34,380 matches
-
puțin timp înainte de căsătoria lor, ca baroneasă von Heldburg, titlul cu care ea a fost de acum înainte cunoscută. În 1878 ea a fost prezentă la căsătoria fiului lui Georg, Bernhard, cu Prințesa Charlotte a Prusiei, sora mai mică a împăratului german Wilhelm al II-lea. Această căsătorie morganatica l-a maniat pe împăratului german Wilhelm al II-lea atât de mult încât din cauza aversiunii sale față de Helene a decis să nu viziteze Schloss Altenstein după reconstrucția efectuată de Georg al
Ellen Franz () [Corola-website/Science/335323_a_336652]
-
a fost de acum înainte cunoscută. În 1878 ea a fost prezentă la căsătoria fiului lui Georg, Bernhard, cu Prințesa Charlotte a Prusiei, sora mai mică a împăratului german Wilhelm al II-lea. Această căsătorie morganatica l-a maniat pe împăratului german Wilhelm al II-lea atât de mult încât din cauza aversiunii sale față de Helene a decis să nu viziteze Schloss Altenstein după reconstrucția efectuată de Georg al II-lea și completată în anul 1889.
Ellen Franz () [Corola-website/Science/335323_a_336652]
-
stăpânirea tirolezilor. Sub domnia arhiducilor habsburgi din Austria, de asemenea conți de Tirol, din 1363, Tarasp a fost începând din 1464 o exclavă austriacă în Statul liber al celor trei ligi, un asociat al Confederației Vechi a Elveției. În 1687 împăratul Leopold I de Habsburg a acordat stăpânirea Taraspului prinților de Dietrichstein ca un teritoriu supus Sfântului Imperiu Roman. În cursul anului 1803, prin Actul de mediere al lui Napoleon Bonaparte, Austria a cedat în cele din urmă acest teritoriu Confederației
Tarasp () [Corola-website/Science/335293_a_336622]
-
duce. În 1685, Rudolf l-a făcut pe Anton Ulrich co-regent cu drepturi egale. Rudolf August nu prea era interesat de guvernare și a lăsat cele mai multe decizii în mâinile fratelui său. În timp ce Hanovra și Lüneburg s-au situat de partea împăratului Leopold I în Războiul Succesiunii Spaniole, Anthon Ulrich a decis să intre într-o alianță cu Franța. Ca urmare, Hanovra și Lüneburg au invadat Principatul de Wolfenbüttel în martie 1702; Anthon Ulrich a fost aproape capturat în timp ce călătorea din Wolfenbüttel
Anthon Ulrich, Duce de Brunswick-Lüneburg () [Corola-website/Science/335322_a_336651]
-
Succesiunii Spaniole, Anthon Ulrich a decis să intre într-o alianță cu Franța. Ca urmare, Hanovra și Lüneburg au invadat Principatul de Wolfenbüttel în martie 1702; Anthon Ulrich a fost aproape capturat în timp ce călătorea din Wolfenbüttel la Braunschweig. Din ordinul împăratului, Anthon Ulrich a fost detronat ca duce împotriva protestelor fratelui său și Rudolf Augustu a rămas singurul conducător, în timp ce Anthon Ulrich a plecat în Saxa-Gotha. În aprilie 1702, Rudolf Augustu a semnat un tratat cu Hanovra și Lüneburg la care
Anthon Ulrich, Duce de Brunswick-Lüneburg () [Corola-website/Science/335322_a_336651]
-
continuare a primului roman al lui Bujold "Cioburi de onoare" (1986), cele două cărți fiind puse laolaltă în ediția omnibus din 1986, intitulată "Cordelia's Honor" Cordelia și Aral Vorkosigan așteaptă să li se nască primul copil. Odată cu moartea bătrânului Împărat Ezar Vorbarra, Aral acceptă cu reținere funcția de regent al nepotului acestuia, Gregor. Un complot menit să-i asasineze pe Aral și Cordelia cu un gaz otrăvitor eșuează, dar antidotul - deși eficient - afectează grav dezvoltarea scheletului fetusului. Într-o încercare
Barrayar () [Corola-website/Science/335329_a_336658]
-
