34,136 matches
-
pentru popor (López Obrador, 2006e). Puterea și banii nu vor putea niciodată să înfrângă demnitatea și caracterul moral al poporului nostru. Acesta este lucrul pe care îl vom demonstra pe 2 iulie (ziua alegerilor) (López Obrador, 2006f). Trebuie să-i convingem pe cetățenii simpli care susțin programele partidelor PRI și PAN că lupta noastră nu este cu ei. Aceștia au aceleași necazuri și aceleași speranțe pe care le au majoritatea celor din popor. Divergențele sunt cu cei de sus și nu
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
de fondurile necesare pentru a-și face publicitate electorală și că se bazează pe înțelepciunea poporului pentru a detecta minciunile PAN-ului. Acest aspect a devenit o parte integrantă a discursului său electoral: "Ei, cei care compun elita, vor să convingă poporul, ca și cum acesta ar fi prost. Poporul nu este prost. Prost este cel care crede că poporul este prost. Poporul este conștient de tot ceea ce se întâmplă (López Obrador, 2006h). Atunci când López Obrador a admis, în sfârșit, că o schimbare
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
putea conta pe sprijinul mașinăriei politice pe care o construise, pentru a organiza manifestații de stradă, însă, dincolo de granițele orașului, alți lideri ai partidului și parlamentari ai acestuia nu s-au grăbit să-l urmeze. Dacă ar fi putut să convingă PRD să boicoteze lucrările congresului în perioada 2006-2009, în lipsa parlamentarilor acestui partid (aproximativ un sfert din total) López Obrador ar fi putut provoca o criză de legitimitate, care l-ar fi putut forța demisia lui Calderón. Se poate spune deci
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
opinie conturată pe această temă. În 2008, procentajul celor care îl considerau pe Calderón învingător a crescut la 57%. Majoritatea suținătărilor PRI și PAN, cărora li-se alăturau votanți intependenți credeau în legitimitatea lui Calderón. Doar membrii PRD au rămas convinși de victoria candidatului lor, 92% dintre aceștia susținând că în alegerile din 2006 au fost fraudate. Comparativ aceeași poziție era susținutăde 41% dintre suporterii PRI și de 31% dintre votanți independenți (Consulta Mitofsky, 2008). Dintr-o perspectivă ceva mai pesimistă
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
temele suveranității populare și a libertății de alegere, pentru a da glas opoziției crescânde față de modul birocratic și autoritar în care țara era guvernată de elitele consociaționale" (Mouffe, 2005a: 62). Speculând nenumărate scandaluri politice, miza partidului era aceea de a "convinge publicul că austriecii susțineau un sistem corupt și risipitor care slujea exclusiv intereselor membrilor săi politici" (Heinisch, 2008: 80; vezi și Plasser și Ulram, 2000: 226-7). Instrumentele democratice directe au fost folosite pentru a-și face continuu campanie. Prin semnăturile
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
unui astfel de mandat într-una din cele patru districte electorale ale provinciei. 1 Tactică de marketing prin care unui produs i se face promovare la un preț foarte mic, iar când apar clienți doritori să-l cumpere, aceștia sunt convinși să achiziționeze un alt produs, la un preț mai mare (n.tr.). 2 Confruntările de la începutul anilor 2000 au însemnat o revoltă a mediului de afaceri împotriva reformei agrare și a altor măsuri luate de stat, mișcări de stradă și
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
pe față votul secret. Ca răspuns la temerile opoziției, autoritățile electorale venezuelene a ajuns la un acord cu Organizația Statelor Americane să retragă controversatele aparate de preluare a amprentelor digitale până la alegerile legislative din 2005, dar acest lucru nu a convins conducerea partidelor de opoziție să participe la procesul electoral. 1 De exemplu, Alberto Fujimori (Peru), Jorge Serrano (Guatemala), Hugo Chávez (Venezuela), Lucio Gutiérrez (Ecuador) și Rafael Correa (Ecuador) nu au deținut funcții în care au fost aleși prin vot înainte de
[Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
această lucrare să constituie un ajutor prețios pentru îmbogățirea cunoștințelor lor teoretice și practice. Cât despre pacienți, colaboratori în acest efort, știm că aceștia vor găsi informații în plus în ceea ce privește experiențele lor terapeutice. In sfârșit, „omul obișnuit” va obține, suntem convinși de acest lucru, o bogată sursă de meditație asupra evoluției lente, dar sigure, a cunoștințelor în acest domeniu complex care ne preocupă. Să reușești a realiza o lucrare cu mai mulți autori este întotdeauna un lucru dificil. In ciuda preciziei
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
ignorăm în totalitate analiza inferențială? Aceasta este întrebarea pe care o pun Breger și McGaugh, care afirmă că tehnicile comportamentiste nu funcționează pe baza modelului S-R, ci pe aceea a unui model de învățare cognitiv. Dacă argumentația lor nu convinge cu ușurință, ea îi provoacă cel puțin pe comportamentaliști să identifice variabilele responsabile pentru eficiența terapiilor lor. Beck reia dezbaterea atunci când împarte tehnicile în două grupe: cele centrate pe cogniții și cele centrate pe comportament. Un concert de proteste se
