4,790 matches
-
a țurloaielor consultantei, care, într-un ultimă stavilă pusă excitării, scheună aproape cu sufletul sfâșiat și își retrase gleznele fremătătoare sub canapea... Pișicherul de taximetrist nici că-și rată clipa de slăbiciune a băbăției. Dintr-o mișcare, fu pe rezemătoarea canapelei dânsei. Îi luă palma pistruiată între casmelele lui. Și-o împroșcă dintr-o alintătură de vorbe, parcă-ar fi îmbăiat-o popa cu busuioc: - Sărăcana de tine, să fii tu nevoită să pui botul să intri în legătură cu necurații
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cu iederă, glicină și tisă, și cu spațiul limitat de crăcanul a două străduțe. Îl lăsă singur în coșconeața pe a cărei fereastră vălureau mirosurile de rântașuri, năvălite de la cumetrele din cartier. După ce-l deprinsese, întîi, cu sistemul prin care canapeaua hărtănită de peste zi putea fi dezarticulată în cele trei segmente ale patulului buretos, studențesc (așternut direct deasupra parchetului pe-o hârtie de sac). Și în care Ho hiábolos nu întîrzie apoi să se strecoare fluierând, înțolit doar în pijamaua, în
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
DANIEL BĂNULESCU pentru care, cu tot convoiul ăla, se reînșurubase aici era tocmai acela că-i ploua teribil în gură. Ca, măcar în noaptea cu pricina, să încalce și să îmbobîrțeze la o fermecătoare. În seara aceea, fermecătoarea adormise în canapeaua cu căpătâiul întors către sud, pentru a putea, în somn, să-l întîlnească pe profesorul Mircea Eliade. Aventura sa imaginară cu Marele Bărbat era marea ei taină perversă, voluptoasă și religioasă, dacă aceste lucruri puteau exista împreună. Luxul și justificarea
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Bineînțeles, pe lângă containerul de gunoi care-i fusese răsturnat în mașină, nici strigoiul din gazele de la eșapament nu-l iertă și-i se proțăpi pe fotoliul din dreapta, trîntindu-și dosul absolut gol-goluț pe acoperitoarea de la canapea. Își scotea, dintre fălcile lui de eșapament, pipa lui din gaze de eșapament și, cu gâtlejul pipei ondulat, îi indica direcția și îi comanda lui pe unde s-o ia. Țaca, binecrescut, demară din strada Perone. Mușcă dreapta ușor pe
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
spaima că fermecătoarea putrezise. Amănuntul că și horcăia, așa putrezită, nu i se păru decât unul din obișnuitele și dezgustătoarele trucuri ale nenorocitelor de muieri. O scutură pe cordoaică, cu labele lui mari, de pe șolduri. Și, când se ridică de pe canapeaua desfăcută și ea direct pe parchet, căutând să pescuiască vreuna din fiolele de vin spumos și șampanie, răspândite peste tot și care, desigur, azi-noapte îi puseseră capac, se împiedică, părîndu-i-se că rămăsese înfășurat în cearceaf. Și, mult mai târziu, se
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
-ntr-o unică noapte toate notele administrative nesemnate în ultimele luni. 172 DANIEL BĂNULESCU început, în bătaie de joc ("Dumneata nu te-ai simțit nicicând așa de părăsit, încît te-ntrebai de ce să te mai consideri femeie?"), îl înșurubează în canapeaua de lângă șoldul dumneaei, adolescentin și cam analfabet, îi suflă fumul în ochi și suspină: - Spune-mi, suflete, te-au dat dușmanii afară? - Da, doamnă. - Și ce să-ți fac eu?... Pun pariu că nici măcar nu-ți trece prin minte din
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
o listă și eu o să îmi iau toate mișcările înapoi! - Cum adică? - Să-ți explic. Uite, tu crezi că am mîngîiat-o pe sîni? - Să vă spun drept... nu cred c-ați evitat. - Ei bine, atunci o dezbrac, o pun pe canapeaua de colo și, când vine vorba s-o mângâi pe sâni... îmi trag mâna înapoi de vreo cinsprezece ori. - Credeți c-o să reușiți? - Sigur. Tu o să stai pe balcon și n-o să am nici un chef. Ea o să fie inhibată și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
siluiesc și le provoacă prin lectură, făcând impresia că nici unul n-a cunoscut plăcerea iresponsabilității meditative, ci și-au organizat ideile cu aplicație de întreprinzători. Niște ingineri în jurul lui Dumnezeu. Multe spirite au descoperit Absolutul din a fi avut o canapea în preajma lor. Fiecare poziție a vieții este o altă perspectivă a ei. Filozofii se gândesc la altă lume, fiindcă gârbovi de obicei, s-au săturat a o privi pe aceasta. Cărui om, zărindu-se-n oglindă într-un semiântuneric, nu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
