3,976 matches
-
În cartografie scara reprezintă raportul constant dintre o distanță măsurată pe hartă sau pe plan și corespondența distanței orizontale din teren, ambele fiind exprimate în aceeași unitate de măsură. Din punct de vedere practic, se folosesc două feluri de scări: numerice și
Scară (cartografie) () [Corola-website/Science/332941_a_334270]
-
de măsură. Din punct de vedere practic, se folosesc două feluri de scări: numerice și grafice. Scara numerică se exprimă sub forma unei fracții ordinare 1/N sau sub forma unei împărțiri 1:N. La scările de micșorare folosite în cartografie, numărătorul este întotdeauna egal cu o unitate (unu), iar numitorul (N) este un număr întreg și pozitiv, care arată de câte ori distanțele orizontale din teren sunt mai mari decât distanțele corespunzătoare, reprezentate pe harta sau planul respectiv. Cu alte cuvinte, numitorul
Scară (cartografie) () [Corola-website/Science/332941_a_334270]
-
săraca, ar deveni panteon al marilor noștri bărbați electorali și iluștrii șefi de partide. Apoi, cum probabil că o dată cu primenirea partidului de la putere s-ar schimba și nomenclatura decretată de opoziția infamă, așa cum se procedează cu botezarea străzilor bucureștene, studiul cartografiei lunare ar prezenta reale dificultăți pentru amatorii selenografi”". Este scoasă în evidență, de asemenea, acapararea resurselor țării de către lacomii investitori străini: "„În lumina intensă a celor câteva secunde, recunoscui jos, sub mine, orașul Câmpina, cu imensele-i cisterne de petrol
Un român în Lună () [Corola-website/Science/334389_a_335718]
-
începutul acestei perioade s-au conturat obiectul științific și principiile geometrice ale cercetării sale. Problema principală a geodeziei în aceasă perioadă a fost determinarea razei terestre. De atunci geodezia a rămas strâns corelată cu matematica și astronomia, dar și cu cartografia și geografia. În această perioadă se situează începuturile gravimetriei și principiilor fizice pentru soluționarea problemei ei științifice. Acastă perioadă s-a încheiat prin recunoașterea faptului că figura Pământului, netezită la nivelul oceanului, nu este o formă geometrică simplă, apărând noțiunea
Geodezie () [Corola-website/Science/299241_a_300570]
-
geodezie țin acele lucrări ce se desfășoară pe suprafețe mari, care necesită luarea în considerare a efectului curburii pământului - spre deosebire de topografie, care implică lucrări efectuate pe suprafețe restrânse de teren, neținând cont de curbura pământului. Atât geodezia cât și topografia, cartografia și fotogrammetria fac parte dintr-o sferă mult mai complexă și anume cea a măsurătorilor terestre menite să furnizeze date și informații pentru o multitudine de lucrări inginerești din diferite domenii de activitate. Geodezia este o disciplină care descrie geometria
Geodezie () [Corola-website/Science/299241_a_300570]
-
bibliotecii este de aproximativ 13.000.000 de unități bibliografice cu caracter enciclopedic. Ele sunt organizate în "Fonduri curente" (publicații românești și străine - cărți, ziare și reviste) și fondurile colecțiilor speciale (bibliofilie, manuscrise, arhiva istorică, periodice românești vechi, stampe, fotografii, cartografie, audio-vizual). Conform istoricilor și cercetătorilor, își are originea în Biblioteca Colegiului Sfântu Sava din București, una din cele mai vechi și reprezentative biblioteci din România. Biblioteca Colegiului Sf. Sava a fost dată în folosință în anul 1838, în acea perioadă
Biblioteca Națională a României () [Corola-website/Science/306756_a_308085]
-
