4,015 matches
-
și să-l vadă pe prostu’ de Vasile încremenit în rama ușii. Să-l privească, plictisit, pe nătărăul de Vasile. Nu putea, nu se putea roti, paralizase. De frică, de frică să fi înlemnit, poate. Nu mai era aprins decât becul mic, micuț, de la casetofon. În toată casa, doar ochiul roșu al casetofonului. Ușile scârțâiau. Noaptea șuiera lung, între mlaștini și peșteri. Geamătul și șuierele mici, întrerupte n-ar fi trebuit să-l sperie,doar mai exista lumina aceea mică, de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
detectiv Vancea iese pe hol, îl salută, zâmbind, pe Iopo Papașa, o ia pe culoar la stânga, coboară în curte. Se oprește în fața ușii cu geamul acoperit de perdeluță verde, intră. O cameră mică, întunecoasă, două birouri. În tavan arde un bec. Redactorul Ionel e palid, zgribulit, acoperit de hârtii. — M-a trimis tovarășa Popescu să vă rog... — Popescu e președintele, tov Orest Popescu e președintele. Tovarășa secretar executiv se numește Boca. Boca Anastasia. Mă rog, spuneți despre ce e vorba. — Cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
întoarce vreo sută de metri, cum scrie pe biletul pe care îl ține în mână, ajunge în fața magazinului SCAMPOLO, închis pentru inventar. Străduță la dreapta, până la blocul vechi, cenușiu. Urcă până la etajul doi, bâjbâie până la comutator. Apasă, se aprinde un bec chior, da, acum își vede pașii. Nu-i decât unul, un pas până la apartamentul 8. Apasă butonul, se aude soneria, dincolo de ușă. Lung, lung, lung scurt lung. Nimic, nimeni, neant. Din nou, lung lung lung scurt lung. Liniște, pustiu. Așteaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
prin pântecul metalic, stewardesa se afla în fața sa, să-l servească, goală, sub rochia lungă de voal. Tava de argint din mâinile ei lungi trepida, ca și carcasa avionului. Se aplecase, totuși, spre el, îi întinse sânii sticloși, cu bobul bec din mijloc. Ochi mari mari și goi, în care nu se putea citi nimic, nimic, dar buzele vibrau peste dinții mărunți, ascuțiți. Șoptea ceva. „Aici“, șoptea. „E voie, aici e voie“, șoptea nimfa. „Aici, în aer, putem. Nu ne mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cravata bordo, botul batracian deschis închis deschis, fără sunet, gura amfibie clămpănind vorbe fără sunet. Ritmic se mișca și mustăcioara tânărului său însoțitor, ghidul, patrula. Manechinul aștepta, cu tava întinsă, comanda. Cămașa de voal flutura, se vedea pieptul băiețesc, bobul bec din mijloc, roz, electric, parfumat.. Venus își îndreptă umerii, se aplecă spre turist. Îi oferi din nou sticlele, bustul, buzele, orice. Clap-clap, zgomot sec în laringe, gura roșie de crap înghițind sunetele, șarpele cravatei fluturând, iarăși clapa gurii, bătaia gurii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
retrocedează? În fine... Privi îngândurat în jurul lui prin atelier. Un muscoi verzuliu se lipise de hârtia galbenă cu soluția aceea cleioasă de omorât gângănii și, cum se zbatea să scape, părea că se leagănă pe o curea lucitoare atârnată de bec. - Așa și cu nea Trandafir, oftă cizmarul. A plecat cu sculele. Și te mai miri de ce vezi la televizor. Se fură, tataie, în România asta de după democrație, de zici că ce-i aia. Lihneală de hoție! Uite, că eu încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
slobozi doar un chiuit lung, amarnic, final, așa cum face locomotiva când intră în prima curbă lungă a defileului de la Cheile Arse. Chiuia cocoțat pe Cassa de bani, zvâcnind să se atârne de lampadarul cu cinci brațe și cu patruzeci de becuri care, abia acum observă nedumerit, luminau toate. -Doooooom Peeeeeeriiiiii...ngh...nghhh...iiiiiițăăăăăăă... Breeeeeee, n-auzi? Ăsta vrea să semneeeeeeze, breeeeeeeeee.... Pălăriatul ridică din umeri. Aruncă formularul și se îndreptă spre cel de la calorifer. Acela reușise să vâre femeia în sac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
împărți tuturor revoluționarilor câte un steguleț. Apoi, ca și cum ar fi învârtit o imaginară manivelă deasupra sa, făcu câteva semne agitate cu mâna dreaptă și o zbughi drept în sus, printre crengile înaltului salcâm de la poarta prozatorului. Ca la un semn, becurile de pe stradă începură să lumineze. Inginerul dădu capul pe spate și rămăsese așa câteva clipe, încercând să vadă dacă nu cumva burtosul acela țâșnise de se cățărase pe vreo creangă a salcâmului și le făcea de-acolo semne teroriștilor cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
