8,189 matches
-
se revoltă împotriva lui Relvas și organizează, în Nord, un centru de rezistență militară. Poate că totuși ar mai fi putut dobândi ceva, dacă ar fi trecut de partea insurgenților din Porto; dar Guvernul, temîndu-se de marele său prestigiu și îndoindu-se dacă ar putea înăbuși această nouă și neprevăzută răscoală militară, îl invită pe Duarte la Lisabona, Relvas dîndu-și cuvântul de onoare că va fi liber să se întoarcă în mijlocul trupelor sale, în cazul când discuțiile nu vor ajunge la
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Centrului, sacrificând pe cei ai partidului din care fac parte. Căci scopul ultim al Centrului este să cucerească puterea politică și să apere interesele Bisericii, creștinând în același timp instituțiile țării. Program ambițios - această cucerire a puterii - în care ne îndoim că Salazar credea cu adevărat; el cunoștea prea bine forțele politice ale Portugaliei și înțelegea că spiritul revoluționar și anticatolic era departe de a-și fi istovit posibilitățile de realizare istorică. Ceea ce urmărea Salazar, prin tezele sale, era în primul
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
evidente pentru toți. Revoluția avea nevoie, înainte de toate, de continuitatea regimului; de aceea Salazar a continuat să creadă în dictatură și s-o susțină. Nu numai pentru că el și colaboratorii săi puteau lucra mai eficient; ci și pentru că nu se îndoia că această continuitate pe care o garanta dictatura, va îngădui procesului istoric să se desfășoare în voie, făcând, evidente pentru toți realitățile întrezărite și anunțate de el. Creștin, bun portughez și profesor, așa cum era când fusese chemat să echilibreze bugetul
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Așadar - reflecta Sebastianus, intrând în cetate prin Poarta de Miazăzi, sub privirile curioase ale mulțimii - țărănoiul de marcoman pe care îl ducea cu el îi spusese adevărul când jurase că Waldomar fusese ucis și nu erau motive să se mai îndoiască de celelalte informații ce i le dăduse, care, cu siguranță, în curând aveau să se dovedească extrem de prețioase. Asasinarea lui Waldomar era o lovitură grea pentru Gundovek: odată cu el, pierdea pe cel mai bun prieten și pe cel mai de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
căiesc de felul în care i-au primit acum câteva luni pe trimișii lui și se întreabă dacă merită să-l mânie aliindu-se cu Ravena, de vreme ce Augustus - gândesc ei - nu are nici o intenție să pornească la luptă. Toți se îndoiesc de toți și, chiar dacă partida neutralității nu îndrăznește să o spună în mod deschis, situația asta pune o serie de probleme. Ajunseseră acum în apropierea marelui arc de piatră ce se înălța în piața Pretoriului. Mulțimea din jurul lor era fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de toți și în orice adunare părerea lui era totdeauna hotărâtoare. Chiar și acum, îmi vine greu să cred că ar fi cineva care să fi mers până acolo cu îndrăzneala. Pe de altă parte, nu am motive să mă îndoiesc de cuvântul fiicei sale. De altfel, mărturia ei e singura pe care o avem. Sebastianus se hotărî. — Nu. Te înșeli. Nu va fi singura. Eu o aduc cu mine pe cea hotărâtoare și știu cine e asasinul. Alpinianus, ridicând din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ureche, aplecându-se din șa. Auzind numele trădătorului, Alpinianus se îndreptă în șa de parcă ar fi fost biciuit și se întunecă la față. — Urâtă treabă! în tinerețe, Gualfard s-a comportat minunat în războiul cu hunii. Nimeni nu s-ar îndoi vreodată de ura sa față de Atila. Ești sigur de martorul tău? Sebastianus încuviință: — Da, nu am nici un motiv să mă îndoiesc de el. — E burgund sau galo-roman? — Nici una, nici alta. E un țărănoi de marcoman care a făcut-o pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
la față. — Urâtă treabă! în tinerețe, Gualfard s-a comportat minunat în războiul cu hunii. Nimeni nu s-ar îndoi vreodată de ura sa față de Atila. Ești sigur de martorul tău? Sebastianus încuviință: — Da, nu am nici un motiv să mă îndoiesc de el. — E burgund sau galo-roman? — Nici una, nici alta. E un țărănoi de marcoman care a făcut-o pe călăuza pentru hunii ce au pus la cale crima. E omul pe care-l vezi aici, în dreapta, cel acoperit. Alpinianus se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
