37,317 matches
-
vine să crezi că s-au putut face aceste filme într-o cinematografie care pune atâtea bețe-n roate tinerilor cineaști. Sau, mai pervers, legitimează în continuare mastodonți cinematografici jalnic-hilari sub acoperirea unui ecumenism cinematografic în care uite, de ce vă plângeți ? apar și filme exportabile. Adică un strat subțire de covor roșu culoarea Cannes-ului sub care se ascund tone de gunoi cinematografic... Este clar că nu se poate vorbi despre nici o normalitate în aceste condiții. Sistemul este bolnav în continuare
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
mai ales dacă sunt cu multă mâncare, zile libere și ceva moaște în meniu), dar nu-i lasă nici pe alții să se bucure de ea ! De astă dată, cârcotașii de serviciu (nici o legătură cu aceia simpatici de la PrimaTV) se plâng că au fost prea puține filme nominalizate (păi, dacă astea au fost cele mai bune ! ?), că filmul lui Porumboiu a câștigat prea multe premii (idem), că la televizor nu s a auzit bine, că unii erau prea emoționați (trebuiau să
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
se îmbogățesc, se reinventează, se diversifica și se șlefuiesc. Dacă merg în sala nr.14, la etajul I, îmi văd fosta clasa cu băncile colegilor, catedră dascălului, catalogul cel iubit și urât, tabla cu creta și buretele. Pe perete nișie plânse cu imagini din Franța, iar la fereastra, ghivece cu flori. Și acum când intrați într-o sală de de clasă modernă vedeți băncile elevilor, catedră dascălului, catalogul... Aceleași lucruri nu-i asa? Un dascăl are nevoie doar de un vârf
Colegiul Naţional "Cuza Vodă" din Huşi : 95 de ani de învăţământ liceal by Costin Clit () [Corola-publishinghouse/Memoirs/643_a_1320]
-
Mihăiță, ai în tine un optimism care mă dezarmează, zău! Tu știi că eu am fost coleg cu directorul Popescu... Mi-ai spus. Acum, cînd e mai necăjit, ne mai întîlnim și noi; mai bem un pahar, mi se mai plînge și el, ca omul... ...că nu mai poate, completez eu. De unde știi?! sare Graur. Eu nu ți-am spus! Nu, Petre, îi zic, nu mi-ai spus tu. Știu de la o femeie. Femeile, între ele, își fac confidențe. Femeia care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Ce schimbare, în bine, a lucrurilor s-a produs după venirea ei în acest post?! Nici una. Ocupă o funcție administrativă, atît. Dar tragedia este că de la înălțimea scaunului pe care stă își permite să mă scuipe în frunte. Și nu plîng că o individă ca ea m-a sictirit; plîng de ciudă că eu am fost laș. Da-da! Sînt un laș, chiar și acum, cînd plîng. Dar nu-i nimic; continuu să plîng pînă cînd simt că-mi pot ține
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
după venirea ei în acest post?! Nici una. Ocupă o funcție administrativă, atît. Dar tragedia este că de la înălțimea scaunului pe care stă își permite să mă scuipe în frunte. Și nu plîng că o individă ca ea m-a sictirit; plîng de ciudă că eu am fost laș. Da-da! Sînt un laș, chiar și acum, cînd plîng. Dar nu-i nimic; continuu să plîng pînă cînd simt că-mi pot ține lacrimile în felul ăsta m-am răcorit. Ies din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
înălțimea scaunului pe care stă își permite să mă scuipe în frunte. Și nu plîng că o individă ca ea m-a sictirit; plîng de ciudă că eu am fost laș. Da-da! Sînt un laș, chiar și acum, cînd plîng. Dar nu-i nimic; continuu să plîng pînă cînd simt că-mi pot ține lacrimile în felul ăsta m-am răcorit. Ies din cabină, îmi spăl ochii cu apă rece, mă șterg cu batista, apoi mă îndrept spre lift. Simt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să mă scuipe în frunte. Și nu plîng că o individă ca ea m-a sictirit; plîng de ciudă că eu am fost laș. Da-da! Sînt un laș, chiar și acum, cînd plîng. Dar nu-i nimic; continuu să plîng pînă cînd simt că-mi pot ține lacrimile în felul ăsta m-am răcorit. Ies din cabină, îmi spăl ochii cu apă rece, mă șterg cu batista, apoi mă îndrept spre lift. Simt cum fierb și-mi spun în gînd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
