37,317 matches
-
rămas dezamăgiți; ei așteptau pe cineva care să le dea, să-i facă fericiți, nu pe cineva care să le spună cât de multe erau de schimbat în viața lor. (La fel ca și astăzi, oamenii își plâng sărăcia, își plâng nedreptatea la care sunt supuși, dar în același timp recunosc că și ei i-ar jefui pe alții dacă ar putea!). Cine mai este și acesta, se întrebau atunci oamenii nedumeriți. Noi n-avem ce mânca, romanii ne asupresc și
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
e? Cine l-a arat din începutul vremurilor, neîncetat? Cin-l-a semănat? Cine i-a fost slugă și stăpân? Care dintre neamurile vechi sau noi are îngropați în sânul lui atâți eroi? A cui doină de veacuri pe aicea plânge? Cin-l-a apărat de-al năvălirilor puhoi și l-a adăpat, de-atâtea mii de ori, cu sânge cu sudori ca noi?» (Aron Cotruș) În dimineața aceia de sfârșit de septembrie a anului 1934, domnul învățător Nicu Budac, directorul
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
boieri cu copii cu tot, pentru care am umblat dela adunare la adunare și câte spese, osteneli și amânarea lucrului de acasă ne-au costat, numai Dumnezeu știe...» Teleki nu era un caz izolat, boierii din Ucea de Jos se plâng cam în acelaș fel de mizeriile nobilului ungur Andrei Horvath care le-a ocupat locurile de moară și joagăr și «își priponește caii în grânele noastre, ne-a luat cu puterea livezile de fân și locurile arătoare și munții pe
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
a ocupat locurile de moară și joagăr și «își priponește caii în grânele noastre, ne-a luat cu puterea livezile de fân și locurile arătoare și munții pe care-i ține și îi folosește». Iobagii din Viștea de Jos se plâng de Keszei, arătând după ce înșiră multele danii și plăți în bani: «Slujba noastră a crescut peste măsură, pentru că în loc de 4 săptămâni, slujim 10, cosim, secerăm, strângem bucatele, ne trimit totdeauna să aducem vin cât doresc și fier dela Hunedoara, departe
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
țări», lotrii veniți de peste creastă, oameni răi ce prădau în forță turmele de oi, dar mai ales fiarele sălbatice, animalele de pradă, în deosebi ursul, lupul, vulturul etc., împotriva cărora ciobanul nu aveau dreptul să se apere. Iobagii s-au plâns nu odată că prădătorii le pustiesc turmele și ciurdele, că nu se pot apăra, ei neavând dreptul să poarte arme de foc asupra lor, cu care să împuște jigăniile așa de periculoase. Doar marile vânători organizate de nobili și de
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
și de principi, mai scăpau pentru o vreme satele și turmele de groaza unor fiare, aceștia împușcând spre bucuria tuturor celor ce participau la asfel de vânători, chiar dacă atunci gonacii aleși dintre iobagi, înghețați și flămânziți mai fugeau, așa cum se plânge principele Gheorghe Rakoczi, un foarte iscusit și pasionat vânător, că s-ar fi întâmplat la vânătoarea pe care a organizat-o în munții Șinca Veche, în decembrie 1645 - ianuarie 1646, către judele Brașovului, că ar fi procedat românii mobilizați la
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
clipă a intrării trupelor și administrației maghiare în Ardealul rupt din trupul țării noastre, sfârtecate din toate părțile de vecini, silniciile la care a fost supusă populația românească n-au mai cunoscut limite. Și când o delegație română s-a plâns primului ministru Teleki de amploarea masacrelor de la Ip și Trăznea despre cele întâmplate, acesta a replicat cinic : «nu se poate nuntă fără junghiere». Despre toate acestea ne informează eruditul istoric Florin Constantiniu în recenta sa lucrare «O istorie sinceră a
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
Și râde-atâta sărbătoare Din chipul lor cel ars de soare! E liniște. Și din altar Cântarea-n stihuri repetate Departe, până-n văi străbate. Și clopotele cântă rar. Ah Doamne! Să le-auzi din vale Cum râd a drag. Cum plâng a jale! (George Coșbuc) În privința stării bisericii românilor transilvăneni în general, către finele evului mediu, aflăm dela acelaș istoric contemporan nouă, Florin Constantiniu, cam cum ședeau lucrurile în spațiul de existență al iobagilor, a locuitorilor satului nostru în acea epocă
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
