8,321 matches
-
El ne arată că fiecare gest al monahului trebuie să pornească din dragoste pentru a putea întâlni libertatea, și invers. În ascultare, monahul nu face experiența dependenței psihologice față de un „stareț” care știe să-l domine printr-un joc de aparențe. Când are inimă de câine, iar nu de părinte, starețul nu-i mai mult decât un despot nenorocit, străin de tainele inimii care, din naștere, caută Duhul și libertatea. Cât de ușor înțelegerea greșită a instituției episcopatului sau a duhovniciei
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
lui Dumnezeu și Tatăl. Sf. Maxim Mărturisitorul (580-662) În cazul marii poezii, instituția modernă a criticii confirmă, nu o dată, profunda singurătate a conștiinței auctoriale (D.T. Suciu). Comentariile secunde despre intenția textului rămân parazite și atunci când lămuresc, trădează și atunci când transmit aparența unor noi înțelesuri. Arareori explicația nu decade în didacticism, iar limbajul erudiției nu devine recenzia anacronică a unor imagini moarte. Și în cazul Scripturii, sau poate mai ales al ei, problema interpretării pe care exegetul vrea s-o rezolve are
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
opera e asociată cu asasinul, pervers și prin transgresarea barierelor de „castă”. La cel mai înalt nivel al criticii culturale, opera din secolul alXIX-lea a fost inclusă de Susan Sontag în stilul cultural camp, bazat pe o estetică a aparenței superficiale, a extravaganței și excesului, a disparității grotești între formă și conținut, apropiată de dandism și asociată, ca și acesta, cu homosexualitatea. Ironia face ca Susan Sontag, analista fenomenului, care s-a și lansat cu un articol pe această temă
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Întregul volum e construit în jurul acestor spinoase chestiuni, incluzând un număr de capitole care îl sprijină sau, respectiv, îl combat pe Hayden White. Despre relativismul lui Hayden White, nu pot spune aici decât un lucru: este un relativism relativ, în ciuda aparențelor; cum arătam mai înainte în text, vorbim de pluralitate, nu de infinitate de versiuni/reprezentări echivalente ale adevărului. O utopie comunitaristă : „societatea monocromă”*tc "O utopie comunitaristă \: „societatea monocromă”*" New California Media (NCM), o asociație înființată în 1996 și reunind
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
din exil -, încercând să-și formeze sau „reeduce” elitele intelectuale, educative, științifice, tehnocratice și literar-artistice, Occidentul a fost nevoit să recurgă o vreme la expediente și strategii dubioase. „Scopul scuză mijloacele” - iată ce aveau în comun dușmanii încleștați, după toate aparențele epocii pe o durată indeterminată, în Războiul Rece. Un „Război Rece cultural” s-a declanșat astfel încă de la sfârșitul anilor ’40. Ca și în Războiul Rece pur și simplu, inițiativa a aparținut Uniunii Sovietice. În martie 1949, la hotelul Waldorf-Astoria
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
la inepuizabila bogăție de mirodenii, de mătăsuri, de juvaeruri, de aur și de fildeș, cu care sînt înzestrate miile de insule ale acelor mări orientale, ai sentimentul că natura a ținut să le creeze, prin această conformație a terenului, măcar aparența, dacă nu și capacitatea reală de a se apăra împotriva lăcomiei acaparatoare a lumii occidentale. Țărmurile strîmtorii Sund sînt lipsite de cetățuile impunătoare care apără intrările în Mediterana, în Marea Baltică și în Hellespont. Spre deosebire de danezi, acești orientali nu cer niciodată
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
pentru a-i da un ordin urgent îca de obicei, îl mustra că nu ține destul de ferm cîrma) piciorul de fildeș, deja crăpat, se șubrezise și mai mult din pricina acelei răsuciri bruște, încît, deși era încă întreg și solid în aparență, Ahab încetase de-atunci încoace să se mai bizuie pe el. De fapt, nu era de mirare că, în ciuda nesocotinței sale nebunești Ahab se arăta uneori grijuliu față de starea acelui os mort, pe care se sprijinea în buna măsură. Căci
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
să facă și instrucție sau chiar educație nu mai poate supraviețui într-o conjunctură educațională modernă. Concluzionăm cu un set de remarci aparținând profesorului R. Iucu (2000): „Se pare, sau poate că aici nu ar mai trebui să lăsăm loc aparenței, că pentru succesul muncii didactice, dincolo de cunoștințele științifice și metodice, mai trebuie și altceva cunoscut și stăpânit. Activitatea unui cadru didactic, «calitățile sale și erorile pedagogice pe care le comite nu pot fi analizate și apreciate decât ca elemente ale
Didactica știintelor juridice și administrative by Oana Iucu () [Corola-publishinghouse/Science/2316_a_3641]
-