lui, eu ce-aș fi făcut? Ce puteam să fac?! Aș fi făcut ceea ce-am făcut și astăzi, cînd m-a chemat la el Teodoru, inginerul-șef al Zonei Întîi; m-aș fi dus în veceu și aș fi plîns, cum am plîns după ce m-a sictirit Brîndușa, cînd am fost prima oară la ea cu contractele colective pentru munca în acord la filamente. Lașul de mine! "Gata, bădie! îi spun eu directorului general în gînd. De data asta îți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
aș fi făcut? Ce puteam să fac?! Aș fi făcut ceea ce-am făcut și astăzi, cînd m-a chemat la el Teodoru, inginerul-șef al Zonei Întîi; m-aș fi dus în veceu și aș fi plîns, cum am plîns după ce m-a sictirit Brîndușa, cînd am fost prima oară la ea cu contractele colective pentru munca în acord la filamente. Lașul de mine! "Gata, bădie! îi spun eu directorului general în gînd. De data asta îți trec cu vederea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
acasă, pe malul Bîrladului, rîd eu, amintindu-mi de fata aceea liniștită și tristă, ieșită prima oară în lume, adusă pe litoral de fratele ei, care lucra la construcții; ca s-o înveselim, îi spuneam că n-are rost să plîngă după vacă și ea rîdea, ducîndu-și degetul la bărbie; cine să fi văzut în țărăncuța aceea pe doamna de acum?!... Știi că te-am visat ast-noapte? o întreb. Doamna profesoară mă pălmuise, iar tu mi-ai dat un prosop
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
un rîs trist, aproape amar, în timp ce Ion oftează. Stăm față în față, continuînd să ne ocolim privirile. Așa-mi trebuie, lua-m-ar dracu'! izbucnește Ion în plîns, așezîndu-se cu fundul pe trepte, lăsîndu-și fața în palme. Îl las să plîngă în liniște, să se răcorească, apoi, după cîteva minute, cînd se mai potolește, mă plec și-l bat încet cu palma peste spate, vrînd să-i spun ceva, o vorbă de îmbărbătare, dar mă simt incapabil să deschid gura. Ion
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
arată cu degetul: e îmbrăcată cu pardesiul peste capot. Trei milițieni o bagă în mașină. În aer plutesc petale mari de magnolie. Una se oprește pe fruntea mea, mișcîndu-se încet, ca o mîngîiere. Ion s-a așezat pe trepte și plînge... Mă zbat iar, vreau să fug, dar mă rețin două palme care îmi cuprind obrazul între ele. Mirosul plăcut, de parfum, se simte tot mai puternic. Asta-i otravă. A explodat un rezervor, iar acum gazul se împrăștie. Trebuie să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Capitaine Fracasse (T. Gautier). Am vorbit mai întâi de plecarea ta: gară, prietene. Închipuie-ți că la capătul peronului ne-am întâlnit cu Gaby, care tocmai venea. Shaga mi-a spus acum că, odată rămași singuri pe stradă, Gaby a plâns de ciudă că n-a ajuns la timp pentru plecarea ta. Am prins un post parizian: reclamă pentru briantina Roja: „Briantină - Cea mai bună, cea mai fină - Este doar o briantină - Roja“, apoi „Cântece și cântăreți din Franța“. Am să
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
cu mine, pe chestii de vocabular și alte năravuri. Pe peronul gării după plecarea trenului am întâlnit o Gaby desperată. Toate eforturile pentru a o consola au fost zadarnice, și pentru o dată am fost pe stradă cu o femee care plângea, dar nu din cauza mea. Am fost dezamăgit de ineficiența argumentelor mele. Dar și când plânge e nostimă. Mama a fost și ea pleoștită prima zi. Dar merge spre bine. Pleacă mâine la Mangalia și am venit s’o văd. Cu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
am întâlnit o Gaby desperată. Toate eforturile pentru a o consola au fost zadarnice, și pentru o dată am fost pe stradă cu o femee care plângea, dar nu din cauza mea. Am fost dezamăgit de ineficiența argumentelor mele. Dar și când plânge e nostimă. Mama a fost și ea pleoștită prima zi. Dar merge spre bine. Pleacă mâine la Mangalia și am venit s’o văd. Cu ocazia asta am făcut o profundă remarcă filosofică. E bizar cum lipsa unei june neisprăvite
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
peretele, dă spre stradă; văd acoperișurile ca niște spinări de bibilici și marea sidefie și albastră cu sclipire de smalț. Prima persoană pe care am văzut-o a fost Irène. O Irène dezamăgită, nemulțumită, plină de amintirea Mangaliei de altădată, plângându se de o anumită promiscuitate care domnește în societatea ei, chiar și de Mircea, de talentul de a se face poftiți la masă al cuplului P., de libertinajul și „exhibiționismul“ grupului. S-a ocupat de instalarea mea, apoi a plecat
