3,763 matches
-
și m’a acuzat de gelozii, egoism și nesăbuință. Și eu ți le transmit totuși. Desigur că nu am intenția să te iubesc mai puțin și chiar de m’aș sili să o fac - spre binele nostru - nu aș putea, draga mea Monica. Decât asupra unui lucru va trebui să ne hotărâm: să ne silim, copilul meu scump, să privim întâmplările și uneori lipsa de vești mai potolit. Nu pentru mine, ci pentru tine. Te poți îmbolnăvi de „dor“. Și asta
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
noui să fac garnitură la friptură, și cu lapte cremă de castane. E însă amuzant și vrea să-mi îndepărteze starea sufletească ușor în depresiune. Poate îți scriu astea și ca să te pun în gardă de miraj la distanță. Moicuța, draga mea, mamy mic, îți scriu mereu vrute și nevrute. Mâine la 8 voi merge la Poștă să duc amândouă scrisorile odată. Vei primi două. Vreau să fii mulțumită chiar dacă aceasta din urmă e anostă, insipidă. Mi-a tăiat elanul Mihai. Și eu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Tu și eu. Îți vorbesc fără vorbe ca și când mi-aș fi pierdut glasul. De pe radio se uită la mine cu ochi mari și mirați copilița de 3 ani. Parcă mi-ar spune: - „Ce faci tu, Mamunică?“ - „Scriu unei fetițe mari, draga mamei. O fetiță care a plecat departe de mama ei.“ - „De ce?“ Îi răspund: „Ca să învețe franțuzește bine“... Mouetta dragă, dragă, simți tu cum parcă dintr’o suflare de zmeu se îngroașe depărtarea dintre noi; zidul nu mai e de sticlă
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
târziu, Mouette, când viața s-a înăsprit pentru noi două, era totuși pomul de Crăciun pe care-l împodobeai în firida bibliotecii cu jucă riile care mai scăpaseră după toate dezastrele, după toate necazurile. Și anul acesta ești tot Tu, draga mea, Crăciunul ești tot tu. [...] M. 26/1947-1948 I 31 decembrie 1947, miercuri seara În seara de ajun al Anului Nou, ultima scrisoare din acest an. Am primit azi la ora unu scrisoarea ta no. 22 din 15-21 decembrie și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
nu te-aș ști pe tine departe, atât de departe. [...] O, Mouetta mea, mult mă tem că anii se vor așterne între noi, că nu te voi mai vedea, mamă, mamă dragă, dulcea mea Monică, Mouettă, Moy, Moicuța, Mica mea... Draga mea, mult iubită. Pe biuroul tatei, de pe care îți scriu, e un taler de lut cu grâu verde, des ca peria, înalt de vreo zece centimetri, și între fire două crengi de primavere, iar printre firele de grâu, fire de
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Mouetta, Mica, trec prin momente grave, din ce în ce mai grave, dar îți făgăduiesc să rezist până la maximum de rezistență. Aș vrea să te întreb urlând: „Ce să fac, Mica dragă?“ Cât voi putea, voi lucra și voi aștepta viaticul: revederea noastră. Tu, draga mea, lucrează serios acolo la teza ta de doctorat. Am impresia că aceasta e însă lucrul care te atrage cel mai puțin; știu teoria ta: că nu aduce nimic; dar un plan sistematizat de muncă intelectuală creiază (sic) pe intelectualul
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
bineînțeles e vorba de poștă. Parcă putem ști? Mama 32/1948 II Vineri, 30 ianuarie [1948] [...] Mâine am să-ți scriu scrisoarea care va pleca prin poștă, de o singură pagină; am să încerc și cu cărți poștale; căci, Mouette, draga mea, nimic nu e sigur, trebuie să încercăm orice. Scrisorile care au venit cu poșta făceau 5 zile din Franța și stăteau la noi între 15 zile și o lună și jumătate. [...] 35/1948 I Joi, 5 februarie [1948] În
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
chetă pentru dragii noștri prieteni greci, eu conducând echi pa de 25 de eleve dintr-a VIII-a; după-masă, celula; luni dimineață ore, luni la trei miting cu mamele elevelor din clasa mea, în Piața Universității. Ăsta mi-e programul, draga mea. În seara asta, după atâtea articole, condeiul meu nu mai vrea să scrie, dar o fac pentru tine, ca să știi că gândul meu foarte tandru este pentru tine, Mamy! Vineri 5 martie [1948], ora 3 după-masă Mă crezi, draga
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