scutură abia mascându-și scârba. Își împreună mâinile pe burtă, ridică visător ochii spre tavan, îi țintui undeva în stânga imensului policandru și, de parcă citea ceva de pe acolo, șopti mai mult pentru împletitura de lanțuri aurite printre care, răsfirate, puzderii de becuri își răspândeau lumina orbitoare. „De altfel și Sfântul Ioan Gură de Aur, în Despre preoție, ne învață că «preoții sunt aceia cărăra li s-a încredințat zămislirea noastră cea duhovnicească; ei sunt aceia cărora li s-a dat să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
pe care nu știe sè le fi fècut vreodatè, dar a cèror amintire sugeratè de tine o durea că un vis neîntâmplat, nu-i voi spune despre dans, Bine! Și tu? Bine! Fumèm amândoi în noaptea de afarè luminatè de becurile de la ferestrele casei, petrecerea s-a încins înèuntru, invitații directorului meu se simt tot mai bine, eu suferind de neputința de a mânca ouè umplute, o întreb și pe ea deoarece vreau sè aflu de unde îmi vine oroarea de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
sè mè port frumos cu fetițele mè fèceau sè tremur pe dinlèuntru, ci teamă cè ea, ascultându-și tatèl, ar putea sè nu se mai joace cu mine, dar, Diana, stând în brațele tatèlui ei, strèlucitoare în lumina celor cinci becuri ale candelabrului în formè de lalea, cântèrind posibilitèțile de a nu se mai juca cu mine, decidea, ca o micè și rèsfèțatè reginè, soarta supusului Matei, Ba da! Tatèl ei o cobora din înèlțimile inaccesibile ale candelabrului, depunând-o jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
am dus sè-i deschid poartă, se fècuse deja târziu, era trecut de oră zece, apariția ei neașteptatè anulând hotèrârea cè ar fi mai bine sè nu ne mai vedem, de cum pèșește pe alee în fața lui Matei, ea observând în lumina becului de 100 de wați, instalat în colțul de la streașina casei, mașina roșie parcatè în curte, întorcându-se spre mine, Matei, ce-i cu mașina asta aici? recunoscându-i numèrul, Mașina mea! Mașină noastrè! corectând-o eu în gând, mașina în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2309_a_3634]
-
Pentru că înăuntru, trântiți pe un morman de perne, se află un tip și o tipă care se agită să-și tragă hainele pe ei. Părul blond al lui Daisy și al lui Barney pare de aur în lumina puternică a becului. Fusta de mătase albastră a lui Daisy e ridicată până în talie, bluza îngustă ridicată peste umeri, iar Barney, fără cămașă, nu mai știe cum să-și încheie mai repede șlițul. Fețele le sunt întoarse spre ușă, încremenite în aceeași expresie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
am prin ochii cui să-l transfigurez, transcenderea realității îți creează pe lângă simțământul realității și pe cel al lașității pentru că... Pentru că am în mine șapte miliarde de lumi, nu un oraș în copii multiple, citadele polifonice, hrana e simfonia iubirii, becul se aprinde din dragoste, plantele cresc pentru că sunt iubite, casele se înalță ca adăposturi ale iubirii, iar orașul real moare pentru că iubirea și-a pierdut sensul, s-a demonetizat conceptul, Mitică, acum doar se dorește, ceea ce nu-i același lucru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
la ora 1 din noapte, pubelele, mormanele de gunoaie, cadavrele câinilor de companie călcați de mașini sau spânzurați de zgarda antipurici pe când erau părăsiți și legați de clanțele cârciumilor și magazinelor. Bună seara! le răspundeau vesele gunoaiele și cadavrele precum și becurile cu lumina palidă pentru poeții nebuni și obsedații sexual, creând prin jocul umbrelor, fantasmele dorite și de unii și de ceilalți. Bună seara! salutau cu o veselie debordantă gunoierii blocurile triste cu geamurile zvârcolite de lumina albastră a televizoarelor, bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
nopții imaginea mea, scriind cu amicul meu, Gustav, la masa unei cârciumi de cartier, printre căruțași, zugravi, ratați cu toții, nedefiniți nici de ochii noștri în fumul țigărilor, atât de gros încât puteai să rezemi bicicleta de el. Luminați de un bec murdar, eu îi scriam lui Gustav, el îmi răspundea damnați înainte de a fi nimicuri, înainte de a fi. Și abia acum am înțeles de ce Gustav nu a aruncat scrisorile, de ce eu le citeam în timp ce mi se proiecta trecutul, viu și mort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
frunze, fuioarelor de vânt, direcția de zbor. Paletele verzi tremurau, semn că circulația era mai intensă ca niciodată. Felinarele stradale, înnobilate cu structuri florale de oțel, luminau fără intenția de a face cuiva drumul vizibil. Se pare că în loc de argon becurile aveau în ele ceață, dacă un biet câine își proiecta pe ziduri umbră de dragon. Acum era momentul ca monștrii să își facă apariția, Nilă apărând ca un cobai împresurat de mutanți. Orice ușă șubredă, orice geam dislocat din țâțâni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