din competiția maritimă și colonială de statele unificate, care dispuneau de resurse superioare. Au fost aduse îmbunătățiri și inovații în construcția, propulsarea și manevrarea navelor și în orientarea lor pe mare și s-au realizat progrese în domeniul geografiei și cartografiei. Din secolul XV, pentru călătoriile pe Oceanul Atlantic, au fost folosite caravele, construite pentru a înfruntă valurile mari ale oceanului, fiind nave de tonaj mic sau mijlociu (100-150 tone), având pupă înalta și prova mai joasă și erau înzestrate cu o
Perioada marilor descoperiri () [Corola-website/Science/303948_a_305277]
-
apărarea Olsztyn împotriva forțelor lui Albrecht Hohenzollern. Ca astronom, el a lucrat la teoria științifică pentru mulți ani la Frombork, unde a murit. Josephus Struthius a devenit celebru ca medic și cercetător medical. Bernard Wapowski a fost un pionier de cartografie poloneză. Maciej Miechowita a fost rector la Universitatea din Cracovia și a publicat în 1517, Tractatus de duabus Sarmatis, un tratat despre geografia de Est, un domeniu în care anchetatorii polonezi au furnizat expertiza de primă mână pentru restul Europei
Istoria Poloniei în timpul Dinastiei Jagiellonilor () [Corola-website/Science/330777_a_332106]
-
Islamice. La “Casă Înțelepciunii” Al Mă’mun aduce învățați musulmani, creștini și evrei care pe langă traducerea în arabă a manuscriselor vechi grecești, indiene și persane, se ocupă și de studierea matematicii, a astronomiei, a alchimiei, a chimiei, a medicinei, cartografiei, zoologiei și geografiei. Pasionat de istorie și egiptologie, califul Al Mă’mun pornește lucrări de excavare a piramidelor din Giza în 832. Al Mă’mun moare la data de 7 August 833 în Tarsus. Este urmat la tron de fratele
Al-Mamun () [Corola-website/Science/307959_a_309288]
-
ortodocși (96,01%). Pentru 3,87% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. În cronica liuzilor din 1803 sunt consemnate satele Prisecani și Boghești de Jos ca fiind răzășești, Tăbăcești, sat mixt, răzășesc și clăcăcesc și Pleșești sat clăcăcesc. În Cartografia Moldovei de la 1831 și în Cronica proprietarilor din Moldova din 1833 se arată că Prisecanii erau sat răzășesc. Din aceleași documente rezultă că Tăbăcești era sat răzășesc și clăcăcesc. Cartografia din 1831 atestă Bicheștii și Bogheștii de Jos ca sate
Comuna Boghești, Vrancea () [Corola-website/Science/310931_a_312260]
-
sat mixt, răzășesc și clăcăcesc și Pleșești sat clăcăcesc. În Cartografia Moldovei de la 1831 și în Cronica proprietarilor din Moldova din 1833 se arată că Prisecanii erau sat răzășesc. Din aceleași documente rezultă că Tăbăcești era sat răzășesc și clăcăcesc. Cartografia din 1831 atestă Bicheștii și Bogheștii de Jos ca sate răzășești. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna făcea parte din plaiul Zeletin al județului Tecuci și era formată din satele Bogheștii de Jos, Bogheștii de Sus, Bichești și Chițcani
Comuna Boghești, Vrancea () [Corola-website/Science/310931_a_312260]
-
1908 activează ca profesor de mineralogie și geologie la ""Școala națională de poduri și șosele "" din București, iar când aceasta se transformă în ""Școala Politehnică"" îi este încredințată catreda de mineralogie (1920). Din 1923, este președinte al "Comisiei Internaționale de Cartografie a Solului". Creația sa științifică cuprinde pe de o parte studiile sale de geologie-mineralogie-petrografie, iar pe de altă parte studiile sale asupra solurilor din România. A realizat studii asupra Dobrogei, Carpaților Meridionali, Masivului Parâng, Munților Lotrului. A descoperit lotritul - înscriind
Gheorghe Munteanu Murgoci () [Corola-website/Science/298289_a_299618]
-
pe Lună, termenul mare este folosit și în prezent.Prin opoziție, regiunile mai luminoase sunt „terrae” (pământuri), prin care se definesc zonele platourilor înalte. Ilustrarea feței vizibile a Lunii propusă mai sus este prezentată cu orientarea de rigoare folosită în cartografie, având polul Nord în sus, iar Vestul la stânga privitorului. Astronomii folosesc, de obicei, hărți având Sudul în sus, ceea ce corespunde cu ceea ce se observă printr-un telescop, întrucât imaginea formată de oglindă este „cu capul în jos”. Este de notat
