3,586 matches
-
din urmă denumită "Vierfingerschwarm" („Finger-four” / „patru degete”). Ea oferea protecție maximă membrilor unui "Schwarm", care se sprijineau reciproc în identificarea amenințărilor dar și a țintelor. La nivel operațional, apărarea asigurată de aviația de vânătoare s-a dovedit mult mai sofisticată. Defensiva RAF se baza nu doar pe capacitatea de luptă a Fighter Command. La fel de importante ca „dinții” defensivei erau și „ochii și urechile” sale - un sistem complex care obținea informații și le livra în mod eficient „dinților” (aviația de vânătoare). În
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
plin atac, soldatul D. Roberts aștepta la capătul nordic al aeroportului să lanseze rachetele cu cabluri. Trei bombardiere s-a îndreptat spre zona în care se afla Roberts, luând ușor înălțime. Când au intrat în raza de acțiune a dispozitivelor defensive, Roberts a lansat nouă rachete care tractau cabluri. Pilotul german Wilhelm Raab a văzut rachetele zburând și, deși nu înțelegea ce reprezintă ele, a încercat să le evite. Pentru că avionul Dornier se înclinase pe o parte, unul dintre cablurile care
The Hardest Day () [Corola-website/Science/333715_a_335044]
-
Eisenhower, temându-se de distrugerea totală a Armatei a 7-a SUA, a mutat rapid în zonă trupele obosite care luptaseră în Ardeni. Sosirea întăririlor a întârziat totuși, Armata a 7-a a fost obligată să se retragă pe poziții defensive pe malul sudic al râului Moder pe 21 ianuarie. Ofensiva germană și-a pierdut din vigoare până pe 25 ianuarie, în ziua în care întăririle americane au ajuns în zonă după marșul din Ardeni. Strasbourgul a fost salvat, dar Punga Colmar
Operațiunea Nordwind () [Corola-website/Science/333812_a_335141]
-
considerat că singura sa șansă este o victorie rapidă. El sperase și că Germania se va alătura ofensivei sale în Polonia, dar speranțele sale au fost deșarte, întrucât Germania a desfășurat în Prusia Orientală o armată mică, cu ordine exclusiv defensive. Astfel, armatele I și a IV-a austro-ungară au început să înainteze în Polonia fără susținere germană clară. La început, ele s-au confruntat, respectiv, cu armatele rusești a IV-a și a V-a. Între timp, , comandantul rus al
Bătălia Galiției () [Corola-website/Science/333827_a_335156]
-
Lituania. Ea a fost construită și renovată între 1882 și 1915 pentru a proteja frontierele vestice ale Imperiului Rus, și a fost desemnată fortăreață de „clasa întâi” în 1887. În Primul Război Mondial, complexul a fost cea mai mare structură defensivă din tot imperiul, ocupând . Cetatea a fost încercată în bătălie în 1915 când Germania a atacat Imperiul Rus și a rezistat unui asalt de unsprezece zile înainte de a fi capturată. După Primul Război Mondial, importanța militară a cetății a intrat
Cetatea Kaunas () [Corola-website/Science/333842_a_335171]
-
netrecut, iar interiorul era mai abordabil de-a lungul râurilor când erau înghețate și în scurtul sezon uscat de recoltă de la sfârșitul verii. Ca răspuns la această vulnerabilitate, au fost construite de-a lungul secolului al XIV-lea diferite structuri defensive de-a lungul râului Nemunas, inclusiv un castel de cărămidă la Kaunas. Prima atestare documentară a orașului datează din 1361; el a primit drepturi Magdeburg, care îi reglementau autonomia și stabileau protocoale comerciale, din partea lui în 1408. Avanpostul Ligii Hanseatice
Cetatea Kaunas () [Corola-website/Science/333842_a_335171]
-
