34,286 matches
-
iar avioanele nu erau echipate să atace țintele navale aflate în mișcare, în special distrugătoarele și vasele torpiloare rapide. Luftwaffe nu era dotată nici cu bombe penetrante ale blindajelor navale și nu fuseseră dotate cu torpile, esențiale în lupta cu vasele mari. Luftwaffe a desfășurat 21 de atacuri împotriva unor vase toropiloare mici în timpul Bătăliei Angliei fără să reușească să scufunde măcar una. Britanicii aveau între 700 și 800 de vase torpiloare și vedete rapide, care puteau deveni o amenințare mare
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
în mișcare, în special distrugătoarele și vasele torpiloare rapide. Luftwaffe nu era dotată nici cu bombe penetrante ale blindajelor navale și nu fuseseră dotate cu torpile, esențiale în lupta cu vasele mari. Luftwaffe a desfășurat 21 de atacuri împotriva unor vase toropiloare mici în timpul Bătăliei Angliei fără să reușească să scufunde măcar una. Britanicii aveau între 700 și 800 de vase torpiloare și vedete rapide, care puteau deveni o amenințare mare pentru germani dacă Luftwaffe nu era capabilă să le distrugă
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
și nu fuseseră dotate cu torpile, esențiale în lupta cu vasele mari. Luftwaffe a desfășurat 21 de atacuri împotriva unor vase toropiloare mici în timpul Bătăliei Angliei fără să reușească să scufunde măcar una. Britanicii aveau între 700 și 800 de vase torpiloare și vedete rapide, care puteau deveni o amenințare mare pentru germani dacă Luftwaffe nu era capabilă să le distrugă. Doar nouă vase torpiloare dintr-un toatal de o sută cincisprezece scufundate au fost distruse de aviația germană de-a
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
în timpul Bătăliei Angliei fără să reușească să scufunde măcar una. Britanicii aveau între 700 și 800 de vase torpiloare și vedete rapide, care puteau deveni o amenințare mare pentru germani dacă Luftwaffe nu era capabilă să le distrugă. Doar nouă vase torpiloare dintr-un toatal de o sută cincisprezece scufundate au fost distruse de aviația germană de-a lungul întregului război. Doar nouă distrugătoare britanice dintre cele peste o sută operaționale au fost scufundate în urma atacurilor de aviație în 1940. Dintre
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
în care germanii s-au bucurat de superioritate aeriană, a sutelor de tone de bombe lansate și a numeroaselor misiuni în regiune. Rezultatele Luftwaffe în ceea ce privește scufundarea navelor comerciale au fost de asemenea modeste. Aviația germană a scufundat aproximativ 1% dintre vasele care au navigat în 1940 în apele britanice. Cele mai multe vase comerciale britanice s-au scufundat după ce s-au ciocnit de mine marine. Pentru cazul unei invazii, germanii echipaseră avioanele Me 110 ale Erprobungsgruppe 210 cu așa-numitele „Seilbomben”. Acestea din
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
sutelor de tone de bombe lansate și a numeroaselor misiuni în regiune. Rezultatele Luftwaffe în ceea ce privește scufundarea navelor comerciale au fost de asemenea modeste. Aviația germană a scufundat aproximativ 1% dintre vasele care au navigat în 1940 în apele britanice. Cele mai multe vase comerciale britanice s-au scufundat după ce s-au ciocnit de mine marine. Pentru cazul unei invazii, germanii echipaseră avioanele Me 110 ale Erprobungsgruppe 210 cu așa-numitele „Seilbomben”. Acestea din urmă erau arme secrete care ar fi trebuit să fie
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
operațiune periculoasă pentru echipaje și avioane. Cea mai mare problemă a germanilor în ceea ce privește protejarea unei flote de invazie era dimensiunile reduse ale marinei militare. "Kriegsmarine", care era oricum inferioară din punct de vedere numeric Royal Navy, pierduse deja câteva dintre vasele moderne de suprafață în aprilie 1940 în timpul invaziei din Norvegia. Pierderea a două crucișătoare ușoare și a zece distrugătoare era în mod particular cea mai importantă, astfel de nave fiind cele mai potrivite pentru luptele din Canalul Mânecii, unde ar fi
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
a zece distrugătoare era în mod particular cea mai importantă, astfel de nave fiind cele mai potrivite pentru luptele din Canalul Mânecii, unde ar fi trebuit să aibă loc invazia. Submarinele (U-boat), cea mai puternică armă a "Kriegsmarine", erau destinate distrugerii vaselor inamice, nu sprijinirii invaziei. Deși Royal Navy nu își putea folosi toate navele disponibile în Canalul Mânecii, o bună parte a flotei fiind angajată în luptele din Oceanul Atlantic și Marea Mediterană, Home Fleet dispunea totuș de un mare avantaj numeric în fața germanilor
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
