34,737 matches
-
Cu vehemența și clamorile lui, Octav e vocea noastră, a celor exasperați, a celor descurajați, a celor obosiți de spectacolul ignoranței, pe de o parte, al imposturii nerușinate, pe de alta. Intoleranța lui erupe dintr-o exigență ale cărei cote urcă absolut. Marea lehamite care îl surprinde e încărcată de toate drojdiile unei dezamăgiri de nelecuit. Ar vrea, ah, cît ar vrea să-ți zgîlțîie semenii cu un duh somnolent, să-i deștepte din confuzie și moleșeală. Dar zbaterile lui sînt
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
o prezintă ca ființă concretă, ne induce și ideea că ar fi o creație a imaginației poetului. Aici dramaturgul a avut șansa unei rezolvări subtile a dramei sale, lăsînd liber jocul dintre real și imaginar, conflictul și rezolvarea lui putînd urca astfel într-un plan ideatic superior. În mod surprinzător însă, el renunță la această șansă și preferă coborîrea în real, datînd și localizînd problematica pusă în dezbatere, revenind la obsesiile sale despre condiția individului sub dictatură. La data premierei (iunie
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
îi dă un ritm care alternează momente de tensiune cu momentele de (pseudo) acalmie. Referitor la acțiune, trei acte se desfășoară pe firul dramatic. O primă seară de luni cînd cei doi prieteni își revăd chipurile de altădată și chiar urcă pe o mini-scenă (al doilea cadru care se descoperă ochiului de spectator) pentru a juca un fragment dintr-o piesă cu și despre comuniști. Așa se strecoară fiorul întrebării repudiată multă vreme și care va crește pînă cînd va deveni
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
alții despre mine... Gh. P. doi: Mai rău e că poți să dai cu nasu de ce-ai scris tu despre alții... Asta-i mai rău... Gh. P. unu: N-am scris nimic desper nimeni. (aruncă dosarele pe masă) (se urcă pe miniscenă) Gh. P. doi: Asta-i foarte bine... (insinuant) Chiar foarte bine... Gh. P. unu:...Sau ... dacă... da... bine, așa e... am scris niște note de relații...; le-am scris pentru că așa era regula... Dar n-am făcut rău
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
bine... Gh. P. unu:...Sau ... dacă... da... bine, așa e... am scris niște note de relații...; le-am scris pentru că așa era regula... Dar n-am făcut rău nimănui (se așează pe un scaun) Gh. P. doi:...Știu ... știu... (se urcă și el pe scenă) n-ai făcut, adică, poliție politică... (aplecat asupra lui Gh. P. unu, presant) ai scris, cum se spune, despre străini..., posibili dușmani ai patriei socialiste..., ai scris numai de bine... n-ai făcut rău nimănui... Da
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
tot..., te îmbraci ci haine curate, ca acum, îți pui lavaliera..., și cînd orologiul va bate ora șapte, intri... într-o sală de teatru..., unde se joacă un spectacol... pe tema dosarelor de securitate...; și în timp ce se joacă piesa, te urci pe scenă și spui: Da, sînt vinovat, am colaborat cu securitatea..." Gh. P. doi: Nu pot, părinte... Gh. P. unu: Știu..., dar ce păcat...! Gh. P. doi: Mai bine dă-mi o mie de mătănii... Gh. P. unu: Degeaba ți-
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
Dosar nr. și soția dosarului; o lumină de dimineață în jur de 6:30; anotimp călduros; prin fereastra gheretei de la intrare se ițește o lumină de parcă ar fi una de la o lampă cu gaz; ca să ajungi la gheretă, trebuie să urci un număr de trepte 10-12 după care urmează un mic peron; în această lumină, amestecată cu resturi de noapte, se decupează două siluete de bărbați în segmentul superior al treptelor, personajele Obiectiv și Sursa dublă, iar la începutul de jos
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
spațiului. Durata devenirii, În reprezentarea ei de cale inițiatică, viza atît individul, cum s-a Întîmplat În existențialisme, cît și societatea, cum apare În utopiile de tot felul, proliferante după secolul al XVIII-lea. În ambele variante, individul sau mulțimea urcă În timp, pe treptele unor revelații, spre emancipare (acesta este rezumatul metanarațiunii emancipării). Dar nimic nu se Întîmplă cu spațiul ocupat de ei, care, În calitate de substanță - conform dualismului cartezian - rămîne același. Critici contemporani ai modernității observă Însă cît de important
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
folosit de antropologul Marc Augé - poate fi, dimpotrivă, belșug, bogăție, Îndestulare pentru primul. Viteza unei societăți dominate de capital poate fi celebrată sau, dimpotrivă, tematizată ca sursa unei fascinații meduzante cum face Paul Virilio. Poți saluta delocalizarea, imaginația ta poate urca În spirale către eterul marilor cuvinte, În deliruri poetice, poți plonja Într-o Matrice SF, sau, dimpotrivă, de pe poziții esențialmente moral/metafizice, poți arăta cît de nocivă este ea (să ne gîndim la critica spațiului de la Heidegger sau Lévinas). În
