4,199 matches
-
se deregla, nu se întîmpla nimic, dar dacă ungerea era defectuoasă, strungul se putea gripa. Când prima operație se termină, îl oprii și îl anunțai pe maistru, un ins neprietenos, cam posomorât și cocârjat, care veni, se uită, începu să înjure și se îndepărtă fără un cuvânt. Crezui că se duce să facă rost de niște beculețe; nu! își văzu de treabă liniștit, apoi dispăru și reapăru după vreo două ore, dar tot fără să-mi acorde vreo atenție. Între timp
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
îi răspunsei. "Păi atunci dacă merge, ce stai și te uiți?" "Dar, dacă..." îngăimai eu. "I-ai spus maistrului?" "I-am spus!" Totuși își opri mașina și veni la mine, se uită și el și începu, ca și acela, să înjure. "Beculețele astea, zise el furios, nu merg la radio, la rețeaua normală, sânt de douăzeci și patru de volți și nu se fabrică în țară. Ce p... mă-sii or fi făcând cu ele? Nu merg la nimic, nu se potrivesc, doar
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
se creadă mai deștept decât e, oho! după ei fiecare crede că dacă ar fi el șeful statului, câte n-ar face și n-ar drege! Daaa! Întâi i-ar pune cu botul pe labe pe toți care l-au înjurat. N-ar scăpa unul!..." În agresivitatea lui ghicii că vroia să se apere de lucruri pe care le știa numai el, ironii nedigerate, sarcasme usturătoare care i se adresaseră... Vroia să mi le transmită și mie". De la cine? Cum de la
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
de baston de cauciuc în cap și nopți de carceră (noroc că era vară!). În schimb, insul, după ce se menținu câtva timp pe piscul performanței sale, într-o zi se prăbuși. Se duse la infirmerie, unde, însă, bineînțeles, medicul îl înjură și îl dădu afară. Se plânse șefului nostru, un ofițer de miliție, că uite așa și pe dincolo, eu, care... treizeci de metri cubi pe zi... Ăsta dădu din umeri cu dispreț și îi întoarse spatele. Individul se topi pe
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Sibila, frumoasa fată din cartierul nostru, tot nu s-a măritat? "Ba da, mi-a răspuns mama, dar cu cine, vai de sufletul ei! Cu un nenorocit, și bătrân și ticălos. Altul n-a găsit. O bate, o umilește, o înjură, o ține desbrăcată, nici când mănâncă n-o lasă să înghită liniștită. S-a veștejit și ea, dacă o vezi... Și de câteva luni a mai născut și un copil..." În clipa aceea am văzut cum ne intra pe poartă
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Aici tânăra juristă tăcuse un timp, apoi exclamase: "Nu vă amintiți? Martorii noștri au trecut de partea lui și erau aceiași băieți care veneau la direcție și se plângeau că maistrul Truțan nu-i învață și pe ei nimic, îi înjură de mamă și le trage mereu șuturi..." "Cît e de bătrîn?" "Cincizeci de ani! Arată mai bătrân, din pricina mâncării și a băuturii, e un fel de John Falstaff, dar pe care nu l-a văzut nimeni rîzînd..." "Ați văzut piesa
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
unele valori, acțiuni, valută străină, până ce condițiile politice vor fi coapte pentru actul oficial al naționalizării. Mai târziu am aflat cu toții, din procesul Malaxa-Pop-Bujoiu, că unele mari întreprinderi metalurgice și siderurgice reușiseră totuși să înstrăineze astfel de valori... Tata îi înjura, fiindcă pe lângă acești magnați el era un biet fabricant de mărunțișuri. Nu fiindcă ar fi considerat bună naționalizarea în general și mai ales a micilor întreprinderi în special (din contră, pretindea că Marx nu preconiza chiar naționalizarea a tot ce
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
dar nu și a unei biete făbricuțe de creioane sau de nasturi, unde inițiativa particulară ar fi eficientă, bineînțeles, zicea el, tot sub controlul statului, cum a rămas, de pildă, Guban din Timișoara - dar de ce numai Guban?), nu, el îi înjura pentru că realmente acești magnați realizaseră veniturile lor cu capital uman de-aici din țară, și nu aveau dreptul să scoată din țară aceste venituri și mai ales aceste acțiuni, valoarea adică a înseși întreprinderilor, pe care, zicea tata, statul român
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
o căsătorie pe termen redus, îi spunem oficiantului de la starea civilă... Pe cît? o să ne întrebe. Ei! ce zici, Suzy? Un an? cinci?" Atunci ea răspunse cu o obidă căreia nu-i mai rezistai: "...pune, domne, trei ani!" Și ne înjură apoi așa global (învățase de la mine!) "...vă... muma în... la toți!" Nu era prima oară când eram expediați astfel, eu și cei care îi mai avea ea în cap, nenumiți. Fu efortul cel mai insistent pe care îl făcui să