Contele Piotr Vorkosigan, încearcă să distrugă fetusul, pentru a nu lăsa numele și titlul Vorkosigan să treacă spre un „mutant deformat”. Spre norocul copilului nenăscut, Cordelia îi apără viața cu strășnicie. Când Contele Vidal Vordarian organizează o lovitură de stat, Împăratul de cinci ani Gregor este salvat de șeful loial al securității, Căpitanul Negri, și adus în fieful Vorkosiganilor. Cordelia, Gregor și garda de corp Bothari se ascund în muni în mijlocul populației rurale, în timp ce Aral și tatăl său organizează rezistența. După ce
Barrayar () [Corola-website/Science/335329_a_336658]
-
set de picturi murale, compus din 67 de scene distribuite pe pereții lăcașului, în navă și altar precum și pe bolțile tindei. În plus de aceste picturi realizate în tempera, există și câteva lucrări executate în ulei pe iconostas ("Isus ca Împărat ceresc, Sf. Ioan Evanghelistul, Adormirea Maicii Domnului, Maica Domnului cu Pruncul în brațe, Sfinții Nicolae" și "Dimitrie", arhanghelii "Mihail" și "Gavril" și "Sfânta Treime"). După părerea lui Virgil Vătășianu, critic de artă, picturile în integritatea lor au fost executate într-
Lista picturilor murale din Satulung () [Corola-website/Science/335315_a_336644]
-
Gavril" și "Sfânta Treime"). După părerea lui Virgil Vătășianu, critic de artă, picturile în integritatea lor au fost executate într-o perioadă de timp foarte scurtă. Datarea lucrărilor arată că realizarea lor s-a făcut începând din anul 1870 ("Isus Împărat ceresc") și 1873 ("Sfinții Nicolae și Dimitrie"). O singură excepție iese în evidență, "Învierea lui Isus" care este datată în anul 1881. O constatare importantă din punct de vedere iconografic în ce privește complexul de picturi murale de la Săcele, este înlocuirea în
Lista picturilor murale din Satulung () [Corola-website/Science/335315_a_336644]
-
are mai multe denumiri în alte limbi: în siriacă: ܒܝܬ ܠܦܛ "Bēth Lapaț"; în greacă: "Bendosabora" și în arabă: جنديسابور "Jundaysăbūr". Majoritatea cercetătorilor sunt de părere că orașul Gundeshapur a fost fondat de către șahul Shapur I după victoria sa împotriva împăratului roman Valerian în Bătălia de la Edessa din anul 260. Situat în provincia persană Khuzestan și aflat în apropiere de vechiul oraș Susa, Gundeshapur ar fi avut inițial rolul de garnizoană militară, aici fiind ținuți captivi numeroși prizonieri romani. Șahul a
Gundeshapur () [Corola-website/Science/335361_a_336690]
-
a ridicat orașul la statutul de capitală pe perioada iernii. Se crede că a fost folosit ca reședință de iarnă a șahilor până în vremea lui Shapur al II-lea (309-379). După ce s-a stabilit aici, soția lui Shapur I, fiica împăratului Aurelian, a adus cu ea doi medici greci care au început să predea în oraș învățăturile lui Hippocrate. Orașul Gundeshapur are o semnificație religioasă foarte importantă. În anul 274, Profetul Mani (216-274), fondatorul religiei maniheiste a fost chemat de urgență
Gundeshapur () [Corola-website/Science/335361_a_336690]
-
Împărăția Luminii. Astfel, Gundeshapur a devenit un loc sfânt pentru manihei, formând aici o comunitate numeroasă ce a dispărut în cele din urmă din cauza persecuțiilor. În anul 489, centrul teologic și științific creștin nestorian de la Edessa a fost închis de către împăratul bizantin Zenon. Membrii săi au fugit în Imperiul Persan unde s-au stabilit la Nisibis. O parte dintre ei au plecat și la Gundeshapur împreună cu filozofii păgâni ce au fost izgoniți de la Atena de către Iustinian în anul 529. Împreună au
Gundeshapur () [Corola-website/Science/335361_a_336690]
-
