4,829 matches
-
a făcut pe mine (Iov 33, 4); și Și l-a umplut Dumnezeu pe Veseleil de Duhul Dumnezeiesc al înțelepciunii și al priceperii (Ieș. 35, 31). Cui, deci, vei vrea să apropii dumnezeiescul? Făpturii sau Dumnezeirii? Dacă îl vei alătura făpturii, atunci vei spune că Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos este o făptură, idee cu totul absurdă, că este scris despre Tatăl: Veșnica Lui putere și Dumnezeire; iar dacă îl vei alătura Dumnezeirii, atunci pune capăt hulei, cunoaște vrednicia Duhului!” (Sf.
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
Dumnezeu pe Veseleil de Duhul Dumnezeiesc al înțelepciunii și al priceperii (Ieș. 35, 31). Cui, deci, vei vrea să apropii dumnezeiescul? Făpturii sau Dumnezeirii? Dacă îl vei alătura făpturii, atunci vei spune că Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos este o făptură, idee cu totul absurdă, că este scris despre Tatăl: Veșnica Lui putere și Dumnezeire; iar dacă îl vei alătura Dumnezeirii, atunci pune capăt hulei, cunoaște vrednicia Duhului!” (Sf. Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, omilia a XXIV-a, VII, în
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
sec. XII patriarhul Grigorie Cipriotul. Duhul strălucește din Fiul, dar nu purcede din El, pentru că nu trece dincolo de Fiul în provenirea Sa din Tatăl. Ci El Își primește existența din Tatăl ca iradiere a iubirii Tatălui spre Fiul. Când apar făpturile și Fiul Se face om, această odihnă și strălucire devine proprie și umanității Lui și celor ce se unesc cu El. (n. s. 55, p. 48) 83 Tâlcuirea Pr. Stăniloae: Repetăm: Fiul Îl trimite pe Duhul ca Fiu, nu ca
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
lacrimile au șters păcatul”. (Sf. Ioan Gură de Aur, Omiliile despre pocăință, omilia a treia, p. 59) 110 „Ai îmbrăcat pe Hristos prin Botezul mântuitor, ai lepădat întinăciunea prin baia dumnezeiască, ți-ai câștigat strălucirea harului duhovnicesc și noblețea de făptură”. (Teolipt, Mitropolitul Filadelfiei, Cuvânt despre ostenelile vieții călugărești, în Filocalia..., vol. VII, p. 46) „... s-a scris în Gherontic (Pateric): Ioan de Bostra, bărbat sfânt și având putere asupra duhurilor necurate, a întrebat pe draci, care locuiau în niște fetițe
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
Olimp, Aglaofon sau Despre înviere, Discursul lui Metodiu, LII, PSB, vol. 10, p. 159) „Trupul se află între stricăciune și nestricăciune, dar el nu este nici stricăciune, nici nestricăciune. Atunci când a fost dominat prin intermediul plăcerilor de stricăciune, el, care era făptura nestricăciunii, a înclinat către țărâna pământului. Ca urmare, a fost dat morții de către Dumnezeu, pentru a fi cumințit, dar n-a fost părăsit, nici lăsat pradă stricăciunii. Învingând moartea prin înviere, iarăși a fost redat nestricăciunii, pentru ca nu cumva stricăciunea
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
deseori legată de strigoi. Există relativ numeroase credințe privind aceste spirite. Primul om redat în folclor "cu trupul de lut, / cu sângele de rouă, / cu cumpătul de iuțime îngerească, / cu sufletul din vânt" poate fi victimă a ielelor. "Zburătorul", altă făptură imaginară, lasă "pete vineții" pe trupurile femeilor și văduvelor tinere, precum și o melancolie tip "mal d'amour". Mulți bolnavi psihici, mai ales cei cu stări așa-zise "pasionale", erau considerați ca victime ale unor astfel de acțiuni. În Moldova sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
dar liniștită. Totdeauna umbla foarte elegant și corect îmbrăcat, în haine de culori serioase, de cele mai multe ori negre. Iarna, purta un palton negru, căptușit cu blană bogată, cu guler lat, care îi acoperea aproape în întregime umerii. Din întreaga sa făptură, se desprindea figura unui bărbat grav, liniștit în mișcări, cu mersul măsurat, niciodată grăbit, dar nici încet. Vorbea puțin și, când era întrebat, răspundea scurt și pe un ton politicos și amabil. Așa l-au cunoscut foștii săi elevi de la
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
cursul de igienă, pe coridoare se făcea o liniște profundă întreruptă numai de zgomotul ușor al pașilor profesorului Brăescu. Pedagogii de serviciu și elevii întârziați își luau o poziție respectuoasă și îl salutau în tăcere, aplecând puțin capul înainte. Întreaga făptură a acestui profesor le impunea un respect deosebit și toți căutau să nu-l supere cu nimic. În anul școlar 1910-1911, într-o după-amiază, după semnalul clopoțelului de intrare în clasă, un elev întârziat a trecut în fugă pe coridor
