13,186 matches
-
acestuia Înseamnă a avea un pașaport sigur pentru intrarea definitivă În lumea bună. Câte eforturi, manevre, jocuri de culise pentru a fi acceptat acolo. Și câte deziluzii! Pentru că a fi văzut conducând un tilbury, un faeton sau mergând călare pe aleile de cinci stele, Încălecând abil, sărind din șa, gonind În galop e tot ce poate fi mai select Într-o confrerie masculină precum cea a dandy-lor. Cât de brutal și de macho pare ca sport, chiar și boxul Îi fascinează
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
Roger Caillois (1975), de istoricul Jan Huizinga (1998) sau de antropologul Victor Turner (1983). Acesta din urmă consideră (1983, p. 112) că În carnaval sunt reunite toate formele de joc, Într-o sinteză ce combină competiția (agon), jocurile de noroc (aleea) și jocul cu reguli precise (ludus). Dintr-o altă perspectivă, carnavalul apare ca un sistem specific de transgresiune a regulilor sociale, o formă de „rit de inversiune” (B. Babcock, 1978; K. Eisenbichler, 1999; P. Stallybrass, A. White, 1993) sau, cu
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
câțiva copii. Traseul paradei se Întinde pe mai mult de 10 km și este presărat de mai multe opriri pentru ca participanții să se răcorească cu sucuri sau cu câte o bere ori să se ușureze prin spatele clădirilor sau pe alei (B. Dominic, 2000, p. 3). Această descriere concisă (vezi pe larg, D. Bryan, 2000, pp. 137-172) relevă dialectica subtilă dintre ceremonialul sobru, cu mesaj politic și formele sărbătorești, cu mesaj social. Prima parte a zilei este ocupată de parada care
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
propulsează îndoit sărăcia a-tot-înduioșătoare a realității. Nu alta e situația din Sonatine (1987): „schițele și momentele” cuprinse aici cu dedicație filo-caragialiană cultivă articularea nehotărâtă a unor forțe altfel foarte hotărâte, scrisori (pierdute) și nopți (furtunoase): O neputință, O fugă, O alee, Un tren, Un violoncel, Un lup ș.a. Pe de altă parte, cumulul referențial și mai ales frenezia asociativă formează un spațiu securizant, un fel de scut bibliografic și emoțional (Un tren, Cinema, Proust-ul din fiecare, Septuagenara). Un scut reprezintă
COSASU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286433_a_287762]
-
să aveți o stare de spirit lucidă, calmă și meditativă. În afară de o peluză umedă de rouă în zori, puteți alege pentru această formă de practică, denumită și „Mersul Tai Chi” sau „Pasul Lotus”, un loc cum ar fi plaja, o alee sau în casă, pe podea. Mâinile pot să fie unite la spate sau să atârne liber pe lângă corp, iar ochii trebuie ațintiți, dar nu focalizați, spre pământ la aproximativ doi metri în fața pasului dumneavoastră. Între zece și cincisprezece minute de
Qi Gong. Manual de inițiere by Daniel Reid () [Corola-publishinghouse/Science/2142_a_3467]
-
noastre. Imaginile din ele treceau dincolo de hotarul imemorial al revoluției de la 1917, înviau vremea Țarilor, ba chiar mai mult, străbăteau cortina de fier atât de solidă în perioada aceea, ducându-mă când în piața din fața unei catedrale gotice, când pe aleile unei grădini a cărei vegetație mă lăsa perplex prin geometria ei infailibilă. Mă cufundam în preistoria familiei noastre... Deodată, fotografia acea! Am văzut-o când, din pură curiozitate, am deschis un plic mare, strecurat între ultima pagină și copertă. În
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
pietricită feroasă printre mucuri de țigară, cioburi de sticlă, dâre de nisip. Sub privirea mea, s-a smuls parcă din vecinătatea aceea banală, asemenea unui meteorit căzut dintr-o galaxie necunoscută, cât pe-aci să se confunde cu pietrișul de pe alee... Așa am ghicit lacrimile tăinuite de bunica noastră și am presimțit că în inima ei exista acel îndepărtat iubit francez care-l precedase pe bunicul nostru Fiodor. Da, un ofițer chipeș din Marea Armată, bărbatul care strecurase în palma Charlottei
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
de toamnă. Vocea Charlottei, care, la început, abia se auzea de zgomotul picăturilor, avea aerul unui ecou asurzit de valurile de ploaie. - Tot o ploaie m-a făcut să descopăr o inscripție gravată pe zidul umed al unei case, pe Aleea Arbaletierilor, la Paris. Mama și cu mine ne ascunseserăm sub o poartă și, așteptând să înceteze ploaia, nu aveam în fața ochilor decât o plăcuță comemorativă. I-am învățat legenda pe de rost: „În pasajul acesta, ieșind din palatul Barbette, ducele
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
