34,737 matches
-
îl copleșește. "De patru ani tot vine din Ardeal/ să treacă munții un stejar./ Pe douăzeci de roți/ până la osii înfundate în pământ." Gigantizează insul, puterile lui sunt ale unui Sfarmă-Piatră aflat sub semnul speranței de a se realiza: Când urc trudit cu bolovanul meu/ nu am decât dorința/ să mai urc o dată.". Dorința de echilibru apare dezvoltată programatic într-o suită de poeme,"Cântarele". Pe talgerul de sus al cântarului îl ridică gândul, dar de fapt sentimentul unei drepte judecăți
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
munții un stejar./ Pe douăzeci de roți/ până la osii înfundate în pământ." Gigantizează insul, puterile lui sunt ale unui Sfarmă-Piatră aflat sub semnul speranței de a se realiza: Când urc trudit cu bolovanul meu/ nu am decât dorința/ să mai urc o dată.". Dorința de echilibru apare dezvoltată programatic într-o suită de poeme,"Cântarele". Pe talgerul de sus al cântarului îl ridică gândul, dar de fapt sentimentul unei drepte judecăți l-a învățat poetul în satul din Ardeal. "La noi în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
răsuflarea: "Să curgă toată vremea într-un cântec mai bogat/ prin ochi ca niciodată n-au să apună,/ să ne oglindim într-una, mereu ca-ntr-un păcat,/ eu fiul tău, tu mama mea nebună". "Rondelul liniștii" este macedonskian, liniștea urcă spre bolta mărilor așa cum viața nestăvilită izbucnește în rondelurile poetului citat. Ciclul de versuri de dragoste cuprinse în volumul " Între floare și fruct" sunt niște "imne" închinate iubirii neprihănite; iubita este de cer, are o carnație diafană, aurie, părul ca
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
într-o lumină moartă, suspendată. Cetatea morții parcă ar fi o altă cetate a existenței, în care totul se desfășoară după un anumit ritual, un joc "de-a v-ați ascunselea" printre statui. Poetul visează trepte lucitoare pe care să urce (XI) și devine neguțătorul unor mărfuri alese amintind de Nastratin, eroul lui Ion Barbu: Urc încovoiat sub dulci ulcele/ Ce le vând la târguri numai eu/ Pe zborul meu stau pulberi grele/ Puse violet de-un alizeu" (XV). Aici, pe
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
în care totul se desfășoară după un anumit ritual, un joc "de-a v-ați ascunselea" printre statui. Poetul visează trepte lucitoare pe care să urce (XI) și devine neguțătorul unor mărfuri alese amintind de Nastratin, eroul lui Ion Barbu: Urc încovoiat sub dulci ulcele/ Ce le vând la târguri numai eu/ Pe zborul meu stau pulberi grele/ Puse violet de-un alizeu" (XV). Aici, pe malul Styxului, materia parcă-și continuă existența, universul este balcanic, oriental, fastuos și pitoresc, poetul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de poveștile populare germane ("Istoria lui Claus și a giganticei spălătorese"). Fantasticul își face loc în universul cotidian, cu forfota din care se desprind tramvaiele și mașinile ca niște mistreți negri sau ca niște diligențe cu bandiți: Când m-am urcat apoi în autobuz/ Murise dimineața la havuz/ Tot așa se-ndepărtau cu toate/ Tramvaiele algebric legănate". În poezia lui Leonid Dimov, obiectele se metamorfozează ca la suprarealiști; dar fără să-și piardă, parcă, determinările reale. Asistăm, mai ales în volumul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cartea-n care se suprapune versul și imaginea stranie într-o lume inimaginabil de diversă. Cartea nu este paginată și versurile fără titlu presupun aspirația spre lumină sau coborârea în infern, așa cum o reprezintă grafic Florin Pucă; un labirint care urcă și coboară și care presupune tot atâtea căi câte raze trimite soarele: "Ce-i infernul? Sală goală/ Doar cu cerber părăsit, Eu ce-i mai arunc în poală/ Oase dulci de ronțăit". Hermes, mesagerul zeilor și al comerțului, va fi
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
livrescului ca un contact direct, într-o osmoză teribilă, încât poetul trăiește într-o complicitate sentimentală cu faptele livrești, cu imaginile și ideile invocate:"Beethoven într-o seară s-a așezat la clavir/ și a cântat furtunos arpegii suitoare a urcat/ și sus, pe notele de boltă cu ecouri ambigui -/ Și din când în când coborând cu înțeles" sau "când s-au întors, după înmormântare,/ în camerele mici, bătrâna s-a suit repede în pat/ (asta, își spunea povestitorul, seamănă/ cu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
