8,708 matches
-
și pe fluviul Indus. În vest, acest stadiu, datorat uzului intensiv al limbajului și creației orale mereu actualizate ca formulare sonoră, a cuprins mai întâi spațiul aglutinant grecesc și partea de sud a Italiei, inclusiv Sicilia, care se numea în antichitate Grecia Mare. Limba latină, constituită la Roma și în primul latium al acesteia sub influența limbii grecești, a avut ca substrat în peninsula italică o limbă autohtonă comună ca expresie aglutinantă cu cea a tracilor și cu cea preindoeuropeană din
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
apare în rândul întîi de personalități. După mutarea Convorbirilor la București, constituie un cerc de intelectuali reputați în cunoscutul Cerc Literar. Fără a avea sprijin guvernamental, a făcut importante descoperiri preistorice. Ca rezultat al pasiunii sale devoratoare pentru arheologie, publică Antichitățile de la Cucuteni (1885). Reputația lui Neculai Beldiceanu depășește hotarele țării prin calitatea sa de medium psihologic în urma studiilor efectuate de Eduard Gruber. După părerea lui Arthur Gorovei, structura sa neurastenă, manifestată mai ales prin crizele sale paroxistice de gelozie, este
Eduard Gruber, întemeietorul psihologiei experimentale în România by Aurel Stan () [Corola-publishinghouse/Science/1422_a_2664]
-
o capama aproape identică stufatului nostru. Originea tuturor acestora este kapama-ua turcească, în care mielul fraternizează atât cu firele de ceapă verde, cât și cu frunzele de lăptucă. Revenind la fasolea bătută, merită amintită originea străveche a preparatului. Grecii din Antichitate, ca și romanii, obișnuiau să... bată boabele unei plante al cărei nume științific este Vicia faba L. Mult mai aproape de vremurile noastre, adică pe la finalul secolului al XVIII lea, când cultura fasolei s-a extins în Grecia, piureurile din această
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
Tot ce servea țăranului spre a face mămăliga să lunece pe gât (ceapă, borș, varză, castraveți, cartofi, terciu)“. Un cuvânt cu exact același sens era folosit în franceza medievală: le companage, adică toate alimentele care însoțeau pâinea țăranului francez (grecii Antichității aveau și ei un cuvânt cu acest înțeles, opson, acompaniamentul pâinii). În perioadele de post (și nu numai atunci) „cei mai mulți țărani postesc cu mămăligă, fasole și varză, adese mai au bostan și cartofi [...]; mâncările de frupt, pe lângă lapte dulce, lapte
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
pe piatră încinsă, peruanii așijderea („huatia“ se numește tehnica); până și celebra galette franțuzească, poate prima creație în domeniul patiseriei, și-a primit numele prin feminizarea cuvântului galet, piatră de formă plată pe care se găteau terciurile din cereale ale Antichității. Păpușile de dragavei, alături de păstrăvul afumat la hârzob (acesta din urmă unic datorită afumării cu lemn de conifere, rareori folosit de alții din pricina mirosului specific), sunt, probabil, unele dintre puținele unicate ale gastronomiei noastre, dar asta deoarece mai peste tot
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
în ciorbă...“ Papara (din slavul popariti, „a opări“) pare a fi cea mai veche, fiind foarte asemănătoare brouet ului din bucătăria franceză medievală, iar trahanaua, strămoașa tuturor concentratelor de supă, ne-a venit de la greci (rețeta este atestată încă din Antichitate). Există două feluri de trahana: cea acidă se face din lapte crud, amestecat cu făină și cu sare până se îngroașă, apoi lăsat câteva zile să fermenteze și, în cele din urmă, uscat la soare și pisat; cea dulce se
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