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
gâscă, de colo, din macaroanele groase (măduvioarele), de dincoace, mușcând din păstăile lungi, pe care le sugea îndelung... Avu apoi o atenție la pândă, după ce termină. Frumoșii ei ochi rămăseseră nemișcați într-o parte: "...Și acum, zise, vă..." Și ne înjură iar pe toți, de astă dată cu blândețe și ranchiună și își împinse picioarele răsturnând totul pe jos și se refugie repede sub pled, pe care îl trase peste cap... "Hei strigai, ce faci, acum se bea un pahar de
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
în pat de câteva ori, în prada, ași fi zis, a unei pline încîntări. Își întinse brațele și iar se răsuci și izbucni iar în râs. "Iubitul meu, zise, ai scris o carte pasionantă, ai găsit ceva care o salvează; înjuri omenirea cu un humor furios... da, așa este, oamenii sînt..." Și aici se opri deodată, își dădu parcă seama că era pe punctul să spună cum sânt oamenii, lucru care n-o mai încînta, sau n-avea chef, sau spusesem
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
picioarele, era elocventă: avea ceva cu noi. "Trebuie să fie vreun tip din ăștia de la Salvamont, zise Suzy. E printre ei câte unul care, sub pretextul că are sarcina să-ți salveze viața, îți vorbește foarte brutal, ba chiar te înjură. Trebuie să te faci că nu-l auzi..." Se vede cum știe el să-ți salveze viața. Mai bine ar fi observat că s-au oprit telescaunele și să se fi dus acolo la stație, nu să ne aștepte proțăpit
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
preparare. Vasquez se răsuci cu suplețe și degetul apăsă pe trăgaci. Atunci, Hicks se folosi de pușca lui, pentru a devia țeava armei grele a cărei rafală atinse tavanul. Sub o ploaie de stropi de metal topit. Vasquez se întoarse înjurând. Fără să-i pese, Hicks înainta în linia de tragere și îndreptă lampa sub un șir de dulapuri metalice, Rămase așa parcă timp de-o veșnicie, apoi îi făcu semn lui Ripley să vină la el. Picioarele femeii refuzau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
de metal. Respirația fetiței care înainta mereu se repercuta în tub. Apoi Ripley o văzu închizând o vană de, metal în urma ei: se aruncă pentru a ajunge la obstacol și pentru a-l împinge înainte ca fetița să-l zăvorască. Înjură când se lovi cu fruntea de metal. Apoi uită de durere. Copilul era rezemat de cealaltă parte a unei mici camere sferice: una din sferele de de-compresiune a sistemului de aerisire a coloniei. Era înconjurată de o învălmășeală de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
de la stânga la dreapta. Comtehul inseră noi instrucțiuni care începură să defileze de jos în sus. Hudson nu se distra defel și nu căuta să-și demonstreze talentele: urmărea ceva anume. Lăsase de-o parte glumele deocheate și lucra concentrat. Înjura și-acum, desigur, dar numai în gând. Ordinatorul știa toate răspunsurile, dar găsirea întrebărilor potrivite era o operație obositoare pentru nervi. Burke, care studiase restul materialului, își schimbă poziția pentru a vedea mai bine și murmură pentru Gorman: ― Ce caută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
rămăsese. ― S-o ștergem! E liber în spate. ― Am plecat! Ripley lovi comenzile și strivi acceleratorul. Vehiculul blindat mugi și vibră dând înapoi iute pe rampă... Se prăbuși o ladă și Hudson fu acoperit de un maldăr de materiale. Comtehul înjură și dădea din mâini să se elibereze, fără să-i pese dacă erau rații de hrană sau explozibili. Hicks era preocupat de ușă, manipulându-i comenzile. Panoul era aproape închis când doi clești înarmați cu gheare lungi se iviră brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
exterior. Metalele și balamalele scrâșnete de protest. Hicks găsi deștul suflu pentru a striga la Gorman: ― Vino să ne ajuți să închidem ușa asta! Locotenentul ieși din buimăceală și reacționă. Se dădu înapoi scuturând din cap, cu ochii bulbucați. Hicks înjură și împinse cu umărul pe pârghia de zăvorâre. Cu mâna rămasă liberă, își scoase calibrul său 12. Capul creaturii de coșmar se strecura prin deschizătură, iar fălcile anterioare se căscau lăsând să se vadă un sistem maxilar asemenea unui piston
