37,317 matches
-
aceasta de duminică după amiază îmi strigă pe ton de cinematograf că eroina filmului vieții mele a plecat. Mai trebuie oare batista fâlfâitoare a despărțirii [...]? Aș vrea să fiu la un cinematograf și eu de o structură eftină și să plâng, răsuflând în batistă sau smiorcăindu-mă fără batistă. Nu, sunt aici, în casa ta, și la radio se cântă „Pe deal pe la Cornețel“ (în loc de Crușețel) și atunci se culcă, se suprapun imaginile celor două mari pierderi ale anului: Tu și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
o regăsești prea brăzdată. Mă gân desc la tine ca un copil care e dus pentru întâia oară la școală. Ți-aduci aminte de noi două, acum 13 ani, când te-am lăsat în fața Notre Dame-ului și am plecat plângând, deși nu era o renunțare, ci numai o despărțire de ceasuri... Trăesc acum în camera ta, cu aere de buldog. Rar intră altcineva decât mine... era să scriu „tine“. [...] Duminecă, 16 noembrie [1947] [...] Mă gândesc, mă gândesc, mă gândesc la
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
te am. Azi, trecând prin fața bisericii de lângă poștă, am aprins o lumânare pentru ca tu să fii fericită în orașul spre care te-a împins, peste toate imensele dificultăți, destinul tău. Dragă Monică mică, mama pune capul pe umărul tău și plânge înăbușit de dor, mama e un biet copil bătrân și prost. Mamina Joi seara, 20 noembrie [1947] A trecut ziua de ieri, Monica dragă, cu minunata clipă a țipetelor noastre de iubire și desnădejde, cu glasul tău viu, cu emoția
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
la 11: au fost aici Gaby, Pauline și Maria cu o primavera și un mic tort de ciocolată: am vorbit de tine, Gaby cu humour și afecție, Pauline cu sagacitate, cu maturitate și ușoară melancolie. [...] 1 ianuarie 1948 [...] N’am plâns, Monica, n’am plâns. Și nici nu am blestemat; am strâns pumnii de singurătatea și tristețea ce mă zguduie ca fiorii de friguri. Eri după masă, în fața lui Neș, am depus jurământul de credință RPR (Rep. Pop. Rom.); acolo ni
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
aici Gaby, Pauline și Maria cu o primavera și un mic tort de ciocolată: am vorbit de tine, Gaby cu humour și afecție, Pauline cu sagacitate, cu maturitate și ușoară melancolie. [...] 1 ianuarie 1948 [...] N’am plâns, Monica, n’am plâns. Și nici nu am blestemat; am strâns pumnii de singurătatea și tristețea ce mă zguduie ca fiorii de friguri. Eri după masă, în fața lui Neș, am depus jurământul de credință RPR (Rep. Pop. Rom.); acolo ni s’a comunicat lucruri
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
după plecare, nu-ți poți închipui. Ne-a citit ultima lui scrisoare, un amor, cu citate ca astea: „Când rupi din codru-o rămurea...“ etc. În orice caz m’a vindecat de a mai citi scrisorile altcuiva, de vreme ce, pe când ea plângea, noi încremeniserăm în fața platitudinii și locurilor comune. [...] Cu Sab[ina] mă împac din ce în ce mai bine și în curând îți voi trimete note biografice din cele mai interesante. Are aerul să considere pe Cinci ca proprietatea ei; îți voi scrie, imediat ce voi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
5 ore, în fiecare marți de la 3 la 8½ la 9, de sindicat și de educație, 3 ore de învățământ politic joia de la 6½ la 9½ și duminica între 11 și 12, deci 30 de ore pe săptămână; nu mă plâng, fiindcă, în ciuda vârstei mele, îmi place mult munca mea, și în special aceasta, însă mă tem să nu mă risipesc fără să apuc să adâncesc ceea ce fac. Dar mă simt deja mai bine, „Doamnă Marchiză“. Ți-aduci aminte cum ne
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Mamy! Vineri 5 martie [1948], ora 3 după-masă Mă crezi, draga mea, că umblu pe străzi beată de somn și de odihnă, că nu mai am timp să stau de vorbă cu tine ca înainte, dar, scumpa mea, nu mă plâng, fiindcă tot ce fac este pe gustul meu, este conform cu linia mea ideologică. Constat doar, așa cum scriai într-una din frumoasele tale scrisori. Azi-dimineață, programul indicat în susul paginii, apoi întoarcere la noi, unde casa se întrece pe sine în gama
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
