5,016 matches
-
soarele - obosit parcă - se rostogolea cu repeziciune după creasta dealului, tivind cu un roșu-purpuriu zarea... Târziu, cu sufletul plin de frumusețea apusului de soare, cu liniștea cuibărită în suflet purtând răcoarea înserării pe umeri, m-am întors la chilie. Umbrele amurgului se furișau încet printre copacii pădurii făcând să dispară conturele. Când am ajuns la chilie, doar bobul de lumină al candelii din cămăruță dădea viață locului... Bătrânul era plecat la vecernie de multă vreme. Pe măsuța din chilie aburea încă
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/548_a_763]
-
îi îngloba, de fapt, într-o mai vastă nemulțumire. Se aplecă, strânse de pe bancă farfurioara, ceașca de ceai, punga în care fuseseră pastilele. Rămase cu ele în poală, nu se mișcă. Se așezase, destinsa, privea norii ușori, violeți și zâmbea. Amurgul, norii gonind pe cerul primăvăratec... dar doctorul părea să nu observe, atent doar la nou-venită. Marga privea doar spre musafiră. Irina înțelese, zâmbi. Doctorul o luă tandru, după umeri, îndreptându-se spre cabinet. O zi lungă, sucită. O zi care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
n-a așteptat luna mai, când copita de aur a lunii are altă cadență și spinul ei se înfige adânc, nu-l mai poți scoate. Bine că ai lichidat repede vacanța, profesore, te-ar fi prins luna mai, într-un amurg turmentat de afrodiziace. Ai fi reîntâlnit, acolo, la cotitura șoselei care urcă spre oraș, fata morgana. Urcaseră scara de lemn, ținea în palmă cotul ei mic, gingaș. Amurgul gros, luna crescând în fereastră, graba atingerii, aprinderea și stingerea, instantanee, voltaj
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
lichidat repede vacanța, profesore, te-ar fi prins luna mai, într-un amurg turmentat de afrodiziace. Ai fi reîntâlnit, acolo, la cotitura șoselei care urcă spre oraș, fata morgana. Urcaseră scara de lemn, ținea în palmă cotul ei mic, gingaș. Amurgul gros, luna crescând în fereastră, graba atingerii, aprinderea și stingerea, instantanee, voltaj prea mare, catastrofic. O secvență romantică, bună pentru farse. Farse romantice, atât, peltea și gamete. Se reîntâlniseră, până la urmă, vârstele se încolăciseră iarăși. Amurg ploios, friguros, crezi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cotul ei mic, gingaș. Amurgul gros, luna crescând în fereastră, graba atingerii, aprinderea și stingerea, instantanee, voltaj prea mare, catastrofic. O secvență romantică, bună pentru farse. Farse romantice, atât, peltea și gamete. Se reîntâlniseră, până la urmă, vârstele se încolăciseră iarăși. Amurg ploios, friguros, crezi că vei scăpa și de data asta, să se încurce trenurile, adresele, fantomele, să mai amâni, să scapi. „Eram convinsă că n-ai să vii...“ Evitase, într-adevăr, se învârtise de câteva ori în jurul casei, să amâne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
și îlsperia și îl vindeca. Încercase, cândva, despresurarea. Ira tocmai revenise dintr-o călătorie, lipsise și el din oraș o vreme, ea a fost bolnavă, el pleca în concediu,pretexte de a rări întâlnirile, de a încerca dezintoxicarea, desprinderea. Un amurg subțiat, otrăvit. Ploua torențial, mergea, somnambul, pe străzi, fără să știe încotro. N-avea umbrelă, apa șiroia pe frunte, pe gât. Hainele erau umede, era învelit într-o manta de apă. Strada pustie. Se trezise sub un copac pe trotuar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Poate orbesc Ciclopul. Poate îl otrăvesc pe Goliat, cu mica mea floricică. Ridicase ceașca goală, ca pentru un toast. Țigara îi ardea degetele. Și se prăbușise iarăși, prostit, epuizat. Se încâlciseră iarăși umbrele încăperii și gândurile și orele, venise iarăși amurgul. S-ar fi întins pentru câteva clipe pe canapea, nu, pe canapea nu e bine, acolo îl găsise nepoftitul Toma, iscoada. Mai bine aici, așa, în picioare, la fereastra întunecată a nopții. Sau pe scaun, fie și pe scaun. Te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
pajură, chipurile de eroi și icoane și reversul lor clovnesc, rana care râde. Așa apare, la un pas, fantoma flușturaticului, întors, după mulți ani, în orășelul adolescenței. Trenul avusese întârziere, vechea gară de graniță se contura, greoaie, roșiatică, în oboseala amurgului. Se însera repede, ca și altădată, peste dealurile tăcute. A pus valiza pe zgura umedă dintre șine, a ridicat privirea, da: se afla la destinație. Fațada de cărămidă, stâlpii metalici, acoperișul de sticlă murdară. I-a urmat, grăbit, pe puținii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