ultima fază a cancerului, în metastază, cînd avea pe stern o umflătură ca o jumătate de măr și pe una din coaste alta la fel, cînd avea niște dureri groaznice care nu cedau nici cu morfină sau Fortral, se ruga, plîngînd, de taică-meu : „Fă rost de vreun medicament, oricît de scump, să mai trăiesc încă puțin...“. Pare o poves tire didactică și moralizatoare, dar asta e. Acum, este adevărat că lu’ Moșu nu i s-a tras numai din cele
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
urină din umbra toaletelor comune sau cu fantastica lume a gîndacilor. Fan tastica lume a gîndacilor, căci despre gîndaci am să vorbesc. Ajunsesem la deprimare, o deprimare seacă și înfundată, ca sunetul unei cazmale ce lovește pămîntul. Uneori răbufneam. Am plîns mult și apoi i-am iertat. În cele din urmă, i-am înțeles. Acestei înțelegeri îi datorez tratatul de față“. Lucrarea - sau ce am apucat să scriu din ea - trata organizarea socială dintr-un cuib de gîndaci, analiza rolul femelei
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
îi picta cu nămol epoleții, nasturii, insignele - și Dănuț cel mic stătea, mîndru că devenise așa, dintr-odată, o per soană importantă -, iar apoi îl spoia pe tot corpul, spunînd că-i face bine ; Dănuț nu înțelegea și începea să plîngă, supărat că nu mai era general și că fusese păcălit - cu toate acestea, data următoare se lăsa iarăși înșelat și pățea la fel. Tot atunci, la Techirghiol, tatăl se în tîlnise cu un prieten, coleg de serviciu, și stătea tot
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
Dănuț stătea pe pietrele de la dig lîngă tatăl său, acesta a scos din apă un pește și, după ce l-a cercetat, l-a aruncat înspre băiat strigînd : „Cîinele de mare ! Cîinele de mare !“. Dănuț a început să țipe și să plîngă. Cu toate că era foarte bine dispus, tatăl s-a enervat pînă la urmă că băiatul nu mai termina odată cu smiorcăiala și cu țipetele și, fiindu-i rușine de lumea care începuse să se uite la ei, i-a dat o palmă
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
pe care stătea și s-a julit la genunchi. Băiatul a continuat să urle, încă și mai tare, și nu s-a potolit nici cînd a venit maică-sa la el, care i-a spus împă ciuitoare să nu mai plîngă atîta, că peștele ăla nu fusese cîine de mare, ci guvid. Din vremea aceea a rămas o fotografie cu Dănuț cu fața schimonosită de plîns și cercetîndu-și buba de la picior. Tatăl a ținut cu tot dinadinsul să imortalizeze momentul. Într-
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
atît de multă, încît se puteau face din ea nu știu cîți epoleți, nasturi și insigne. Se trezi în nămol pînă la brîu. Își dădu seama că era spoit pe tot corpul cu nămol. Groaznic ! Era aproape să înceapă să plîngă, cînd observă că se afla, de fapt, în mare, și apa îi spăla nămolul. Deasu pra mării răsărise luna, era lună plină, și o brazdă de lumină ajungea, pe apă, în dreptul lui. Vru să urmeze cărăruia luminoasă, dar făcea eforturi
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
în figură, în burtă sau chiar între picioare - și atunci mă enervam și nu mai țineam cont de dife rența de vîrstă și cu atît mai puțin că e fată. Desigur, pînă la urmă ea era cea care începea să plîngă. Luptele mele cu soră-mea ajungeau rareori la cunoș tința părinților. Au aflat la un moment dat, cînd soră-mea, de ciudă că nu reușise să mă bată, și-a mușcat încet-încet buza în fața oglinzii, pînă i-a dat sîngele
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
îi luă locul un învățător înalt și foarte bun la suflet. Îl chema Ungureanu. Punea scaunul în fața catedrei, îl întorcea cu speteaza înspre ei și-l încăleca vitejește, iar apoi le spunea tot felul de povești minunate. Odată, cînd Dănuț plîngea din cauza lui Cristi, care nu știu ce-i făcuse, învățătorul îl luă și-l strînse la piept. Băiatul îi auzi inima. Cînd se desprinse, Dănuț observă că îi udase haina și-și ceru scuze, dar el dădu din mînă cu indi ferență
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
cîte o crenguță din tufele de tuia și o mestecam, să ni se ducă mirosul. Revenirea curentului era întîmpinată de toți cu mult regret. Maică-mea îmi povestea că, atunci cînd a murit Stalin - ea era în clasele primare -, a plîns din toată inima (ironia soartei : taică-său murise pe frontul de Est). și eu eram la fel în clasele mici, iar în venele mele curgeau „toate visele-ndrăznețe“ cu care ne ali mentau în acea perioadă. Apoi, cînd am mai
