34,737 matches
-
suprafața poematică decât aburi mirosind a tămîie. De altfel, prin Caii din Perugia pătrunzi într-o geografie spiritualizată în care miroase a salcâm, a floarea-soarelui și a turtă coaptă pe plită, în care corpul uman este un templu pe care urcă furnici cărând nuferi roșii, iar șopârlele ori puii de scorpion călăresc cai albi. Nici nu ne mai mirăm, astfel, de faptul că pe autorul cărții "nici moartea cu ochii ei stafidii nu ar putea să mă privească în chip"... Referințe
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
albi// (...)// la Nisa la Nisa eu sunt nadirul/ la Nisa la Nisa eu sunt delirul/ poduri de aur hohot de râs și lumini întuneric/ voi părăsi acest oraș ingrat în amurg// vag alcool baruri nocturne îngerii negri/ ascultă liniștea paradisului/ urcă foșnetul blând al șoselei/ cu aripi albe eu plec în infern" etc. În poemul de față, "aripile albe", bufnița de pe umeri și egreta sunt în mod evident însemnele nobleței, mărcile singularității naturii poetice. În numeroase alte poeme din volumele enumerate
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
portretul colectiv. Un portret colectiv ce mizează, cum spuneam, tocmai pe sancționarea viciilor. Iată-i, spre exemplu, pe iubitorii de etilism, la fel de vinovați precum demagogii: "unii ținându-și capul în mâini/ cu grijă/ să nu se verse/ ce s-a urcat la cap/ alții rostind cuvinte/ în forma grațiosului sughiț/ oratoric" (Lăcașul de dincolo de ape). Arătate cu degetul, într-un registru similar, sunt și spiritele gregare, culpabile de asumarea inconștientă a anonimatului ca destin: "suntem/ suntem asemenea unei turme/ și ne
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
recluziunii forțate într-un spațiu al durerii, al cuvântului-durere, mai exact. Însemnele acestuia sunt, de regulă, anunțate tocmai de simboluri ale facerii și refacerii continue a textelor, contaminate de atributele durerii regnurilor vii. Poetul îmbracă "arcul de tămâie și iască", "urcând piramide de spaime și fiere", bineînțeles, Fără anestezie, sau gustă "picăturile de sânge.../ pe sub degetele mâinii scriitoare" alături de Fructe ale îngenuncherii; propriul trup se lasă brutalizat, supunându-se conștient unor siluiri repetate, executate mai mult sau mai puțin savant de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
îl interesează, e adevărat, și în restul creației: "Azi, romburi, cuburi, s'au retras/ orânduindu-se în sfere./ Cel mai senin din Labirintul Cerului/ e-acum. Sus, știu, e Podul Curcubeu/ iubindu-ne în cele Șapte Serpentine/ prin care ai urcat din tihna scoicilor,/ tu, perla, mnemocăruța clipelor stelare.// Azi, norii ovoizi, galbene cuburi/ s-au retras orânduindu-se în sfere./ Primește-ți puterea, adâncă blândețe/ și coboară gândul adânc" (Vindecare în nor). Frecvența textuală a acestei imagistici matematice ne indică
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Eugen Simion), cea erotică, își desfășoară acordurile într-o serie de romanțe delicate, în care temeraritatea imagistică este mai rară, iar volutele sentimentale sunt camuflate în aceeași armură ușor ironică: "Vino pe seară să-mi fluturi/ un bun rămas ce urcă pe frunte:/ te voi primi cu brațele-n jos/ ca la prima lecție de gimnastică.// De sună ora în armonii mărunte,/ mă strigă pe nume ca-n catalog/ după certificatul de naștere ori deces/ și-am să-ți răspund într-
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
tulbure / un abur/ o vreme de demult"; "sângele meu rugină mocnind/ pe armele/ tale"; Doamne,/ sunt suflete/ mâncate de plâns/ cristalele albe/ ale zăpezii/ pe sârma ghimpată./ viața mea se-nclină") sau se lasă contaminat de crispările decorului atrofiat expresionist ("Urc până la culmea/ dealului./ muncesc până ajung/ să văd puțurile părăsite./ mirosuri stranii./ urmăresc soarele,/ dar fuga lui/ e definitivă./ cad frunze/ cad picături de sânge/ ochii se înfășoară în roșu" ***). Celelalte poeme din unicul volum de versuri al lui Constantin
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
fericire"). Trebuie să recunoaștem, firește, că metafora vânătorii erotice apare foarte rar la Horia Zilieru, pentru că foarte rar Fratele mâniei înțelege să consume argheziana întâlnire cu femeia în ritmurile unui ritual cinegetic: "Tu cobori în blânda auroră/ eu în aer urc către amurg/ marea vânătoare-ncepe soră/ sunete din cornul dulce curg" (Fratele mâniei). În schimb, numeroase texte risipite în volumele sale erotice intenționează să articuleze, în ritmuri cantabile, o consacrare a iubirii similară procesului de distanțare aproape mistică față de obiectul
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