invaziei. Deși Royal Navy nu își putea folosi toate navele disponibile în Canalul Mânecii, o bună parte a flotei fiind angajată în luptele din Oceanul Atlantic și Marea Mediterană, Home Fleet dispunea totuș de un mare avantaj numeric în fața germanilor. Este discutabil dacă vasele britanice de suprafață erau atât de vulnerabile la atacurile aeriene pe cât sperau germanii. În timpul evacuării de la Dunkerque, un relativ puține vase britanice au fost scufundate, în ciuda faptului că erau ținte staționare. Diferențele toatale dintre flotele de suprafață ale celor două
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
luptele din Oceanul Atlantic și Marea Mediterană, Home Fleet dispunea totuș de un mare avantaj numeric în fața germanilor. Este discutabil dacă vasele britanice de suprafață erau atât de vulnerabile la atacurile aeriene pe cât sperau germanii. În timpul evacuării de la Dunkerque, un relativ puține vase britanice au fost scufundate, în ciuda faptului că erau ținte staționare. Diferențele toatale dintre flotele de suprafață ale celor două forțe făcea ca o invazie amfibie să fie foarte riscantă, indiferent de rezultatele atacurilor aeriene. În plus, "Kriegsmarine" își folosea restul
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
britanice au fost scufundate, în ciuda faptului că erau ținte staționare. Diferențele toatale dintre flotele de suprafață ale celor două forțe făcea ca o invazie amfibie să fie foarte riscantă, indiferent de rezultatele atacurilor aeriene. În plus, "Kriegsmarine" își folosea restul vaselor mari de suprafață în cadrul unor operațiuni de diversiune în Marea Nordului. Flota fraceză, una dintre cele mai puternice și moderne din lume la acea vreme, ar fi putut înclina balanța în defavoarea britanicilor, dacă ar fi fost capturată de germani. Atacul preventiv
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
preventiv al britanicilor de la Mers-el-Kébir și sabordarea flotei franceze la Toulon a împiedicat creșterea puterii navale germane. Chiar și dacă Royal Navy ar fi fost neutralizată, șanzele unei invazii amfibii încununate de succes ar fi fost reduse. Germanii nu aveau vase specializate de debarcare și ar fi trebuit să folosească în princpal barjele fluviale pentru transportarea trupelor și materialelor. Barjele ar fi limitat volumul pieselor de artilerie și numărul tancurilor care ar fi putut fi transportate pe insulă și ar fi
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
caz de invazie, printre măsurile care urmau să fie luate existând și măsuri precum folosirea gazelor de luptă. În 1940, marina germană era slab pregătită pentru organizarea unui atac amfibiu de amploarea Operațiunii Leul de Mare. Marinei îi lipseau atât vasele special construite pentru debarcare, cât și experiența și doctrina războiului amfibiu. Practic, pentru Leul de Mare, marina germană pornea de la zero. În perioada interbelică se depuseseră o serie de eforturi pentru experimentarea debarcărilor, dar fără rezultate notabile. Marina a făcut
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
cât și experiența și doctrina războiului amfibiu. Practic, pentru Leul de Mare, marina germană pornea de la zero. În perioada interbelică se depuseseră o serie de eforturi pentru experimentarea debarcărilor, dar fără rezultate notabile. Marina a făcut progrese limitate în dezvoltarea vaselor de debarcare odată cu construirea "Pionierlandungsboot 39" (Vasul de Debaracare a Geniștilor 39), un vas autopropulsat cu pescaj redus, care putea să transporte 45 de infanteriști, două vehicule ușoare și 20 t de provizii. La sfârșitul lui septembrie 1940 fuseseră livrate
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
Practic, pentru Leul de Mare, marina germană pornea de la zero. În perioada interbelică se depuseseră o serie de eforturi pentru experimentarea debarcărilor, dar fără rezultate notabile. Marina a făcut progrese limitate în dezvoltarea vaselor de debarcare odată cu construirea "Pionierlandungsboot 39" (Vasul de Debaracare a Geniștilor 39), un vas autopropulsat cu pescaj redus, care putea să transporte 45 de infanteriști, două vehicule ușoare și 20 t de provizii. La sfârșitul lui septembrie 1940 fuseseră livrate doar două prototipuri Marina a început dezvoltara
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
pornea de la zero. În perioada interbelică se depuseseră o serie de eforturi pentru experimentarea debarcărilor, dar fără rezultate notabile. Marina a făcut progrese limitate în dezvoltarea vaselor de debarcare odată cu construirea "Pionierlandungsboot 39" (Vasul de Debaracare a Geniștilor 39), un vas autopropulsat cu pescaj redus, care putea să transporte 45 de infanteriști, două vehicule ușoare și 20 t de provizii. La sfârșitul lui septembrie 1940 fuseseră livrate doar două prototipuri Marina a început dezvoltara unui vas capabil să transporte și debarce
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
Debaracare a Geniștilor 39), un vas autopropulsat cu pescaj redus, care putea să transporte 45 de infanteriști, două vehicule ușoare și 20 t de provizii. La sfârșitul lui septembrie 1940 fuseseră livrate doar două prototipuri Marina a început dezvoltara unui vas capabil să transporte și debarce atât unități mari de infanteriei, cât și tancuri - „Marinefährprahm” cu o capacitate de 200 t. aceste vase de debarcare de mare capacitate nu au fost însă gata pentru Operațiunea Leul de Mare din 1940, primele
