16,458 matches
-
ceartă zgomotoasă. Vorbeau limba locală din care eu nu învățasem decât vreo cinci-șase cuvinte și mi se păru că în curând va fi sfârșitul lumii, atât de vehement se certau. Dar curând făcură pace și Tiaré îi dădu bucătarului o țigară. Amândoi fumară liniștiți. Știi că eu i-am găsit nevastă? zise deodată Tiaré cu un zâmbet care i se lăți pe toată fața imensă. — Cui? Bucătarului? — Nu, lui Strickland. — Bine, dar avea deja una. — Așa zicea și el, dar i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
prea curată. Când m-am apropiat, am văzut vreo trei-patru băștinași culcați pe verandă. Știți și dumneavoastră cum le place băștinașilor să stea unul lângă altul ca o turmă. Era acolo un tânăr întins cât era de lung, fumând o țigară, și care n-avea nimic pe el decât un pareo. Un pareo este o fâșie lungă de pânză de bumbac roșie sau albastră cu un model alb. E purtat în jurul șoldurilor și atârnă până la genunchi. O fetiță de vreo cincisprezece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
a nedreptățit, căci și eu știu ce înseamnă să visezi. Am și eu viziunile mele. În felul meu sunt și eu artist. Cu toții am tăcut o vreme, iar Tiaré și-a scotocit buzunarul încăpător și a scos o mână de țigări. Ne-a dat câte una la fiecare și am fumat tustrei. În cele din urmă a zis: — Întrucât ce Monsieur se interesează de Strickland, de ce nu-l duci să-l vadă pe doctorul Coutras? El i-ar putea vorbi puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
zi doctorul Coutras se dusese la Taravao pentru a-i da consultații unei bătrâne neveste de șef de trib care se îmbolnăvise, și ne-a descris de o manieră foarte vie înfățișarea bătrânei obeze întinse pe un pat uriaș, fumând țigări, și înconjurată de o droaie de servitori cu pielea neagră. După ce a văzut-o pe bolnavă a fost dus în altă cameră și i s-a dat o masă - pește crud, banane fripte și pui - que sais-je, masa tipică a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
cocos. Ata strigă și un băiat veni fuga într-acolo. Se cățără într-un copac și imediat aruncă o nucă de cocos coaptă. Ata îi dădu o gaură și doctorul trase o sorbitură lungă și înviorătoare. Apoi își răsuci o țigară și se simți mai bine dispus. — Ei, unde e roșcatul? întrebă el. — E în casă, pictează. Nu i-am spus că ați venit. Duceți-vă să-l vedeți. — Dar ce-l supără? Dacă e destul de sănătos ca să picteze înseamnă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
nu-i mai puțin prețios decât al lui. Ata nu vorbi, dar împreună cu băiatul îl urmară până în casă. Fetița care-l adusese se așezase între timp pe verandă, unde o bătrână zăcea întinsă cu spinarea la perete și-și răsucea țigări de-ale băștinașilor. Ata făcu un semn către ușă. Doctorul, întrebându-se furios de ce se poartă, toți atât de ciudat, intră și-l găsi acolo pe Strickland curățându-și paleta. Pe șevalet era un tablou. Strickland, îmbrăcat doar într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
de Ata și de băiatul ei, dar în rest am fost cât mai exact cu putință. După ce le-am povestit și moartea lui lamentabilă, m-am oprit. Vreo două minute am tăcut cu toții. Apoi Robert Strickland și-a aprins o țigară. — Morile Domnului macină încet, dar macină foarte mărunt, zise el pe un ton destul de impresionant. Dna Strickland și cu dna Ronaldson rămaseră cu ochii în pământ, cu o expresie ușor evlavioasă care, eram sigur, arăta că după părerea lor citatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
fir, uneori de un braț. Războiul este lumea întoarsă cu fundul în sus: ajunge să facă dintr-un schilod cel mai fericit om. Se numea LĂon Castrie soldatul acela. Era din Morvan. M-a făcut să fumez o grămadă de țigări. M-a copleșit cu atâtea cuvinte și aveam mare nevoie de asta. Nu mi-a pus nici o întrebare. Nici măcar nu-mi cerea să fac conversație. O întreținea singur, cu brațul lui pierdut. În momentul în care s-a hotărât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
era pentru el un fel de greșeală în mijlocul acestui abator de carne bărbătească. Îmi vorbi despre copilul atât de mare, atât de mare încât nu putuse să iasă singur. Îmi spuse că fusese salvat. Apoi îmi întinse și el o țigară. Semn rău, cunoșteam bine acele țigări, pe care le dădeam câteodată eu însumi unor tineri care știam că nu vor mai fi mult timp vii sau liberi. Fumarăm fără să ne mai spunem nimic. Și, în timp ce sufla fumul, privindu-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
