35,463 matches
-
demonstrație în cursul căreia Venizelos a proclamat unirea Cretei cu Grecia. Înaltul comisar Zaimis, care urma instrucțiunile Atenei, a părăsit insula cu o zi mai înainte de declașarea demonstrației. Locuitorii insulei și-au trimis reprezentanții într-o adunare care a proclamat independența Cretei. Funcționarii publici au depus jurământul în numele regelui George I. Conducătorii insulei au ales un comitet de cinci membri, care trebuia să asigure controlul Cretei în numele regelui George I și în conformitate cu legile Greciei. Președintele acestui comitet a fost ales Antonios
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
lider al grupării Ustaša, el era un tânăr avocat, lider al Partidului Drepturilor (partid naționalist croat). Abia în 1929 s-a înființat "Ustaša-Hrvatska Revolucionarna Organizacija" (Organizația Revoluționară Croată-Insurgentă, UHRO). În 1932, a scris carta principiilor pe baza cărora plănuia obținerea independenței Croației pe baza identității etnice croate și a religiei catolice. Această misiune avea să fie responsabilitatea unui "ustanak", anume o armată insurgentă, formată din etnici croați, sub conducerea ustașilor. Purificarea etnică și cuceririle teritoriale aveau să fie în centrul agendei
Ante Pavelić () [Corola-website/Science/321101_a_322430]
-
Sharifului din Mecca”. Acest acord prevedea că Organizația sionistă trebuia să asigure semnarea unei înțelegeri cu Sheriful din Mecca, care să respecte prevederile Acordului Faisal-Weizmann. La Conferința de pace din 1919, emirul Faisal, vorbind în numele regelui Hussein, a cerut acordarea independenței arabilor, sau cel puțin dreptul să-și aleagă puterea mandatară. El a afirmată că este recomandabilă formarea unui stat arab sub mandat britanic. Organizația Mondială Sionistă a cerut de asemenea acordarea mandatului britanicilor, subliniind în același timp drepturile istorice ale
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
extinsă până la frontiera apuseană a mandatului Mesopotamiei. De fapt, regiunea de la est de linia Damasc-hamma-Aleppo, (inclusiv cea mai mare parte a Transiordaniei) fusese promisă încă din 1915 de britanici Sharifului din Mecca. Regatul Unit își luase angajamentul ca să permită proclamarea independenței unui stat arab la est de râul Iordan. În cadrul conferinței de pace de la Paris, Organizația Sionistă nu a avut pretenții asupra teritoriilor la vest de calea ferată Hedjaz. Acordul Faisal-Weizmann prevedea că granițele dintre statele arab și palestinian să fie
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
1920 înaltului comisar al Palestinei, Herbert Samuel, cerându-i să procedeze în așa fel încât francezii să înțeleagă că britanicii nu acceptă nicio ingerință a Parisului la sud de linia Sykes Picot, iar politica Londrei față de această zonă este acordarea independenței, dar păstrarea legăturilor strânse cu Palestina. Samuel i-ar fi răspuns lui Curzon că, „după căderea Damascului acum două săptămâni... șeicii și triburile de la est de Iordan, total dezamăgiți de guvernul sherifian, nu vor accepta cel mai probabil reapariția” și
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
vor accepta cel mai probabil reapariția” și ca urmare a anunțat că Transiordania se află sub mandat britanic. Fără a avea autorizația Londrei, Samuel a vizitat Transiordania și s-a întâlnit cu 600 de conducători locali în Salt, a anunțat independența regiunii de ]] Damasc și absorbția ei în mandatul britanic, ceea ducea la creșterea de patru ori a ariei aflate sub controlul englezilor. Samuel i-a asigurat pe cei prezenți la întâlnire că Transiordania nu va fi unită cu Palestina. Ministrul
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