și îmbrăcat/ în inul alb și vechile sandale/ ți le-a legat prin vămile astrale/ depresurând cenușile. Bogat// pe coasta muntelui cu orz floare/ e stupul nalt în ceară și în grai/ în pulberea de morți la desfătare/ slăvita curte urcă guri de rai". Sau primele două din Purificat și bun: "E oboseala inimii o tobă/ vestind în gol intrarea în tăcere/ când Doamna trece în albastra robă/ ca un apus de secol la galere.// Nu-i mai îndemni privirile alpine
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
al siguranței, casa poate deveni imaginea unei temnițe, simbolul opresiunii prin încarcerare, al înmormîntării, ba chiar al mormîntului. Șarpele este, în același timp, ceva dezgustător, promisiune a fecundității și instrument de seducție. Rădăcina care absoarbe sevele pămîntului pentru a le urca la cer este percepută simultan ca forță vitală și ca forță a întunericului... Posibilitățile mitului de a inversa nu fac decît să răspundă reversibilității imaginilor, a simbolurilor, a metaforelor. Mitul politic nu este o excepție de la această regulă, însăși tema
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
identice, sînt structurate în asociații permanente. Astfel, motivul Salvatorului, al conducătorului providențial apare întotdeauna asociat simbolurilor purificării: eroul care mîntuie e cel care eliberează, retează legăturile, zdrobește monștrii, face să dea înapoi forțele răului. E întotdeauna asociat luminii aurul, soarele urcînd pe cer, strălucirea privirii și verticalului spada, sceptrul, arborele secular, muntele sacru. De asemenea, motivul conspirației malefice va fi pus întotdeauna în relație cu o simbolistică a murdăriei: cel care complotează trăiește în duhori întunecate; asimilat animalelor scîrboase, se tîrăște
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
lui..." Protejată de privirile celorlalți prin legea secretului, Organizația se impune pe de o parte prin organizarea internă riguroasă și prin structura ierarhică. Forma sub care se prezintă de obicei e aceea a unei piramide cu eșaloane succesive, strict delimitate: urcînd o treaptă, cel implicat în complot știe mai mult, e mai puternic și are o responsabilitate mai mare. La vîrf, acolo unde ajung firele tuturor intrigilor și de unde pleacă ordinele, tronează o autoritate suverană definită deopotrivă ca implacabilă și invizibilă
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
al jurămintelor pronunțate, marea masă a conspiratorilor apare doar ca un imens mecanism, cu angrenajul foarte strîns, în care personalitatea se dizolvă, identitatea omului se pierde. Cît de puternici sîntem [strigă cu o surprinzătoare exaltare unul dintre înalții ierarhi iezuiți, urcați pe scenă de Eugène Sue]! într-adevăr, mă stăpînește o admirație care aproape mă înspăimîntă atunci cînd realizez că înainte de a fi al nostru, omul gîndește, vede, crede, acționează cum vrea el..., iar atunci cînd este al nostru, în cîteva
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
mitologice, nimic nu ne oprește să apropiem această poveste de un alt text, pur literar, lipsit deci de orice referință evenimențială. În lungul poem dramatic Cap de aur, scris în 1890, deci cu șaizeci de ani înainte ca Pinay să urce pe scena istoriei, Paul Claudel aduce dintr-odată la rampă Salvatorul, cel care devine atotputernic, Eroul care captează în jurul său agitația unei colectivități care speră. Paralela dintre figura mitică a Capului de Aur și portretul lui Pinay riscă să surprindă
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
înscrie în explozia unei acțiuni imediate. Gestul brațului său nu e simbolul protecției, ci îndemn la plecare, semnal al aventurii. El traversează istoria cu strălucirea unui fulger. Simbol al tinereții și al dinamismului, prin impetuozitatea sa ajunge să îmblînzească natura: urcă munții, traversează deserturile, sare pe deasupra nurilor... În această imensă construcție mitologică, reprezentată de legenda tînărului Bonaparte, aceea a învingătorului în cele două campanii din Italia, din 1795 și 1800. Așa îl și pictează David: trecînd prin strîmtoarea muntelui Saint-Bernard, stranindu-și
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
își exprimă recunoștința față de Conducător, care, în jurul anilor 1930, le-a permis, se pare, să-și schimbe destinul: Eram o frunză pe cîmpul Fără hotar și nesărșit Risipită departe, vîntul m-ar fi pierdut Dacă nu erai tu, seva ce urcă din rădăcini. Referința la perioada nazistă se impune cu atît mai mult cu cît e vorba de un exemplu referitor la tineretul ce-și afirmă în mod exaltat, prin angajamentul politic, valorile specifice vîrstei, încercînd să le impună întregii societăți
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