-lea a emis un edict prin care ordona construcția ei. Primul design a fost supervizat de generalii Nikolai Obrucev, Konstantin Zverev și Ivan Volberg. După cum fusese planificat inițial, cetatea cuprindea o arie uriașă, constând din șapte redute și nouă baterii defensive aranjate în bucle concentrice. Planul cuprindea clădiri și infrastructură de suport, cum ar fi cazărmi, drumuri noi și un depozit de muniție. Lucrările de construcție au demarat în 1882; pentru proiect au fost adunați 4.000 de muncitori. Principalele structuri
Cetatea Kaunas () [Corola-website/Science/333842_a_335171]
-
a lungul liniilor exterioare ale cetății și de regulă ridicate pe dealuri. Prima fază a lucrărilor de construcție s-a încheiat în 1887. Cetatea a primit titulatura de „clasa întâi” în acel an, pentru a-i consemna importanța și capabilitățile defensive, iar Otto Klem a fost numit primul său comandant. În același timp, s-au stabilit reguli administrative pentru gestionarea impactului cetății asupra orașului și asupra zonelor din jur; înălțimea clădirilor civile ale cetății a fost restricționată. În 1890 a început
Cetatea Kaunas () [Corola-website/Science/333842_a_335171]
-
introdus noi tehnici de construcție, în special betonul armat. Reduta Linkuva a devenit cea mai modernă întăritură, echipată cu electricitate, canalizare și cazemate pentru o garnizoană de 1.000 de persoane. În același timp, s-au pus bazele altor structuri defensive care au dus la înconjurarea întregului centru al orașului între râurile Nemunas și Neris. Până în 1890, fuseseră terminate șapte redute, fuseseră construite drumuri de suport, si un pod feroviar peste Nemunas a fost adaptat pentru transportul militar. Până acum, cheltuielile
Cetatea Kaunas () [Corola-website/Science/333842_a_335171]
-
turnuri blindate de pază, electricitate și sistem de ventilație. Zidurile cazematelor de pe tunuri au fost acoperite cu plută pentru a reduce zgomotul focurilor. Costurile acestei singure redute s-au ridicat la 850.000 de ruble. Complexul de redute și structuri defensive a fost împărțit în patru sectoare. Primul a urmat malul stâng al Nemunasului până la confluența cu râul Jiesia și a cuprins primele trei redute, cele mai vechi. Al doilea sector se întindea de la Jiesia la și cuprindea două redute. Al
Cetatea Kaunas () [Corola-website/Science/333842_a_335171]
-
pentru anul 1917. Redutele mai vechi urmau să fie complet încercuite de noua construcție, despre care se dorea să utilizeze cele mai noi tehnologii militare. În primele faze ale punerii în aplicare a acestui plan, s-au construit noi întărituri defensive și vechile redute au fost întărite cu beton. Când au început însă luptele de pe Frontul de Est din Primul Război Mondial, lucrările au fost oprite. În 1915, o singură redută, Fortul Nouă, se conforma noilor criterii tehnologice, Fortul Zece fiind
Cetatea Kaunas () [Corola-website/Science/333842_a_335171]
-
vechi structuri ale cetății. Armata nu a înconjurat întreaga cetate, apărătorii ei putând să se regrupeze și să se reaprovizioneze. La 8 august, germanii și-au intensificat bombardamentul, dar garnizoana cetății a rezistat la câteva tentative de a rupe perimetrul defensiv. După câteva zile, bombardamentul cetății a ajuns la apogeu; apărătorii au suferit pierderi grele, între 50% și 75%. La 14 august, peste 1.000 de soldați din trupele de apărare au fost uciși, dar germanii nu au reușit să cucerească
Cetatea Kaunas () [Corola-website/Science/333842_a_335171]
-
Grigoriev și-a abandonat postul și a fugit la . Când germanii au trecut râul Nemunas, ei au capturat Forturile VI și VII. Celelalte două forturi nu au mai rezistat mult. Cetatea a fost cucerită după unsprezece zile de luptă. Forțele defensive au pierdut 20.000 de victime, și circa 1.300 de piese de armament greu au fost capturate de germani. Grigoriev a fost arestat de autoritățile ruse, judecat și condamnat la cincisprezece ani de închisoare pentru neîndeplinirea sarcinilor. I s-
