3,716 matches
-
de astăzi nu-mi mai provoacă emoția și neliniștea avute la auzul pri melor vocabule omenești călătorind prin eter și prinse În casca unui radio cu galenă și cu antena improvizată din so miera patu lui meu. Degeaba! Veacul nostru Îmbătrânește văzând cu ochii și nici o emoție sau uimire de acest fel nu mai e astăzi cu putință ca În climatul, plin de candori, al primului său pătrar, entuziast după invenții și experiențe neverosimile, dar totuși realizabile. Cum fu - aproximativ și
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
bătrâni, cu rea lizări unice și pro prii geniului popoarelor și locului lor de baștină, ale măiestriei, invenției și fanteziei populare, opere de migală ale ochilor și mâinilor meștere, iar nu confecții anonime și stereotipe de fa brică; produse care Îmbătrâneau, dar nu se deteriorau, precum ceramica noastră oltenească, bihoreană, maramureșeană și moldovenească, ipingelele, cojoacele și brăcinarele Înflorate cu găitane, apoi frumoasele industrii casnice ale rumâncii de pretutindeni, precum țesătura În război și de mână a scoarțelor și a Îmbrăcămintei de
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
a apărut totuși cu mare anticipație, reușind să mă terorizeze cu prevestirile ei teribile În fiecare zi, la fiecare ceas și la tot pasul ori de câte ori Îmi iese În cale pe strada unde locuim amândoi. Îmi vine să cred că răutatea Îmbătrânește și dezagreghează ființa omenească mai mult chiar decât boala, mizeria sau neas tâmpărul nebun după avuții. Pe Nae Davidescu l-au socotit prietenii ca pe un om rău, fără ca să fi făcut nimănui vreun rău! Nici prin scris, nici prin
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
e cumva locul să mulțumesc aci bunului Dumnezeu, care, În marea lui milă revărsată uneori din eroare peste cei mai libertini fii ai lui, s-a Îngrijit totdeauna să mi le smulgă În felul arătat, Înainte de a le fi văzut Îmbătrânind lângă mine, punându-le astfel din vreme sub scutul marilor sale taine neîn țelese, la adăpostul cărora ele Însele Începuseră a râvni. — Cum, adică? - se indigna uimit prietenul meu desenator - Lilica R. preferă, ba chiar insistă, să-ți fie nevastă
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
vreme (Lidia Borelli, Pina Menichelli, Fran cesca Bertini), care mi se mărturisea odată, din recunoștință, punându-și furoul roșu ca focul și adu nându-și șuvițele ei negre răvășite sălbatec: „Tu n-ai să-mbă trânești niciodată, Beldie! Ar fi păcat să-mbătrânești!“ Cuvinte memorabile, vrednice a fi săpate pe lespedea tombală a libertinului impenitent și rocam bolesc. Am chemat-o deunăzi la telefon pe această nimfă de odinioară din redacția Ideii Europene, vrând să-i citesc din aceste amintiri, și m-a
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
drumuri de munte sau spre mare, spre conacul de pe Cricov, mult ospitalier, al lui Alecu Cazi mir, sau spre acea gazdă rară din Brașov, vechi hotel al grofilor, necu noscut moftangiilor de bucureșteni, cu portari cu favorite și cu slugi Îmbătrânite pe culoarele triste și pustii de buna lor faimă trecută, și cu odăi imense, În care trosneau paturi somptuoase de stil chesaro crăiesc - [hotel] plin de farmec vetust adăugat ca un condiment necesar dragos telor romantice și de care inimoasa
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
stăpânire o anumită zonă și i-am imprimat amprenta mea. Curând însă mă cotropesc din nou întrebările acelea complicate, de genul: oare și pe lumea aceasta trebuie să mă hrănesc ca pe lumea dintâi? Oare am corp? Și aici se îmbătrânește? Percep în jur tot soiul de foșnete, de mișcări, însă le percep confuz, fără să înțeleg deocamdată cine populează văzduhul: sunt aidoma unui copil în primele zile de la naștere, neacomodat cu noua realitate exterioară, incapabil încă s-o dibuiască. Mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
lui, dar imediat îmi vine în minte potopul de întrebări cărora nu le dădusem de cap, așa că zic repezit, școlărește: -Aici, în văzduh, noi, sau, mă rog, locuitorii văzduhului se hrănesc precum cei de jos? Și trece timpul peste noi, îmbătrânim și aici? -Ia-o încet, pe rând, spune Lazarus cu glas molcom, surâzând. (Nu pricep de ce zâmbește, poate îl distrează precipitarea mea naivă, omenească.) Întâi: dacă ne hrănim. Da, ne hrănim. În alt fel însă decât erai obișnuit tu pe pământ
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
