4,287 matches
-
militar dintre Turcia și Rusia (1768-1774), Imperiul Habsburgic (Austria de astăzi) a primit o parte din teritoriul Moldovei, teritoriu cunoscut sub denumirea de Bucovina. După anexarea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic în anul 1775, localitatea Lipovețul Mare a făcut parte din Ducatul Bucovinei, guvernat de către austrieci. După Unirea Bucovinei cu România la 28 noiembrie 1918, satul Lipovețul Mare a făcut parte din componența României, în Plasa Putilei a județului Rădăuți. Pe atunci, majoritatea populației era formată din ucraineni. Ca urmare a Pactului
Lipovețul Mare, Putila () [Corola-website/Science/315629_a_316958]
-
accepte suzeranitatea otomană. În 1391 a asediat Constantinopolul. La cererea împăratului Bizantin,Manuel al II-lea Paleologul, o nouă cruciada a fost organizată pentru a-l înfrânge pe Baiazid. În 1393,a subjugat definitiv Bulgaria și a anexat Tesalia, iar Ducatul Atenei a acceptat suzeranitatea otomană de îndată ce armatele sultanului au ajuns la granița statului. Ofensiva lui Baiazid în spațiul balcanic este urmată de Bătălia de la Rovine din 1395 . Oastea otomană nu reușește să cucerească Țară Românească, fiind învinsă de Mircea cel
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
Inițial a fost condus de un gastald, apoi a devenit comitat în cadrul Principatului de Salerno. Vechea Capua fusese oraș încă din antichitate, de altfel cel mai mare oraș roman din sudul Italiei. Apoi, a devenit centrul unui gastaldat longobard în cadrul Ducatului longobard de Benevento, cu toate că nu se cunosc multe date despre această perioadă a istoriei sale. Intră pentru prima dată în istorie ca un stat longobard condus de Landulf I cel Bătrân, odată cu moartea ducelui Sicard de Benevento din anul 839
Principatul de Capua () [Corola-website/Science/324612_a_325941]
-
moartea sa, petrecută în același an, succesiunea la conducerea comitatului a devenit obiect de dispută. Fiul său a fost depus de către episcopul Landulf, care astfel a unificat conducerea ecleziastică și cea seculară a regiunii, după cum Athanasie urma să facă pentru Ducatul de Neapole. Disputele asupra stăpânirii asupra episcopatului și a comitatului au reizbucnit odată cu moartea lui Landulf al II-lea și un război civil a izbucnit între Pandenulf, fiul depus al fostului conte Pando, și Lando al III-lea, un alt
Principatul de Capua () [Corola-website/Science/324612_a_325941]
-
Pandenulf. O criză de succesiune a urmat în 887, iar Atenulf s-a instalat și a preluat statutul de principe cu ajutorul lui Athanasie de Neapole. Atenulf va încerca în continuare să prevină viitoarele crize de succesiune și să răzbune pretențiile ducatului de Benevento și principatului de Salerno asupra Capuei. În anul 899, Atenulf I l-a înfrânt pe ducele Radelchis al II-lea de Benevento și a cucerit Benevento. El a declarat Capua și Benevento ca fiind inseparabile și a introdus
Principatul de Capua () [Corola-website/Science/324612_a_325941]
-
căruia fiii pot fi asociați de către tați sau frați, un principiu împrumutat în curând și de către Principatul de Salerno. Atenulf l-a asociat pe fiul său, Landulf drept co-principe și a constituit alianțe cu statele bizantine din regiune, anume cu ducatele de Neapole și deGaeta, care alianțe au fost menținute și de către succesorul său. De asemenea, el a început să pună la cale recucerirea teritoriului ocupat de sarazini în regiune, însă a murit înainte ca aceste planuri, culminând cu Bătălia de la
Principatul de Capua () [Corola-website/Science/324612_a_325941]
-