Cetatea Kaunas () [Corola-website/Science/333842_a_335171]
-
Majoritatea forturilor au servit însă drept depozite sau au găzduit colhozuri și alte organizații agricole. În timpul expansiunii și dezvoltării postbelice ale orașului, părți din cetate au fost desființate; ca parte a construcției , întăriturile de la nivelul solului de pe unul dintre sectoarele defensive au fost distruse. În 1958, Fortul IX a fost făcut muzeu. În 1959, s-a deschis prima sa expoziție, în memoria crimelor ce avuseseră loc acolo. Muzeul și-a extins apoi sfera de interes la întreaga istorie a cetății. Acolo
Cetatea Kaunas () [Corola-website/Science/333842_a_335171]
-
X-a Germană Tenth Army în . La 21 februarie, întregul corp s-a predat. Deși rușii pierduseră un întreg corp de armată, rezistența sa eroică a permis restului Armatei a X-a Ruse să se regrupeze pe o nouă poziție defensivă. La 22 februarie, a doua zi, Armata a XII-a Rusă a lui Plehve a contraatacat și a frânat înaintarea germană. Contraatacul a pus capăt înaintării germane și a dus la sfârșitul bătăliei. a fost ultima operațiune a ofensivei germane
A doua bătălie de pe Lacurile Mazurice () [Corola-website/Science/333852_a_335181]
-
în cadrul Operațiunii „Dynamo”. La 28 mai, Belgia a capitulat. În acel moment, armata terestră franceză nu mai dispunea decât de cel mult 60 de divizii, 1.200 de tancuri și cu o foarte slabă acoperire aeriană. La 10 iunie, linia defensivă franceză de pe râurile Somme și pe Aisne a cedat. Retragerea armatei franceze s-a transformat în debandadă, deși au existat și unele unități care nu au intrat în panică. În fața înaintării de nestăvilit a armatei germane, guvernul s-a retras
Bătălia de la Saumur (1940) () [Corola-website/Science/333858_a_335187]
-
și echipamentul divizional obișnuit, în vreme ce tabăra franceză era formată din 800 de cadeți, instructorii lor și un număr de soldați aflați în retragere, care au fost mobilizați pentru organizarea apărării. Pe 18 iunie 1940, cadeții francezi au pus în poziții defensive două tunuri de 75 mm, 10 tunuri vechi de 25 mm, 35 de mitraliere, patru mortiere de 81 mm, șapte mortiere de 60 mm, cinci tancuri vechi din prima conflagrație mondială și 3 mașini blindate, cu care trebuiau să apere
Bătălia de la Saumur (1940) () [Corola-website/Science/333858_a_335187]
-
platforme pentru instalarea unităților artileriste. Actuala cetate a fost ridicată pe urmele anticului oraș-cetate grec Tyras, principlala ocupație a acestuia fiind cea de comerț în zonă. Luată în ansamblu, Cetatea Albă constituie cea mai mare și mai bine întărită fortificație defensivă din Moldova medievală, un vechi și simbolic monument de arhitectură, ce impresionează atît prin dimensiune și expresivitate, cît și în virtutea locului ales pentru zidire. Deasupra „porții mari” ridicată de Ștefan cel Mare se înălța stema Moldovei și inscripția ce glăsuiește
Cetatea Albă (cetate) () [Corola-website/Science/333882_a_335211]
-
pot rămâne neremarcați. Deocamdată la nivelul anului 2014, prezumtive instrumente analitice de măsură a distresului financiar - legat de tratament (precum chestionarul „COST-PROM”), erau în curs de validare. Amenințarea tot mai prezentă a acuzațiilor de malpraxis poate determina practicarea unei "„medicini defensive”", prin care se indică și se efectuează investigații de teama de a fi acuzat de lipsa unui indiciu important pentru afecțiunea respectivă. Unii medici pot solicita însă efectuarea de teste inutile din obișnuință, sau pur și simplu pentru a satisface
Toxicitate financiară () [Corola-website/Science/333888_a_335217]