mea naivă, omenească.) Întâi: dacă ne hrănim. Da, ne hrănim. În alt fel însă decât erai obișnuit tu pe pământ. Cele câteva ore de somn reprezintă hrana noastră, modalitatea noastră de a acumula energia cu care ființăm. Și doi: dacă îmbătrânim. Și aici timpul se scurge, dar nu lasă urme asupra noastră, noi nu suportăm ravagiile lui. Altceva!... -Altceva... Dar văzduhul acesta în care locuim ce fel de lume e, e lumea dintre lumi? -Ai intuit corect. Aici, în văzduh, e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
mai duce să voteze, să iasă comuniștii înapoi și să dea steagul tricolor jos, ticăloșii! Se stăruie Nina și-i duce lui Ilie de mâncare conserve, ulei, poate și carne dacă i-o primesc aceia de acolo. Este greu, a îmbătrânit și Nina săraca! La patruzeci de zile, când i-am făcut praznic moșneagului, mi-a spus că s-a săturat de drumuri. Eu nu-i zic nimica. De la patruzeci, de la moartea moșneagului, Nina nu a mai fost pe aici. E
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
luminos era din ce în ce mai aproape. Atât de aproape, că uneori îl zăreai dând colțul și pierzându-se în mulțime. Dar, exact ca în cazul farfuriilor zburătoare, unii jurau că-l zăriseră, alții dădeau din cap a îndoială. Mai ales scepticii, care îmbătrâniseră cu speranța într-un viitor luminos și aveau parte de unul de rahat. Era, prin urmare, posibil ca defunctul să fi sperat ceva de la viitor, iar familia să fi confundat așteptarea cu trăirea. Ar mai fi fost o posibilitate ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
în urmă cu vreo treizeci de ani, că rămâneam ca prostul tot timpul cu privirea spre el. Provocator nu era doar faptul că îi semăna perfect și că mâncam la aceeași masă, ci și că, în treizeci de ani, în loc să îmbătrânească, întinerise. „E finul gazdei“, mi s-a spus, dar eu m-am interesat de el la mai multe persoane, până ce discuția s-a legat și toți cei stârniți de mine au căzut de acord că, într-adevăr, semăna. Dar nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
segment din vorbirea lui, din felul lui de a gândi. Se identificase cu substanța acelei cărți până în punctul în care ideile din ea îi deveniseră ființă. Nici azi nu știu dacă era bine sau rău. Ceea ce știu e că a îmbătrânit, că vorbește la fel de sigur ca odinioară și că, trecând anii, o seamă de păreri ce cucereau prin franchețe și tupeu se arată a fi enormități, dacă nu prostii pur și simplu. La douăzeci de ani, e oarecum admisibil să spui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
că săvârșești o mârșăvie, discutând lucruri pe care oamenii se prefac că nu le observă. Îți venea să zici: „Dar de ce eu? De ce să rezolv eu un destin, în vreme ce o întreagă omenire, neavând o soluție, apelează la zicale?“ Când a îmbătrânit, cu dascălul cel urât s-a petrecut un miracol: a devenit un moș frumos. Nasul nu îi mai era mare, ci impunător. Barba albă care-i invada fața îi conferea măreție, monumentalitate. Tot ceea ce până atunci fusese un necaz, devenise
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
recurente ale copilăriei, n-am încercat niciodată să verific. Reîntors în oraș după o absență îndelungată, am descoperit mai multe locuri ce respirau mister și înțelesuri interzise. Cred că e vorba despre duhul locului, care e și mai intens pe măsură ce îmbătrânești și revii tot mai rar acolo unde te-ai născut. Toți simțim asta, însă puțini ne lăsăm ademeniți de porțile care ni se deschid din ziduri. Invers decât în povestirea lui Poe. Ni se deschid porți pe care nu le
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
de rușine și de resentimente, făcîndu-i incapabili să-și ajute semenii indieni și aducîndu-le dezavantajul cumplit de a trebui să se lupte cu societatea ostilă a oamenilor albi care refuză să Îi accepte. Destinul acestor indivizi nefericiți este de a Îmbătrîni prin cîte o măruntă slujbă de birou și de a muri sperînd că vreunul dintre copii lor, grație puterilor miraculoase pe care le are chiar și o singură picătură de sînge colonizator, ar putea realiza ceea ce ei au putut doar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
căreia am pozat în fotografia colectivă a clasei. — Elevul meu preferat să vină să stea lângă mine! a zis. La zeci de ani după aceea, într-o zi cu soare, am întâlnit-o pe una din străzile frumoase ale Bucureștiului. Îmbătrânise mult, dar am recunoscut-o imediat și am salutat-o cu multă deferență. M-a privit uimită și mi-a răspuns la salut. Ne-am zâmbit și am trecut mai departe, fiecare pe drumul său... și tot în cursul inferior
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