greșeală în mijlocul acestui abator de carne bărbătească. Îmi vorbi despre copilul atât de mare, atât de mare încât nu putuse să iasă singur. Îmi spuse că fusese salvat. Apoi îmi întinse și el o țigară. Semn rău, cunoșteam bine acele țigări, pe care le dădeam câteodată eu însumi unor tineri care știam că nu vor mai fi mult timp vii sau liberi. Fumarăm fără să ne mai spunem nimic. Și, în timp ce sufla fumul, privindu-mă în ochi, șopti: — Ea a pierdut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
care știam că nu vor mai fi mult timp vii sau liberi. Fumarăm fără să ne mai spunem nimic. Și, în timp ce sufla fumul, privindu-mă în ochi, șopti: — Ea a pierdut mult sânge... Propoziția rămase atârnată în aer precum fumul țigărilor noastre. Nu ajunse la capăt, nici nu se opri. Iar sângele de care era mânjit ca și cum fusese stropit cu găleata deveni pentru mine sângele lui Clămence. Și pe bietul tip cu cearcăne la ochi și barba nerasă de trei zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
imagineze personajul, căci, doar fizic vorbind, Loredana seamănă perfect cu Jodie Foster. Ei?... În fața Loredanei, pe masa rotundă ca și cerul întors, se găsește un pahar plin cu apă, din care încă nu băuse nimeni, iar alături - un pachet cu țigări; tânăra femeie fumează de când a venit în grădină, aprinde țigară de la țigară. Când o stinge în scrumiera așezată la mijlocul mesei, acolo de unde meșterul a început împletitul firelor de salcie, apasă cu forță, împinge țigara fără nici o emoție, scurt și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Jodie Foster. Ei?... În fața Loredanei, pe masa rotundă ca și cerul întors, se găsește un pahar plin cu apă, din care încă nu băuse nimeni, iar alături - un pachet cu țigări; tânăra femeie fumează de când a venit în grădină, aprinde țigară de la țigară. Când o stinge în scrumiera așezată la mijlocul mesei, acolo de unde meșterul a început împletitul firelor de salcie, apasă cu forță, împinge țigara fără nici o emoție, scurt și cu scârbă, strivind milimetrul de tutun rămas ca pe un gândac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Ei?... În fața Loredanei, pe masa rotundă ca și cerul întors, se găsește un pahar plin cu apă, din care încă nu băuse nimeni, iar alături - un pachet cu țigări; tânăra femeie fumează de când a venit în grădină, aprinde țigară de la țigară. Când o stinge în scrumiera așezată la mijlocul mesei, acolo de unde meșterul a început împletitul firelor de salcie, apasă cu forță, împinge țigara fără nici o emoție, scurt și cu scârbă, strivind milimetrul de tutun rămas ca pe un gândac împuțit. Fata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
nimeni, iar alături - un pachet cu țigări; tânăra femeie fumează de când a venit în grădină, aprinde țigară de la țigară. Când o stinge în scrumiera așezată la mijlocul mesei, acolo de unde meșterul a început împletitul firelor de salcie, apasă cu forță, împinge țigara fără nici o emoție, scurt și cu scârbă, strivind milimetrul de tutun rămas ca pe un gândac împuțit. Fata asta nu se înfioară deloc!, gândește grădinăreasa, e brici, te taie din priviri! Frumoasa Neli începuse să împletească deja prima cunună de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Loredana. Actrița e patetică în mod deplasat, nu-i vine bine tragicul, nu poate să fie, în dragostea ei, nesentimentală, teribilă și fragilă în același timp... Știe ea, aia care semnează cronica asta tâmpită, că vocea mea e groasă din cauza țigărilor și a băuturii, îmi ține și lecții, că... o actriță așa de tânără, să se menajeze pentru publicul spectator, că, dacă tot e măritată cu marele și mai vârstnicul actor, cu Maestrul, și joacă numai în familie (că de-aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
câteva, CD-urile ei. Urmează rafturi cu muzică și filme. Chiar în fața intrării, după ușa de aluminiu, e șemineul, a cărui coloană urcă alb, trece prin holul de la etaj și iese spre horn, coșul ăsta trage, bine gândit, fumul de țigară care se adună în camera mare, de jos, în dreapta e scara din lemn care urcă la dormitoare, în stânga șemineului e bucătăria, rafturi, frigider, aragaz, aparatură, în tot livingul, pe jos, e gresie maro, femeia trece pe lângă biroul Maestrului, așezat sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