Transiordaniei încheiat pe 20 februarie 1928. Mandatul recunoștea existența unui guvern independent în Transiordania și definea și limita responsabilitățile sale. Documentele de ratificare au fost schimbate pe 31 octombrie 1939. Regatul Unit a păstrat statutul de putere mandatară până la proclamarea independenței în 1946 ca Regatului Hashemit al Transiordaniei. Statutul juridic al mandatului urmă să rămână neschimbat până la luarea unei decizii a Națiunilor Unite în problema Palestinei sau până la admiterea Transiordaniei în cadrul Națiunilor Unite ca stat independent. Articolul 14 al mandatului cerea
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
de Curtea Internațională de Justiție a notat că în cazul Convenției Ligii Națiunilor existau prevederi care recunoșteau comunitățile din Palestina drept națiuni independente. Mandatele au marcat doar o perioadă tranzitorie, cu singurul obiectiv acela al administrării teritoriilor pe drumul spre independență. Judecătorul Higgins a explicat faptul că poporul Palestinei este îndreptățit să-și administreze propriul teritoriu, să-și exercite dreptul la autodeterminare și să aibă propriul stat. Curtea a afirmat că toate garanțiile cu privire la liberul acces la Locurile sfinte conținute în
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
ajuns să fie deziluzionați de diviziunile și ineficiența elitelor arabe și s-au angajat în acțiuni antibritanice și antisioniste, organizate de grupuri precum Asociația Tinerilor Musulmani. Nemulțumirea populației arabe a dus la apariția mișcărilor radicale naționaliste ca, de pildă, Partidul Independenței ("Hizb al-Istiqlal"), care propovăduia boicotarea britanicilor după modelul Partidului Indian al Congresului. Cele mai radicale facțiuni ale arabilor, ca Mâna Neagră, au ales (calea acțiunilor violente împotriva britanicilor și sioniștilor. Numeroase acțiuni antibritanice au fost zădărnicite de liderii arabi aflați
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
a fost dezvoltat ca o înțelegere pentru respectarea „status quo-ului”" mandatului Palestinei. Articolul a fost introdus la insistența Ligii Arabe, care se temea că principiile Cărții Albe din 1939 vor fi atenuate. Când Regatul Unit a anunțat planurile sale pentru independența Transiordaniei, ultima adunare generală a Ligii Națiunilor a adoptat o rezoluție de sprijin a hotărârii. În schimb, Agenția Evreiască și unii profesori de drept au ridicat obiecțiuni legale. Duncan Hall a susținut că fiecare mandat are natura unui tratat și
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
În schimb, Agenția Evreiască și unii profesori de drept au ridicat obiecțiuni legale. Duncan Hall a susținut că fiecare mandat are natura unui tratat și, dat fiind acest fapt, mandatele nu pot fi amendate unilateral. John Marlowe nota că, în ciuda independenței teoretice a Transiordaniei conferită prin tratatul din 1947, Legiunea Arabă a continuat să fie folosită, sub comanda nominală transiordaniană, dar sub cea reală britanică, în chestiunile polițienești și pentru controlul frontierelor Palestinei. Purtătorul de cuvânt al Agenției Evreiești a declarat
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
că, în conformitate cu articolul 80 al Cartei ONU, poporul evreu are un interes legitim în acest teritoriu. Tratatul anglo-american, cunoscut și cu numele de „Convenția mandatului Palestinei”, permitea Statelor Unite să amâne orice acțiune britanică care ar fi vizat încheierea mandatului. Proclamarea independenței Siriei și Libanului cu ceva timp mai înainte nu afecta situația juridică așa cum rezulta din actul mandatului, considera sus-numitul tratat. Practic, această situație putea să fie modificată doar cu acordul Consiliului Ligii Națiunilor, cu acordul guvernului SUA, semnatarul Convenției franco-americane
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
instruit să caute amânarea determinării internaționale a statutului Transiordaniei până când va putea fi determinat și viitorul statut al Palestinei. Departamentul de stat al SUA a primit și o argumentație juridică detaliată din parte rabinilor Wise și Silver, care se opuneau independenței Transiordaniei.. În 1946, Transiordania a făcut cerere pentru a deveni membru al ONU. Președintele Consiliului de Securitate, vorbind în calitate de reprezentant al Poloniei, a spus că Transiordania era parte a unui mandat comun. El a pus la îndoială faptul că mandatul