draga mea. În seara asta, după atâtea articole, condeiul meu nu mai vrea să scrie, dar o fac pentru tine, ca să știi că gândul meu foarte tandru este pentru tine, Mamy! Vineri 5 martie [1948], ora 3 după-masă Mă crezi, draga mea, că umblu pe străzi beată de somn și de odihnă, că nu mai am timp să stau de vorbă cu tine ca înainte, dar, scumpa mea, nu mă plâng, fiindcă tot ce fac este pe gustul meu, este conform cu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Marchiză, dar sunt îngrijorată fiindcă mi se pare că sunt nedemnă, că poate altcineva ar avea mai multă pricepere decât mine și ar face mai mult bine dragei mele țări. Totuși: „Înainte!“, și cu atât mai rău pentru cine cade. Draga mea, astă-seară am să mă culc foarte devreme; am de citit: manifestul țării, legea electorală, proiectul de Constituție, cu adnotări și pasaje subliniate. Azi-dimineață am alergat degeaba prin oraș, de la un capăt la altul; cum n-am fost acasă ca să
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
lase în pace, ci fiindcă cred că totul e ireparabil și ai să ajungi și tu să crezi ca mine! Oh! Mouette, familia asta oribilă, ce slabă mă simt în fața ei! Cât de tare și-a strâns menghina; sunt singură, draga mea, și-mi trebuie un tact nesfârșit ca să nu mi-i fac pe toți dușmani într-un fel sau altul. În fine, să încheiem aici. Dacă ai să primești vreodată o scrisoare de rechemare, ea n-are să fie valabilă decât
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
să-și administreze pensia - începând cu luna octombrie (presupusa lună a întoarcerii mele la București) în rate de 4 până la 5 mii pe lună. Dar este oare înțelept să risc o sumă așa de mare pentru un eventual rezultat negativ? Draga mea, îți scriu, continui să-ți scriu mai mult duminica asta, fiindcă toată săptămâna n-am putut s-o fac, de prea multă muncă și oboseală. Nu arăt prea bine la ora 2, când mă întorc de la ore cu obrazul
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
politic, cu atât sunt mai aiurită, mai zăpăcită, îndoindu mă de inteligența mea, de capacitatea mea de înțelegere. Ieri m-am ascuns în spatele unei doamne, de frică să nu mă asculte. [...] 58/1948 13 iunie [1948], duminică, ora 7 seara Draga mea, ce grea duminică. Sculată la 6 dimineața, am plecat la școală pentru munca voluntară de la 8 la 10½; de la 11 la 2 conferință și seminar politic, de la 3 la 6 iarăși muncă voluntară la școală. Când m-am întors
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
sunt cei mai puternici. [...] Anul ăsta casa a avut un suflet. Să fie oare cântecul de lebădă? Mouette, trebuie să ne dezvățăm să ne mai atașăm de lucruri, așa cum vor să ne dezvețe de dragostea excesivă în familie. A trebuit, draga mea, ca în pragul tragic al bătrâneții mele să învăț să silabisesc ura, să calc cu pas profanator pe mormintele strămoșilor mei, să învăț să uit și să silabisesc alfabetul urii, să ridic în slăvi ceea ce urăsc. Luni, 26 iulie
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
1948] Nu mai avem statui: bunicul lui Șaga (cum de știi că [Șaga] se află în oraș?), frumoasa statuie a regilor, a amândurora... și tot ce reprezenta un trecut acum odios, hulit... [...] M. 67/1948 Joi, 29 iulie [1948] [...] Dar, draga mea, sunt și am să fiu tot timpul lângă tine, în umbră, oricând, oriunde, în orice clipă: MAMA, veșnica, cea care nu moare niciodată, câtă vreme numele ei trece, ca un fulger, într-un zâmbet, într-un nume, într-o
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
și felul de a se îmbrăca la mare), ceilalți, vechii mangalioți ori sindicaliștii, îmbrăcați oarecum de oraș. Și vântul bate proaspăt și bun și se revarsă pe masa de scris, ca un buchet invizibil de prospețime. Îmi face mult bine. Draga mea, trăiesc - cum spune Stalin - în dreptul la lene, pe care nu-l vom [mai] putea permite când socialismul va fi întins pe toate tărâmurile: n’am citit nimic, n’am scris nimic; m’am gândit la tine și am trăit
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
la tine și am trăit alături de prietenii noștri de aici. Nu știi ce a putut fi Rein[er], pentru mine: o prezență atentă și afectuoasă, o inteligență ce deschidea orizonturi inteligenței mele fricoase sau ankilozate (sic). Mereu aceleași sfaturi, Monica, draga mea. Nu vreau un mariaj pentru salvarea unor bunuri materiale problematice, chiar dacă ar fi să nu mai găsești decât ruine și ca în Varlaam să spunem: „Pe malul Vavilonului șezum și plânsem“. Fă, te rog, cererea de prelungire de ședere