-
Franța semnase un tratat militar cu Belgia încă din 1920 pentru eficientizarea eforturilor în domeniul comunicațiilor și fortificațiilor în eventualitatea unui atac german. În octombrie 1936 însă, Belgia și-a modificat politica într-un de strictă neutralitate, limitând coordonarea planurilor defensive cu Franța. Gamelin propusese inițial un plan mai puțin riscant „Planul E (Escaut)”, care prevedea pentru apărarea (cu excepția extremității vestice a Flandrei) bazată pe o serie de fortificații de-lungul frontierei franco-belgiene, nu în interioriul teritoriului belgian. În cele din
Planul Dyle () [Corola-website/Science/333134_a_334463]
-
să fie în curând depășită de luptele de tancuri din Africa de nord și de pe frontul de răsărite. Tot acum s-a desfășurat și Bătălia de la Fortul Eben-Emael, prima operațiune aeropurtată care a folosit atacul parașutiștilor pentru cucerirea unei poziții defensive. Istoria oficială germană a vorbit despre 18 zile de lupte grele, în timpul cărora belgienii au opus o rezistență îndârjită și a sulbiniat „vitejia extraordinară” a inamicilor. Capitularea belgienilor a obligat forțele aliate să se retragă din Europa continentală. Royal Navy
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
anului 1944, când a fost eliberată de aliații occidentali. Strategia Belgiei de apărare împotriva unui atac german a trebuit să facă față unor probleme politice și militare. Din punct de vedere al strategiei militare, belgienii nu doreau ca pozițiile lor defensive la granița cu Germania să devină doar o prelungire a Liniei maginot. O asemenea abordare putea să lase Belgia expusă la un atac german din spate prin Olanda. De asemenea, în cazul acestei abordări, belginenii ar fi depins prea mult
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
atacul diviziilor mobile de tancuri ale germanilor. Franța a luat în considerare posibilitatea invadării Belgiei de îndată ce Germania ar fi declanșat un atac. Pe de altă parte, belgineii, fiind conștienți de amenințarea reprezentată de Germanie, și-au dezvoltat propriile lor soluții defensive, au ținut secrete de atașatul militar francez modul în care urmau să fie gestionate trupele, comunicațiile, pozițiile defensive fixe, informațiile obținute prin spionaj sau recunoașteri aeriene. Aliații concepuseră așa-numitul „Plan Dyle” pentru sprijinirea Belgiei. Cele mai bune unități aliate
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
fi declanșat un atac. Pe de altă parte, belgineii, fiind conștienți de amenințarea reprezentată de Germanie, și-au dezvoltat propriile lor soluții defensive, au ținut secrete de atașatul militar francez modul în care urmau să fie gestionate trupele, comunicațiile, pozițiile defensive fixe, informațiile obținute prin spionaj sau recunoașteri aeriene. Aliații concepuseră așa-numitul „Plan Dyle” pentru sprijinirea Belgiei. Cele mai bune unități aliate, printre care și cele mai bune divizii blindate franceze, urmau să înainteze spre râul Dyle ca răspuns la
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
urmau să înainteze spre râul Dyle ca răspuns la o invazie germană. Planul urma să asigure întărirea linie defensive belgiene în estul țării, pe linia Meuse-Canalul Albert și păstrarea controlului asupra Estuarului Scheldt. Se realiza astfel o legătură a liniilor defensive franceze din sud cu forțele care apărau Ghentul și Anvers. Slăbiciunea acestui plan consta, cel puțin din punct de vedere politic, în abandonarea aproape întregii Belgii răsăritene în mâna germanilor. Din punct de vedere militar, planul asigura o prelungire conrespunzătoare
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]