văd bine țâțele splendide, de fecioară. Iese spre Neli, Tara este iarăși lângă ea, intră amândouă în grădina care așteaptă povești, scaunul ei gol, acum e ca pe scenă? — Așa, da, mai seamănă a spectacol. Acuma. Loredana aprinde o nouă țigară și-i comandă Tarei „culcat”, câinele se așază cuminte la picioarele ei, ridică spre actriță niște ochi inteligenți și triști. Privirea femeii cade iar pe revista aruncată cu ciudă pe pământul umed, pământul care rabdă și iartă, care ne înghite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
oameni, crescuseră totul în grădina celor doi actori. Femeii i s-a uscat gura de atâta vorbit și ar bea apa aia din pahar, dar se abține; acum, voința îi este adunată toată în mâna care stinge apăsat milimetrul de țigară rămasă, mirosul tutunului bun se amestecă neașteptat cu cel al trifoiului și al lucernei din jur, e îmbrăcată într-o rochie roșie, lungă până-n tălpi, largă la poale, o rochie dintr-un material de bumbac foarte subțire, cu spatele gol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
nici nu realizează ce noroc are cu mine, altfel ajungea un bețiv, un nenorocit, eu l-am așezat la casa lui, dar asta, acuma, nu mă mai ajută cu nimic. Și Loredana, rece, fără nici o emoție, stinge o rămășiță de țigară în scrumiera aproape plină, se uită numai în sticla rotundă, de parcă ar vorbi cu ea, a uitat de femeia din fața ei și de Tara, vorbește cu obiectul ăla saturat și el, vreau doar să-mi păstrez căsnicia, nu-mi pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
nu vrea s-o mai vadă, lui îi place să povestească pe o lumină specială, care vine - reflector - din față, se așază la o masă mică de cafea, are la îndemână berea și ceașca de lut, stă pe covor, aprinde țigara și, deodată, lumina reflectorului se aprinde pe el din față, sala e plină, mii de ochi îl privesc, știe că îi poate avea pe toți în mână. Uită de picioare și de brațele desfăcute, de palmele rotunjite în sus, chemându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
transpirată toată, neajutorată. S-a depărtat de Maestru, s-a strâns între perne, pe pat, stă tot cu spatele la el, ca și cum n-ar fi existat, își repetă fata, el e așezat tot la masa joasă, trăgând din a nu știu câta țigară, cafeaua se terminase demult. — Poate, să dea Dumnezeu... Viața asta-i de iubit, Cealaltă îi de plătit, cântecul ăsta mă arată cu degetul, parcă ți l-am mai cântat. Nu vrea să-i spună versul ăla am trădat totul, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
acolo, poveștile fuseseră spuse, a obosit, vrea în casă, vrea să doarmă, cât timp o fi trecut de când sunt aici?, vine noaptea, își întoarce privirile metalice spre cerul tăiat de săgeți vorbitoare și ascuțite. Scrumiera e plină cu mucuri de țigară, paharul cu apă e tot neînceput. Strigătele găinilor din curtea din fața casei se amestecă ciudat cu țipetele de sus, de pe ceruri, pleacă păsările migratoare și o legătură de neexplicat e între păsări, își spun ceva, vorbesc stolurile alea de sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
îngrijesc eu pe Maestru până la o sută de ani, că dacă trăiește el mult?, dacă paralizează, că mi-a zis doctorul că e posibil și asta? Să-mi miroasă a om pe moarte în casă? Și Loredana aprinde încă o țigară, scutură scrumul scurt, îl aruncă așa, ca pe un gândac, i-a trecut tot plânsul, e dreaptă și tare, fără nici o emoție. Se uită spre poartă lung, are privirea ca o lamă de oțel, cu expresia izbitoare de vultur... Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
pe scări, pasărea moartă, femeia dă cu piciorul în ea, lovește apăsat și scrâșnește din dinți, pocitanieee!, ți-ai găsit să mori pe scările mele!, se apleacă greu, sunt ca o femeie bătrână, cât m-a stors povestea asta!, stinge țigara de pielea păsării, împinge printre pene, pielea sfârâie, miroase urât. Acum, doar Tara latră fericită, o caută, aleargă mârâind pe lângă gardul care desparte casa de livadă... Își îndreaptă spatele pe cât poate, privește pasărea printre pleoapele strânse - aurul care se revarsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]