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
a lui eu, fie că vorbim despre un eu dezabuzat, suspendat În vid (În variantă lipovetskyană), fie că avem de-a face cu un eu tot mai senzorial, material, dens (În varianta baudrillardiană, conform teoriei societății obeze, adică excesive). Temperatura urcă pînă la gradele confortului, În primul caz, dar e vorba despre un microclimat artificial: omul n-a reajuns la măsura lumii, dacă nu pentru a o recuceri, măcar pentru a i se readapta. Decalată cu un deceniu și avînd surse
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
artist, aflat departe de nevastă, se Îndrăgostește de proprietara unui club, redescoperă paradisul pierdut, Întîrzie la domiciliul conjugal și provoacă, indirect, moartea nevestei care pornise la drum să-l aducă acasă, salvîndu-l de el Însuși. La Christian Gailly temperatura, spuneam, urcă. Anii 1980 sînt lăsați În urmă. Aria de cuprindere a reprezentării este limitată la individul-caz, reapare antiteza Între nonconformismul incandescent dar sinucigaș și echilibrul fals al unei ordini uscate, letargice. SÎnt tematizate, În stil american, extremele, exaltate virtuțile și constatate
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Madame Bovary. Una dintre genialele scene din prima parte a cărții este aceea În care Charles, văduv, face o vizită fostului său pacient, Rouault, tatăl Emmei. Pe la trei după-amiaza, În vreme ce Charles o aștepată pe Emma În bucătărie, vede cum muștele urcau de-a lungul paharelor golite de cidru și se Înecau, rînd pe rînd, bîzÎind, În lichidul lipicios rămas pe pereții recipientului. Cred că, În lipsa altor lecturi poate mai concludente, literatura de apartament se naște În secundele Înregistrării literare a primului
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
dar diferențele Între forme părăsite de conținut specific devin simple limite cartografice trasate formal, cu rol orienativ, bunăoară rolul hărții restaurantelor Mac Donald’s din statele europene). Ficțiune și manual de literatură deopotrivă, ficțiune și scriitură care alunecă printre grade urcând la metaficțiune și niciodată sedusă de propriul efect de real până Într-acolo Încât să uite de “sine”, Cinéma este proiecția grafică a unui film intermediată, malformată, decupată, refractată și astfel lumii redată de către narator, obsedat de acest film, Sleuth
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Efectul acestui procedeu este foarte impresionant în tondoul lui Michelangelo Madonna Doni (figura 48), în care însuși nucleul scenei este înălțat către marginea superioară. Baza centrală o constituie pântecul mamei din care s-a plămădit istorisirea. De la acea bază privirea urcă prin brațul ridicat al femeii către constelația familiei. Cât de diminuată ar fi intensitatea triadei capetelor strâns unite dacă nu ar fi plasată sus, deasupra centrului! Discuri interioare Trăsăturile circularității nu se limitează la delimitările externe discutate până la acest punct
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
moarte - el este o apariție -, dar având încă prezența vizibilă a unui om viu. El este încă tangibil, dar nu mai trebuie atins, pentru că, așa cum îi explică Magdalenei, care vrea să verifice realitatea lui cu propria mână: „Încă nu am urcat la Tatăl meu”. Personajul lui Hristos răspunde înaintării femeii prin concavitatea retragerii sale, realizate în primul rând prin înclinarea torsului. Această înclinare posedă însă întreaga ambiguitate a unui vector oblic: când este citit descendent, îl face pe Hristos să se
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
existența pământească, el este prezentat de Tițian ca participând încă la ea împreună cu Magdalena în această ultimă întâlnire. El este încă supus forțelor fizice, țintuit jos de orizont și îngrădit aici de trunchiul copacului. Pentru transfigurare, va mai trebui să urce în sferele cerești, unde va deveni de neatins. Distincția dintre regiunea inferioară și cea superioară este simbolizată și prin distribuirea culorilor principale. Figura Magdalenei are forma activă a unei pene, târându-se pe pământ ca un melc și întărită de
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
vederii, în timp ce planul orizontal constituie sfera acțiunii. Elevația este sectorul electiv al ochilor noștri. Ne sunt necesare înlesnirile puse la dispoziție de scări și lifturi pentru ca noi, pietonii, să ne mișcăm în sus și în jos, dar ochii noștri pot urca și coborî nestingherit de-a lungul și de-a latul zidurilor. Altminteri ne mișcăm singuri pe pământ, în timp ce desenul planului de bază este vizibil cu claritate doar în proiectul întocmit. Clădirea odată construită, îi percepem planul mai mult indirect, prin