moartea sa din1050. Inițial, Pandulf al IV-lea a fost aliat al bizantinilor, împotriva tuturor vecinilor săi. Domnia sa a fost ocupată cu dispute constante cu Biserica, pe ai cărei episcopi și abați i-a tratat cu dispreț, dar și cu ducatele costiere de Neapole, Gaeta și Amalfi. Dorința sa era de a oferi principatului de Capua un oraș-port, drept pentru care a depus atât pe ducele Sergiu al IV-lea de Neapole, cât și pe ducele Ioan al V-lea de
Principatul de Capua () [Corola-website/Science/324612_a_325941]
-
lui Lando, un conte longobard ridicat de către cetățeni, aflat în opoziție cu tânărul Richard al II-lea. Acesta din urmă a revenit la putere doar cu sprijinul colegilor săi normanzi, astfel încât Capua a devenit dependentă de Dinastia Hauteville și de ducatul acesteia, cu toate că principii de Capua continuau să încerce influențarea alegerii papilor și să acționeze ca protectori ai papalității. După moartea piosului Iordan al II-lea din 1127, principatul a devenit obiectul ambițiilor regelui Roger al II-lea al Siciliei, care
Principatul de Capua () [Corola-website/Science/324612_a_325941]
-
coaliție a puterilor europene care includea Anglia, Țările de Jos, Austria și majoritatea principatelor Sfântul Imperiu Roman, care îl susțineau pe pretendentul austriac, Arhiducele Carol al VI-lea de Habsburg. Puțin mai târziu s-au unit coaliției și Portugalia și Ducatul de Savoia. Cu experiența lui, era logic ca Marlborough să preia comanda armatei de opt mii de soldați trimisă în Țările de Jos, în primăvara anului 1689. În Bătălia de la Walcourt, din 25 august 1689, Marlborough și-a câștigat laudele
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]
-
ferm în operațiile precedente bătăliei pentru a-și asigura minimul avantaj, ca ocolirea flancurilor adversarilor, înșelarea inamicului și atacul prin surprindere. Într-o ocazie el a constrâns armata inamică franceză de 60000 de soldați, să se retragă și a cucerit ducatul de Brabant (astăzi Belgia), cu pierderi minore de 80 de oameni. Chiar și în timpul celor mai crude și sângeroase bătălii, nu s-a îndepărtat de oamenii săi, și-a condus personal soldații cu un curaj imperturbabil, ceea ce a provocat admirația
John Churchill, I Duce de Marlborough () [Corola-website/Science/331734_a_333063]
-
Inferior, în jurul capitalei sale, Kleve și a orașului Wesel, fiind mărginit de posesiunile ce țineau de principii episcopali de Münster la răsărit și de ducii de Brabant în apus. Istoria sa este strâns corelată cu cea a statelor din vecinătate: ducatele de Jülich și de Berg, ca și cu Ducatul Geldern și comitatul de Mark din Westfalia. Teritoriul ducatului acoperea aproximativ districtele Kleve (partea nordică) și Wesel și orașul Duisburg din Germania, ca și părți adiacente din provinciile Limburg, Brabantul de
Ducatul de Cleves () [Corola-website/Science/328623_a_329952]
-
fiind mărginit de posesiunile ce țineau de principii episcopali de Münster la răsărit și de ducii de Brabant în apus. Istoria sa este strâns corelată cu cea a statelor din vecinătate: ducatele de Jülich și de Berg, ca și cu Ducatul Geldern și comitatul de Mark din Westfalia. Teritoriul ducatului acoperea aproximativ districtele Kleve (partea nordică) și Wesel și orașul Duisburg din Germania, ca și părți adiacente din provinciile Limburg, Brabantul de Nord și Gelderland din Olanda. La începutul secolului al
Ducatul de Cleves () [Corola-website/Science/328623_a_329952]
-
de Münster la răsărit și de ducii de Brabant în apus. Istoria sa este strâns corelată cu cea a statelor din vecinătate: ducatele de Jülich și de Berg, ca și cu Ducatul Geldern și comitatul de Mark din Westfalia. Teritoriul ducatului acoperea aproximativ districtele Kleve (partea nordică) și Wesel și orașul Duisburg din Germania, ca și părți adiacente din provinciile Limburg, Brabantul de Nord și Gelderland din Olanda. La începutul secolului al XI-lea, împăratul Henric al II-lea a încredințat