elenistică Seleucia, aflată pe malul opus al Tigrului, devenind o metropolă cosmopolită cunoscută și sub denumirea de Seleucia-Ctesiphon. Datorită mărimii și importanței sale, Ctesiphon a fost un obiectiv major pentru Imperiul Roman în timpul războaielor și campaniilor sale militare din Orient. Împăratul Traian (98-117) a reușit să cucerească orașul în anul 116 d.Hr, dar succesorul său Hadrian (117-138) va returna orașul parților în anul 117 în urma unui acord de pace semnat între cele două imperii. După acest eveniment, romanii au reușit
Ctesiphon () [Corola-website/Science/335349_a_336678]
-
orașul Ctesiphon a rămas câmpul de bătălie al celor două mari imperii: Imperiul Roman și Imperiul Sasanid. Alexandru Sever (222-235) a avansat spre Ctesiphon cu o armată, dar a suferit o înfrângere umilitoare din partea șahului Ardashir I. În anul 283, împăratul Carus (282-283) a reușit să cucerească orașul pentru scurt timp și să-l jefuiască într-o perioadă de revolte civile. În anul 295, Galerius (293-305) (pe atunci tetrah sub Dioclețian) a fost învins în apropierea Ctesiphonului, dar s-a întors
Ctesiphon () [Corola-website/Science/335349_a_336678]
-
dar s-a întors cu o mare armată în anul 299 reușind să-l cucerească, aceasta fiind ultima dată când romanii cuceresc orașul. Acesta a fost însă înapoiat șahului Narseh (293-302) în schimbul cedării Armeniei și a vestului Mesopotamiei. De asemenea, împăratul Iulian Apostatul (361-363) a fost ucis în urma unei bătăli din apropierea orașului împotriva șahului Shapur al II-lea (309-379). În anul 410, șahul Yazdegerd I (399-420) a dat un edict prin care acorda libertate de cult creștinilor din imperiu. Tot în
Ctesiphon () [Corola-website/Science/335349_a_336678]
-
Khosrau al II-lea a reușit să-și recupereze domeniul cu ajutor de la Imperiul Bizantin. În timpul domniei sale (591-628), faima orașului a decăzut, datorită popularității tot mai mari a reședinței sale de iarnă, orașul Dastagerd. În anul 627, armata bizantină a împăratului Heraclius I (610-641) a înconjurat orașul și a anulat asediul abia după ce perșii au acceptat condițiile sale de pace. În 628, o epidemie mortală a lovit Ctesiphonul, printre victime fiind și fiul și urmașul la tron al lui Khosrau al
Ctesiphon () [Corola-website/Science/335349_a_336678]
-
700 de oameni, Suvorov a provocat aproximativ 20-50.000 victime în tabăra turcilor, care s-au retras complet din Principatele Dunărene. În afară de pierderile foarte grele suferite, turcii au pierdut și toată artileria, precum și tot calabalâcul. În urma victoriei din această bătălie, împăratul Iosif al II-lea i-a acordat titlul de „conte al Sfântului Imperiu German” generalului rus Aleksandr Suvorov, iar împărăteasa Rusiei, Ecaterina cea Mare, i-a acordat titlul de „Conte de Râmnic” (în , Graf Rîmnikski). Pe de altă parte, vizirul
Bătălia de la Râmnic (1789) () [Corola-website/Science/335366_a_336695]
-
ceh, episcop de Praga, canonizat în anul 999. Este considerat drept patron al Boemiei, Ungariei, Poloniei și Prusiei. S-a născut în jurul anului 956, dintr-un principe boem al nobilei familii Slavnik și dintr-o mamă germană, Adilburga, rudă a împăratului Otto cel Mare. A primit numele de Vojciech, care înseamnă ajutor al armatei, și era destinat vieții militare, dar încă de mic, o boală l-a adus în pragul morții, și atunci părinții au făcut vot să-l dăruiască lui
Adalbert de Praga () [Corola-website/Science/331540_a_332869]
-
