3,741 matches
-
și 17.00, prin toate rezervele și saloanele spitalului, la vizita zilnică. Stilul lui rezervat - pentru că era unul dintre foarte puținii care nu se repezeau să pună un diagnostic, așteptând ca toți să-și spună părerea, Înainte de-a se cufunda Într-o tăcere plină de miez - l-a făcut extrem de respectat În lumea medicală. Numeroși doctori celebri i se confesau, mai Întâi ca unui coleg, apoi ca unui terapeut specializat. Răbdarea cu care-i asculta ore Întregi pe bolnavi povestindu
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
pe madame Kropotkina, al cărei cap Încărcat de bigudiuri se ițea prin deschizătura ușii de la intrare. Primul: un gnom minuscul, răspândind un miros sulfuros de transpirație, motivul probabil al trezirii mele din somnul În care o sticlă de vodcă mă cufundase cu un număr nedefinit de ore În urmă. Pe cât de mic era la trup, pe atât de mare i se prezenta capul, căruia bascul militar cu steluță roșie se căznea să-i oprească dilatarea. Nici dedesubt lucrurile nu stăteau mai
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
pe madame Kropotkina, al cărei cap Încărcat de bigudiuri se ițea prin deschizătura ușii de la intrare. Primul: un gnom minuscul, răspândind un miros sulfuros de transpirație, motivul probabil al trezirii mele din somnul În care o sticlă de vodcă mă cufundase cu un număr nedefinit de ore În urmă...“ Ca lovit În moalele capului, m-am sprijinit de zid. Am stat așa câteva secunde bune. Oamenii treceau pe lângă mine și-mi aruncau priviri ironice. O fată m-a ocolit grijuliu pe la
Câteva sfârşituri de lume by Georgescu Adrian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1315_a_2385]
-
cea din jur pentru care devenisem un leneș. Trebuințelor mele sufletești arta le răspundea într-o măsură mult mai mare decît altele. Cînd cineva mă striga, tresăream, dar cu întîrziere, îmboldit din urmă de împerecherile de slove în care mă cufundam iar, murmurîndu-le în surdină. În alcătuirea ei lumea aceea a cărților se bucura de armonie și părea mai inteligibilă decît cea de toate zilele. E adevărat că ce nu este închipuit de imaginație pare dizgrațios și greu de înțeles. Cititul
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
Plin de capete, amfiteatrul nu-i împiedica pe îndrăgostiți să se detecteze. Chiar în clipa în care fata cu pricina intra, îmi pironeam ochii pe ușă, iar ea fixa locul în care mă aflam eu. Magnetizată, toată ființa ni se cufunda ca într-o suspensie înmiresmată. Buimăceala asta mă aruncă în eden: surîdeam trecătorilor pe stradă și-i salutam. Nu mai aveam altfel de preocupări. Pentru mine, pulovărul pufos al fetei, ca și lanțugul de la gîtul ei, erau obiecte sacre pe
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
o conversație mondenă, bătrînul nu dispunea de cea mai potrivită costumație: un suman încins cu sfoară, aruncat pe pielea goală, cu vițe de păr care răzbăteau dintr-o pălărie spartă; ca niște gînjuri strîmbe, de sub poalele sumanului ieșeau două picioare cufundate pînă la gleznă în apă. A trebuit să observ că, sumare, accesoriile acestea erau totuși indispensabile sub soarele care, în aburii de după ploaie, ardea. Din cînd în cînd bătrînul lungea gîtul și sălta crîsnicul.. Îi spiona sînul care apărea treptat
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
vioi și-i plăcea să stîrnească oamenii la rîs. Treburile de președinte însă nu le rezolva curat, așa că, în curînd, se înstări. Deși pîntecul îi creștea mereu, își cumpărase bicicletă. Era ca un butoi în care vechiul bădia Nică se cufundase cu tot cu pleșuvie. În ograda sa curînd apărură biciclete și pentru flăcăii care, alături de frații Fărocoastă, ajunseseră fruntea satului. Tocmeau horile și pe toți ceilalți flăcăi îi luau în zeflemea. Cea mai obișnuită afacere a lui bădia Nică era să vîndă
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
râdă și să danseze. Ca să se bucure de tinerețea lui, cel mai bine alături de Sophie. Anna, pe locul doi, nu‑i nici ea de lepădat, deși e cam uscățivă. Hans e sportiv și, fără îndoială, el e șeful. Mama se cufundă într‑un crater negru de tăcere, pe al cărui perete neted și uniform curbat se aprinde din când în când imaginea bărbatului ei ucis; fii vitează, eu mor, dacă trebuie să mor, pentru social‑democrație, pentru cauza muncitorilor - care sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