convingător! O forță scenică! Gustav se ducea la prima cârciumă dintr-o lume paralelă, încercând să-și revină din sensul giratoriu al gândurilor. Bodega avea patru mese tăblii înfipte într-o țeavă cu fețe de masă găurite de țigări. Un bec afumat. Tejgheaua barului era atât de înaltă încât trebuia să te ridici pe vârfuri pentru a striga printre pahare și turnuri de scrumiere cine ești, scopul vizitei, durata consumației. Pe braț ți se tatua numărul de pahare consumate, prețul țigărilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
răspunse Mihai răspicat. S-a confundat cu un personaj încât s-a identificat cu el, înțelegi? Acum nenorocitul nu mai e el, e celălalt întru totul. Te pomenești că fentează în felul acesta și destinul și devine nemuritor, dobitocul! Și becurile se stinseră ca să se vadă lumina izvorâtă din trupurile momâilor. Noaptea a pătruns agresiv în clasă, înghițind orice foton și umbra astrală a acestora. Întunericul n-a recunoscut decât albeața rochiei Alimentarei aflată acum lângă linia ferată unde aștepta Drezina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
tot ce facem e să comentăm starea vremii într-o mare parte a orei, iar în cealaltă... ne facem ghiozdanele, căci e ultima oră. În timpul acesteia, afară se lasă întunericul. Întotdeauna vine rapid și fără avertizare, ca și cum cineva ar stinge becurile din cer. În cărțile mai vechi, care nu prea se mai găsesc, se vorbește despre culori nemaivăzute, ce nu pot fi pictate de mâini omenești, și despre priveliști întotdeauna unice și tot timpul miraculoase. Așa ceva nu mai există în zilele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
cu părere de rău. Se întoarse și plecă spre scările dintre corpurile D și E. Se auzeau ciocănituri din curtea interioară. Coborând spre etajul doi, lumina gălbuie și caldă mă învăluia încet. S-a dat drumul la curent. Neoanele și becurile erau aprinse, poate pentru prima oară de când au fost instalate, și inundau holurile într-o lumină aurie, plăcută. Grupuri de elevi, mai mari sau mai mici, treceau pe lângă mine pe scările dintre etajele unu și doi, nebăgând în seamă că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
lungă și înaltă, care-mi sări în ochi imediat. Rămasei uimit de ceea ce adusese Soliteraj. Era, după mine, mult mai mult decât ne-ar fi trebuit vreodată, dar părerea mea putea fi cu ușurință greșită. A trebuit să venim cu becurile stinse pentru a nu cauza curiozități inutile. Nu vezi prea des un asemenea autotren plin cu marfă mergând cu becurile aprinse, nu-i așa? Zicea adevărul. Majoritatea camioanelor de genul ăsta aparțineau Ministerului și, ca să nu fie oprite de controale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
mult decât ne-ar fi trebuit vreodată, dar părerea mea putea fi cu ușurință greșită. A trebuit să venim cu becurile stinse pentru a nu cauza curiozități inutile. Nu vezi prea des un asemenea autotren plin cu marfă mergând cu becurile aprinse, nu-i așa? Zicea adevărul. Majoritatea camioanelor de genul ăsta aparțineau Ministerului și, ca să nu fie oprite de controale inutile, mergeau cu becurile stinse, dându-le astfel de înțeles celor care intrau la idei că era mai bine pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
nu cauza curiozități inutile. Nu vezi prea des un asemenea autotren plin cu marfă mergând cu becurile aprinse, nu-i așa? Zicea adevărul. Majoritatea camioanelor de genul ăsta aparțineau Ministerului și, ca să nu fie oprite de controale inutile, mergeau cu becurile stinse, dându-le astfel de înțeles celor care intrau la idei că era mai bine pentru ei să nu se obosească să oprească convoiul. Coborâse de pe rampă și mergea alături de mine spre fața monstrului care se odihnea. Înaintea și în urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
deoarece ce văzui mă debusolă. Ana dormea într-unul din cele două paturi puse unul lângă altul. Era învelită cu un sac de dormit descheiat și chiar și în acea cameră mică, îngustă și comodă, în lumina chioară a unui bec slab, părea frumoasă, dacă nu chiar mai frumoasă. Șuvițele de păr i se revărsau pe chipu-i angelic, dându-i o aură infantilă, nevinovată, iar ochii închiși păreau că visează. Oare la ce visa? M-am întors spre Vladimir cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]