sinceritate: - Sunt încântată că acum cunoști atât de bine istoria! Totuși, în vocea ei plină de convingere, mi s-a părut că deslușesc ecoul unui gând nemărturisit: „E bine să cunoști istoria. Dar când îți vorbeam de Isabeau și de aleea Arbaletierilor, de noaptea aceea de toamnă, mă gândeam la cu totul altceva...” S-a aplecat deasupra lucrului ei de mână, făcând împunsături mici cu acul, precise și regulate. Am traversat apartamentul, am coborât în oraș. Un fluierat de locomotivă a
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Deja departe, atenuat. Atunci, reîntorcându-mă la amintirea celor trei cochete, mi-a venit o idee simplă, un ultim ecou al reflecțiilor triste în care mă încurcasem adineauri: „Dar în viața lor exista dimineața aceea de toamnă răcoroasă și limpede, aleea cu pământul acoperit cu frunze moarte, unde se opriseră o clipă, stând nemișcate în fața obiectivului. Fixând clipa aceea... Da, exista în viața lor o dimineață luminoasă...” Cuvântul acesta a făcut minuni. Căci, deodată, cu toate simțurile mele, am fost transpus
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ea m-a părăsit fără să spună un cuvânt, vizibil înciudată. Am traversat platoul, strecurându-mă printre perechi ca și cum aș fi umblat pe gheață și am ieșit. Aveam nevoie să rămân singur, să-mi revin, să respir. Am mers pe aleea care mărginea pista de dans. Vântul, venit de pe Volga, îmi răcorea fruntea înfierbântată. „Și dacă însăși partenera mea, m-am gândit eu subit, a vrut înadins să se ciocnească de mine?” Da, poate că voise să mă facă să îi
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
de dorință și care o ascund sub nenumărate fandoseli. Viața... „Și unde sunt eu în clipa asta?”, m-am întrebat, ghicind că răspunsul la această întrebare avea să dea naștere unui adevăr extraordinar, care urma să explice totul, definitiv. Dinspre alee au răsunat strigăte. I-am recunoscut pe colegii mei de clasă, care se întorceau în oraș. Am apucat creanga, gata să sar. Vocea lui Pașka, cu o undă de resemnare acrită, a răsunat cam nesigură: - Așteaptă! Acolo o să stingă proiectoarele
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
privească, a început să vorbească cu o voce îndepărtată și gânditoare, care, parcă, mi se adresa mie și altcuiva decât mine: - Vezi ce ciudat e... Acum o săptămână, am întâlnit o femeie. La cimitir. Fiul ei e înmormântat pe aceeași alee cu bunicul tău. Am vorbit despre ei, despre moartea lor. Despre ce mai poți vorbi oare în fața mormintelor? Fiul ei a fost rănit cu o lună înainte de sfârșitul războiului. Soldații noștri înaintau deja spre Berlin. Ea se ruga în fiecare
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
bâjbâind pe un gazon ud. M-am sufocat. Vederea mi s-a fărâmițat într-o mulțime de fațete tăioase. Mi-a venit să mă ascund ca un animal. O poartă larg deschisă m-a îmbiat cu golul cețos al unei alei largi care se întindea dincolo de ea. Parcă înotam între două șiruri de copaci, în aerul mat de la sfârșitul zilei. Aproape imediat, aleea s-a umplut de fluierături stridente. M-am întors într-un pasaj mai strâmt, am alunecat pe o
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
să mă ascund ca un animal. O poartă larg deschisă m-a îmbiat cu golul cețos al unei alei largi care se întindea dincolo de ea. Parcă înotam între două șiruri de copaci, în aerul mat de la sfârșitul zilei. Aproape imediat, aleea s-a umplut de fluierături stridente. M-am întors într-un pasaj mai strâmt, am alunecat pe o dală netedă, m-am adâncit printre niște stranii cuburi cenușii. În cele din urmă, fără vlagă, m-am ghemuit în spatele unuia dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
poartă. Pe peretele poros al cubului, am citit câteva cuvinte, fără să le pricep imediat înțelesul: Concesiune pe veci. Nr... Anul 18... Undeva în spatele copacilor s-a auzit un fluierat urmat de o conversație. Doi bărbați, doi paznici urcau pe alee. M-am ridicat încet și, prin oboseala și toropeala de început de boală, am simțit reflectarea unui surâs pe buzele mele: „Probabil că deriziunea intră în natura lucrurilor din această lume. La fel ca și legea gravitației...” Toate porțile cimitirului
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cu fruntea lipită de geam, privea oglinda palidă a unui bulevard inundat. Trăiam atât de intens dimineața aceea tăcută dintr-un mare apartament parizian de la începutul secolului... Și dimineața aceea dădea, în șir, în alta, cu pietrișul scârțâind pe o alee aurită de frunzișurile de toamnă. Trei femei, în rochii lungi de mătase neagră, cu pălării mari, împodobite cu voaluri și cu pene, se îndepărtau, ca și cum ar fi dus cu ele clipa aceea, soarele ei și aerul unei epoci fugare... Și