Fața vizibilă a Lunii () [Corola-website/Science/329832_a_331161]
-
În evoluția sa istorică, cartografia s-a dovedit a fi o veritabilă „fabrică de imagini” care a surprins, a prelucrat și a transmis (prin diverse tehnici instrumentale), modele și viziuni asupra naturii și a relațiilor sociale. Modelul cartografic este probabil unul din primele modele (dacă
Istoria cartografiei () [Corola-website/Science/320390_a_321719]
-
de încrustații rupestre erau o “sistematizare” a limitelor funciare și a teritoriilor de vânătoare, având și rolul unor elemente sacrale. Pot fi considerate aceste incizii rupestre drept hărți ? Este greu de răspuns la această întrebare. Distincția se poate face în funcție de cartografia științifică sau non-științifică, în raport cu care vom considera o hartă adevărată sau falsă (cum pretind unii cartografi contemporani). Oricum aceste incizii au reprezentat un început și sunt o evidență. Desigur, cu timpul, harta va deveni modelul științific elaborat cu tehnici din ce în ce mai
Istoria cartografiei () [Corola-website/Science/320390_a_321719]
-
până la Gange (la est). Pe ea sunt marcate șoselele Imperiului Roman, fiind marcate și distanțele dintre orașe (în mile romane). Pe continentul asiatic, în această perioadă Pei Hsiu (224-273) a elaborat o hartă a Imperiului Chinez, și a dezvoltat principiile cartografiei. Din păcate, asupra acestei hărți avem numai referiri, ea fiind pierdută. Viziunea lumii medievale este influențată în foarte mare măsură de creștinism, de întrebările care preocupau gânditorii acelor timpuri: problema locului și rolul omului în Univers. Imaginea lumii medievale asupra
Istoria cartografiei () [Corola-website/Science/320390_a_321719]
-
pare) creat de călugărul spaniol Beatus de Libeana în secolul al VIII-lea. Hărțile de tip TO s-au bazat pe reprezentările antice, simple, a lumii protocreștine. Acest gen de reprezentări a fost dezvoltat timp de peste cinci secole până la apariția cartografiei tehnice dezvoltate pentru nevoile navigației, începând cu secolul al XIV-lea. În acest interval, numit de istoricii cartografiei „anii întunecați ai științei cartografice”, au existat timide încercări de dezvoltare a acestei științe. Macrobius elaborează în jurul anului 400 o hartă care
Istoria cartografiei () [Corola-website/Science/320390_a_321719]
-
au bazat pe reprezentările antice, simple, a lumii protocreștine. Acest gen de reprezentări a fost dezvoltat timp de peste cinci secole până la apariția cartografiei tehnice dezvoltate pentru nevoile navigației, începând cu secolul al XIV-lea. În acest interval, numit de istoricii cartografiei „anii întunecați ai științei cartografice”, au existat timide încercări de dezvoltare a acestei științe. Macrobius elaborează în jurul anului 400 o hartă care face o zonare climatică a Pământului. De asemenea, Stadiasmus elaborează o hartă care stabilește direcții de navigație. Marcianus
Istoria cartografiei () [Corola-website/Science/320390_a_321719]
-
anul 1154 apare o lucrare cartografică de excepție, harta elaborată de Idrisi. Spre sfârșitul sec. al XII-lea, utilizarea busolei era un lucru obișnuit iar necesitățile cunoașterii erau tot mai mari. Astfel, la începutul anilor 1300, se naște o nouă cartografie care derivă din cu totul alte exigențe decât cartografia creștină medievală, răspunzând necesităților navigației. Hărțile cartografilor arabi în general introduc un element de ordonare în execuție, detaliile suprafeței terestre sunt mult geometrizate fiind desenate cu rigla și compasul. În cursul
Istoria cartografiei () [Corola-website/Science/320390_a_321719]
-
