34,049 matches
-
lumii»”, el Îl vede pe „Asclepiosxe "Asclepios" din Pergam așezat pe tron” (IV, 56). Odată cu Aelius Aristides ne aflăm În fața unui reprezentant ilustru al celui de al doilea sofism, vlăstar al acelei aristocrații provinciale a Asiei Mici care Își păstrează viu orgoliul propriilor rădăcini grecești și Încredințează educației retorice afirmarea și succesul personal, o educație dobândită În cele mai mari centre culturale ale epocii, printre care Atenaxe "Atena" lui Herodes Atticus ocupă Încă primul loc, și caută În chiar capitala Imperiului
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
căruia apologetul creștin Athenagoras Îi amintește cultul celebrat În Troada. O statuie a personajului dădea răspunsuri și săvârșea vindecări, iar În cinstea lui se celebrau sacrificii publice și se ofereau daruri prețioase (Solie pentru creștini, 26, 3). Figura ce răsare vie din paginile micului și prețiosului pamflet al lui Lucian, motivat În misiunea lui denigratoare și de extraordinara faimă obținută de noul oracol, atrage atenția istoricului religiilor prin excepționala convergență a datelor care Îi alcătuiesc fizionomia și activitatea, constituind-o Într-
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
justificată, așa cum se Întâmplă deja și la Iamblichos, de noțiunea de simpatie universală și de „seriile divine”, adică de linii omogene de corespondențe și raporturi ce implică solidaritatea și conaturalitatea diferitelor elemente. Un pasaj din lucrarea Despre arta hieratică exprimă viu această noțiune, centru motor al misticii lui Proclus, În care tensiunile cele mai religioase ale tradiției neoplatonice Își găsesc una dintre expresiile cele mai intense și originale: Adepții științei hieratice iau ca punct de plecare lucrurile aparente și „simpatiile” pe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
central-asiatic, Într-o antichitate relativ Îndepărtată, pe când popoarele indo-iraniene nu se Îndreptaseră Încă spre platou. Cât despre epocă, cele mai acceptabile teorii sunt cele care Îl plasează pe Zoroastruxe "Zoroastru" În prima jumătate a mileniului I Î. Hr: În secolele VII-VI Î.Hr. sau În secolele X-IX Î.Hr. În favoarea primei ipoteze sunt cercetători care consideră credibilă din punct de vedere istoric datarea tradițională care Îl plasează pe Zoroastru cu „258 de ani Înainte de Alexandru”, datare atestată de izvoarele zoroastriene
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cel spiritual și cel material, cu toate implicațiile morale și comportamentale. A necinsti un element - de exemplu, focul, pământul, apa - Înseamnă a impieta și a necinsti Adevărul, Devoțiunea, respectiv Integritateaxe " Integritatea", din cauza legăturii strânse și organice dintre toate părțile universului viu. Într-adevăr, nimic nu poate avea o existență materială fără să aibă un corespondent În existența spirituală: de exemplu, dacă am interpreta formula „gândire-cuvânt-faptă” (Schlerath, 1974), care a avut atâta succes În lumea zoroastriană și chiar În G³th³, ca pe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
drept pe nume Wșr³z, care, după ce bea o poțiune făcută din vin și măselariță (may ud mang: cf. Gnoli, 1979b, pp. 437 sqq.), În timpul unui rit celebrat În fața templului focului Farr½bayxe "Farro>bay" din Fars, reușește să-și despartă de viu sufletul de trup pentru șapte zile și șapte nopți. Sufletul se Îndreaptă către Vârful Legii (vârful muntelui Har³, centrul lumii: cf. supra) și către podul Åinvant, iar apoi reintră În trup și consimte să-i vorbească lui Wșr³z, trezit din