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
tu Italia, copila mea... Unde cerul e de două ori mai senin și marea limpede și caldă ca smaraldul topit... Nopțile pline de stele și cântece, marea plină de valuri... O, Emma! Italia-i o grădină... o grădină frumoasă cu alee de naramze, unele-n flori de argint, altele cu poame de aur. Daca visez fericirea, n-o visez decât acolo. Departe de lume, pe-o insulă scăldată de valurile senine ale mării spumegate. într-un castel pe jumătate dărâmat să
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
Felibien, Sainte Foix și Dulaure au istorisit mult și multe din diavoliile lui. Se pare a fi locuit castelul din Vauvert, care era situat pe locul ocupat azi de veselul bal" la Chartreuse'', la capătul bulevardului Luxemburg și în fața aleelor Observatorului, în strada Infernului. Acest castel de un renume trist fu în parte dărâmat și ruinele deveniră o dependență a unei monăstiri de șartrozi (chartreux) în care muri la 1414 Jean de la Lune, nepotul antipapei Benoît XIII. Jean de la Lune
Opere 08 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295586_a_296915]
-
toată voioșia timpului, cronica are să înregistreze încă un caz de sinucidere, din fericire neizbutită. Un biet servitor anume Tudor Orzaru, hotărî să părăsească această vale de lacrime, cum zic poeții, și-a ales o cracă de arbor într-una din aleile Șoselei și, punîndu-și ștreangul de gât, a încercat să zică: Adio, lume!... El începuse deja să se legene cu melancolie în aer "ca o trestie bătută de vînt" cum se exprima un procuror cu idei poetice într-un raport devenit
Opere 13 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295591_a_296920]
-
mănâncă tot ceea ce ți-am adus în coș. Acum ai de deprins lipsuri mai importante decât cel al hranei. Maria își uni degetele, desenă un cerc în aer în direcția tânărului și apoi ieși din colibă. O dată ajunsă pe pietrișul aleii care ducea spre propria ei locuință, respirația îi deveni gâfâită pe măsură ce realiza cât de aproape fusese să-l piardă pe Stin. Nu se pregătise îndeajuns, și clona manifestase un nivel de înțelegere pentru care avea să facă un scandal monstru
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
politicos din cap. Într-un târziu, ieși și el de sub copac și se așeză la soare. Nimeni nu se grăbi însă să îi ia locul. Și asta îl tulbură pe Stin, chiar mai mult decât singurătatea. Tânărul auzi pași pe aleea care ducea spre coliba lui. Nu trebuia să se ridice din pat ca să știe că venea Maria. După ritmul în care călca pe pietre putea spune chiar că nu prea se grăbea. Nici el nu era foarte bucuros de venirea
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
Dacă nu se termină curând, or să-l omoare ai lui! Tocmai când se gândea că nimeni nu avea să le spună vreo vorbă, la doar câțiva metri de coliba lui Stin, un grup de trei tinere se postaseră în mijlocul aleii. Păreau stânjenite, dar una dintre ele făcu un pas în față frîngîndu-și mâinile. Stin o știa. Era Urella, una dintre prietenele Xentyei. ― Maria, știu că tu poți afla de soarta prietenei noastre. E bine? Mai trăiește? E vindecată? Maria se
Aba by Dan Doboș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295578_a_296907]
-
internă este subliniată. Oricînd formele progresive apar la începutul unei narațiuni împreună cu un subiect substantival, acestea exprimă inițial doar un sens durativ, ca în următorul exemplu din The Marionettes de O. Henry: Polițistul stătea la intersecția străzii Douăzeci și patru cu o alee nemaipomenit de întunecată din apropierea locului în care calea ferată înaltă traversează strada 376. Cititorul nu știe dacă polițistul va deveni un personaj-reflector sau dacă naratorul auctorial va continua să determine modul narativ. În orice caz, prezentarea manifestă o perspectivă externă
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
în același timp, tot soiul de distracții atunci cînd cerul era înnorat. Însă în zilele în care soarele strălucea fierbinte, toată lumea prefera partea casei care dădea înspre grădină, mai ales stăpîna casei și fiica sa, care și astăzi stăteau pe aleea acoperită cu dale, care era cu totul umbrită 465. Frecvența și consecvența folosirii auctoriale a adverbelor deictice, care, de fapt, sînt potrivite pentru orientarea spațio-temporală a personajului ficțional, pot, pe de altă parte, să aducă o anumită reflectorizare a personajului-narator
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]