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
glumă îmi spune (ce glumă!): „Poftiți, domnișoară, la masă, că vă pleacă trenul spre Paris!“ Te strâng în brațe cu lacrimi și putere. Printre lacrimi nu pot zări scumpii tăi ochi frumoși, nici fața ta... Bâjbâi în întuneric. Te sărut, draga mea. Scrie-mi, te rog, tot pe coale, pentru ca să pot forma caetul al II-lea. Și iar te strâng în brațe, și iar îți sărut genele lungi, ca să nu văd că ai și tu ochii plini de lacrimi. Mama 76
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
Mama nu iestem? ... 77/1948 Vineri, 17 septembrie [1948] Scumpa, scumpa mea heimatlos (apatridă), iată, după lege, nu mai ești cetățean român: e ca și cum am avea două patrii, două religii, două inimi, două mentalități, două aspi rații diferite, noi două, draga mea, care toată viața am avut două inimi într-una singură, o viață comună, viața, pe de-a-ntregul a noastră. Simt că-mi vine să plâng în hohote, dar mă stăpânesc de rușine și din demnitate umană. Scumpa mea, încep
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ești tânără și, așa fiind, ai să poți trece peste orice, eu n-am să pot duce crucea asta mult timp. Nu vorbesc de casă, e aproape pierdută, și-mi dau seama că și pe ea o iubeam, dulcea mea dragă. [...] Am impresia că am ajuns la o răscruce, că drumurile noastre se despart, că dacă Dumnezeu nu va vrea, n-ai să poți fi niciodată la căpătâiul meu în zilele de tristețe, de boală, de moarte. Așadar, de acum încolo
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
intim, cu un ton absolut sec, absolut... oficial? Altfel, indiferent de riscul la care m-aș expune, nu mă văd rupând ceva de la tine. [...] 14) Nu, nu-ți ascund nimic, și știu că fac foarte rău neascunzându-ți. Dar, Mouette, draga mea Mouette, cui să-i spun ceea ce apasă uneori așa de greu pe inima mea, încât simt că mor? Știu că sunt o mamă rea și că, având în vedere distanța și toate imensele și dragile tale greutăți, ar trebui
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
și pentru noi. Niciodată n-a fost mai valabil versul: „Și lupta a luat sfârșit din lipsă de combatanți“. Aici toată lu mea e în oraș, pentru te miri ce. Batjocorită, umilită, chi nuită. Nu, nu poți înțelege; din fericire, draga mea, n-ai cum să înțelegi, fiindcă nu ți poți închipui realitatea. Știi, scumpa mea, când am citit, la Mangalia, scrisoarea ta de spre 14 iulie, am crezut că visez; aș fi vrut să mor în visul ăsta de neimaginat
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
româna, istoria și geografia. [...] Partidul n-are încredere în mine, dat fiind că sunt fiică de boier, „din tagma burghezo moșierească“ ce trebuie exter minată. Eheei! Teza despre Baudelaire, dacă nu se pregătește repede, o să aveți țara fără locuitori.[...] De ce, draga mea, te-ai hotărât să-mi scrii o dată la cincisprezece zile? Nu merit o scrisoare de la tine, sau o carte poștală? Sunt foarte îndurerată de tăcerea ta, care cade atât de prost în luna asta aproape imposibil de suportat. III
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
în inima mea, în mintea mea, și în scurtele clipe de răgaz am să-ți strig numele... Dar să lăsăm nălucirile și presupunerile astea lugubre. IV [...] Când, spune-mi, când am să te pot ține în brațe? Fixează o zi, draga mea, arată-i o acadea bătrânei tale mame răsfățate, ca ea să mai poată rezista. R[ainer] mi-a spus că s-ar putea să fii obligată să pleci de la Paris, să te duci și mai departe. Spune-le atunci
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
vreau să ne continui, vreau ca părinții mei, străbunicii mei, să aibă urmași - și nu-i doar atât! În fond, în momentele grave de renunțare, cuvintele prind aripi, pare că ai urca la tribuna vieții, spui vorbe mari - dar nu, draga mea, poate că, în mod egoist, vreau să-mi supraviețuiești ca să nu fiu complet dată uitării. Știu eu ce mobil îmi dictează asta? Trebuie să nu te mai întorci, să te împaci cu gândul unei despărțiri definitive (fiindcă lumile noastre
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]