de obiecte. În "Valea Albă" a cuvintelor aflăm că este hărțuit de tigrii nemulțumirii. Poezia pentru Marin Tarangul (volumul "Trenos"1968) este limbaj, este metaforă, lăsându-ne pe noi să-i dezvăluim sensul sau să-i dăm sens, pentru că poezia urca treptele albe de piatră, urcă în locurile inimii spre poarta întunericului. Întâlnim în poezia lui pe "Marele orb" care guvernează lumea, ce sălășluiește într-un univers pustiu; fragmente de real și imaginar sunt surprinse în stare de imponderabilitate. Cosmios, măsurătorul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
a cuvintelor aflăm că este hărțuit de tigrii nemulțumirii. Poezia pentru Marin Tarangul (volumul "Trenos"1968) este limbaj, este metaforă, lăsându-ne pe noi să-i dezvăluim sensul sau să-i dăm sens, pentru că poezia urca treptele albe de piatră, urcă în locurile inimii spre poarta întunericului. Întâlnim în poezia lui pe "Marele orb" care guvernează lumea, ce sălășluiește într-un univers pustiu; fragmente de real și imaginar sunt surprinse în stare de imponderabilitate. Cosmios, măsurătorul timpului, este invocat ca sentiment
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
din noi, cei căzuți pe marginea îngustă a lumii, cei fără glorie, răsuciți în aceeași spirală, ne-o spune poetul în "Aripi gândite": Totul se numără limitat/ Ca literele stricte dintr-un alfabet/ dar sus de tine cerul s-a urcat,/ iar plopii își scot aripile-ncet". În "Duhul pietrelor" (1970), motive biblice, istoria, satul, strămoșii, motive folclorice sunt cuprinse în pasiuni filtrate în versuri concentrate, rareori cu puteri evocatoare, pentru a ne sugera stări sau atmosfere. "Eram un înecat cu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
dimensiuni cosmice perspectiva în afară este cea a interiorului cosmicizat, iar cea interioară presupune concen trarea unui întreg arsenal de sentimente. Ilustrativ este poemul "Desen invers" în care frunza poartă în ea seva întregii veri, ea va coborî în cerc ("Urcă frunza-n cerc deschis"). Poetul desenează în cuvinte poeziile, realizează portrete. Pământul este desenat cu smalț duios, profilul ulciorului a săpat o cută neagră, cerbul plânge-n fugă frântă și izvorul este oglindă spartă. Gestul mâinii este surprins cu încetinitorul
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cearta "trecătorului cuvânt'' cu eternul timp. Cuvintele nu-i mai ajung, cuvintele tac, nu-i mai pot cuprinde zbuciumul, lumina, singurătatea. Iată-l consemnând declinul biologic: Iar cade noaptea lent în trup/ și trec prin frunze ochi de lup/ iar urcă toamna lângă stele cu pleoapele-mi, prin ceață grele". Iluzia castelelor în Spania sau încercări de a atinge absolutul descoperim și în poezia lui Nicolae Dragoș: Ne jucăm în fel și chip/ de-a castele pe nisip." În 1974, N.
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
e neclintit,/ Parc-a mers și timpul după roata morii/ Și la miezul nopții s-a oprit." Ca la toți poeții activi în sfera tradiției, istoria și vestigiile trecutului își fac loc: Și-atunci a venit Doja și s-a urcat pe tron/ și toți au rămas muți de-ndurerare/ Că tâmplele-i erau înfierbântate/ și fierul roșu se-nroșea mai tare." Ca poetă a iubirii, cântă o dragoste pierdută, însingurarea, sentimente puternice care-i înfrumusețează existența, "Ondina", "Au să rămână plopii
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și-n cer/ E iarnă grea: de-atâta amar de vreme/ Nu mai trimite iarna peste mări/ Decât bubuituri și jale și blesteme". Ni se pare că trecerea prin purificare, transcenderea materiei presupune la Ioan Alexandru o cale în spirală, urcând astfel în cercuri spre înalt, într-un univers de joc apocaliptic, reminiscențe, cum remarcă Ion Pop, din lectura romanticilor germani; trimiterea la Hölderlin,("Der Ister",) semnifică "călătoria locului" unitatea călătoriei și a locului. "Fluviul lui Ioan Alexandru este o formă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
spre prototipuri, felul cum le purifică, dându-le posibilitatea de zbor amintind de tehnica compoziției pictorului: "De păsări pământul atârnă/ Seara-l vezi/ Razele înfipte primăvara-n el/ Abia plutind sub aripă departe/ abia ajung în cealaltă parte" ("Invers"). Poetul urcă dinspre moarte spre copilărie: Atâta toamnă cade peste noi,/ Atâta lună luminos de mare/ S-a inversat lumina/ Parcă de acum răsare numai luna și în soare". Satul ardelean apare uneori într-un peisaj de început de eră iarba crește
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
elegiac: ținutul este dur sau pustiu, satul își dezvelește existența într-o lumină stranie, în care cresc oasele în temelia caselor, dinții în gingia copiilor, drumurile au măsele hârbuite, păsările se umflă noaptea în cuiburi. Poetul însuși în acest context urcă în paradis sau coboară în infern. Evocarea spațiului natal se face într-un chip aparte, el nefiind pus neapărat în relație cu timpul. Spațiul este etern, iar oamenii viețuiesc în perspectiva veșniciei. Casa părintească este străjuită în chip simbolic de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