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
interacțiunii spațiului și timpului în experiența arhitectonică. Ordinea în care diferite componente ale multor clădiri sunt dispuse este determinată nu numai de simultaneitatea atemporală - felul în care colțurile cubului coexistă într-o configurare atemporală -, ci de o anumită desfășurare specifică. Urcând treptele unui portal, pătrunzând în lărgimea unui hol de intrare, urcând o scară în spirală ș.a.m.d., drumul vizitatorului poate fi la fel de esențial pentru înțelegerea planului unei clădiri, asemenea succesiunii melodice în muzică. În aceasta și constă într-o
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
componente ale multor clădiri sunt dispuse este determinată nu numai de simultaneitatea atemporală - felul în care colțurile cubului coexistă într-o configurare atemporală -, ci de o anumită desfășurare specifică. Urcând treptele unui portal, pătrunzând în lărgimea unui hol de intrare, urcând o scară în spirală ș.a.m.d., drumul vizitatorului poate fi la fel de esențial pentru înțelegerea planului unei clădiri, asemenea succesiunii melodice în muzică. În aceasta și constă într-o clădire bună o corespondență între structura succesiunii temporale și aceea a
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
de simetria statică a clădirii. Patru perechi identice de camere pe colț, separate de coridoare înguste, înconjoară rotonda acoperită. De fapt, o vizitare a clădirii reprezintă totuși înainte de orice altceva o experiență de mișcare întrepătrunsă cu dimensiunea temporală (figura 133). Urcăm pe trepte către una dintre cele patru intrări, străbatem coridorul și ajungem în centru (figura 132b). Perceptiv, relația dintre „figură” și „plan” apare răsturnată: în plan, coridoarele nu sunt nimic mai mult decât fundalul care separă cele patru blocuri de
Forţa centrului vizual: un studiu al compoziţiei în artele vizuale by Rudolf Arnheim () [Corola-publishinghouse/Science/600_a_1427]
-
vremi rele". Elegiac și meditativ ca un adevărat "spirit al adâncurilor", un intrus în contextul unei poezii pe care "el o vedea lipsită de vlagă: "Trăiesc în altă lume decât voi/ În lumea alcoolurilor tari", din când în când, mai urcă în lumea "liniștei senine",însă tot într-o ipostază plutonică: "Și-atunci aprind mari focuri/ Și zămislesc comori/ Uimindu-vă pe cei ce nu-nțelegeți". În poezia lui N. Labiș distingem tendința de a aprofunda dezbaterea etică, de-a o
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și de Tiberiu Utan8. Atmosfera sinistră nu este creată numai de motivul comorii, ci și de un alt motiv, cățelul pământului, care apare în poezia lui George Alboiu, Gheorghe Pituț, Ion Brad, Nicolae Ioana 9. "Vârcolacii", câinii lui Dumnezeu care urcă și mănâncă luna, explicând fenomenul eclipselor, apar la Ion Brad10. G. Alboiu aude, ca altădată Eminescu, chemarea pământului, și implicit a morții, ea dă angoasă și spaimă 11. Motivul șarpelui, alături de motivul biblic al afurisirii șerpilor, (șarpele ocrotitor, șarpele simbol
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
o lume de trăiri pline de remușcare. Teiul casa mi-o binecuvântă/ Izgonindu-mă de pe pământ". Orașul nu-i dă satisfacții, Câmpul părinților, străbunicul trezit sub verde coviltir îl judecă, pentru că nu a atins certitudinea unei existențe adevărate și puternice. Urc ani cu ani și tot nu mai ajung/ Spre-mplinire". Ion Brad cântă Transilvania care se confunda cu țara: "Arsă-mi este gura de sărutul/ Gliilor sub care dorm ai mei./ De la ei pământul, împrumutul/ Să-l așez copiilor temei
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
a cerului cu pământul își face loc: ("Și seara-i spovedită cum n-a fost nici o seară/ Cu sacra ei lumină pe suflet te mângâi") și motivul strămoșilor, al continuității neamului se realizează într-un colorit plin de mișcare: "Pământul urcă-n lapte/ Cerescul lui prinos/ De lună și-nstelare./ Și dorm în eroii/ îmbătrânind cu timpul și devenind strămoși". Ca și Mihai Beniuc, Andrițoiu celebrează calul, trăind nu numai melancolia pierderii acestuia și odată cu el trecerea unui timp, ci, legat de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
ca magii, din veșnicie scoși./ Fără harnașamente pasc murgii triști prin iarbă/ Lovind copite-n osul albit și lins de ploi./ Iar pruncii beau din lapte istorii și balade/ În cartea de citire cu umbre de eroi/ Și paginile toate urcate în baricade." Vibrația poemelor lui Al. Andrițoiu o dă sentimentul trecerii timpului. Iată-l pe Ion Pillat din poemul,,Aici sosi pe vremuri" invocând trecerea generațiilor: "Și iarăși bem cafea de Mocca,/ Și ne-amintim de vremea-n care dansa
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]