Papirusul Ebers este menționată prima descriere a actului respirator, impresionant de asemănătoare cu cea de azi, cu atât mai interesantă, cu cât se bazează pe intuiție, egiptenii necunoscând circulația sângelui. Papirusul spune: Egiptenii sunt inițiatorii pneumatismului care a reprezentat în antichitate o orientare medico-biologică, întemeiată pe ideea că aerul este elementul vital, deplasarea și transformările suferite de acesta în organism constituind substratul proceselor normale și patologice. Pulsul era considerat ca fiind în legătură cu inima, dar nu știau exact cum se produce. Filosofia
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
emblematică și cea precosmogonică. Aceasta din urmă simboliza timpul, întinderea, lunecarea, aparenta somnolență și mișcarea bruscă a lui, dar mai semnifica și ananta, absența timpului sau veșnicia, cum scrie Eminescu în Scrisoarea I: Acestor contrastante accepții privind mitul șarpelui în antichitate, și unele întâlnite și la șarpele egiptean Kneph, considerat divin și binevoitor, li se mai adaugă dragonii chinezi: balaurii folclorici, șarpele casei-prezent în mitologia africană dar și la români, șarpele zburător și cei prezenți în cărțile de vise, cu semnificație
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
urmând să intre și în cea a medicinei, victorios ca nimeni altul. De unde venea această lume inteligentă a Helladei care se pregătea să dea geniali constructori, sculptori, înțelepți, scriitori, savanți, oratori, șefi militari și pe cel mai mare medic al antichității? Mister, legende, ipoteze. Dintre toate acestea una pare mai credibilă, susținând prezența lor continuă pe țărmul asiatic al cetăților Ephes, Pergam, Halicarnas, Milet, Cnidos ca și în insulele Mării Egee. Antropologia a demonstrat că în acele timpuri îndepărtate populațiile grecești aveam
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
că grecii au ilustrat toate talentele din lume în științe, arte, filosofie, medicină. Scurți sau înalți, blonzi și bronzați, cu ochi albaștri și negri, supli și viguroși, cerebrali și sentimentali, comunicativi și reținuți, activi și visători, temperați și explozivi, grecii antichității au sintetizat omenirea, redând-o eternității prin ipostaza ei creatoare. Grecia antropologică a atras și reținut aproape o mie de ani, tot ceea ce etniile de contact au avut mai genial. Evident, această forță de atracție și asimilare n-o putea
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
două secole de pace, înfloresc științele, artele și medicina. Hippocratismul în expansiune se inseră în noua Alexandrie imperială, înfloritoare și creativă. Aici apare faimoasa școală de medicină în care se afirmă Herofil (sec. IV - III), cel mai vestit anatomist al antichității, medicina consolidându-și statutul de știință. Ca și Alexandru cel Mare, Ptolemeu I și după el, Ptolemeu II, încurajează științele, artele, medicina. Astronomi, fizicieni, matematicieni, naturaliști imprimă un orizont mai obiectiv vieții, direcționând medicina spre cercetare, experimentare, confruntare de soluții
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
maladii au fost utilizate timp de secole până în Evul mediu. Soranos s-a impus și ca pediatru, tratând problematica igienei, alimentației, selecției doicelor, abordând probleme de medicină infantilă etc. S-a ocupat de asemenea de infecții respiratorii și cutanate. Medicina antichității, prin el, a cunoscut noi progrese. O altă personalitate medicală romană este Aulus Cornelius Celsus care nu a fost medic, ci doar enciclopedist (sec. I î.Chr.). Figură complexă, Celsus scrie De artibus (Despre Arte) din care transpare cultura științifică
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
De artibus este medicală, ea cuprinde prefață, șase diviziuni, maladii, tratamente, diete, medicamente, artă medicală. Maladiile sunt împărțite în universale și locale (specifice), cronice, pasagere, de chirurgie generală, specială, osoasă, ortopedie etc. Acest tratat e considerat cel mai relevant din antichitatea latină. Multă vreme nu s-a mai știut de acest tratat, circulând doar legenda. în 1498, a fost descoperit într-o mănăstire, și apoi apare reimprimat la Florența. Numeroasele ediții, introducerea lui în facultățile de medicină, vorbesc cu prisosință de