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
și atunci Dănuț nu se putea împiedica să nu cadă pe gînduri. În cîntec era un rus care spunea că nu mai vrea să bea, să joace, să-și piardă viața fără socoteală. Melodia era lină și te făcea să plîngi. Rusu’ era un om trist. În perioada aceea, poziția de comandant a lui Dănuț începuse să se clatine serios. Băieții nu-l prea mai luau în seamă și-l ascultau numai pe Cristi, iar ceilalți, cei pe care-i ajutase
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
nu era acolo. Dar parcă nici în cutie nu era, s-ar fi trezit doar ! Cînd s-a uitat mai bine înăuntru, Dănuț l-a văzut culcat pe o parte, cu picioarele foarte întinse. în dimineața aceea, mama s-a plîns tatălui că nu mai știe ce să mai gătească și, în cele din urmă, a scos din congelator un pachet de pulpe de pasăre și le-a lăsat în chiuvetă să se dezghețe. Animale de casă Puiul de vrabie a
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
scandal. Ea se enerva, îl alerga prin apartament, cel mai des în jurul mesei mari din sufragerie, și, pentru că nu reușea să-l prindă, îl făcea cum îi venea la gură. Apoi, cînd se întorceau părinții, îl pîra imediat și se plîngea mereu că băiatul ăsta i-a mîncat oful din ea. De fiecare dată le înflo rea destul de tare, dar nepotul nu avea nici un cuvînt de spus, pentru că ea se jura pe părul ei alb. În revanșă, cînd rămîneau iarăși singuri
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
de criză a fost însă repede depășit, deoarece au părut colicile și am putut să devin iarăși util. Îl plim bam ore întregi pe diagonala camerei, dus -întors, și acest tratament, se pare, era sin gurul care-l făcea să plîngă mai puțin. Slavă Domnului că nu s-au inventat pastile cu adevărat eficiente împotriva colicilor, și astfel pot să fie și tații buni la ceva ! și chestia cu plimbatul nu era singura. Citisem într-o carte că în asemenea cazuri
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
membri ai familiei, la muncile câmpului. Își amintește, ca și cum lucrurile s-ar fi petrecut de curând, că pământul era lucrat cu temeinicie și cu tragere de inimă pentru a-i smulge recolte cât mai mari și mai bune. Acum îi plânge sufletul când vede întinderi mari de pământ pârlogite, unele întinse cât îi cuprindeau privirile. Dacă i-ar sta în puteri - gândește cu obidă, - i-ar pune la zid pe toți cei din cauza cărora agricultura țării s-a degradat, iar seva
Ediţia a II-a revizuită şi îmbogăţită. In: CHEMAREA AMINTIRILOR by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/504_a_769]
-
jug. Unii purtau sarcina aceasta pe cobilițe; dar numărul acestora a fost întotdeauna mic. Oricât de greu de purtat era jugul acesta, când instituția aparilor a trebuit să lichideze, cei care-l purtau l-au regretat totuși și l-au plâns. S-ar fi pus și în grevă, bieții apari săraci, dar mijlocul acesta de a-și afirma drepturile ținea de regimul nou, iar ei erau ultimii reprezentanți ai celui vechi. Cu siguranță că nici nu cunoșteau celebrele versuri ale lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
ca să viseze supt teiul lui Eminescu, a cărui umbră desnădăjduită părea că mai colindă încă aleile cu vechii copaci plini de taine. El rătăcea prin împrejurimile unde vechile mănăstiri cu frescele cojite sau cu pereții înnegriți de lepra vremilor își plângeau între hoți, nebuni și bolnavi singurătatea clopotelor amuțite. El făcea versuri pe ritmurile iscodite de geniul poetului, până la cea din urmă strofă a căruia nu se ridică tot nomolul de insanități pretențioase ale galeriei poetice de astăzi. El privea cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
tulbure și apăsătoare cum n-am cunoscut alta, sub un regim care a făcut din cenzură norma de drept comun, iar din libertatea de gândire o piesă de muzeu. Și acum un sfert de secol în urmă, generația mea se plângea de insuficiența libertăților publice și de modul ipocrit cum ele erau păzite. Când îmi întorc însă privirea-ndărăt, regimul de atunci îmi apare, în perspectiva trecutului, ca un regim fericit dintr-o epocă de aur. * Dar am și oarecari scrupule
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]