupta alături de armata aliată germană împotriva ocupației ruse, având ca obiectiv unirea statului și o nouă ordine în întreaga lume. Declarația de Independență era semnată de Stepan Bandera. După proclamarea independenței Ucrainei, a fost anunțat noul guvern. Executivul a inclus politicieni din diferite partide, cu ideologii foarte variate. A fost format un Consiliu al Seniorilor, avându-l în frunte pe Kost Levitski Textul Declarației de Independență a fost citită la radio
Declarația de Independență a Ucrainei, 1941 () [Corola-website/Science/320272_a_321601]