responsabilă politică, trebuie să iau parte trup și suflet la succesul acestor scumpe idei care au devenit într-atâta ale mele, încât trebuie să lupt pentru izbânda lor, cu riscul de a crăpa de oboseală. Să știi că nu mă plâng: îmi place munca mea, Doamnă Marchiză, dar sunt îngrijorată fiindcă mi se pare că sunt nedemnă, că poate altcineva ar avea mai multă pricepere decât mine și ar face mai mult bine dragei mele țări. Totuși: „Înainte!“, și cu atât
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
și mai ales dacă se întâmplă, nu te întoarce. Munca mea merge în ritmul ei; fac o „școală de cadre“, ceea ce este peste puterile mele, dar o fac. Familia Palada conduce totul, ne mână cu strășnicie. Uite că iarăși îmi plâng de milă, ca o cârpă. Chiar mi-e silă de mine. Să revenim la lucrurile serioase. Deci, nu te în toarce. Asta ar putea însemna o despărțire definitivă și poate chiar fără vești; va fi greu, fata mea dragă. 2
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
zi, am să joc un teatru vecin cu nebunia, și am să-mi spun: „Doamnă, tocmai a sosit o scrisoare de la Paris, v-o trimite Doamna fiica dumneavoastră“. Cred că eu am inventat dragostea maternă, cea care adoră și care plânge în hohote. Mama 9 iulie 1948 [...] Aici lucrurile merg foarte rău; s-a dat o lege nouă, am să-ți trimit un extras din ziar, prin poștă. S-ar putea s-o pierdem pe Mimi, dar mai presus de orice
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
foarte departe printre cețuri... Dar soarele, sfios la început, a ridicat o poală a perdelei, apoi s-a instalat hotărât la masa mea, adulmecând delicioasa cafea cu lapte, mierea, untul, pâinea. Iar Menaru, răgușită, aproape afonă, a venit să se plângă de nerecunoștința lui Musever, venită în vizită de la Tekirghiol cu fiul ei Tucian. Musever susținea că s-a îmbolnăvit de gât molipsindu-se de la mama ei, pe care o acuza că are un s[ifilis] care i-a „mân cat
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
două patrii, două religii, două inimi, două mentalități, două aspi rații diferite, noi două, draga mea, care toată viața am avut două inimi într-una singură, o viață comună, viața, pe de-a-ntregul a noastră. Simt că-mi vine să plâng în hohote, dar mă stăpânesc de rușine și din demnitate umană. Scumpa mea, încep să înțeleg că am luat asupra noastră să urcăm o cumplită Golgotă, iar dacă tu ești tânără și, așa fiind, ai să poți trece peste orice
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
l am întrebat pe doctor: „Băiețelul meu țipă așa tare?“ și mi s-a răspuns cu teamă: „Nu e băiețel, e fetiță“. De atunci, Mouette a mea, ai fost totul pentru mine; chiar când sunt istovită, istovită de să-mi plângi de milă, chipul tău drag, frumos și înduioșător, pe care foarte adesea nu mi-l pot reprezenta, îmi zâmbește din ceața de acum, încurajator și prețios. Uneori mă gândesc că, chiar dacă aș fi schingiuită, chiar dacă aș fi dusă pe alte
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
în violet, îți poți face iluzii, îți poți închipui prezențe imaginare, dorite fierbinte, oră în care te pot evoca. [...] 96/1949 I 23 ianuarie [1949], duminică seara Stana îți citește cu regularitate scrisorile. 25 ianuarie [1949], marți seara [...] Ieri-seară am plâns de nu mă mai opream. Am plâns, am plâns, am plâns! Ca să uit, ca să sper, ca să trăiesc, am pus discurile de la tine și vocea ta caldă și profundă a răsunat minunat în casă; dar țignalul strident și de mahala al
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
poți închipui prezențe imaginare, dorite fierbinte, oră în care te pot evoca. [...] 96/1949 I 23 ianuarie [1949], duminică seara Stana îți citește cu regularitate scrisorile. 25 ianuarie [1949], marți seara [...] Ieri-seară am plâns de nu mă mai opream. Am plâns, am plâns, am plâns! Ca să uit, ca să sper, ca să trăiesc, am pus discurile de la tine și vocea ta caldă și profundă a răsunat minunat în casă; dar țignalul strident și de mahala al lui L. a stricat atmosfera intimă. Oh
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
prezențe imaginare, dorite fierbinte, oră în care te pot evoca. [...] 96/1949 I 23 ianuarie [1949], duminică seara Stana îți citește cu regularitate scrisorile. 25 ianuarie [1949], marți seara [...] Ieri-seară am plâns de nu mă mai opream. Am plâns, am plâns, am plâns! Ca să uit, ca să sper, ca să trăiesc, am pus discurile de la tine și vocea ta caldă și profundă a răsunat minunat în casă; dar țignalul strident și de mahala al lui L. a stricat atmosfera intimă. Oh, Doamne, tu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