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pahlavi Åag³d ș dașdșg „piscul legii” (Gnoli, 1989a, pp. 40 sq.), pe care se sprijină una dintre extremitățile podului Åinvant; Taurul unul-creat (În avestică, Gav a¶v½-d³taxe "Gav ae>vo>-da>ta"; În limba pahlavi Gaw ș ¶w-d³d), primul animal viu ucis de Ahrimanxe "Ahriman" (Yașt 7; Marele Bundahișn Ia, 12; VI, 1 sqq.); Gay½-maretanxe "Gayo>-maretan", „viață muritoare” (În limba pahlavi, Gay½martxe "Gayo>mart"), primul om (cf. supra și Hartman, 1953), ucis și el de Ahriman (Yașt 7; Marele Bundahișn
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Ahrimanxe "Ahriman" (Yașt 7; Marele Bundahișn Ia, 12; VI, 1 sqq.); Gay½-maretanxe "Gayo>-maretan", „viață muritoare” (În limba pahlavi, Gay½martxe "Gayo>mart"), primul om (cf. supra și Hartman, 1953), ucis și el de Ahriman (Yașt 7; Marele Bundahișn Ia, 12; VIe, 1 sqq.); Nairy½-sanhaxe "Nairyo>-sanha", „vorbirea energică” (cf. În vedică, nar³fqamÌa; Îm limba pahlavi, N¶ry½sang), geniu al rugăciunii asociat cu focul (cf. Boyce, 1975a, pp. 60 sq.), care păstrează o parte din sămânța lui Gay½-maretan, În timp ce cealaltă parte dă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
limba pahlavi, frașgird), adică actul prin care ființa devine frașa (În avestico-gathică, ferașa), „aptă”. Această istorie sacră este deci un proces de mântuire: existența (ahu), datorită lucrării salvatorului care va veni (Saoșyantxe "Saoșyant"), va deveni non-veche, non-coruptibilă, non-putrezitoare, non-fetidă, veșnic vie, veșnic bogată, liberă prin puterea sa, iar morții vor Învia; lumea Adevărului este destinată unei stări incoruptibile, iar Minciunaxe "Minciuna" va fi eliminată (Yașt 19,89 și 90); Furiaxe "Furia" (A¶șmaxe "Ae>șma"; cf. supra, subcapitolul 2.2) va
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a Iranului antic sunt premise indispensabile pentru Înțelegerea vieții umane după moarte. Ființa umană se Împarte, după un vechi imn avestic (Yașt 13, 149), În ahu, d³en³, baodhah, „percepție”, urvan, „suflet” și fravași, iar după Yasna 55, 1, În g³etha, „viu”, tanu cu asti, „corp cu oase”, ușt³na, „suflet vital” (care nu supraviețuiește morții), kehrpa, „formă”, tevșșș, „forță fizică”, boadhah, urvan și fravași. Conceptele pahlavi corespondente nu modifică substanțial cadrul, dacă se ține cont de faptul că akhw (ahu) și ruw³n
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
superior sufletului, dar inferior față de fravași etc. (cf. Bailey, 1943, pp. 78-119; Duchesne-Guillemin, 1995; cf. Wesendonk, 1924, pp. 191 sqq.), În timp ce khwarrah (În avestică khvarenah) pare a fi un principiu atât luminos, cât și germinal (Duchesne-Guillemin, 1963), care Îndreaptă ființa vie spre desăvârșirea propriului sfârșit individual (khw¶șk³rșh). După moarte, urvan poate urca În sferele celeste până la Luminile Infinite (În avestică, anagra raoåah; În limba pahlavi, anagr r½șnșh) pe cele trei trepte alcătuite din lumini din ce În ce mai intense și mai strălucitoare: stelele
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
metal), care a devenit emblematic pentru funcția sacerdotală (Flattery și Schwartz, 1989, p. 84); aiwyaonghan (literal, „legătură”), o frunză de palmier, care, spălată cu apă și făcută sul, era folosită pentru legarea barsom; urvar³, o ramură de rodiu; jșvam „(lapte) viu” de vacă sau de capră; și haoma. Propriu-zis, yasna constă esențialmente În recitarea celor șaptezeci și două de capitole avestice În timpul unor acte liturgice; dintre acestea au importanță deosebită consacrarea și consumarea unei bucăți de pâine rotundă, asemenea azimei (În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