mătase verde ca la parada modei. Părul strâns într-o coadă pe spate. Răsfoia o carte. Se afla alături, aievea. O vedea fără s-o vadă. A ieșit repede, s-a îndepărtat în panică. Trecuse, apoi, un secol. Veniseră iarăși amurgul, langoarea. A aruncat hârtiile, a deschis fereastra, a coborât în stradă. Primăvara hipnotică, amețeala, dorința, indecizia. A intrat într-o cafenea. S-a așezat lângă domnul cărunt, cu frumoasa sa barbă și mustață albă, cu numele de cod Marcel. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
istovit din aceste aventuri somnolente. Pornea din nou, să atingă acel preaplin al oboselii care să-i vindece disperarea. În stradă, regăsea zurba. Serii himerice, degajări accelerate de magneziu,. O ceață fumurie și roz, perforată de țiuitul antenelor. Intr-un amurg bizar, cind primăvara era iarna, se afla în fața Ateneului. Femeia venea pe trotuarul opus, dinspre Palat. O văzuse de departe, apropiindu-se. Purta cizme înalte, mult peste genunchi, pantalonii de catifea brună. Jacheta de vulpe roșie, trupul firav. A traversat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
despre adevăr... nu se poate lipsi de minciună. Sunt în contact, inseparabile. Prea ești încruntat, profesorașule! Ți-ar face bine concertul, crede-mă. Intră în capela lui Bach, învață seninătatea. Doctorul se grăbea, într-adevăr, urcase scările, dispăruse sub bolțile amurgului. Încruntat, auzi! Conu’ Fănică Olaru și tonicul Toni Marga proclamă seninătatea. „Fii atent... strigase Marga, la despărțire, întorcându-se de pe treapta de sus a Ateneului. Odată rostite, minciunile se răzbună. Se adeveresc. Devin realitate. Realitatea, adevărul ultim.“ Realitatea nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
acum un an, în Marakesh, la hotelul extraformidabil, în confortul extracostisitor, același străin uscățiv, ducând în lesă, ce credeți, un guzgan dresat. Un guzgan îmbrăcat la cel mai scump croitor din Londra, perfect stilat, dresat, gata să atace. Acolo, în amurgul acela miraculos... Sau acum o săptămână, la Copenhaga, la hotelul Copenhaga, la coada aceea imensă. Oameni zgribuliți, obosiți, speriați, ca la noi, imensă coadă la niște nenorocite de bomboane. Mă apropii și întreb o tânără, o elevă, care era la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Șoferul uluit de bacșișul neobișnuit nu mai încercă să lămurească nimic, bucuros de aiureala provincialului. Se și auzise sunetul sec al portierei trântite. Tolea sălta, zurliu, tinerește, cu geanta pe umăr, spre intrarea hotelului TRANZIT. Ziua își confirma repertoriul, dar amurgul nu pacifica. Degajări de magneziu și iod ridicau în aer uriași păuni pastelați, curcubee de fosfor. Ceață fumurie și roz. Cerul înghețat, timpul înghețat. Domnea, deplină, noaptea de primăvară, marea ospitalieră, marea noapte ospitalieră care ne iartă râsul și ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Stanley Chowder și cele patru zile pe care le-am petrecut la Chowder Inn, despre gândurile pe care le-am gândit și visurile pe care le-am visat pe coama aceea de deal din sudul Vermontului. Vreau să-mi amintesc amurgurile azurii, zorii trandafirii și languroși, urșii schelălăind în pădure noaptea. Vreau să îmi amintesc tot. Și, dacă asta e prea mult, atunci măcar o parte. Nu, mai mult decât o parte. Aproape tot. Aproape tot, cu spații albe pentru părțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
referenele pionierești ale epocii... A doua zi m-am internat în spitalul Fundeni pentru intervenția chirurgicală pe aortă fără de care, după cât se pare, aș fi fost mort de mult.) Pe patul meu, cu ochii semiînchiși pironiți în tavanul care în amurg se îndepărta până ce ajungea ca toată suprafața lui să fie umplută de policandrul miriapod, îmi liniștesc în zece minute trupul și nervii. Ar fi trebuit să găsim un loc în casă mesei din lemn masiv, probabil de stejar, moștenire de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
de clanța ușii să-l poată îmbrăca dimineața de-a dreptul din pat, fără să mai iasă de sub pilotă în camera friguroasă, mă adorm la orele cele mai neobișnuite din zi, când televizorul încă zumzăie. Am așteptat să sune până-n amurg când, cu un sentiment de înfrângere personală, am sunat tot eu, dar „momentan abonatul Connex nu poate fi contactat“, mi-a răspuns o voce rece de mașinărie. doi Răzbunarea mea e copilăroasă, știu. Dar în definitiv suntem sortiți să avem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