Ducatul de Cleves () [Corola-website/Science/328623_a_329952]
-
direct subordonată Imperiului, nobililor locali din Lotharingia Inferioară din Gelderland și Kleve. Un conte de Cleves (limba germană: "Grafschaft Kleve"; limba olandeză: "Graafschap Kleef") a fost pentru prima dată menționat în secolul al XI-lea. În 1417, comitatul a devenit ducat. După moartea contelui Ioan din 1368, fieful a fost moștenit de către nepotul său Adolf al III-lea, conte de Mark, devenit Adolf I de Cleves. Comitatele de Cleves și Mark au fost în cele din urmă conduse în cadrul unei uniuni
Ducatul de Cleves () [Corola-website/Science/328623_a_329952]
-
din cercul Renania Inferioară-Westfalia în 1500, aflându-se în rivalitate cu principii-episcop de Münster. În 1511, ducele Ioan al III-lea cel Pașnic, fiul ducelui Ioan al II-lea cel Pios, ca urmare a căsătoriei sale cu Maria, a moștenit ducatele de Jülich și de Berg după moartea socrului său, Wilhelm al IV-lea. Atunci când Ioan al III-lea a succedat tatălui său ca duce de Cleves în 1521, regiunile de Jülich, Berge, Cleves și Mark au constituit Ducatul de Jülich-Cleves-Berg
Ducatul de Cleves () [Corola-website/Science/328623_a_329952]
-
a moștenit ducatele de Jülich și de Berg după moartea socrului său, Wilhelm al IV-lea. Atunci când Ioan al III-lea a succedat tatălui său ca duce de Cleves în 1521, regiunile de Jülich, Berge, Cleves și Mark au constituit Ducatul de Jülich-Cleves-Berg. Fiica sa, Ana de Cleves (1515-1557) a devenit chiar regină-consortă a Angliei vreme de câteva luni în 1540, în condițiile în care fratele ei Wilhelm al V-lea, duce din 1539, s-a aflat în contradicție cu împăratul
Ducatul de Cleves () [Corola-website/Science/328623_a_329952]
-
și Margrafiatul Brandenburg, care a dobândit stăpânirea asupra Cleves, cu Mark și Ravensberg, în conformitate cu tratatul de la Xanten din 1614. Cu acea ocazie, markgrafii din Casa de Hohenzollern au obținut o primă posesiune în Renania; în orice caz, largi părți din ducatul de Cleves au fost ocupate de Republica olandeză până la războiul franco-olandez din 1672. Încorporat în Brandenburg-Prusia de către marele elector Frederic Wilhelm I de Brandenburg în 1666 și devenit parte în Regatul Prusiei după 1701, Cleves a fost ocupat de către forțele
Ducatul de Cleves () [Corola-website/Science/328623_a_329952]
-
războiul franco-olandez din 1672. Încorporat în Brandenburg-Prusia de către marele elector Frederic Wilhelm I de Brandenburg în 1666 și devenit parte în Regatul Prusiei după 1701, Cleves a fost ocupat de către forțele franceze în Războiul de Șapte Ani (1757-1762). În 1795, ducatul de Cleves de la vest de Rin și de Wesel a fost ocupat de către Franța și a devenit parte componentă din departamentul Roer. Restul ducatului a fost ocupat între 1803 și 1805 și a constituit o parte din departamentul de Yssel-Supérieur
Ducatul de Cleves () [Corola-website/Science/328623_a_329952]
-
1701, Cleves a fost ocupat de către forțele franceze în Războiul de Șapte Ani (1757-1762). În 1795, ducatul de Cleves de la vest de Rin și de Wesel a fost ocupat de către Franța și a devenit parte componentă din departamentul Roer. Restul ducatului a fost ocupat între 1803 și 1805 și a constituit o parte din departamentul de Yssel-Supérieur și din nou creatul Mare Ducat de Berg (după 1811, din departamentul Lippe). În 1815, după înfrângerea lui Napoleon I, ducatul a devenit parte