poporului român, poemul dezvoltă elemente de basm, descriind drumul lung pe care-l aveau de parcurs, precum și motivul metamorfozării mielului în Făt-Frumos: Își ia frați de cruce/ și se duce și se tot duce;/ zi de vară până-n seară/ și urcă pe-o scară". Finalitatea demonstrează Unirea: "Doamne, am unit turmele./ dar mie cine-o să-mi plângă urmele?", pentru că "trebuie cineva să sfințească/ în propriul sânge/ Țara părintească...". Prefigurând "Mai mult ca plânsul", în care valorifică iconografia, "Zoosofia" îi prefigurează
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
și plouă mărunt, topind pământul/ sub oasele albe, și nu pot să aleg.../ Stau cu o lopată în mână, între două gropi,/ și nu pot, în ploaia măruntă/ să aleg prima pe care voi astupa-o". "Elegia e opta Hiperboreeana" urcă în zonele reci, propice creației. Trimiteri se pot face la Eminescu, la poezia lui G. Călinescu și la Camil Petrescu: "Aș vrea să fugim în/ Hiperboreea/ și să te nasc viu,/ urlând, alergând, zdrobită de zimții/ cerului vinețiu". Prin invocație
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Vârsta de aur a dragostei"). Cu cât înaintăm în volumele poetului, exceptând "Dulcele stil clasic", asistăm la o deplasare "de la Dionisos la Ieronim". (Ion Pop). Dragostea înseamnă amintire, renunțare și luciditate: "Bat galaxii, în depărtare/ Un ritm al unui timp urcând./ Fac ochii mari dar numai o secundă/ Până le trec în amintire, rând pe rând" ("Salt"). Dar cum iubirea înseamnă himera fără care nu poate exista, timpul va căpăta dimensiunea trăirii teribile sau calme: "Ca și atunci când tu veneai, frumoaso
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
am îngrășat în careul B8, A7/ Când am început să prosper și în careul A2, E9". Lumea trece printr-un cataclism ce o va dezechilibra; de aceea,poetul este nevoit să aștepte: "Să se mai întremeze puțin/ să mă pot urca pe cântar". Spre ce se îndreaptă ultimul vers? Își pierde lumea echilibrul și poetul nu se mai poate raporta la ea? Sunt multe versuri interpretabile, sau care îți dau sentimentul de oboseală, de monotonie, poeme care nu ne mai țin
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
zice Miron Costin). "Olt bine meriți tu, poporul meu, atâta rău ți s-a tot dat mereu/ Ca și altădată". Apare obsesiv ideea că lumea stă sub semnul calvarului, o negură de dor și deznădejde cuprinde lumea, un Hristos străin urcă Golgota, fântâna se spânzură de cumpenele ei, din hornul casei iese bălegar în loc de fum; întregul univers stă sub semnul secetei. Lumea parcă se află când înainte, când după potop, peste tot mustesc seve, neutre, amare, dulci, otrăvitoare, și pentru aceste
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
vremilor dintâi"), sau într-un decor baroc "căci dau sub ziduri, sau sub cer cu stele/ înconjurat de cercurile mele/ Fie că dorm pe prund, pe blăni de biber/ cât timp le am pe ele, eu sunt liber" (Radu Stanca) urcând spre "balada ambiguității" la Ioanichie Olteanu. 7 "De rotunjimea ei o să te bucurii/ că ți se dă cuminte și adâncă/ Până la pământ cinstiți aceste sfere, încă". 1 Al. Piru, op. cit., Editura Eminescu, 1975, pag. 65. 2 Al. Piru, op. cit. , p.
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
i-am văzut ochii verzi umeziți de lacrimi -, a scos din buzunar un inel și cu voce tremurată mi-a zis simplu: „Aș vrea să fiu numărul tău unsprezece, consimți?“ A doua zi ne-am căsătorit; după ceremonia discretă am urcat în avion și noaptea nunții am petrecut-o într-un hotel de lux din Veneția. Vă imaginați ceva mai delicios ca asta: un bărbat de modă veche, care nu agreează sexul premarital? 10. încheieretc "10. încheiere" V-am condus pașii
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
Tipătescu: N-ai grijă, neică Zahario, eu nu pierz hârtiile de preț... (sărută repede pe Zoe.) Zoe: Fănică! Tipătescu: A! Acuma, să-l lucrez eu pe nenea Cațavencu. (ies amândoi iute pe ușa din stânga.) SCENA V Trahanache, care s-a urcat la tribună, apoi Cațavencu, Popescu, Ionescu, Alegători, Publicul venind din fund și ocupând locurile lor din scena I-a. Intrare zgomotoasă, acompaniată de clopoțelul prezidentului. Trahanache: (în picioare) Orele sunt înaintate! Poftiți, poftiți, stimabililor: avem cestiuni arzătoare la ordinea zilii
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]