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
t de provizii. La sfârșitul lui septembrie 1940 fuseseră livrate doar două prototipuri Marina a început dezvoltara unui vas capabil să transporte și debarce atât unități mari de infanteriei, cât și tancuri - „Marinefährprahm” cu o capacitate de 200 t. aceste vase de debarcare de mare capacitate nu au fost însă gata pentru Operațiunea Leul de Mare din 1940, primele fiind lansate la apă abia în aprilie 1941. Dat fiind faptul că a avut la dispoziție doar două luni pentru organizarea unei
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
Operațiunea Leul de Mare din 1940, primele fiind lansate la apă abia în aprilie 1941. Dat fiind faptul că a avut la dispoziție doar două luni pentru organizarea unei flote de invazie, "Kriegsmarine" a ales să convertească barje fluviale în vase de debarcare. Au fost rechizițonate 2.400 de barje din întreaga Europă, (860 din Germania, 1.200 din Olanda și Belgia și 350 din Franța). Dintre acestea, doar 800 erau autopropulsate, restul urmând să fie remorcate. Pentru Operațiunea Leul de
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
au depus eforturi importante pentru găsirea unor soluții parctice pentru debarcarea tacurilor pe plajele de invazie. Deși barjele de tip A puteau să debarce tancuri de dimensiuni medii pe plajele deschise, acest lucru putea fi făcut doar în timpul refluxului, când vasele de transport erau pe pământ ferm. Timpul necesar ansamblării rampelor externe presupunea că atât blindatele cât și echipele de mecanici se aflau pentru o anumită perioadă sub focul inamicului. Din acest motiv, germanii au căutat să găsească o metodă mai
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
permis ca blindatele împotmolite să fie recuperate în timpul refluxului. Tancurile submersibile fuseseră proiectate să funcționeze până la o adâncime de 15 m. "Kriegsmarine" făcuse planuri pentru folosirea a 50 de cabotiere special modificate, dat testele au demonstrat că acest tip de vas nu este potrivit. Balastul necesar pentru contrabalansarea tancurilor și faptul că vasul trebuia ancorat pentru prevenirea răsturanări în timpul plasării blindatului cu ajutorul unor macarale pe rampele laterale de lansare erau marile probleme care nu puteau fi rezolvate. Aceste dificultăți au dus
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
proiectate să funcționeze până la o adâncime de 15 m. "Kriegsmarine" făcuse planuri pentru folosirea a 50 de cabotiere special modificate, dat testele au demonstrat că acest tip de vas nu este potrivit. Balastul necesar pentru contrabalansarea tancurilor și faptul că vasul trebuia ancorat pentru prevenirea răsturanări în timpul plasării blindatului cu ajutorul unor macarale pe rampele laterale de lansare erau marile probleme care nu puteau fi rezolvate. Aceste dificultăți au dus la conceperea unui tip nou de barjă. Până la sfârșitul lunii august, germanii
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
terestre au dezvoltat propriul pod portabil de debarcare poreclit "Seeschlange" (Șarpele de mare). Acest „drum plutitor” era format dintr-o serie de module interconectate, care puteau fi remorcate până la locul de debarcare, unde urmau să fie folosite ca docuri temporare. Vasele ancorate la "Seeschlange" puteau să își descarce marfa cu ajutorul macaralelor direct pe platforma „drumului”, sau în camioanele parcate în dreptul lor. "Seeschlange" a fost testat cu succes de o unitate specială a forțelor terestre la Le Havre în toamna anului 1941
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
cât mai îngus posibil, care ar fi fost mai ușor de apărat, în opinia marinarilor. Admiralul Raeder dorea ca frontul să se întindă de la Dover la Eastbourne, amintind că tansporturile navale dintre Cherbourg/Le Havre și Dorset erau expuse atacurilor vaselor britanice cu bazele la Portsmouth și Plymouth. Generalul Halder a respins o asemenea propunere a marinei afirmând că „Din punctul de vedere al forțelor terestre eu o consider ca pe o sinucidere curată, eu aș putea să pun trupele care
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]
-
Controlul tirului pentru aceste baterii de coastă era asigurat cu ajutorul avioanelor de recunoaștere și a sistemului radar DeTeGerät instalat la Capul Blanc-Nez și Capul d’Alprech. Aceste radare puteau să detecteze ținte navale până la 40 km distanță, chiar și mici vase de patrulare din apele teritoriale britanice. Alte două radare au fost amplasate la mijlocul lunii septembrie: unul de tip DeTeGerät la Cap de la Hague și unul cu rază lungă de acțiune de tip FernDeTeGerät la Cap-d'Antifer lângă Le Havre. Forțele
Operațiunea Leul de Mare () [Corola-website/Science/331120_a_332449]