prin inima Lui. Fiindcă iubesc prea mult viața, evreii n-au poeți. Gustul violet al nefericirii... Înserările au ceva din frumusețea unei halucinații. Vremile noi au pierdut în așa măsură simțul marilor sfârșituri, încît Isus ar muri astăzi pe o canapea. Știința, eliminând rătăcirea, a micșorat eroismul, iar Pedagogia a luat locul Mitologiei. Devenirea este un dor imanent firii, o dimensiune ontologică a nostalgiei. Ea ne face inteligibil sensul unui "suflet" al lumii. De ce, când ne adâncim în taina ei, sîntem
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
roșii, roze adică, cu bănci ce stau încă trântite pe scenă, cu fondaluri ce spânzură pe la jumătatea scenei, cu fundul în care vezi încă stând mobilele grămădite una peste alta, candelabre peste scaune, mese culcate cu picioarele-n sus pe canapele, oglinzi întoarse cu sticla spre perete, scoarțe învălătucite, rechizite aruncate una peste alta, și-n stânga, și-n dreapta cabinete de scândură numite garderobe, în care se-mbracă și se spoiesc actori [i] și actrițele. Intrai și eu pe scenă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Liebeaul, Freud devine partizanul, apărătorul lor. Mediile medicale germane erau ostile hipnozei. O considerau curată șarlatanie. Freud însă aplică sugestia hipnotică și îi ridică în slăvi pe inventatorii ei. Apoi face propria-i descoperire: "cura de rostire". Întins pe o canapea, pacientul povestește tot ce-i trece prin cap. Această metodă a asocierilor libere lansează psihanaliza drept terapeutică originală a tulburărilor psihice. Cu toate acestea, în lupta sa pentru a-și impune metoda și tehnica proprie, Freud repudiază hipnoza. Vrea să
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
cu umilință viața. Fata se arată Înțelegătoare și laudă pe tînărul pătimaș pentru statornicia și vrednicia lui În dragoste. Îl ia sub aripă și-l duce la „palatul fericit” unde locuiește proslăvitul Amoriu. Priveliștea dinăuntru este orgiastică: „De o parte canapeaua unde-amoriul odihnea, Învălit cu trandafirii ce zînele curăța, Și Într-alta Afrodita, În brață cu Chipidon, Cu pepturile lipite petrecea În dulce somn. Un pârău de apă vie, ca un șerpe În cujbări, Să-nvîrtea pe supt copacii, ce răsuna de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fără roți, cu burta lipită de pământ. Petrache continuă, simțind că fata se strânge și mai tare în el : — N-avea cine să-i oprească, au smuls tot ce se putea, au spart parbrizele, au tăiat cu cuțitul mușamaua de pe canapele. Stați, oameni buni, striga câte unul, dacă le stricați, cum le mai mutăm de aicea ? O mai fi nevoie de ele vreodată, că nu sunt bune numai de dărâmat... După atâtea spaime și supărări adunate, cine să mai asculte ? Au
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
poarta întredeschisă, la fel și prin ușa de la intrare, doar că, uitând de el, clopoțelul de deasupra ușii dădu, numaidecât, de veste. Atât de repede apăru maică-sa în ușa sufrageriei, încât Petrache înțelese că pândise toată noaptea, moțăind pe canapea. — Unde-ai fost ? întrebă ea, mai degrabă bucuroasă că-l vede. — M-am întâlnit cu Aurica, șopti, fără s-o privească. Ți-am zis doar, am așteptat-o la fabrică. Intră în camera lui și se ghemui în pat, cu fața la
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
știai când o să ies ? întrebă ea, sugerând astfel că o socotea prima lor întâlnire adevărată, pe care o punea tot pe seama coincidențelor. Nu știam, spuse el, fără să-i dea drumul la mână. Puteam să mai aștept. Deschise larg portiera. Canapelele erau îmbrăcate în piele fină, iar mașina părea uriașă, cum ea nu mai văzuse până atunci. — Ce frumoasă e ! exclamă fata, ca un fel de acceptare a invitației. Trebuie să fi costat o grămadă de bani, cât o casă... — Cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-i cu el ? — În ce stare e ? — Pe bucata de hârtie era scris un singur nume. Nu încap pe un petic două nume deodată. Trebuie să te mulțumești cu atât. Se priviră câteva clipe în tăcere. Papi se foi pe canapea, altădată s-ar fi cuibărit lângă umărul lui Efrem, acum ezită, ghemuindu-se în colțul ei. Filip își muie buzele în pahar. Shiva își întindea aripile deasupra tejghelei, umbrele lor alcătuiau pe tavan un cerc rotitor, precum șarpele Kundalini mușcându
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
El îi atinse buzele, atunci ea își înlătură stânjeneala și își lipi fruntea de umărul lui : Ce bine că ai venit... șopti. — Ți-am spus că am să vin. Nu, nu mi-ai spus. Dar, adăugă după ce se așeză pe canapeaua mașinii, e ca și cum mi-ai fi spus și asta e ciudat. Cu tine e ciudat totul. Nu trebuie să fac niciun efort, tu știi fără să trebuiască să-ți spun. Cum ar fi, de pildă, faptul că nu va refuza