descriere detaliată a acestui cult, cf. Kotwal și Boyd, 1991). Focul are deci o poziție centrală În liturgia zoroastriană, nu numai - așa cum s-a spus - În religiozitatea indo-iraniană. Fără Îndoială, acesta este simbolul cel mai semnificativ al zoroastrismului, ca manifestare vie a Adevărului. Fiul lui Ahuraxe "Ahura" Mazd³xe "Ahura Mazda>", Focul (În avestică, at³r, În limba pahlavi, ³dur și ³takhș; În persană, ³dhar) este strâns legat de Așaxe "Așa" (Duchesne-Guillemin, 1961, pp. 51 sqq.). De regulă, este păstrat Într-un loc
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sqq.). Trecerea de la viață la moarte este deci concepută ca o Încercare cumplită, pentru care muribundul, apoi defunctul, are nevoie de Îngriji Înțelepte și pline de iubire din partea celor care l-au pierdut. Durerea pentru cel mort este un sentiment viu de solidaritate umană pentru sufletul care are de Înfruntat o Încercare grea, chinuitoare și dureroasă: despărțirea de trup Îl face să devină neliniștit, tulburat, cuprins de groază și dezorientare, În timp ce este Încă atașat de trupul care Începe să se descompună
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
1983, p. 867; Frye, 1984, p. 231) care a rămas În amintire ca unul dintre protagoniștii transmiterii Avestei, conform celei de-a IV-a cărți din D¶nkard (cf. Zaehner, 1955, pp. 8, 31). În perioada partă, zoroastrismul a rămas viu În Persia propriu-zisă, În care un anumit tip de semi-independență politică a dinaștilor locali, Fratarak³, pe care Îi cunoaștem din izvoare numismatice (cf. Alram, 1986, pp. 162 sqq.), au favorizat continuitatea tradițiilor iraniene, moștenire a gloriosului Imperiu Ahemenid (Frye, 1983
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
triumful Iranului și al Bunei Religii, prin Înfrângerea străinilor opresori și nimicirea influenței demonice a doctrinelor religioase false ale acestora, În primul rând a Islamului, a maniheismului și a creștinismului. După secolul al IX-lea, În care zoroastrismul a rămas viu, nu numai În Fars, ci și În alte regiuni iraniene, În Kerman, Sistan și Tabaristan (unde până la jumătatea acelui secol a domnit o dinastie zoroastriană locală; Spuler, 1952, pp. 194 sqq.), religia mazdeistă a Început să piardă din ce În ce mai mult teren
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
1843), Dabistăn al-Madhăhib, vol. I-III, Paris. Skjaervø, P.O. (1983), „Kirdir’s Vision: Translation and Analysis”, În Archäologische Mitteilungen aus Iran, nr. 16, pp. 269-306. Smith, V.A. (19192), Akbar the Great Mogul 1542-1605, Oxford. Söderblom, N. (1901), La Vie future d’après le mazdéisme à la lumière des croyances parallèles dans les autres religions: étude d’eschatologie comparée (Annales du Musée Guimet), Paris. Spuler, B. (1952), Iran in früh-islamischer Zeit, Wiesbaden. Spuler, B. (1961), „Die nestorianische Kirche”, În Religionsgeschichte
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mod clar un zeu al celei de-a doua funcții. În aceeași situație se află Triglavxe "Triglav" și Jarovitúxe "Jarovitu^". În ceea ce privește funcția suverană și sacră avem cuplul Perenú/Velesxe "Velesu"ú, care Își exercită stăpânirea asupra a tot ceea ce este viu, unul ca stăpân al oamenilor, celălalt ca stăpân al animalelor. Mai mult, faptul În fruntea primei funcții se află două divinități conjugate este specific tripartitismului indo-european, fiecare Împlinind un aspect diferit al acestei funcții: de exemplu, În India Varuña exprimă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
din Dis Pater și spun că știu aceasta de la druizi”(De bello galico, VI, 18). Poate părea surprinzător faptul că Cezar a identificat un strămoș mitic cu o divinitate romană legată de moarte, Însă această analogie este explicabilă. Prima ființă vie, din care descind toți ceilalți, este și prima care va muri: primul viu este, așadar, și primul mort și astfel poate dobândi cu ușurință valența de divinitate legată de moarte; același lucru s-a Întâmplat În India cu Yamaxe "Yama
