KorAP: Find »[drukola/base=cerb & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...134 135 136 ...151 >

3,772 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

taxi sau profet. Ești nevoit, având-o, să-ți alegi o profesie discretă, care nu-ți cere să ridici tonul niciodată, nici să-ți înflăcărezi auditoriul. „Ai mai vânat?” m-a întrebat el într-o doară, ca să spună, probabil, ceva. „Cerbi?” „Nu neapărat. Așa în general”. Participasem cândva la niște concursuri de tir, dar la vânătoare nu fusesem niciodată. L-am mințit: „Firește”. Nu vroiam să recunosc că eram novice. Ar fi însemnat să accept un handicap față de Dinu care, rezervat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
în numele ei, rumegă gânduri de răzbunare. Câteodată, mai merg în cătun doctori sau inși din administrație. Deh, acolo văduvele sunt totdeauna bucuroase să vadă un bărbat străin. Iar în apropierea cătunului există, da, să nu vă mire, o rezervație de cerbi. Se pot organiza acolo vânători în mlaștină, singurele evenimente care îi scoală de la mesele lor pe pescari”... Atunci ascultasem destul de absent. Dar acum aveam puțin trac. Se învălmășeau în mine, într-un amestec confuz, gânduri și stări contradictorii; curiozitate, „ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
care îi scoală de la mesele lor pe pescari”... Atunci ascultasem destul de absent. Dar acum aveam puțin trac. Se învălmășeau în mine, într-un amestec confuz, gânduri și stări contradictorii; curiozitate, „ce dracu de vânători mai sunt și astea? să vânezi cerbi în mlaștină?”, ambiție, „acum, dacă tot am plecat n-aș vrea să mă fac de râs”, teamă, „dacă o să vomit?” Odată, cu Emilia, împrumutasem o mașină și, amândoi beți, am gonit, cu farurile aprinse, pe șosea până ce am călcat un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
la mine cu simpatie ironică. Preferam să fiu socotit o canalie decât un neajutorat. Prin azil circulau fel de fel de povești despre tăcerea bizară a pescarilor, despre văduvele din cătun care își alungau singurătatea cum puteau, dar vânătorile de cerbi incendiau pur și simplu imaginația unora ca Mopsul și Dominic. „Pe toți dracii, ofta Mopsul, o asemenea vânătoare trebuie să fie ceva de neuitat”. Și el, și Dominic ar fi vrut să poată urmări măcar una singură, dar, vorba Călugărului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
azil. Trebuia, prin urmare, să arăt că am nervi de oțel sau de bivol, ca să nu se discute despre mine în vârful buzelor, ci cu teamă și admirație: „Îl vezi pe ăsta? Am auzit că nici nu clipește când omoară cerbii în mlaștină și că gemetele lor nu-l tulbură mai mult decât purecii”. M-am uitat din nou la Dinu. Părea plictisit. „E mai tare decât mi-am imaginat”, m-am gândit cu oarecare invidie, ferindu-mă să-mi trădez

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
luat o pușcă, mi-a întins mie alta, și a pornit-o pe uliță. Eu după el. Ne-am îndreptat spre pădurea de sălcii, aflată la ieșirea din cătun, la câteva sute de pași, unde trăiau și se înmulțeau nenumărați cerbi. Nu știu cum se pripășiseră tocmai acolo și ce anume îi făcea să nu plece, mai ales că nu exista nici o împrejmuire. Se speriau, poate, de golul din jurul pădurii și stăteau în ea ca într-o cușcă deschisă fără să o părăsească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
animalele păreau să-și fi pierdut calitățile speciei; dormind în iarba mâloasă dintre sălciile bătrâne, se îmbolnăviseră de un soi de încetineală în mișcări, abia fugeau, de parcă erau porci cu coarne, încât nu ne-a fost greu să împingem doi cerbi în mlaștina din stânga pădurii, unde ne-am început vânătoarea. Propriu-zis nu era vânătoare, ci un măcel murdar. Odată intrați în mlaștină, cerbii se cufundau până la burtă în noroi și nu mai reușeau să iasă de-acolo. Încercând să scape, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
în mișcări, abia fugeau, de parcă erau porci cu coarne, încât nu ne-a fost greu să împingem doi cerbi în mlaștina din stânga pădurii, unde ne-am început vânătoarea. Propriu-zis nu era vânătoare, ci un măcel murdar. Odată intrați în mlaștină, cerbii se cufundau până la burtă în noroi și nu mai reușeau să iasă de-acolo. Încercând să scape, nu făceau decât să se afunde și mai rău. Așa că vânătorul își putea îngădui luxul să nu se grăbească, să fixeze ținta, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