pregătirea intelectuală, noblețea casei, totul îl pregătea pentru a-i deveni succesor. Acest lucru s-a petrecut în anul 982. La moartea episcopului, principele Boleslau al II-lea, clerul și poporul din Praga l-au ales ca păstor al lor. Împăratul Otto al II-lea a aprobat alegerea și mitropolitul l-a consacrat în ordinul episcopal, la 29 iunie a anului 983, în scaunul său din Mainz. Lui Adalbert nu i-a trebuit mult să-și dea seama că nu era
Adalbert de Praga () [Corola-website/Science/331540_a_332869]
-
Zelul sfântului episcop nu s-a limitat la Praga, ci a inclus și Ungaria, unde l-a botezat la Esztergom pe viitorul rege Ștefan I al Ungariei. Între timp Otto al III-lea, ajuns la Roma pentru a fi încoronat împărat, l-a cunoscut pe Adalbert și a rămas impresionat de cultura și sfințenia sa. Un om de acel calibru nu putea să rămână “înmormântat” într-o mănăstire romană. Între timp, arhiepiscopul de Mainz se întorcea din nou la muncă, cerând
Adalbert de Praga () [Corola-website/Science/331540_a_332869]
-
cunoscut pe Adalbert și a rămas impresionat de cultura și sfințenia sa. Un om de acel calibru nu putea să rămână “înmormântat” într-o mănăstire romană. Între timp, arhiepiscopul de Mainz se întorcea din nou la muncă, cerând papei și împăratului să-l trimită din nou pe Adalbert la Praga, ca fiind singura persoană potrivită pentru acea dificilă misiune. În timpul călătoriei a aflat că cei din dieceza sa nu numai că nu-l mai doreau, dar au ucis chiar unele dintre
Adalbert de Praga () [Corola-website/Science/331540_a_332869]
-
o răscumpărare de mare preț. Principele polonez a răscumpărat, de asemenea, ceea ce a mai rămas din trupul martirului și a fost înmormântat în orașul Gniezno. Papa Silvestru al II-lea l-a proclamat sfânt în anul 999. În anul 1000 împăratul Otto al III-lea a ridicat Dieceza de Gniezno la rang de arhiepiscopie.
Adalbert de Praga () [Corola-website/Science/331540_a_332869]
-
Austria cu poziții speciale ca "Arhiduci". Acest titlu a fost frecvent utilizat de către Ernest, Duce de Austria și de către alți duci, însă nu a fost recunoscut de către alți prinți ai Sfântului Imperiu Roman până când Frederick al V-lea a devenit împărat și a confimat "Privilegium" în 1453. Rudolf a fost urmat de frații săi, care la început au guvernat împreună: Teritoriile au fost împărțite între frații și urmașii lor, prin Tratatul de la Neuberg din 1379: Linia Albertină a primit Ducatul Austriei
Listă de monarhi ai Austriei () [Corola-website/Science/331551_a_332880]
-
și Styria. Pretinzând titlul de "Duce de Austria", el a locuit în Viena de la 1485 până la moartea sa în 1490. Teritoriile Austriei s-au reunit din nou în 1493. În 1564, teritoriile Austriei au fost divizate din nou între fii împăratului Ferdinand: Austria a fost oferită primului său fiu, Maximilian. Teritoriile Austrei s-au reunit din nou prin moștenire în 1620 sub Ferdinand al III-lea, dar în 1623, cei cinci ani ai Războiului de Treizei de Ani a dus la
Listă de monarhi ai Austriei () [Corola-website/Science/331551_a_332880]
-
i s-a cerut să compună o "opera seria". Comanda a venit din partea impresarului Domenico Guardasoni care trăia la Praga și care a primit comandă din partea Boemiei pentru o nouă lucrare care să celebreze încoronarea lui Leopold al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman, ca rege al Boemiei. Încoronarea a fost planificată pentru a ratifica o înțelegere politică între Leopold și nobilimea din Boemia care a anulat eforturile fratelui lui Leopold, Iosif al II-lea, de a iniția un program
La clemenza di Tito () [Corola-website/Science/331586_a_332915]