în mijlocul mulțimii în tumult, ochii săi o căutară, în schimb, pe Frediana. O văzu înaintând, la rândul ei, printre soldați. O strălucire extatică îi lumina chipul. Când ajunse în fața sa, își puse o mână în mâinile lui. — Nu m-am îndoit nici măcar o clipă de victoria ta! exclamă, scrutând în ochii lui, aproape în extaz. — Sunt bucuros că am putut să-ți răzbun tatăl și fratele. Ea întoarse privirea spre trupul lui Gualfard, pe care doi oameni de-ai lui Gundovek
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să vă dea ajutor. E cu neputință ca împăratul să accepte invazia Galiilor. Mă gândeam că... Cu o mișcare bruscă, Frediana se ridică în picioare, dându-i de înțeles că discuția lor se încheia acolo. Sigur. Nimeni nu s-a îndoit vreodată de buna ta credință. Ba mai mult, pe Gundovek l-a încercat o sinceră părere de rău când i s-a spus că fuseseși ucis în luptă. Dar lucrurile stau așa cum ți-am spus. Ridicându-se la rândul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
vru să protesteze: — Dar el... Ajunge! Tonul lui Sebastianus devenise acum cât se poate de dur. Misiunea noastră e prea importantă ca să ne permitem să ne certăm între noi, și cu atât mai puțin pentru niște prostii. Aici nu ne îndoim de nimeni și nu jignim pe nimeni, e limpede? Metronius păru să șovăie pentru un moment; părea muncit de impulsuri felurite și contradictorii; apoi ridică din umeri. — Ei bine, da, sigur! exclamă. Pe urmă, întorcându-se spre soldat, desfăcu brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să șovăie pentru un moment; părea muncit de impulsuri felurite și contradictorii; apoi ridică din umeri. — Ei bine, da, sigur! exclamă. Pe urmă, întorcându-se spre soldat, desfăcu brațele împăciuitor: — Hai, Maliban, spuneam numai așa, glumeam doar. Nu m-aș îndoi niciodată de tine, nici nu te-aș jigni vreodată pe tine ori neamul tău. încuviințând cu gravitate, alanul își luă mâna de pe sabie. în momentul acela, Vitalius arătă cu degetul spre moară și anunță: — Divicone! Uite-l acolo, se întoarce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
acest semicălugăr ne-a adus într-o capcană? — Nu, nu e asta. Mă încred în el, dar nu și de prietenii lui. Divicone, răsucit pe trei sferturi în șa, îi răspunse cu tonul împăciutor din totdeauna: — Nu trebuie să te îndoiești, Prefectule. Omul cu care am vorbit să-i anunțe pe bagauzii din zona asta e ca un frate pentru mine. — O fi cum spui, dar eu prefer să-mi iau ceva precauții. Metronius fu de acord. Sunt întru totul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
adus vești foarte liniștitoare: se pare că hunii părăsesc regiunea; se retrag spre miazănoapte, urmând Loira. După atâtea spaime, mi-am invitat niște prieteni deseară și... în ochii lui Cetegus flutura un surâs învăluit într-o ironie prietenoasă: — Așadar, te îndoiești de cuvintele mele, domina? — Nu aș putea s-o fac niciodată, știi bine. Numai că răspunsul tău mă surprinde puțin. — Și foarte rău că te surprinde: ieri noapte n-ai visat oare o lebădă neagră ce se înălța în zbor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
încă. în acele ultime cuvinte, Clemantius strecurase - lucru neobișnuit la el - o notă acidă, pe care Hippolita hotărî să o ignore. Ridicând din umeri se îndreptă, împreună cu el și cu Flavia, către aleea ce ducea până la casă: — Să nu te îndoiești! răspunse, râzând. Mafurrus va fi aici la timp pentru cină. în vreme ce intendentul grăbea pasul ca să ajungă înaintea lor la villa, Hippolita își scoase vălul, descoperindu-și astfel pletele lungi negre și cârlionțate, pe care și le scutură. Flavia făcu la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
celălalt milițian și se repeziră în întâmpinarea celor doi. Imediat ce ajunse în fața barbarului, încercă să-și înfigă în el daga. Soldatul, însă, îl împinse brusc pe prizonier, astfel că lovitura, în loc să ajungă în pântece, îi atinse doar coasta; el tresări, îndoindu-se, duse mâinile la rană, dar nu căzu. Cilonus dădu să ridice sabia pentru o nouă lovitură, dar soldatul strigă ceva și îl împinse îndărăt, apoi apucă barbarul de părul lung și îl împinse înainte cu putere. O clipă mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
consternare se ridică împrejur, căci toți știau că în zilele acelea multe sute de persoane se adunaseră în cetate de prin satele devastate. Milițienii hotărâră să-i alerteze imediat pe toți comandanții gărzilor, dându-le semnalmentele lui Eudoxiu. Unii se îndoiau că ar fi fost posibil să-i dea de urmă acelui om în mulțimea eterogenă a refugiaților, întrucât aceștia se amestecaseră cu populația și adesea participau activ la apărarea bastioanelor; în afară de asta, cineva observă că nu erau puțini în cetate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