vroia, și chiar să atingă trăgaciul, ușor, fără să apese. Și tocmai aceasta era noutatea acelor vânători, că vânătorul putea amâna momentul final, prelungind plăcerea de a ține moartea în vârful degetului. Fiindcă vânatul rămânea pe loc. Prinși în mlaștină, cerbii n-aveau cum să scape. Vânătorul risca cel mult să intre în concurență cu noroiul, care se transforma până la urmă în destin. Încât, văzând cerbii afundați până la gură în mlaștină, vânătorul își putea găsi chiar o scuză: că-i salva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
de a ține moartea în vârful degetului. Fiindcă vânatul rămânea pe loc. Prinși în mlaștină, cerbii n-aveau cum să scape. Vânătorul risca cel mult să intre în concurență cu noroiul, care se transforma până la urmă în destin. Încât, văzând cerbii afundați până la gură în mlaștină, vânătorul își putea găsi chiar o scuză: că-i salva de o moarte încă și mai scârboasă. Aflasem de la Domnul Andrei, care se jura că știa totul de la un pescar în vârstă întâlnit într-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Andrei, care se jura că știa totul de la un pescar în vârstă întâlnit într-o zi pe țărm, că alții, înainte, se dedaseră acolo la adevărate orgii. Aduceau pe malul mlaștinei sticle de bere și se îmbătau. Pe urmă împușcau cerbii fără să-i omoare și îi lăsau așa până ce le intra noroiul în gură. După care se mânjeau la rândul lor cu noroi și se băteau între ei. Le plăcea să simtă gustul morții. Asta îi excita. Erau simple povești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
care ridică pușca și țintește. Și tot noi vorbim despre milă. Nu vedeam ce făcea Dinu. Eram atent numai la mine. Mă simțeam rău, nu-mi plăcea mirosul noroiului dospit de soare și mai eram și foarte nervos. Zbătându-se, cerbii îmi sfredeleau creierii cu mugetele lor. Experiența mea de viață nu era dintre cele mai trandafirii, totuși nu mă pregătise să fiu chiar atât de câinos. Fără Dinu alături, aș fi aruncat pușca. Așa, n-o făceam din vanitate și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
cerul fără să mai zică nimic. Pățania lui Dinu a avut un efect ciudat asupra mea; mi-a insuflat o vitejie dementă. Vroiam acum să-i dovedesc că eu eram clădit dintr-o altă fibră. M-am întors spre mlaștină. Cerbii ridicau disperați boturile în sus ca să respire și se zbăteau ca să iasă la suprafață. Noroiul nu ierta, urca mereu, le prindea treptat nările, asfixiindu-i. Am dus pușca la ochi și am tras. Apoi am țintit și celălalt cerb, grăbit; agonia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
spre mlaștină. Cerbii ridicau disperați boturile în sus ca să respire și se zbăteau ca să iasă la suprafață. Noroiul nu ierta, urca mereu, le prindea treptat nările, asfixiindu-i. Am dus pușca la ochi și am tras. Apoi am țintit și celălalt cerb, grăbit; agonia lui îmi făcea rău. Între timp, pescarii ieșiseră în marginea cătunului și, nemișcați, înghesuiți unul în altul, urmăriseră toată scena. După ce-au auzit împușcăturile, s-au întors la fel de tăcuți să bea ce mai rămăsese pe fundul ceștilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
a fost? E adevărat că există văduve care tremură de bucurie când apare un străin?” „Și pescarii ce fac? Stau chiar așa, în fața cafenelei, fără să scoată o vorbă?” „Dar de ce tac? Nu v-ați lămurit?” „Și ce-i cu cerbii aceia? Nu-i minciună?” „De unde până unde cerbi pe țărmul mării? Nu s-a mai pomenit așa ceva. Ce, sunt câini să se pripășească acolo?” „Și de ce rămân, să fie împinși în mlaștină, când nimic nu-i oprește să plece, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
tremură de bucurie când apare un străin?” „Și pescarii ce fac? Stau chiar așa, în fața cafenelei, fără să scoată o vorbă?” „Dar de ce tac? Nu v-ați lămurit?” „Și ce-i cu cerbii aceia? Nu-i minciună?” „De unde până unde cerbi pe țărmul mării? Nu s-a mai pomenit așa ceva. Ce, sunt câini să se pripășească acolo?” „Și de ce rămân, să fie împinși în mlaștină, când nimic nu-i oprește să plece, să fugă? Am înțeles că pădurea de sălcii nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