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
mai mult de plăcerile trupului, ea și-a dat seama că acest drum nu o poate salva, oamenii rămânând fatalmente în aceeași vale a suspinelor, departe de sănătatea dorită. Deși Homer atenționase încă de prin secolul X î.Chr. al antichității că <ciation author "Homer">„doctorul valorează mai mult decât ceilalți oameni“ </citation>(Iliada) și Publius Cyrus afirmase că (Sentențe, sec. I î.Chr.), omenirea se obișnuise, parcă, să meargă spre viitor și „cealaltă lume“ dispersată și înstrăinată de sine. La
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
în ciuda sutelor de mii de martiri, îndeosebi în primele trei secole ale noii ere, creștinismul s-a eternizat în lume prin dragostea de armonie, de adevăr și dreptate. SE APROPIE EVUL MEDIU Evul mediu este perioada de mijloc, cuprinsă între antichitate și renaștere, de aproximativ un mileniu, în care dieta spirituală reorientează omenirea spre cunoașterea prin valorile creștine, prin înfrățirea dintre oameni, prin revelarea marilor adevăruri care aduceau răspunsuri la tulburătoare întrebări: de unde venim, unde ne ducem, ce suntem și care
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
biserici, mânăstiri și pe lângă ele școli în toate domeniile, dar și așezăminte de binefacere și îngrijire a tuturor nevoiașilor. Aici veneau călugări poligloți instruiți, formatori de discipoli: se traduc și se comentează opere, se notează idei personale, apar compendii medicale. Antichitatea își transferă conținutul noului spirit recreator. Teologia își dă mâna cu artele, cu știința și cu filosofia. Morala vorbește în fapte izvorând din religie. Vechea cultură greco-romană se cristalizează în acest timp și în acest teritoriu. Sfântul Augustin (351 - 430
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
instrumentele medicale în mână și lumina dragostei creștine pe față. înfăptuirile lor i au făcut pe păgâni să vină la creștinism, căci în epidemii medicii lor se dovedeau ineficienți. În Bizanț concepțiile înaintașilor Hippocrat, Galen și toate marile nume ale Antichității renășteau, datorită preluării acestora de către călugării medici. Medicina revigorată prin creștinism, a dobândit un caracter de masă. Medicina se confunda cu religia: „Iisus Salvatorul“, „Sf. Evanghelist Luca doctorul“, frații Cosma și Damian din Siria, „doctorii fără de arginți“, intrați în legendă
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
medicale din fosta Alexandrie. În acest timp medicina bizantină înflorea pragmatic, beneficiind de valorificarea operelor medicale de până atunci și de tradiția medicală populară din toate spațiile în care creștinismul se afirma pașnic. Traducerile și prelucrările însemnatelor opere medicale din Antichitate s-au constituit, împreună cu calitatea creștină, în idei directoare pentru știința medicală bizantină. Cele mai de seamă personalități din Bizanț sunt: Oribas (Oreibasios), Alexandru din Tralles, Aetius din Amida, Paul din Egina și Jac Psycristul. Oribas (sec. IV) era din
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
responsabilitatea. Culturile Jamon și Yayoi ca și misterele dotaku, scrierile istorice și literare, monumentalitatea, de mai târziu a orașului Kioto, neliniștea țărmurilor și liniștea câmpiei Yamato se lasă interogate de admiratori, Cele mai vechi documente japoneze Kojiki conțin prezentări ale antichității lor și au fost scrise în 712 î.Chr. iar Nihon Shoki, scrisă în 720 era noastră, redă Cronica Japoniei, cu legende pe care le-au iscat zeii Olimpului lor, cu prietenii și rivalități precum și cu încrederea unui popor în