o noapte prelucrată muzical, zâmbește Sophie mirată. Hans boxează tot timpul cu niște umbre, poartă lupte imaginare și joacă fotbal, nu vede mai departe de vârful nasului sau, în cel mai bun caz, până acolo unde ajunge cu brațele. E cufundat cu totul în clipa de acum, e un om al prezentului. Nici măcar mâța din sac nu înseamnă pentru el prezent, ci viitor. Orice, numai să nu se gândească la asta. Tocmai demonstrează cum trebuie dribat adversarul la fotbal - tot el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
siguranță în ochii lui Dumnezeu, dar părinții lui n‑au bani de‑o asemenea școală. Ministranții bogați n‑au primit niciodată palme, ceea ce l‑a frapat, bineînțeles, pe Rainer, care e un băiat isteț; observă întotdeauna asemenea lucruri, în loc să se cufunde și mai fervent în rugăciune și să ignore lumea din jurul lui. Biserica ia de unde apucă și păstrează, fără să dea mai departe acolo unde este nevoie; Rainer n‑are nevoie de lovituri, ci de dragoste. Cică Dumnezeu îl iubește, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
pe care n‑ai mai primit‑o: Sărbători fericite et basii mille. Brigitte. Hans vrea să comande o bere și mai târziu încă una și încă una, dar Sophie i‑a comandat deja o cafea și un coniac. Sophie tace cufundată în fusta plisată și în puloverul de culoare închisă. Hans tace și el, numai că în țoalele scumpe ale fratelui ei. În jurul lui vorbește nevinovăția, vorbesc fiii și fiicele de parcă ar fi plătiți pentru asta, vorbesc despre lucruri, fapte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
se duce la sora lui care a dormit toată noaptea alături de el, despărțită doar de peretele subțire, improvizat, și care mai doarme încă liniștită și încrezătoare. O împușcă pe Anna în cap, de la mică distanță, zdrobindu‑i osul frontal și cufundând‑o într‑o inconștiență care se instalează cât ai clipi. Câteva frânturi din op. 33 a de Schönberg precum și din sonata de Berg, învățată pe de rost abia pe jumătate, se ciocnesc șocate în creierul Annei, apoi dispar șovăind și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
vadă, copleșit de toată această emoție prevestind șirurile de ani glorioși care aveau să vină, toată dragostea de care aveam să mă bucur, toate desfătările pe care mi le pregăteau bărbații și femeile Înșirați pe terasa În care, Încet-Încet, se cufundau toți În Întuneric: părinții mei, tanti Clara, vecinii noștri cuminți cu copii frumoși, preschimbându-se toți În umbre clătinate de văpaia câtorva lumânări, umbre de bărbați, femei și copii care, În vreme ce mă apropiam, coborau vocea, pătrunși și ei de emoție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1895_a_3220]
-
cuvintele ridicându-se din fumul țigărilor lungi pe care le aprindea una de la alta, în mers, înainte, înapoi, mereu neliniștită și nerăbdătoare. Uscățivul Patraulea, Poetul, ar rămâne lipit de balustrada scării interioare care pornea din hol spre etaj, cu capul cufundat în palme, în aceeași încremenire mută și gravă dintotdeauna. Poate că ar interveni cândva, în replică, glasul ascuțit al lui Barbosa, care își tot mângâia barba blond-roșcată și urmărea auditoriul cu neclintite și reci priviri albastre. „Bineînțeles“, ar răspunde, acoperindu
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
doi metri adâncime, încă trei sute douăzeci de la doi la patru metri adâncime, restul de treizeci și doi metri cubi peste patru metri adâncime. Sprijinirile, umplutura, volumul scăzut din săpătură, transportul pământului excedentar, betonul, tencuiala, gura de vărsare... inginerul A.P. își cufundă fața în pătratul albastru al batistei, pe care o trece, de câteva ori, dinspre frunte pe obraji și pe gât. Curg secundele, căldura urcă, monotonia creșterilor mici, insesizabile, timpul încremenește, ziduri muiate, fragmentare, planșete fluide, brațele agățate de ele. Da
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
rețelele de drenaj. Vezi că s-a apucat să verifice“. „Eu am uitat, proiectul meu este deja gata“, mărturisi inginera. „Nu cumva să afle. Să nu mă vinzi, plătesc !“ Cât de exact memora Lucian toate cuvintele, deși păruse atât de cufundat în tratatul despre terenurile macroporice. — Mi-ai spus de multe ori că nu știi să eviți echivocul, nici nu-l sesizezi, atâta timp cât relațiile rămân pur camaraderești. Am auzit întâmplător și gluma gen „Nu l-am înșelat pe Manole, poate ar
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