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
americană la ONU și le-a comunicat că sprijină poziție lui Weizmann. Britanicii au anunțat ONU că intenționează să-și încheie mandatul nu mai târziu de 1 august 1948. Liderii evreilor, în frunte cu viitorul premier David Ben-Gurion, au proclamat independența Israelului pe 14 mai. Statul Israel și-a proclamat independența, care a fost recunoscută foarte repede de Uniunea Sovietică, Statele Unite ale Americii și numeroase alte state, dar nu și de statele arabe vecine. În următoarele câteva zile, 700 de soldați
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
lui Weizmann. Britanicii au anunțat ONU că intenționează să-și încheie mandatul nu mai târziu de 1 august 1948. Liderii evreilor, în frunte cu viitorul premier David Ben-Gurion, au proclamat independența Israelului pe 14 mai. Statul Israel și-a proclamat independența, care a fost recunoscută foarte repede de Uniunea Sovietică, Statele Unite ale Americii și numeroase alte state, dar nu și de statele arabe vecine. În următoarele câteva zile, 700 de soldați libanezi, 4.000 irakieni, 2.800 egipteni au invadat Palestina
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
numărul victimelor războiului, inflația masivă combinată cu impozitele mari, o epidemie de gripă și cu perturbarea comerțului în timpul războiului au dus la escaladarea dificultăților cu care se confruntau indienii. În India, multă vreme „nestemata coroanei” Imperiului Britanic, indienii își doreau independența, după contribuția semnificativă la efortul de război în termeni de bani și oameni. Peste 43.000 de soldați indieni muriseră luptând pentru Regatul Unit. Soldații indieni au adus arme în India cu scopul de a răsturna dominația britanică. Mișcarea naționalistă
Masacrul de la Jallianwala Bagh () [Corola-website/Science/321178_a_322507]
-
conspirații. Un protest a avut loc la 10 aprilie 1919, la reședința vicecomisarului din Amritsar, un oraș din Punjab, provincie mare din nord-vestul Indiei pe atunci nedivizate. Demonstrația avea ca scop eliberarea a doi lideri populari ai Mișcării Indiene pentru Independență, Satya Pal și Saifuddin Kitchlew, arestați de guvern și închiși într-un loc secret. Ambii erau susținători ai mișcării Satyagraha condusă de Mahatma Gandhi. Un pichet militar a tras în mulțime, ucigând mai mulți protestatari și declanșând un lanț de
Masacrul de la Jallianwala Bagh () [Corola-website/Science/321178_a_322507]
-
astfel conducătorii autoritari din Orientul Mijlociu ar putea fi înlăturați, prin devalorizarea rezervelor de petrol. Aceasta este cea mai bună cale de a semăna stabilitate și modernizare într-o regiune autocratică și teocratică cum este Orientul Mijlociu, susține scriitorul. Friedman argumentează că independența energetică a Americii ar putea întări economia americană, care s-ar putea concentra pe anumite produse naționale (biodiesel, în exemplul său), ceea ce poate scădea tensiunile mondiale cauzate de cererea de energie, aflată în creștere rapidă datorită expansiunii unor țări precum
Thomas Friedman () [Corola-website/Science/321215_a_322544]
-
14 aprilie este sărbătorită în Georgia ca Ziua Limbii Georgiene. Sfârșitul anilor 1970 a fost marcat de o reapariție a unei mișcări naționale georgiene, care cerea revitalizarea culturii naționale georgiene și, în forma sa cea mai radicală, râvnea fără compromis independența Georgiei față de Uniunea Sovietică, constituind astfel un caz rar de mișcare disidentă din cadrul URSS la acea vreme. Deși intelectualitatea georgiană de opoziție cerea evitarea conflictului cu minoritățile naționale din republică, deoarece aceste conflicte ar fi împiedicat lupta pentru independență, și