dorite fierbinte, oră în care te pot evoca. [...] 96/1949 I 23 ianuarie [1949], duminică seara Stana îți citește cu regularitate scrisorile. 25 ianuarie [1949], marți seara [...] Ieri-seară am plâns de nu mă mai opream. Am plâns, am plâns, am plâns! Ca să uit, ca să sper, ca să trăiesc, am pus discurile de la tine și vocea ta caldă și profundă a răsunat minunat în casă; dar țignalul strident și de mahala al lui L. a stricat atmosfera intimă. Oh, Doamne, tu și cu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mai rămăsese. Și atunci altă clacă: unele semnau cărți, altele măturau, dereticau și aranjau ca după mort. Îți dai seama: cinci camioane cu cărți în fața casei; studenții care treceau pe acolo, ieșind de la Universitate - am auzit că erau persoane care plângeau -, șopteau: „Confiscare... biblioteca lui L[ovinescu]“. În noaptea acelei blestemate zile de marți, cea mai cumplită din toată sinistra aventură, n-am putut închide un ochi: oboseală, efort excesiv să nu plâng în fața lor. Spre amiază, în aceeași zi, expertul
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de la Universitate - am auzit că erau persoane care plângeau -, șopteau: „Confiscare... biblioteca lui L[ovinescu]“. În noaptea acelei blestemate zile de marți, cea mai cumplită din toată sinistra aventură, n-am putut închide un ochi: oboseală, efort excesiv să nu plâng în fața lor. Spre amiază, în aceeași zi, expertul pentru tablouri. Trecând prin fața portretului tău de Tonitza, s-a dovedit mai sensibil, mai uman; cum, în sfârșit, începuseră să-mi curgă la crimile, în tăcere, s-a întors spre mine spunându
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de la anticari. Vai, au luat tot. Nu am încă puterea să mă țin tare în fața ta, dar așa am fost în fața celorlalți; mă plimbam printre bădăranii ăia din casă, cu brațele în cru cișate, cu fața de cenușă, fără să plâng. Ah! dacă aș putea plânge pe săturate, fără să mă rușinez, pe umărul tău. [...] Ermetică și fără zâmbet, răspund absentă la tot ce nu te privește pe tine. Ai să știi că te-am adorat, fata mea iubită, că ai
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
tot. Nu am încă puterea să mă țin tare în fața ta, dar așa am fost în fața celorlalți; mă plimbam printre bădăranii ăia din casă, cu brațele în cru cișate, cu fața de cenușă, fără să plâng. Ah! dacă aș putea plânge pe săturate, fără să mă rușinez, pe umărul tău. [...] Ermetică și fără zâmbet, răspund absentă la tot ce nu te privește pe tine. Ai să știi că te-am adorat, fata mea iubită, că ai fost frumusețea și visul împlinit
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
-o pe Miss Al. V. la șase luni după moartea soțului ei, mi-a spus că își jelea bărbatul cu o disperare inumană și că, într-o noapte, el i-a apărut în vis și i-a spus: „Nu mai plânge așa - nu mă lași să uit și-mi face rău“. Și eu, cu siguranță, ți-aș spune același lucru. Nu-ți cer să mă uiți, departe de mine gândul ăsta - un om nu dispare definitiv decât atunci când nimeni pe lume
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
vor să recunoască; am să-ți spun ceva ce o să mă coboare în ochii tăi, dar asta este! - cum abia eram în stare să mă târăsc și încercam să duc în cameră [la mine] dragile tale fotografii, clătinându-mă și plângând, m-am împiedicat și eram gata să cad; atunci am zis: „Vezi-i, Doamne, pe cei cărora le datoresc ziua de azi!“, sau cam așa ceva, și seara, băiatul mămichii s-a întors rănit (căzuse în gura canalului și s-a
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
toate aceste lucruri, care vor fi așa de departe în urmă, când vei ajunge tu să citești scrisoarea; știm noi dacă nu cumva am să fiu nevoită să spun: aceea a fost o zi frumoasă! Și totuși, ce tare am plâns când m-am mutat din camera ta. De doi ani și 7 luni, zi de zi, acolo te-am evocat. [...] Seara Vai, ce cruzime, fata mea dragă. S-a întors; a deschis radioul. Și când te gândești că-l cumpărasem
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]