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
așteptând. — Să mă lași puțin, șopti Cosmina. Să mă obișnuiesc... Ce e atât de neobișnuit ? întrebă Iacob, îndepărtându-i cu mâna o șuviță de pe frunte. Apoi o pofti în sufragerie. Era o cameră nu prea mare, într-o parte o canapea moale cu o măsuță dinainte, pentru cafele. O treaptă mai sus, o masă la care, așa cum erau aran jate scaunele, ar fi încăput opt persoane. Pe etajerele dulapului prins în perete, o com bină muzicală și câteva teancuri de discuri
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
persoane. Pe etajerele dulapului prins în perete, o com bină muzicală și câteva teancuri de discuri, nicio carte. O ușă indica existența unei alte camere, probabil dormitorul. Cosmina se opri în mijloc, așteptând un alt gest, care veni, arătându-i canapeaua. Se așeză, își puse poșeta alături, apoi se trase spre margine, pentru a-i face loc alături. — Ai să râzi, spuse, dar e prima oară când intru așa, în casa unui bărbat... Am mai avut doi prieteni, în fine, cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
buzele, mai degrabă cu o mușcătură decât cu un sărut. Fata începu să se zbată, dar trupul ei, lăsat, cu câteva clipe în urmă, fără apărare, nu se dezmetici sub mâinile lui care o prinseră cu putere, răsucind-o pe canapea și trăgând-o în jos. Țintuită cu o mână pe ceafă, cu fața lipită de canapea și șoldurile arcuite, fata îl simți în spatele ei, dintr-odată sălbatic. Geamătul nici nu i se mai auzi când el își strigă izbânda, pătrunzând
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
trupul ei, lăsat, cu câteva clipe în urmă, fără apărare, nu se dezmetici sub mâinile lui care o prinseră cu putere, răsucind-o pe canapea și trăgând-o în jos. Țintuită cu o mână pe ceafă, cu fața lipită de canapea și șoldurile arcuite, fata îl simți în spatele ei, dintr-odată sălbatic. Geamătul nici nu i se mai auzi când el își strigă izbânda, pătrunzând-o. Trupul ei se închise zadarnic, căci bărbatul se înverșună, opintindu-se, până când, cu un răcnet
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
desprinse, fără să încerce, măcar, să-i tragă fusta peste coapse. Se încheie la pantaloni și îi privi, de astă dată, cu o curiozitate placidă, șoldurile care se reliefau, albe, cambrate, în întuneric. Cosmina se lăsă să curgă peste marginea canapelei, se întoarse și-și ghemui genunchii la piept. Poate că aștepta ceva. Poate că el nu știa ce așteaptă. Bărbatul cerea, parcă, o răsplată pentru furia care îl cuprinsese, ea aștepta să se întâmple ceva care să-i arate că
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
că, dacă ar fi adormit primul, ar fi murit în somn amândoi. De aceea rămâneau treji, privindu-se și visând că au adormit. Nu e nicio primejdie să visezi că dormi, căci în vis nimeni nu moare. Faraon adormise pe canapeaua cu arcurile rupte a vechii caroserii. Picioarele îi atârnau în afară, prin tălpile găurite pielea i se vedea la fel de neagră și tăbăcită, așa că laba piciorului se făcuse una cu bocancul. Dormea cu capul rezemat de acordeon, la fiecare mișcare, burduful
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
a întrebat. Cadetul a privit la toba cea mare pe care răspunsul lui ar fi putut-o face să tacă pentru totdeauna. A încuviințat. «Povestește !», i-a cerut tamburul-major. Atunci i-a descris trenul fermecat, sclipitor ca argintul. Compartimentele largi, canapelele plușate și pernele împodobite cu dantelă. Tăvile cu răcoritoare și dulciuri pe care, între două stații, controlorii le plimbau pentru femei și copii. Coridoarele cu ferestre mari, lucitoare ca oglinda. Și capetele bulucite la ferestre, să admire mulțimea pestriță de pe
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ședea,Smărăndache. G. Călinescu Fu un râs general, care demoraliză pe Gaittany, încît îl făcu să ridice din umeri și să scoată puțin vârful limbii afară, în semn de posibilă eroare. - Domnul Ioanide, vorbi atunci rar și blând Saferian de pe canapeaua lui, are idei mari, este artist, îl cunosc... - Desigur, continuă Dan Bogdan, Ioanide nu-i un profesionist, el visează lucruri poate imposibile deocamdată la noi, care însă sunt normale în altă parte. Eu mă mir că nu se duce în
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]