Demonstrațiile din Georgia din 1978 () [Corola-website/Science/321187_a_322516]
-
compromis independența Georgiei față de Uniunea Sovietică, constituind astfel un caz rar de mișcare disidentă din cadrul URSS la acea vreme. Deși intelectualitatea georgiană de opoziție cerea evitarea conflictului cu minoritățile naționale din republică, deoarece aceste conflicte ar fi împiedicat lupta pentru independență, și a stabilit legături cu disidenții ruși din acea perioadă, printre care se număra Andrei Saharov, mișcarea avea un puternic caracter antirusesc și a dus la alarmarea unor minorități, în special în Abhazia, unde existau tensiuni interetnice persistente între comunitățile
Demonstrațiile din Georgia din 1978 () [Corola-website/Science/321187_a_322516]
-
această regiune. Kosovo este subiectul unui statul constituțional contestat: este definit de Rezoluția 1244, ca parte a RFI (fiind o provincie autonomă a republicii constituente a republicii Șerbia) sub administrația interimară a Națiunilor Unite dar guvernul provizoriu a declarat unilateral independența la 18 februarie 2008 și a fost recunoscută parțial. Majoritatea instituțiilor sârbe refuză să o recunoască, continuând să susțină că teritoriul face parte din Șerbia. În schimb instituțiile kosovare susțin că întregul teritoriu este guvernat indiferent de guvernul provizoriu instituit
Kosovo de Nord () [Corola-website/Science/321216_a_322545]
-
Basarab, descălecătorul Țării Românești. Câmpulungul, primul scaun domnesc, salută chipul de bronz al urzitorului Țării Românești. Memoriei Luceafărului Basarabesc, admiratorii gloriei străbune îi închină acest monument”". Tot în Câmpulung se află și bustul lui Dimitrie Giurescu, erou al Războiului de Independență din 1877, comandantul batalionului Dorobanți Muscel, mort la 7 noiembrie 1877. Este creația sculptorului Dimitrie Demetrescu-Mirea și a arhitectului Alexandru Săvulescu și a fost ridicat in anul 1897, la initiațiva colonelului Scarlat Geanolu, în curtea fostei cazărmi a batalionului 2
Dimitrie D. Mirea () [Corola-website/Science/321200_a_322529]
-
și cercetători. Practic, a fost pusă în discuție autoritatea semnatarilor tratatului. În primul rând este contestată valabilitatea semnăturii reprezentanților Marii Adunări Naționale a Turciei. Această adunare de tip parlamentar a fost înființată pe 23 aprilie 1920, în plin război de independență. Mustafa Kemal Atatürk încerca în acest fel să înceapă construirea unui nou stat din resturile Imperiului Otoman, la sfârșitul Primului Război Mondial și, în conformitate cu legea fundamentală a Imperiului Otoman, (singura entitate statală turcă recunoscută internațional în acel moment), nu avea autoritatea legală
Tratatul de la Kars () [Corola-website/Science/321227_a_322556]
-
violare grosolană a legii internaționale și a fost impusă de Tratatul turco-rus de la Moscova (1921), care stipula că toate republicile sud-caucaziene vor semna mai târziu tratate similare cu Turcia. Ministrul de externe armean Vartan Oskanian a amintit că Declarația de Independență a Armeniei și Constituția țării numesc provinciile turce răsăritene „Armenia Apuseană”. Armenia nu recunoaște în mod explicit frontierele Turciei contemporane. În plus, Oskanian a subliniat că Turcia nu a pus în practică o serie de prevederi ale tratatului. De exemplu
Tratatul de la Kars () [Corola-website/Science/321227_a_322556]
-
Adelaide și Canberra. La 21 iulie 2014, s-a anunțat că Ducesa va face primul ei tur de una singură și va vizita Malta în perioada 20-21 septembrie 2014, când insula va celebra cea de-a 50-a aniversare de la independență. Călătoria a fost anulată, Ducele înlocuind-o, după ce s-a anunțat la începutul lunii septembrie cea de-a doua sarcină a ei. În aprilie 2016, Ducesa și soțul ei au făcut un tur în India și Bhutan. Spre deosebire de majoritatea mireselor
Catherine, ducesă de Cambridge () [Corola-website/Science/321233_a_322562]