a personalității, acea unitate a ființei? "La animalele inferioare, la pești, la insecte, la moluște și la altele viața locală e puternică", afirmă Michelet, recurgînd de această dată la o comparație cu ceea ce el numește o "ingenioasă fiziologie". Cu cît urci mai sus pe scara regnului animal, cu atît mai mult se afirmă unitatea marelui tot organic. Același lucru e valabil și pentru popoare: "Bucuria comună a componentelor, solidaritatea lor, funcțiile reciproce pe care le exercită, în aceasta constă superioritatea morală
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
se știe deja ce înțeleg printr-un ținut frumos. Niciodată un ținut de cîmpie, oricît de frumos ar fi, în ochii mei nu ar părea așa. Am nevoie de ape în cădere, stînci, brazi, păduri întunecoase, munți, cărărui greu de urcat și de co-borît, prăpăstii care să-mi fie aproape și să mă înspăimînte. Am avut această plăcere și am gustat-o în toată splendoarea ei cînd m-am apropiat de Chambéry. J.-J. Rousseau, Confesiuni Topos pe care-l vom
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
care Jean Ricardou (1978) îl descrie vorbind de "beligeranță" între povestire și descriere 11. Să luăm exemplul următor: (38) Trecătoarea se afla chiar în josul povîrnișului. Era un drum noroios; merse mai întîi pe firul unei ape foarte adînci și-nvolburate. Urcă coasta unui deal, trecu pe lîngă o gospodărie în care nu se auzea nici țipenie de om, și coborî încetișor într-o vale cu plopi fremătînd. Din nou urcă și merse tot așa pe creasta de de-asupra văii. Zgomotele
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
merse mai întîi pe firul unei ape foarte adînci și-nvolburate. Urcă coasta unui deal, trecu pe lîngă o gospodărie în care nu se auzea nici țipenie de om, și coborî încetișor într-o vale cu plopi fremătînd. Din nou urcă și merse tot așa pe creasta de de-asupra văii. Zgomotele ușoare ale unui tîrg aflat încă în ațipire ajungeau pînă la el. J. Giono, Le Bonheur fou Aici descriptivul se manifestă sub forma unor micro-propoziții. Fie că acestea apar
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
două spirale înlănțuite de adîncimea temeliilor și pînă deasupra celor mai înalte turle, avînd în vîrf un turnuleț, încununat cu o enormă floare de crin, care se zărește de la mare depărtare. Scara aceasta e astfel construită, încît doi oameni pot urca în același timp, fără să se vadă. Luată în sine, ea pare un mic templu izolat; ca și bisericile franceze, e susținută și ocrotită de arcadele aripilor ei subțiri, străvezii, aidoma unei broderii sparte. Piatra docilă s-a mlădiat parcă
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
putea închipui cum au fost schițate planurile și în ce cuvinte li s-a explicat muncitorilor ce aveau de făcut; întreaga alcătuire pare un gînd fugar, o reverie scînteietoare care dintr-o dată ar fi prins viață, un vis întrupat. Cinq-Mars urca încet treptele late ale scării ce avea să-l ducă la rege [...]*. A. de Vigny, Cinq Mars Pentru a pune capăt seriei de deosebiri dintre povestire și descriere, scriitorii realiști nu au inventat, ci mai degrabă au sistematizat anumite artificii
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
și maiestuosul Vîrf Alb, o coamă tivită cu bîrne amenințătoare [...]. R. Frison-Roche, Premier de cordée (41) Ieșisem din Rouen și înaintam în galop pe drumul care duce la Jumièges. Trăsura zbura, străbătînd cîmpiile. Apoi calul o luă la pas, ca să urce coasta de la Canteleu. Acolo se afla una dintre cele mai minunate priveliști din lume. În urma noastră Rouen-ul, orașul cu biserici, cu clopotnițe gotice, lucrate ca niște bibelouri de fildeș; înaintea noastră Saint-Sever, cartierul cu manufacturi, care-și înălța miile de
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
proprietarul frumoasei fabrici de cuie care-i asurzește pe cei ce trec pe strada mare, i se răspunde cu o voce tărăgănată: "De! E a domnului primar". Oricît de puțin ar zăbovi călătorul pe strada asta mare din Verrières care urcă la Doubs pînă către vîrful colinei, pun rămășag o sută contra unu că va vedea ivindu-se un bărbat înalt, cu o înfățișare de om ocupat și plin de sine [urmează descrierea primarului]. Așa-i primarul din Verrières, domnul de
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
a evenimentelor), dar și de comparații elocvente ("precum un foc mocnit"). (67) Un abur călduț și ușor încă adăsta din zori, mai îndesit în crîngul care-l deșira în nenumărate ruguri fără flăcări ce fumegau precum un foc mocnit. Fumul urca acoperind coroanele copacilor învecinați; dantelăria lui ascundea mulțimea frunzelor de toamnă, umede, lucioase, mîngîiate ici, colo, de degetele soarelui ce căutau să atingă pămîntul și le făceau să strălucească precum niște ducați de aur învechit. Cl. Seignolles, Le Viol, Marabout
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]