să prezinte adevărat și În adâncime procesul de transformare și de ridicare la o conștiință socială avansată a Anei Roșculeț. Foarte interesantă a fost analiza tovarășului Z. Marcel, care a relevat o serie de contradicții În nuvelă, de amănunt În aparență, dar care judecate laolaltă ne arată din nou că scriitorul n-a studiat suficient realitatea. De pildă: a arătat că este imposibil În realitate ca o muncitoare să fie Îndrumată de către o tovarășe ridicată cum este Învățătoarea Ierulescu, să părăsească
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
nr. 25: Romanul rural românesc - Ion Slavici). Prin utilizarea fără discernământ a delimitărilor poziției de clasă a scriitorilor noștri - Împrumutate din istoria literară burgheză - autorul articolului amintit ajungea la concluzia că Slavici «rămâne un exponent al artei burgheze numai În aparență realistă (?), În fond romantică și idilizată». Tocmai prin lupta Împotriva cosmopolitismului, care privea de sus și cu dispreț pe creatorii noștri, tocmai prin lupta Împotriva Înțelegerii mecanice a raporturilor dintre scriitor și epoca sa, tocmai prin asimilarea strălucitului model de
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
avut În fața sa și s-a străduit să ne facă să simțim acea forță de neînvins care unește Într-un bloc puternic și duce Înainte milioane de oameni ai muncii - Partidul. Iată de ce șirul de portrete, atât de disparate În aparență, cu care Începe cartea, Își găsește pe deplin justificarea. El ne poartă În cele mai variate locuri ale țării noastre, ne aduce În față oameni foarte deosebiți. Dar tocmai această varietate de personaje este necesară pentru a pune În lumină
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
și retragerea în sine. De aceea, dintre imaginile următoare ale strângerii mâinii, cea din stânga va fi mai destinsă și va fi citită inconștient ca fiind mai cordială decât cea din dreapta. În cea de-a doua poziție, Syner se apără în spatele aparenței de deschidere. Unghiul ascuțit al cotului lui creează o barieră între el și celălalt. (în casetă) Tăcerile lui Hitler Cel mai carismatic om al secolului trecut, Adolf Hitler, era și cel mai detestabil. De, ce să-i faci... Carisma lui
[Corola-publishinghouse/Science/2336_a_3661]
-
original. Kant a scris în perioade ample, complex structurate. În multe cazuri, relațiile dintre diferitele părți ale frazei sale nu sunt transparente. În mod sigur, el nu a scris în acest fel pentru a-și intimida cititorul și a crea aparența unei gândiri adânci. Onestitatea lui intelectuală a fost ireproșabilă. Cred că sursele dificultăților pe care le creează modul său de a scrie trebuie căutate în altă parte. Kant a gândit cu o insistență și cu o răbdare care sunt poate
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
fost presupusă în mod tacit de toți acei cercetători ai operei lui Kant care credeau că metafizica specială nu ar fi decât un produs secundar al filosofiei sale transcendentale. Acestui punct de vedere Watkins îi opune propria sa interpretare. În ciuda aparențelor create de unele afirmații ale lui Kant, în primul rând de asocierea celor trei legi ale mișcării cu cele trei analogii ale experienței, Watkins apreciază că în elaborarea și demonstrarea principiilor metafizice ale științei naturii nu ar fi fost utilizate
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
punct de vedere moral. Pentru evaluarea morală a unui act ca minciuna este, prin urmare, hotărâtor faptul dacă agentul urmărește sau nu să producă o asemenea consecință. Or, Kant, susține Hare, ar fi fost de acord cu asemenea concluzie. În ciuda aparențelor, criteriul evaluării morale a acțiunilor propus de consecinționism ar fi în acord cu bine cunoscuta afirmație a lui Kant, anume că singurul lucru bun fără restricție este o voință bună. Sensul acestei afirmații ar fi că oamenii vor trebui să
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
care o cunoaștem noi se cuprinde, ca un sâmbure acoperit, și esența absolută. Este foarte greu de admis concepția după care se separă complet și definitiv, se sapă o prăpastie de netrecut, între lumea realităților în sine și între lumea aparențelor, făcându-se din formele noastre a priori niște cortine groase cu totul opace. Este cu neputință ca prin structura fenomenelor să nu se strecoare unele vești, deși îmbrobodite, să nu străbată până la noi unele solii estompate de la ceea ce sunt în
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
fapte. În al treilea rând, Kant ar fi subliniat că această orientare a străduințelor sale nu va trebui să fie înțeleasă drept o contestare a tendinței irezistibile a minții omenești de a trece dincolo de hotarele experienței. Căci rațiunea însăși creează aparența posibilității unei cunoașteri care depășește aceste hotare. Concepte ale rațiunii pure, numite de Kant Idei transcendentale, orientează cunoașterea despre fapte, dobândită prin experiență, spre determinarea totalității condițiilor de care depinde tot ceea ce se întâmplă. Kant observa că deși acestor Idei