mele să surâdă, gura mea să rostească: „Cred în Fericire ca într-unul Dumnezeu...“ Inima a ostenit să spere, Mâinile să clădească, sufletul să zboare mereu către o Fericire care logic, practic, biologic nu poate fi! Optimismul de paradă a îmbătrânit de tot și scheletul său, ros de viermele nimicniciei, se fărâmițează în pulbere și neant: moare! și eu voi muri curând, știu, peste un an, peste zece, o sută, dar până atunci aș vrea totuși să mă odihnesc puțin, atât
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
zic: cumpărat din prăvălie. Eu însă mă puteam juca cu cel făcut de mâna lui, din care lipseau patru figuri. Dintre toate piesele, cel mai mult îmi plăceau regii, cel gălbui-deschis ca ceara și cel roșu întunecat. Cu timpul, lemnul îmbătrânise, devenind murdar, alb-cenușiu și brun închis ca pământul uscat de soare și udat de ploaie. Toate figurile erau crăpate și se clătinau, nici una nu semăna cu alta. Lemnul fiecărei figuri, verde când îl cioplise, se uscase după cum se nimerise. Cei
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
Marea majoritate a elvețienilor sunt plecați la munte, imigranții cu "stare" petrec și ei vacanța în țara de baștină. Rămân doar studenții și populația "multiculturală". Străzi pustii. Geneva îmi lasă impresia unei dame burgheze qui a mal vieilli (care a îmbătrânit urât), rău fardate. Nu mai poate trăi în stilul său obișnuit și este obligată să improvizeze la infinit. Anul 2001 Pagina de titlu a vechilor cărți bisericești, Hrisoavele, se mai numea și "Poartă". Vasili Rozanov, tradus și citit intens în
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
sună...) au descoperit faptul că la "facerea lumii" cantitatea de materie era aproape egală cu cea de antimaterie. Prin nu se știe ce miracol, "materia" a devenit preponderentă în raport cu antimateria și, iată, existăm. Binele se luptă cu Răul? Altceva: De ce îmbătrânim? Organismul omului, ca al oricărei alte ființe vii, are ca scop ultim reproducerea, care atinge optimul în jurul vârstei de 30 de ani. După acest prag, degradarea devine ireversibilă, scopul a fost atins, iar carcasa începe să îmbătrânească iremediabil. Ne îngrășăm
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
Răul? Altceva: De ce îmbătrânim? Organismul omului, ca al oricărei alte ființe vii, are ca scop ultim reproducerea, care atinge optimul în jurul vârstei de 30 de ani. După acest prag, degradarea devine ireversibilă, scopul a fost atins, iar carcasa începe să îmbătrânească iremediabil. Ne îngrășăm, depunem grăsime în jurul șoldurilor sau pe burtă, orele de fitness nu mai ajută la nimic. Nu ne mai putem "autorepara". Corpul maurul, și-a făcut datoria, poate să moară. Ultimul citat din articolul lui Nicușor Dan, matematician
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
dezbatare (cât mai largă cu putință), se difuzează pe o listă de e-mail plus pe niște afișe pe holuri, lipite cu speranța că vor participa și alte persoane decât cele de la catedra respectivă. Participanții de astăzi: două doctorande din Canada, îmbătrânite în rele și în studii, o (post)doctorandă din Franța, plus un batalion de studenți români, bulgari, ucraineni etc. rătăciți prin Laval și Montreal. Caracudă, cum s-ar zice... Subiecte care de care mai naive, subțiate la maxim din cauza postmodernismului
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
te întorci acasă într-o țară normală și să fii dacă nu "răsplătit", cel puțin primit înapoi fără ură și suspiciune. PS: recitesc acest pasaj și mă sperii de câte ori folosesc cuvântul "normal" pentru a descrie anormalitatea vieții cotidiene din România. Îmbătrânesc. Mă trezesc la ora 02.17 dimineață (ceasul meu electronic cu cifre roșii strălucitoare dixit), deschid ușa și încep să fac morală unui grup de trei tineri canadieni cu caschetă și plete care se întorc vociferând de la discotecă. Nu au
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
simultan și cu vitamine și cu tranchilizante. Personalul de îngrijire este compus în imensa sa majoritate din africani și portughezi, care-i privesc pe sâcâitorii pacienți doar ca pe niște obiecte. Tare urât (răuspuneau țăranii mei din Bărăgan) se mai îmbătrânește astăzi în Occident. La întoarcerea de la azil, mă rătăcesc efectiv în cartierul Cologny poate cel mai șic și mieux habité cartier din Geneva. Cartier bogat, așezat, burghez din casă-n casă, din familie în familie, din moștenire în moștenire. Inundat
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]