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
unei adeziuni la un sistem didactic pur verbal. Axele terapiei lui Beck Modelul terapeutic se poate deduce cu ușurință din cele ce s-au spus mai înainte. Relația terapeutică este aceea a unei coterapii în cadrul căreia pacientul trebuie să fie convins de pertinența modelului prezentat cu ajutorul unei formulări clare a problemei. Terapia este inițiată pe baza unui contract, pacientul fiind dirijat spre acțiune și experiență personală. Această etapă comportamentală, care utilizează sarcini graduale, jocuri de rol... servește identificării gândurilor iraționale și
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
elemente acumulate în timp. Această istorie acumulată a creat de-a lungul timpului programări ale vieții, reguli de funcționare care limitează repertoriile comportamentale la comportamente de evitare. Pentru a reuși să separe „eul” de aceste evenimente private, terapeutul trebuie să convingă subiectul să considere că aceste gânduri și sentimente negative nu sunt el însuși ci doar în el. Este vorba despre acceptarea acestor gânduri, amintiri și emoții nedorite în măsura în care aceasta permite subiectului să se intereseze și să se angajeze în repertorii
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
critic, a-i îmbogăți cunoștințele și pentru a-i amplifica competența. Astfel, acesta poate evita ceea ce îl speria pe Eysenck: „în absența unui control care l-ar obliga să-și dea seama de numeroasele sale eșecuri, clinicianul va deveni din ce în ce mai convins de omnisciența sa și de îndemânarea sa cvasi divine”. Discuții Demersul diagnostic în terapiile cognitiv-comportamentale se bazează pe aceleași fundamente epistemologice ca și abordarea medicală și, la fel ca aceasta, este preocupat de validarea științifică a teoriilor, tratamentelor și efectelor
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
colaborativ Componentele raportului colaborativ 2. Metoda integrată de observație denumită „mica bicicletă” Auto-observarea terapeutului Observarea relației cu pacientul Observarea pacientului 3. Tehnicile de convorbire în cadrul consultațiilor individuale Metoda celor „4R” Interogarea socratică 4. Capcanele relaționale în cadrul terapiei A încerca să convingi pacientul A discuta în contradictoriu A pune întrebări într-o manieră formală A face ca pacientul să spună ceea ce se așteaptă să spună A minimiza o problemă realistă A lucra în locul pacientului A merge prea repede A merge prea lent
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
riscați... Ultima dată v-a fost greu să vă reveniți! Pacienta - Eu sunt cea care plătește, în ultimă instanță. Terapeutul - Haideți, fiți rezonabilă! Pacienta - Dar sunt rezonabilă! Pacienta și terapeutul se lansează într-o escaladă simetrică, fiecare încercând să-l convingă pe celălalt. Simetriile nu sunt întotdeauna agresive; ele pot fi prietenoase, așa după cum o demonstrează exemplul următor: Pacienta - Doctore, sunt mulțumită că v-am întâlnit, nu știu ce s-ar fi întâmplat cu mine fără ajutorul dumneavoastră! Terapeutul - Este normal, eu îmi
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
mod special rău?”, etc. Dacă un terapeut recontextualizează în sensul lucrurilor care merg bine, pacientul simte probabil că nu este înțeles și terapeutul nu dezvoltă suficientă empatie (comprehensiune în legătură cu ceea ce trăiește pacientul). Pacientul riscă, în această situație, să caute să convingă terapeutul, argumentând în legătură cu starea sa de rău, cu privire la veridicitatea suferinței sale, și relația colaborativă nu s-ar instala. O bună recontextualizare - centrează atenția pacientului asupra trăirilor sale mai degrabă decât asupra relației cu terapeutul; - permite terapeutului să înțeleagă mai bine
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
pierdeți”. In ceea ce privește relația colaborativă, întăririle încearcă să dezvolte participarea activă a pacientului. La începutul terapiei, a recunoaște din start suferința pacientului sau pertinența cererilor sale este o întărire puternică: este întărirea empatică. Pacientul nu mai trebuie să-l convingă pe terapeut de suferința sa și se simte luat în serios. Cuplul pacient-terapeut poate să înceapă lucrul. Un compliment nu este o întărire în sine: complimentare poate să deranjeze, să stimuleze neîncrederea, să distrugă deci relația colaborativă. Este important să
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