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
a preda o lecție morală. Ținta lui e metafizică. Ea vizează teme abstracte precum singurătatea, deziluzia, zădărnicia, eșecul, urâtul, criza, degenerescența, plictisul, oroarea, alienarea, căderea, opacitatea, revolta, frica. În raport cu ele, detectivul Marlowe e un „investigator” al nevăzutelor și nu al aparențelor nemilosului univers tentacular. Blocat la limita a două lumi - cea interioară și cea exterioară -, Marlowe își percepe neputința într-un mod ironic și tragic, în egală măsură. Deși aflat în slujba descoperirii adevărului, el constată, adeseori, că acesta e sordid
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
Rusty Regan, Marlowe joacă, la modul cinic, o scenă în care cruzimea și răzbunarea se completează de minune. De ce s-ar fi răzbunat Marlowe pe o femeie care, în mod esențial, nu însemna pentru el absolut nimic? Motivul e, în aparență, șocant: pentru că violase un spațiu la care avea acces doar el. Marlowe nu reacționează nici la agresivitatea corporală, la înjurături, nu devine violent când Carmen, ieșindu-și din minți, îl înjură în mod vulgar. Dar devine de o maximă intoleranță
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
din partea grupului Țurcanu-Popa, care i-a împărțit pe cei care mergeau în ateliere în două grupuri: unii care au fost obligați să se manifeste deschis ca fiind de partea regimului comunist, iar alții care trebuiau să se poarte normal în aparență, dar să îi tragă de limbă pe deținuți pentru a obține informații. De obicei, aceștia din urmă erau aleși dintre deținuții cu prestigiu, pentru a-i compromite în ochii celorlalți odată ce vor fi dezvăluiți. Cu puțin timp înainte de plecarea din
Pitești. Cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
idee precisă despre ele” (p. 9). Magdalena Vulpe, autoarea unei excelente lucrări de profil (2002), scria: Dubla mea experiență, de redactor la o publicație lingvistică și de profesor la anul I, mi-a dat posibilitatea să identific acele lucruri În aparență simple și evidente pe care, dacă nu ți le spune nimeni, nu le „descoperi” decât târziu, prin mimetism, după lecturi Îndelungi și repetate (pp. 19-20). Având În vedere toate cele de mai sus, am Încercat În lucrarea de față o
Cum se scrie un text ştiinţific. Disciplinele umaniste by Ilie Rad () [Corola-publishinghouse/Science/2315_a_3640]
-
caracteristici negative, pe baza unor dovezi deformate. Acest tip de atribuire diminuează anxietatea subiectului în privința propriilor caracteristici indezirabile și creează iluzia controlării acestor caracteristici și senzația de superioritate, ameliorând astfel stima de sine. 3) „Jocul cu principiile”. Corespunzând doar în aparență unor principii generale, apărările grupate în acest stil constau în evocarea de platitudini, truisme, clișee, sofisme pentru a disimula un conflict intern sau o amenințare externă. Se reușește astfel înlăturarea din conștiință a semnificației emoționale a conflictelor sau amenințărilor respective
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
ea îl numește „călugărul” este un băiat înalt și slab, auster, a cărui îmbrăcăminte este de o sobrietate tristă și care pare că vrea să le comunice tuturor profesiunea sa de credință: „Sunt un ascet”. Ce se ascunde sub această aparență severă? Având în vedere faptul că liceul avea doar elevi externi, Gentzbittel nu-și poate da seama. Mai îndeaproape însă a putut fi observat Gerard Mauley Hopkins, elev cazat în internat, care a fost studiat de Waren (1945, în Blos
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
comportament de tip delincvent, toxicomaniac, anorexic, precum și anumite dismorfofobii izolează un întreg curent al vieții psihice și libidinale care-și găsește refugiu în simptom. Aici nu este vorba atât despre refulare, cât despre un clivaj al Eului care, pe lângă o aparență mai mult sau mai puțin nevrotică, de fapt puțin investită, menține o relație de influență clivată, nereală și total închisă în ea însăși”. Numeroși pacienți copii sau adulți, incapabili să suporte suferința produsă de culpabilitatea în legătură cu ambivalența care-i domină
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
poate antrena o (de)negare a sentimentelor subiectului, după cum o demonstrează și exemplul următor extras din aplicarea testului „Satul” și prezentat de Lhote (1976). Înainte de a începe construirea satului, Émile, în vârstă de 68 de ani, sigur pe sine în aparență, dar obsedat de imaginea pe care vrea s-o ofere despre el însuși, exclamă: „Sunt foarte emoționat, nu trebuie să par prea idiot!”. Corectându-se de îndată, el declară: „Dar nu-mi pasă ce cred oamenii, nu sunt deloc complexat
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]