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
VI, 18). Poate părea surprinzător faptul că Cezar a identificat un strămoș mitic cu o divinitate romană legată de moarte, Însă această analogie este explicabilă. Prima ființă vie, din care descind toți ceilalți, este și prima care va muri: primul viu este, așadar, și primul mort și astfel poate dobândi cu ușurință valența de divinitate legată de moarte; același lucru s-a Întâmplat În India cu Yamaxe "Yama" (și În Iran cu Yimaxe "Yima"). Acest Dis Pater galic, a cărui denumire
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
oficial, mazdeiști, asemenea practici au putut apărea doar ca rămășiță a unei străvechi practici religioase, Încă neuitate. Așadar, putem fi siguri că jertfa umană era practicată În civilizația indo-iraniană: În India a Încetat Înainte de primele noastre mărturii, dar amintirea rămâne vie În tradiția sacerdotală; În Iran, deși condamnată de religia lui Zoroastruxe "Zoroastru", mai supraviețuiește până În epoca istorică, - relicvă a religiei prezoroastriene. Acest ansamblu de mărturii arată clar două lucruri: jertfa umană aparține religiei indo-europene, de unde s-a transmis fiecărei culturi
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
aceasta. Conform unor cercetători, este vorba despre atribuirea numelui, acțiune care duce la perfecționarea existenței obiectului; dar nu trebuie exclusă posibilitatea unei concepții care nu vede În insulă un simplu obiect material, egal mereu cu el Însuși, ci un obiect viu, mereu În creștere. Aceeași apariție a lacurilor și câmpiilor se va repeta la următoarea invazie, Irlanda ajungând astfel la deplinătatea ei fizică. Partholán și oamenii săi mor din cauza unei ciume, iar cea de-a treia invazie este lucrarea lui Nemedxe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
prețioasă. În sinteza lor aceste date demonstrează existența unui vocabular bogat, cu oarecare capacitate de diferențiere nosologică și cu pronunțată specificitate regională. Influențe lingvistice străine (neogreacă, rusă, germană, latină, italiană), asimilate, au particularizat acest vocabular, care ne transmite o imagine vie despre boala și bolnavul mintal. În cuprinzătoarea sa operă, Pompei Gh. Samarian a adunat texte și documente ilustrative În acest sens. Un remarcabil studiu despre formarea terminologiei științifice românești aparține reputatului cercetător N.A. Ursu, din Iași (acest studiu depășește Însă
Prelegeri academice by Prof. dr. CONSTANTIN ROMANESCU () [Corola-publishinghouse/Science/91771_a_92355]
-
regiune ar fi putut să se întâmple oricând. Dorința de a merge sau de a se întoarce să trăiască în Egipt sau mai degrabă spre Nord a fost o tentație aproape permanentă pentru aceste populații. Dorința s-a făcut mai vie de fiecare dată când viața a devenit mai dificilă din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. Această ipoteză ne permite să-l încadrăm mai bine pe Moise și activitatea sa în deșert. Biblia afirmă de mai multe ori că Moise nu a intrat
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
ce vizează un interval de șapte decenii. Străbătute de un bine susținut suflu autobiografic, însă cu surprinzător de rare accente subiective, paginile configurează un context semnificativ, familiar autoarei: mișcarea literară, științifică și culturală a românilor din Voivodina, a cărei istorie vie e scrisă aici. Niciodată patetică, exprimarea se dovedește exactă și egală, având în sprijin o curată limbă românească. Proza scriitorilor români din Voivodina (1986) propune cercetarea operei a zece autori care au publicat între 1945 și 1985, întreprinsă dintr-o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287954_a_289283]