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
medicii: Nagucki, Kitasato, Shiga, Takamin, Hata, cu studii și în Europa și în SUA. Este suficient să evocăm remarcabilele descoperiri la care au ajuns în diferite domenii, în special în acelea ale bacteriologiei și ale endocrinologiei. CONCLUZII LA ASIA MEDICALĂ Antichitatea medicală în acest spațiu variat și vast, se distinge prin izolare, regenerând și satisfăcându-se mai mult din propria experiență. Dacă despre medicina japoneză se pot spune puține lucruri până la contactul cu europenii, despre medicina indiană și chineză, se poate
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
lui Colombo (1558), Chirurgia lui Franco (1556), Observațiile anatomice - lui Fallope (1561), Tratatul Ciumei a lui Paré (1568), Cartea nervilor a lui Varole (1583) care sunt și astăzi cercetate de pasionați. Iată de ce Renașterea nu este reductibilă la resuscitarea clasicilor Antichității. Fructificând critic pe înaintașii din diferitele domenii ale medicinii, făcând loc și conferind autoritate unor nume de savanți constatăm că medicii au ținut pasul cu pictorii, arhitecții, sculptorii și filosofii. Medicii au dovedit că medicina reflectă toate științele și artele
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
creator al unei discipline medicale fundamentale: Anatomia patologică. Creația sa se întregește suplimentar, cu o biografie de valoare privind imaginea magistrului său Antonio Maria Valsalva, cu o carte despre monumentele regiunii sale natale, Forli și cu pasiunea sa secundară pentru antichitate și arheologie. Morgagni ajunge prin analiză critică și experimentare, la concluzii veridice. El dovedește că orice alterare anatomică se însoțește de una funcțională care dă simptomele bolii. îndepărtarea cauzelor bolii exprimă grija clinicianului care asistă un bolnav. Boala celui decedat
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
în Paris polarizează în jurul său pentru a deprinde metodologia didactică și anatomo clinică, pentru a practica ascultația cu ajutorul stetoscopului realizat de el. Cunoaște în detaliu percuția lui Auenbrügger ca și limitele ei. Cunoaște tot ce s-a realizat anatomo-clinic din Antichitate, mai ales din Renaștere. Laënnec face metoda anatomo-clinică de neînlocuit, aplicând-o sistematic în toate bolile interne. Laënnec studiază detaliat bolile inimii, organelor abdominale, peritoneului, dar mai ales maladiile pulmonare: infarctul pulmonar, pleurezie, emfizem, edem pulmonar, astm, pneumonie, gangrenă, pneumotorax
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
reproducerea (parțială sau totală) a prezentei cărți fără acordul Editurii constituie infracțiune și se pedepsește în conformitate cu aceasta. Printed in ROMANIA MARIE-CLAUDE HUBERT Marile teorii ale teatrului Traducere de Doina Nicoleta MITROIU INSTITUTUL EUROPEAN 2011 Cuprins Cuvânt înainte / 9 Capitolul I Antichitatea / 11 1. Arta mimesisului / 11 1.1.Conceptul de mimesis / 11 1.2. Locul teatrului în tipologia genurilor literare / 13 1.3. Criteriile de diferențiere a artelor mimetice / 17 2. Condamnarea platoniciană / 19 2.1. Punctul de vedere al metafizicianului
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și care tinde spre o mondializare din ce în ce mai accentuată, ce atinge atât moravurile, cât și artele. Aceste patru perioade se caracterizează prin dramaturgii, dispozitive scenice și raporturi actori/ spectatori specifice. Filosofii, Platon și Aristotel, au vorbit cei dintâi despre teatru. În Antichitate, ei fac referire la toate ariile științei (matematică, fizică, gramatică, retorică etc.) și la toate fenomenele societății, politică, instituții (religioase, juridice). Teatrul, în calitate de loc al elocinței și ca fapt social, se înscrie în prima linie a preocupărilor lor. De aceea
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]