împrejmuită”. „Dar pe tine cine te oprește să pleci? se întoarse Mopsul spre Domnul Andrei. A, cine te oprește? Poți oricând să-ți iei bagajul și s-o pornești încotro vezi cu ochii. Și totuși stai aici. La fel și cerbii”. Ce era de obiectat? Pielea de șopârlă a Domnului Andrei făcu mii de încrețituri, dar nu pentru un răspuns, ci pentru o altă întrebare. „Dar cine ne vânează pe noi?” „Dumnezeu, interveni Călugărul. El ne vânează pe toți”. „Ei, Dumnezeu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
beți amândoi, pe marginea mlaștinei. Dinu a început să țopăie, gata să alunece în ea. Mie îmi era rău și stăteam puțin mai departe. Poate altfel m-aș fi dus și eu să dansez în noroi, să facem amândoi pe cerbii. „Daniel, ia-mă la țintă”, mi-a strigat Dinu și m-a înjurat. Atunci am ridicat capul. N-avea decât să se bălăcească în noroi, dar de ce mă înjura? M-am îndreptat mânios spre el; el s-a dat înapoi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-i intrau în degete. De câteva ori m-a urmat și în cătun. Din casa Martei, l-am zărit plimbându-se pe uliță. Ceva mai târziu, la mlaștină, s-a așezat în fața pescarilor, și mi-am dat seama că lupta cerbilor cu noroiul îl făcea fericit. Chițăia de plăcere de câte ori bănuia că mă pregăteam să trag. Mirosul de noroi și de sânge părea să-i priască. Țopăia, nu-și putea stăpâni veselia și scotea un adevărat chiot învârtindu-se într-un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
o urmărea blestemul bărbatului mort și că-și petrecea timpul bătând mătănii ca să fie iertată. Ceea ce, în parte, era chiar adevărat. În nopțile ploioase, când vântul făcea să scârțâie gutuiul sălbatec de la poartă și aducea dinspre pădurea de sălcii mugetele cerbilor, se înfricoșa. Dumnezeu răscolea prin amintirile pe care ea vroia să le uite, învinovățind-o că nu-și luase de mână bărbatul, ca să-l aducă acasă cu forța. „Dar nu-l iubeam”, se apăra ea zadarnic. Nu reușea să închidă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
mă strivească la fel cum strivea portarul muștele. Mi s-a făcut frică. Amenințând mai departe, dar pe un ton mai degrabă plângăreț, umilit, am plecat de la cafenea și m-am dus la mlaștină unde m-am răzbunat pe un cerb. Mă bălăbăneam pe picioare și n-am țintit bine, nu l-am omorât. Agonia lui a devenit ceva oribil. Bietul animal s-a zbătut în noroi mugind și holbând ochii până ce mâlul acela puturos i-a intrat în gură. Doamne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
ea. Nu i-am reproșat nici când, lungindu-se într-un târziu lângă mine în pat, s-a întors cu spatele, încercând parcă să mă țină la distanță. Afară se auzi un nou tunet. Apoi altul. Apoi un muget îndepărtat. „Cerbii?” am întrebat. „Da, cerbii”. Se porniseră să mugească, înfricoșați sau excitați de furtună. Curând a început să plouă cu găleata, acoperișul de tablă gemea sub rafalele grele de apă, iar gutuiul sălbatec de la poartă amenința, după zgomote, să se rupă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
reproșat nici când, lungindu-se într-un târziu lângă mine în pat, s-a întors cu spatele, încercând parcă să mă țină la distanță. Afară se auzi un nou tunet. Apoi altul. Apoi un muget îndepărtat. „Cerbii?” am întrebat. „Da, cerbii”. Se porniseră să mugească, înfricoșați sau excitați de furtună. Curând a început să plouă cu găleata, acoperișul de tablă gemea sub rafalele grele de apă, iar gutuiul sălbatec de la poartă amenința, după zgomote, să se rupă, în vreme ce ferestrele se înălbeau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
cel puțin ai scăpat de muscă. Pe drum te întâlnești cu doctorul Dinu și, deodată, îți trece prin minte un gând crud: să răzbuni specia din care faci parte împotriva tuturor neajunsurilor provocate de celelalte viețuitoare. Da, o vânătoare de cerbi e tocmai ce ți-ar trebui, un balsam pentru nervii puși ceva mai devreme la grea încercare. E adevărat că ai căutat să te scuturi complet de această mârșavă ocupație, însă acum nu te mai împiedici de scrupule; musca a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
pretinzi că te-am luat cu forța”, îi zici lui Vecu, apucându-l de gulerul halatului și, pentru că s-a înnorat între timp și chiar tună, râzi; „Ha, ha, Dumnezeu însuși s-a hotărât, se pare, sa devină vânător de cerbi, o să mă iau la întrecere cu el, vino, moșule, nu fi prost, să vezi ce n-ai văzut niciodată, un animal nobil și frumos transformat într-o jalnică grămadă de carne înfricoșată”. Dar Vecu e îndărătnic. Nu vrea cu nici un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]