de ea. E făcută pagina, mă anunță, dacă vrei să dai casete. Mi-am înfrânat pornirea de a pleca la zece de la birou să mă îmbăt și ziua întreagă m-am canonit ca un alcoolic cu gândul la beția din amurg. Chiar n-o să uiți niciodată de prostia aia (la urma urmei fusese o pagină proastă)? se înfurie bătrânul V. când mai găsesc un prilej să-i amintesc de „pagina Putin“. Pe-atunci n-aveam nici preocuparea care acum mă ajută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
cu cuvântul de dicționar - chiar am impresia că mă preocupă excesiv cuvântul, dacă a meritat o paranteză atât de dezvoltată). Toate femeile din viața mea au fost un fel de actrițe ratate - acum, când scriu asta, parcă am ajuns în amurgul vieții. Rusul acela ciudat, slăbănog, voia să-i arate Zinei Parisul. Și pentru mine orașul ăsta rămăsese misterios ca un copac secular. Era și orașul tuturor posibilităților și al recordurilor (jocul nostru din copilărie, când ne trăgeam căciulile pe ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
ca o criptă, luminată de un bec care mai mult aduna umbra. Aici, nea Petrică își gătește de unul singur, mănâncă și doarme și, n-ai să crezi, citește. Citește noaptea, fiindcă el ziua umblă prin tot orașul, seara-n amurg trage câte una mică, să vină obosit bine acasă. Televizor n-are (unde naibii să mai țină și televizor în camera aia de trei pe trei?) și-atunci adoarme devreme, înainte de zece seara. Puțin după unu i s-a dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
îmbărbătat cu o gură de vodcă, suportam până și telenovela, vreo oră până la timpul normal de culcare. Din serile prozaice, care se repetă cu variații minime de vreo cinci ani, chiar n-aveam ce impresii să extrag. Lucrasem îndârjit până-n amurg, ca o mașină fără combustibil, care dacă s-ar opri ar muri. Cred că Zina a găsit, seara după nouă, ceva consolator, în genul că Or să-și da seama și idioții ăștia într-o zi ce zace-n tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
ne petrecem chiar și vacanțele împreună... — Hei, zice o voce veselă, iar eu ridic privirea mirată și‑l văd pe Michael Ellis trăgându‑și scaunul la altă masă. — A, zic, smulgându‑mi cu greu mintea de pe o superbă plajă în amurg, la Malibu. A, bună. Nu vrei să vii la masa mea? Îi arăt scaunul de alături. — Nu te deranjez? zice, așezându‑se. — Nu. Am avut o întâlnire, dar s‑a terminat. Mă uit interogativ în jur. Luke nu e cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
spre nota cea mai înaltă și chinuie cu stil replica finală: Victoria va fi în mâinile tale Dacă-ți păstrezi nezdruncinată credința Chiar și atunci când situația pare Deznădăjduită, iar imposibilă-ți pare biruința. În cele din urmă, când se lăsă amurgul, ei abandonară căutarea. Imediat am pornit-o ca să trec munții. Călătoream noaptea. Nu aveam încălțări și picioarele îmi erau rănite foarte rău. Pe drum, am întâlnit un țăran care s-a împrietenit cu mine, mi-a oferit adăpost și mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
văd din ce În ce mai des corole trandafirii, căzând din cer, ușurel, depunându-se: parașute. Ne-am Învățat cu ele - de când to-ot. Nu mi-au rămas În ochi avioanele lor, dar am văzut În multe rânduri parașutele coborând trandafirìi În lumina roșcată a amurgului, spre rugina pădurii, cu Încetineală de fulg de păpădie pe nevânt. Parașutele! Haidaț’, măi, la parașute!! Mănenii se duc la parașute ca la hram; mai degrabă: ca la pești, când se rup iazurile. Bărbații mai tineri, flăcăii, fetele băiețoase, de cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
lui, dragostea mea pentru el a fost mai tare decât lenea, și am pornit la drum fără frică, căci, așa cum v-am spus, eram tânăr și în putere, iar sufletul meu nu se temea de nimic. Să fi fost pe la amurgul zilei a doua, când în cale mi-a apărut o întindere cu dune foarte înalte, la jumătate de zi de drum de mormântul Sfântului Omar Ibrahim, așa că m-am cățărat pe una din ele, încercând sa zăresc vreo așezare omenească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
mândri de porecla lor de „bandiți ai deșertului“ și „stăpâni“ ai nisipurilor Saharei din sudul Atlasului până la malurile Ciadului. Uitate fuseseră și războaiele fratricide și incursiunile despre care bătrânii păstrau amintiri atât de plăcute și îndepărtate, și aceia erau anii amurgului rasei imohag, fiindcă unii dintre cei mai viteji războinici ai săi conduceau camioane pentru câte un patron „francez“, făceau parte din armata regulată sau vindeau pânzeturi și sandale turiștilor cu cămăși în culori țipătoare. în ziua când vărul lui, Suleiman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]