elaborată de Idrisi. Spre sfârșitul sec. al XII-lea, utilizarea busolei era un lucru obișnuit iar necesitățile cunoașterii erau tot mai mari. Astfel, la începutul anilor 1300, se naște o nouă cartografie care derivă din cu totul alte exigențe decât cartografia creștină medievală, răspunzând necesităților navigației. Hărțile cartografilor arabi în general introduc un element de ordonare în execuție, detaliile suprafeței terestre sunt mult geometrizate fiind desenate cu rigla și compasul. În cursul sec. al XIII-lea, prin intermediul arabilor, busola este introdusă
Istoria cartografiei () [Corola-website/Science/320390_a_321719]
-
De remarcat faptul că Geografia Ptolemeică nu vine în contradicție cu portulanele. Faimoasa proiecție a lui Mercator (sec. al XVI-lea) care este utilizată și astăzi (vezi Peters), este probabil cea mai reușită sinteză între două exigențe din toată istoria cartografiei: aceea de imagine a lumii (viziune) și aceea de instrument de măsură și control al teritoriului. Claude Raffestin afirma că „...în sec. XVII-lea principele simula pe hartă războaiele sale de cucerire, în timp ce, negustorul imagina viitoare beneficii în lungi itinerarii
Istoria cartografiei () [Corola-website/Science/320390_a_321719]
-
paralelos = identic, substituibil, echivalent. Francesco Farinelli afirmă că Ptolemeu distinge pentru prima oară „choros” și „topos” adică regiune și loc (sau localizare). După Ptolemeu, geografia nu este și nu înseamnă corografia (descrierea calitativă a lumii) ci mai ales topografia și cartografia (descrierea lumii cu tehnica proiecțiilor) respectând principiul echivalenței. Pentru civilizația occidentală precum și pentru evoluția geografiei, lucrarea lui Ptolemeu are o importanță deosebită deoarece naște o tradiție matematică care se distanțează treptat de geografia filosofică sau istorică. Redescoperirea clasicilor latini și
Istoria cartografiei () [Corola-website/Science/320390_a_321719]
-
pentru evoluția geografiei, lucrarea lui Ptolemeu are o importanță deosebită deoarece naște o tradiție matematică care se distanțează treptat de geografia filosofică sau istorică. Redescoperirea clasicilor latini și greci, apariția tiparului și a tehnicilor de gravare cartografică (în cupru), dezvoltarea cartografiei matematice, efectuarea de măsurători din ce în ce mai precise, dezvoltarea instrumentelor de măsură și observație, dezvoltarea tehnicii în general, etc., toate acestea au condus la o evoluție deosebită a științei cartografice în perioada Renașterii (sec. al XV-lea și al XVI-lea). Puterile
Istoria cartografiei () [Corola-website/Science/320390_a_321719]
-
privind forma Pământului (sferoid - Newton), etc.Hărțile nautice ale vremii sunt percepute ca instrumente indispensabile navigației. Începând cu sec. al XVI-lea și al XVII-lea, producția continuă și diversificată de hărți conduce la apariția atlaselor. O bună parte din cartografii spanioli (în special cei din școala mallorcană) călătoresc și se stabilesc în Italia. În Olanda dezvoltarea cartografică are un mare avânt. Astfel Wilhelm Janszoon Blaeu (1571-1638) a elaborat “Novus Atlas” cunoscut ca „Geografia blaviana” conținând 6 tomuri și 400 de
Istoria cartografiei () [Corola-website/Science/320390_a_321719]
-
aceste decorațiuni ocupau zonele neexplorate, necunoscute. Alți cartografi celebri din Țările de Jos din această perioadă, au fost: Frederik de Wit, Hendrick Doncker, Johannes Janssonius, Justus Danckerts și Nicolas Vischer. În Franța, Nicolas Sanson (1600-1667) aduce contribuții esențiale în dezvoltarea cartografiei. Unele din producțiile lui introduc erori (ca de exemplu mărimea Mediteranei sau Peninsula californiană reprezentată ca o insulă) însă cu toate acestea opera lui are un caracter remarcabil (de exemplu „Cartes Generales”, 1658). O parte din lucrările lui Sanson au
Istoria cartografiei () [Corola-website/Science/320390_a_321719]