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
era de o extremă simplitate: Apone era mort, Hicks comanda. ― Ce păcat, mârâi ea în cele din urmă. Nemernicul ăsta nu merită osteneala. Vasquez îl lăsă pe locotenent care dădu cu capul de planșeu. După care, se întoarse cu spatele înjurând întruna. Ripley bănuia că, fără intervenția caporalului, operatoarea de criblor ar fi făcut terci capul lui Gorman. Acum că Vasquez plecase, Ripley se aplecă deasupra ofițerului paralizat și-i deschise tunica. Un semn roșu era vizibil pe umărul deja cicatrizat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
aruncau o lumină albicioasă. Aruncătorul de flăcări al lui Vasquez mugi iar și scuipă foc. ― O să rămânem pe uscat. Creaturile se apropiau întruna, cu toate că înaintarea lor era încetinită de îngustimea locului. Hicks tăiase trei părți ale unei ieșiri dreptunghiulare și, înjurând, se rezemă de peretele opus și dădu cu putere cu piciorul în metal. Placa se îndoi. Reluă operația și aceasta cedă. Fără să-i pese ce era dincolo, își luă pușca și se aruncă. Se pomeni într-un mic culoar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
aflați cu un rând mai în față și, printr-o logică pe cât de simplă, pe-atât de previzibilă, începea bătaia, cu flegme, pumni în gură și picioare sau șurubelnițe cărăbănite pe sub scaune. Ne potoleam doar când năvăleau portarii cu lanternele, înjurând de mama focului, sau dacă se punea de-o urmărire de mașini pe ecran. Dar unde erau fetele? Nicăieri și peste tot. Mașinăriile astea de distrus prieteníi, numai zâmbet în sarafanele lor descusute pe coapse, te pândeau în curtea liceului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
chicotelile băbuțelor. Pe la șase ani, s-a terminat cu dulceața și pupăturile: simplu, brusc, ineficient, așa cum se termină totul în viață. Odată cu începerea școlii, ne-am mutat la bloc, cărând după noi lăzi și geamantane, ca-n război. Bunică-meu înjura, apoi încerca să zâmbească, zicându-mi: „E mai bine așa“. Nu, nu era mai bine, auzeam dimineața ușa trântindu-se și tropăituri pe scări, iar când mă trezeam i se profila șapca gri la colțul străzii și sub ea fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
benzi de circulație. A doua zi, îl găseai din nou spart, din 50 în 50 de metri: veneau echipele cu pickamere, pentru a scoate canalele și gurile de gaz la suprafață. Între timp, străduțele laterale pocneau de gropi, iar șoferii înjurau de mama focului, cu bucșele rupte sau parbrizele împroșcate de criblură. Din Unirii, am cotit la dreapta pe Splai, apoi încă o dată la dreapta, spre Curtea Domnească. Ruinele rămăseseră intacte, le numărai zidurile și turnulețele în geamurile clădirilor cu zece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
a soției, își trezește slujitorii și pătrunde noaptea în camera Elenei, cu un fanar într-o mână și pistolul în cealaltă. Surpriză: în pat cu Elena nu e amantul, ci Maria, țăranca devotată, responsabilă cu treburile gospodăriei. Postelnicul se retrage “înjurând cu furie“, împreună cu toată suita; și noi, laolaltă cu el. Să nu-l uităm nici pe Hasdeu, cu duduca lui din 1863; ar fi un sacrilegiu! Naratorul (un pasionat de biliard și fete nevinovate, dar și de mămicile lor răscoapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
niște extratereștri dubioși, îmbrăcați în parpalace până sub călcâie, se-apucă să facă experimente pe oamenii dintr-un oraș, scoțându-le memoria din creier și injectându-le alte isprăvi în loc, luate de la vecini. Seara erai un sărăntoc, cu nevastă-ta înjurând în bucătăria soioasă a garsonierei, iar a doua zi te trezeai în frac, la o masă cu lumănări și veselă de-argint, în ditamai conacul. Bineînțeles că nevasta îți vorbea frumos, numai unt și miere. Habar n-aveai că ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de secol 18 au găsit țipla potrivită, sub care să ferească de ochii lumii știu eu ce chestii care nu trebuiau să se vadă. Trăgeau un desen pe deasupra, și la revedere, tu ziceai că-ți pupă mâna, iar ei te-njurau pe la spate.“ „Cam așa ceva. Primul care-a făcut treaba asta se pare că a fost Bartholomaeus van der Hels, prin secolul 13. Tipul era rivalul lui Rembrandt, concurența în materie de comenzi, ca să zic așa. E singurul exemplu cunoscut, până în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]