să trăiască fără ea. Relația colaborativă marcată de participarea activă a pacientului la terapie se instalează fără rezistență și fără reactanță. 4. Capcanele relaționale în terapie Terapiile sunt uneori marcate de capcane relaționale, dintre care cele mai frecvente sunt: - a convinge pacientul; - dezbaterea problemei; - interogarea într-o manieră administrativă; - manipularea pacientului pentru a-l face să spună ceea ce se așteaptă să spună; - minimizarea unei probleme realiste; - a lucra în locul pacientului; - a lucra prea repede; - a lucra prea încet. A convinge pacientul
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
a convinge pacientul; - dezbaterea problemei; - interogarea într-o manieră administrativă; - manipularea pacientului pentru a-l face să spună ceea ce se așteaptă să spună; - minimizarea unei probleme realiste; - a lucra în locul pacientului; - a lucra prea repede; - a lucra prea încet. A convinge pacientul In cazul care urmează, terapeutul încearcă să convingă pacientul. Acest lucru poate genera o puternică rezistență, sau o puternică reactanță și, de asemenea, poate încetini procesul terapeutic. De exemplu: Pacienta - Sunt obosită încă de dimineață. Mi-e greu să
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
administrativă; - manipularea pacientului pentru a-l face să spună ceea ce se așteaptă să spună; - minimizarea unei probleme realiste; - a lucra în locul pacientului; - a lucra prea repede; - a lucra prea încet. A convinge pacientul In cazul care urmează, terapeutul încearcă să convingă pacientul. Acest lucru poate genera o puternică rezistență, sau o puternică reactanță și, de asemenea, poate încetini procesul terapeutic. De exemplu: Pacienta - Sunt obosită încă de dimineață. Mi-e greu să mă scol; și totuși, sunt trează de la ora patru
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
moment. N-am motive să fiu deprimată! Medicul - Depresia este o boală. Cel mai bine este să o tratezi. La început cu ajutorul unui antidepresiv, apoi apelând la o terapie comportamentală și cognitivă pentru a preveni recăderile. (Terapeutul încearcă să o convingă). Pacienta - Dar, doctore, nu-mi plac medicamentele. Trebuie doar să mă refac puțin. N-am destulă voință. (Rezistanță, reactanță) Medicul - Cred că este mai bine să nu lași să treneze o problemă și să o tratezi cât mai repede posibil
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
dezinformate, victimele s-au trezit confruntate cu o boală necunoscută și incurabilă în acea perioadă, și s-au regăsit cu ajutorul unei structuri asociative puternice și solidare: au apărut Act Up și Aids, organizații care au mobilizat bolnavii și i-au convins să-și ia din nou viața în mâini (chiar dacă era redusă la câteva luni), să-și reclame dreptul la demnitate, la a fi informați cât mai bine în legătură cu infecția și consecințele sale și să beneficieze de cea mai largă paletă
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
întrebările lor folosind ca martori „vechii pacienți”; - să-i sensibilizeze în ideea de a nu evita; - să-i sprijine în cazul unui eșec, sau în cazul unei stagnări a progreselor; - să-i ajute să nu se învinovățească mereu; - să-i convingă să nu învinovățească mereu terapia; - să le dea dreptul... de a nu fi perfect. După terapie, asociațiile pot: - să încurajeze vechii pacienți să-și continue eforturile și exercițiile; - să-i ajute să nu repună totul în discuție în caz de
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
baza cărora se aderă la tratament. Pentru realizarea analizei funcționale sunt rezervate, în mod justificat, cel puțin patru până la cinci consultații individuale, pe parcursul cărora terapeutul îl ajută pe pacient să cunoască tehnica pe care acesta o va utiliza, și îl convinge să adere la această tehnică. Este necesar ca pacientul să fie cel care solicită, să nu se simtă „împins” de către terapeut ci, din contra, ca acesta să dorească să amplifice adeziunea la tratament. Organizarea unui grup Iată modul în care
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
înțeles că citesc întotdeauna în metro pentru a nu întâlni privirile oamenilor, și nu doar pentru a nu mă plictisi”). Cognițiile Dimensiunea cognitivă a fobiei sociale este dominată, în principal, de anxietatea de evaluare. In orice circumstanță socială, pacientul este convins că: 1. va fi observat atent, 2. va fi judecat în mod negativ, 3. va fi respins sau va fi ridiculizat. Insă tulburările stimei de sine sunt cvasi constante și antrenează perturbări cognitive centrate pe autodevalorizare punitivă. Temerile cele mai
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
eu oare obligat să urmez un anumit tip de psihoterapie care să mă ajute să mă întorc la surse?”. Este esențial ca terapeutul să lucreze asupra aceluiași model explicativ al bolii ca și pacientul său. Dacă acesta din urmă este convins că boala se datorează unei mame supraprotectoare, în timp ce terapeutul nu consideră că este vorba decât despre o dereglare a capacității sale de a recepta respingerea socială, neînțelegerea astfel creată prejudiciază angajarea pacientului pentru a urma tratamentul. Pe de altă parte
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]