Ducatul de Cleves () [Corola-website/Science/328623_a_329952]
-
Rin și de Wesel a fost ocupat de către Franța și a devenit parte componentă din departamentul Roer. Restul ducatului a fost ocupat între 1803 și 1805 și a constituit o parte din departamentul de Yssel-Supérieur și din nou creatul Mare Ducat de Berg (după 1811, din departamentul Lippe). În 1815, după înfrângerea lui Napoleon I, ducatul a devenit parte componentă a provinciei prusace de Jülich-Cleves-Berg, care s-a unit în provinciile renane ale Prusiei în 1822. Orașele Gennep, Zevenaar și Huissen
Ducatul de Cleves () [Corola-website/Science/328623_a_329952]
-
departamentul Roer. Restul ducatului a fost ocupat între 1803 și 1805 și a constituit o parte din departamentul de Yssel-Supérieur și din nou creatul Mare Ducat de Berg (după 1811, din departamentul Lippe). În 1815, după înfrângerea lui Napoleon I, ducatul a devenit parte componentă a provinciei prusace de Jülich-Cleves-Berg, care s-a unit în provinciile renane ale Prusiei în 1822. Orașele Gennep, Zevenaar și Huissen au trecut în componența Regatului Unit al Țărilor de Jos ca urmare a Congresului de
Ducatul de Cleves () [Corola-website/Science/328623_a_329952]
-
conflictului militar dintre Turcia și Rusia (1768-1774), Imperiul Habsburgic (Austria de astăzi) a primit o parte din teritoriul Moldovei, teritoriu cunoscut sub denumirea de Bucovina. După anexarea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic în anul 1775, localitatea Lucavăț a făcut parte din Ducatul Bucovinei, guvernat de către austrieci, făcând parte din districtul Vijnița (în ). După Unirea Bucovinei cu România la 28 noiembrie 1918, sătul Lucavăț a făcut parte din componența României, în Plasă Răstoacelor a județului Storojineț. Pe atunci, majoritatea populației era formată din
Lucavăț, Vijnița () [Corola-website/Science/315594_a_316923]
-
Franței; totuși, ea l-a refuzat ferm. Regele Henric al III-lea i-a cedat cuumnatei sale teritoriile March superioară și inferioară ("Haute et Basse-Marche"). În plus, ea a primit titlul de Ducesă de Berry iar în 1577 a primit ducatele de Auvergne și Bourbon în schimb. La 28 august 1575 Elisabeta și-a vizitat la Amboise fiica în vârstă de trei ani pentru ultima dată iar la 5 decembrie ea a părăsit Parisul lăsând-o pe mica prințesă Maria Elisabeta
Elisabeta de Austria (1554-1592) () [Corola-website/Science/316498_a_317827]
-
din populația orașului. În secolul al XVII-lea orașul intră în declin din cauza invaziei suedeze din timpul războaielor nordice. După cea de-a treia dintre împărțirile Poloniei, în 1795 Lublin devine parte componentă a imperiului habsburgic, iar din 1809, a ducatului Varșoviei întemeiat de Napoleon. Din 1815 Lublin face parte din Polonia Congresului, dependentă de Rusia. La începutul secolului al XIX-lea au loc mai multe acțiuni de modernizare a orașului, construindu-se noi piețe, străzi și clădiri moderne. În 1877
Lublin () [Corola-website/Science/297938_a_299267]
-
conflictului militar dintre Turcia și Rusia (1768-1774), Imperiul Habsburgic (Austria de astăzi) a primit o parte din teritoriul Moldovei, teritoriu cunoscut sub denumirea de Bucovina. După anexarea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic în anul 1775, localitatea Holoșina a făcut parte din Ducatul Bucovinei, guvernat de către austrieci, făcând parte din districtul Putila (în ). După Unirea Bucovinei cu România la 28 noiembrie 1918, satul Holoșina a făcut parte din componența României, în Plasa Putilei a județului Rădăuți. Pe atunci, majoritatea populației era formată din
Holoșina, Putila () [Corola-website/Science/315627_a_316956]