gânduri rele, căci așa cum nimerisem În mijlocul lor, chemarea mea de ucigaș nu mă ajuta la nimic. N-aveam nici măcar unde să mă ascund pe malul acela de pământ, Înconjurat din toate părțile de apă. Cei din trunchiul cel mai mare cufundară În apă un fel de bâte late și se apropiară de mine. Balta clipoci gros, iar ei scoaseră un fel de behăit și, În clipa aceea, de sub luciul apei se ridicară alții și alții. - Tată din cer, am spus În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
auzea, o lua la fugă și rămâneai cu burta goală. Dacă azvârleai sulița după ce scotea botul din apă, te auzea, o lua la fugă și iar rămâneai nemâncat. Azvârli sulița În capră doar În acea scurtă clipă În care Își cufundă botul În apă. Doar atunci nu te aude și te lasă să-ți umpli burta tu și ai tăi. - Așa de scurtă să fie clipa plecării? - m-am mirat. Uscățivul m-a privit lung. - Ești doar toiagul lui Moru, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
precum o blană proaspăt jupuită, printre niște copaci cu crengi nemaivăzute. Nu știam unde să mă uit mai Întâi: la apa aceea uriașă sau la copacii groși și noduroși, cu crengile lor lungi și dese, ca niște grele plete verzi cufundate În apă. Copacii beau apa? - m-am Întrebat și m-am grăbit spre mal. Numai că atunci am simțit din nou mirosul acelui om. Nu mai era Înfricoșat. Mă urmărea, bun Înțeles. Cred că se trântise pe pământ și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
jumătate goală. După o vreme, se așezase lângă Enkim și rămăsese pe gânduri. Apoi zisese: - Voi avea prunc. Știu. De-aia m-a ales Vinas pentru tine. Mai ai alți prunci? - Mai am. - Eu nu, zise ea și iar se cufundase În gânduri. Începuse din nou ploaia, de ziceai că se rup cerurile. Se băgaseră unul lângă celălalt În culcuș și se Însoțiseră din nou. A doua zi, Enkim o Întrebase dacă Vinas n-ar fi vrut cumva să-i dea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
degetul pe buze. - Sunt urși d’ăia care merg În două picioare. Și dacă ne văd, o să fie urși d’ăia care dau cu sulițe după noi. Am simțit că Îngheț. Pricepusem. La vânătoare, te Învelești În blana ursului, te cufunzi În pișatul lui și te ungi cu untura lui, ca să nu te miroasă când te apropii de el. Urmăritorii făcuseră la fel, ca să nu le simțim mirosul de oameni, numai că-și dăduseră cu prea multă untură. I-am făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
numai că-și dăduseră cu prea multă untură. I-am făcut Runei semn să stea locului și am luat-o Înainte, târâș. M-am strecurat printre trunchiuri căzute de copac, m-am făcut una cu mușchiul de pe jos, m-am cufundat În băltoace pline de zoaie și, după o vreme, i-am zărit. Așteptau. Pitiți pe după copaci, ghemuiți de-a lungul unei viroage sau Îngropați În frunziș uscat. Tot atunci am auzit și apa. Într-adevăr, era volburoasă din cale afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
am mai răsuflat. Doar m-am uitat cu luare aminte, ca să văd dacă eram Într-atât de aproape Încât să lovesc cu sulița scurtă a Runei. Apoi am amorțit și mai și, iar piepții mi se Încinseră. Când ciutele Își cufundară boturile În apă, n-am mai așteptat: am ridicat capul numai puțin și am azvârlit sulița În cel mai mic ciutan. În clipa următoare, ciutele țâșniră prin baltă spre adâncul pădurii - puiul se prăvălise Însă cu capul În apă, nemișcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
tânăr după noi. Ne duserăm Într-o poiană largă de lângă sat. Bărbații puseseră ditamai berbecul gras, cu tot cu blană, Într-o groapă plină cu tăciuni pe care o acoperiseră cu pietre Încinse, iar femeile tăiau bucăți mari de brânză și le cufundau În uleiul fructelor-boașe ce creșteau În copaci. Undeva mai Încolo, În apa care curgea mereu, afundaseră niște burți pe care le bănuiam a fi pline cu vin. - O să ne ne așezăm la sfat, cei care știm cel mai bine vorbele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Am băgat piciorul În apă. Nu era rece. O auzeam din când În când pe Runa cum dădea gemetele acelea, căznindu-se să nu urle. Erau din ce În ce mai grăbite și, la un moment dat, Enkim se apropie În fugă de baltă. Cufundă o blană În apă și alergă Înapoi la femeie. Pe urmă, vântul a prins să sufle mai tare și, În scurt timp am simțit miros de fum: prietenul meu făcuse focul. M-am ridicat și m-am Învârtit Încoace și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]