eficace. împuținarea proviziilor - de pe urma căreia sufereau mai ales romanii, întrucât alanii, firește, își luau partea leului din rezervele rămase - nu doar slăbea forțele apărătorilor, dar le și scădea drastic moralul. Se vorbea - fără ca cineva să se minuneze ori să se îndoiască de asta - despre copii și bătrâni ce muriseră din cauza lipsei de hrană și se povestea despre oameni care ajunseseră să-și sugă pielea încălțărilor ori să fure lumânări din biserici. în cea de-a treia zi a lui Sebastianus în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îndreptau către posturile lor, se întâlnită și schimbară câteva cuvinte. Aflând ultimele noutăți, Marcentius mai întâi se arătă plăcut surprins, dar aproape imediat fața i se întunecă. — Eh! spuse. Sper să ai dreptate, Prefectule. Dar dă-mi voie să mă îndoiesc. Dacă Etius ar fi atât de aproape cum spui, Atila ar fi ridicat deja asediul și s-ar fi dus să-l întâmpine cu toată armata. Doar dacă nu cumva... Tăcu, scărpinându-și barba neîngrijită și privind gânditor în gol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cât se poate de bună. Cu îngăduința ta, Eminentissime, poate Sangiban nu e un leu dar, oricum ar fi, judecata lui Theodoric în legătură cu alanii mi se pare cu totul nedreaptă: au apărat Aureliana mai mult de o lună și mă îndoiesc că în momentul sosirii tale erau apți să te sprijine cum se cuvine; și să nu uităm că Atila a reușit să fugă cu mare promptitudine. Cât despre luptele de azi, se găseau efectiv la multe mile distanță când a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
chemându-și cu glas puternic oamenii. îl urmară și alții. Tocmai atunci o suliță turingiană, trecând prin cămașa de zale, îi străpunse pieptul. Durerea fu cumplită și copleșitoare și totuși de curtă durată. Vederea i se încețoșă, picioarele i se îndoiră, nu mai auzi nimic. Se lăsă întunericul. în timp ce cădea, mâna unui bagaud apucă însemnul și îl purtă înainte. Turingienii se risipeau, legiunea bagauzilor învinsese. 28 Cu excepția câtorva pauze de scurtă durată, huruitul bătăliei continuă să răsune până în primele ore ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să fac. Să-l tulbur pe Craig a fost destul de simplu, dar interviul cu președintele Dayles a implicat, așa cum am presupus, o exprimare atentă a răspunsurilor pentru a contracara un detector de minciuni. Cred că am reușit, deși nu mă îndoiesc că ei sunt suspicioși față de noi toți. Îmi pare rău că n-am știut că vor exista obiecții. Dar cred sincer că o amânare n-ar fi fost înțeleaptă. Momentul pentru a-l informa pe președinte era când el se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
metri în stânga lui și, cumva, în spate. Erau prea aproape pentru a le ignora și aveau o înfățișare vioaie și atletică. O săritură sincronizată și ele i-ar sări în spate. Nu era deloc dispus să le subestimeze. Nu se îndoia că îi fuseseră repartizate gardiene suficient de puternice pentru a se descurca cu bărbați de calibrul lui. Dintre celelalte două rămase, una stătea în picioare, chiar în spatele lui, la o distanță mai mică de trei metri. Cealaltă veghea cam la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
crezut că poate vă interesează, zise el. Tocmai au spus la radio. Jefferson Dayles a fost reales cu o majoritate de două milioane. - Slavă Domnului! rosti doctorul, răsuflând. Eram convins că America nevrozată o va alege pe femeia aceea. Nu mă îndoiesc că ar fi capabilă intelectual și ar fi putut face față funcției. Dar este prea repede, o toană trecătoare a unui electorat instabil. Reacțiile puteau fi la fel de rapide și puteau distruge ușor progresele realizate în ultimele două secole. Femeile trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
și sigur. întotdeauna ține în mână un buchet de flori și pare preocupat să rezolve o chestiune foarte importantă, care nu suferă amânare. Buchetul de flori îl ține într-un fel ciudat, în față, ca pe o torță, cu mâna îndoită din cot, astfel că dacă îl întâlnești ai pentru o clipă senzația stranie că tu ești cel căruia vrea să i-l ofere. Dacă nu ai ce face și ți-a trezit curiozitatea, atunci îl urmezi pe dâra de naftalină
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]