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
un moment dat, violonistul care cânta singur romanțe anodine a început să cânte la vioară „Chevaliers de la Table Ronde, / Goûtons voir si le vin est bon“. Natural, m’am făcut de râs - era numai Irena și Liana Slăvescu - am plecat plângând. După masă, am mers la doamna Lemonidis, unde mi-au dat cafea neagră și 4 Philip Morris. Ea îmi va face și bulionul 80-100 kg. M’a recondus acasă, extrem de drăguță, fata ceasornicarului, Elisabeth Eleutheriade. Am vorbit de tine. Atâtea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
a recondus acasă, extrem de drăguță, fata ceasornicarului, Elisabeth Eleutheriade. Am vorbit de tine. Atâtea lucruri rămân între noi, care nu pot fi scrise... Mă gândesc la tine; mi-ai fi spus: „Mamy, Mamy, de ce ești copil prost, ia nu mai plânge, copilule“. Și apoi: „Va dans ta chambre et mets du rouge sur tes lèvres... “ Și totuși încerc să fiu fericită că te știu aci (sic!): aibi grije de tine, să nu te îmbolnăvești, aibi grije de lucrurile tale, de bijuterii
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
negru, hărtănit de câini, căruia îi spun Hărtănilă. La Camino, unde mănânc seara, chelnărul îi bate și atunci se ascund toți pe sub mese, cu mesele în cap. Ca întâmplare: mi s’a răsturnat un pahar cu miere în poșetă; am plâns... Dar a trecut. Casa asta cu rezonanțe exasperante, cu salahori ce continuă lucrul, m’a odihnit totuși... Diminețile sunt friguroase până la 10. De la 10 - 1½ plaje, de cele mai multe ori minunată; serile, răcoroase extrem, mi amintesc că miercuri e 1 octombrie
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
nelor, cărților. Eri am trecut vesela lui Cinci în vitrină, iar icoanele le-am pus deasupra și dedesubtul Madonei Albastre, tutelara casei și odăei tale. De dimineață, ei au eșit în oraș, eu m’am dus la Crematoriu, unde am plâns îndelung. Am găsit, din greșeală, urna Antoinettei în locul tatei și invers. Poate și asta a făcut posibilă erupția lacrimală, dar eram singură în toată sala și de jos se auzia corul trist al unei ceremonii crești ne. Am trecut apoi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mai scriu, sunt prea sumbră; mă duc să mă prăbușesc în somn, în nădejdea că poate te voi visa și voi putea să-ți văd chipul tău aproape, aproape, cu ochi, sprâncene, nas, gură, moi, calde, vii... Îmi vine să plâng. Noapte bună, Monica! Luni, 6 octombrie [1947] Eri, o zi proastă cu tristeți, cu vești de familie, la fel ca acelea de dinaintea plecării tale. Azi, după o noapte de insomnie cu scularea la 4 fără 20, cu 5 ore de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
apare M me Georgescu, eplorată că nu a fost numită în Buc[urești] și va trebui să plece la Breaza, la catedră. Și aci, consolări, făgăduiala că voi merge sâmbătă de dimineața cu ea la minister, dar [ea] totuși plecând plângând pe scară. Apoi masa și pe urmă, fără radio, fără citit, intrarea în pat. În noapte 10½- 11, un telefon fără glas, care mi-a amintit timpurile bune când tu erai acasă. Și acuma a bătut ceasul 8½. Trebuie să
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
vară, 2 de iarnă, 1 mantou, o jachetă, 2 perechi de pantofi, tot numai câte două. A venit Pauline să ducă rândurile acestea. E deprimată cum nu-ți închipui. În atmosfera în care trăiește, nu-i de mirare că a plâns spunând că ea nu merită să aibe noroc. Iubita mea, Mouetta dragă și mică, cum trăești tu acolo? Ai adevărat atâta hrană cât spui? Nu uita să încerci sistemul cu bouillota pe care noi l’am adoptat aici. Sticla să
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
vineri seara Azi o zi extrem de grea; dimineața de la 8½ la 1½ clase; zbateri cu jurnalul de perete, cu programul lucrărilor ciclului democrat, la 1½ d-na Georgescu desperată; cu ea iar la minister fără succes, cu ea îndărăt acasă, plângând din 5 în 5 minute pe drum. Apoi la 2½ acasă; masă frugală în pripă (Curti adev[ăratul] a sistat trimeterea rațională a alimentelor), la 3 fără ¼ - 5¼ lecție de fr[anceză] cu Chirana, la 5¼ lecție cu Maria, care
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]