[Corola-publishinghouse/Science/1491_a_2789]
-
e misterul cosmic. Pretutindeni hieroglife! Dat fiind că instrumentul pentru stabilirea corelațiilor e imperfect, lumea pare o criptografie imensă (cum și-o imagina Schopenhauer), entitate implicând relații oculte, ermetice între părți: În chip de rune, de veacuri uitate,/ poart-o semnătură făpturile toate..." La autorul Nebănuitelor trepte cuvinte-vedete, cuvinte-semnale, cuvinte investite cu "sarcină mitică", gata să opereze emblematic, acreditează ideea (plasată într-un aforism) că "toate lucrurile" sunt misterioase, unele fără corespondențe în limbaj. Păienjenișul indispune, îndoielile proliferează, tensiunea frizează disperarea: Unde
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
în Dilema), conexiunile răsturnătoare, șăgălnicia mimată iată motive de coloratură ironică. Apa ascunde dihănii: "Monștri acvatici gălbui se prăsiră / în apeducte, în terme" (Despre ploile care se abătură la început asupra Cetății). Gigantizarea nu cunoaște limite: un "Șarpe prea sfânt", făptură apocaliptică, are "trei miliarde de capete"; vorbește cu "o mie de limbi despre Dânsa" despre cea etern neștiută. Naratorul din Marșul spre stele comunicând în "șaptezeci de mii de limbi, astăzi moarte de mult și uitate pe veci", pribegește de
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
vibrații ale interiorității, însemne conferind iluziei biografice dimensiuni reflexive. Față de sceneria plasticizantă din Pasărea tăiată, repetatele apeluri către enigmaticul Ieronim anunță o progresivă imersiune în himeric și ocult, o îndurerată, febrilă căutare; primează așteptarea a ceva nelămurit, impalpabil. Păsări migratoare, făpturi păduratice, neodihna apelor, simbolisme varii, sugerează frecvent trecerea. Eul stingher, centru de perspective spre Ceilalți, se vrea întregit, rotunjit, asigurat; se afirmă o stare previzionară, stare-dorință, niciodată ajunsă la plenitudine. Acel Ieronim de o astrală frumusețe nu e decât un
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
negat, / Poznași eretici, monștri de otravă, / Bufoni cu ochi de împărați pe tavă, / Prelați atei din zâmbet de mătase, / Lunatici cavaleri cu zale roase, / Antihriști triști în robe violete". Descrierea se sprijină pe un limbaj procesional de epos! Se vânzolesc făpturi respingătoare sau fantastice: aligatori, cobolzi, inorogi, homunculi, arătări de "Turnuri Babele multicolore". Li se adaugă, în ton cu ansamblul înfricoșător: "Felii de tancuri, țevi de tun, chesoane". Ca într-un documentar filmic plural, demonstrația crește pe imagini vizuale, pe analogii
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
omului e, oricum, dincolo de ele. Așa cum o picătură de apă închipuie oceanul, un om conține întreaga rasă umană. Manifestîndu-și răutatea, el a devenit centrul tragismului universal. Fiecare suferință a fost activată prin intermediul omului, boala omului s-a răspîndit la toată făptura, tristețea sa a luat chipul fiecărei ființe. Întreaga existență a devenit tarată, iar omul a concentrat și declanșat întregul ei tragism. Acesta este anti christul. Omul poartă în sine două infinituri. El este regina albinelor în jurul căruia se ațin roiurile
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
existenței spre propria mărire. Și-a golit ființa aproape de tot ce este spiritual pentru a face loc în interiorul lui unei statui care nu contenește să se ridice în fiecare clipă. Nu-și dă seama, dar un idol pune stăpânire pe făptura lui. Nu mai este dispus să împartă sentimente cu nimeni, pentru a nu fi considerat un individ slab. Nu suportă să nu i se acorde maximă atenție. Vedetismul este visul care îi tulbură somnul în fiecare noapte. Ziua, ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
a nu fi suspectat că mârșăvia și mârlănia care îl caracterizează ar fi cumva simulate. Toată lumea trebuie să-l considere important. Și nimic nu cântărește mai greu în afirmarea lui decât succesul. Odată cu egoismul, a crescut proporțional și orgoliul acestei făpturi mărunte. Desigur, în lumea materială în care s-a refugiat și jubilează, ca triumf al pretinsei sale evoluții, orice reușită se impune a fi măsurată cantitativ. Are nevoie de ceva tangibil, iar banii nu pot fi decât unica valoare anvizajată
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
o stea de foc. De observat marea asemănare a acestui înger cu Casandra de la Ipotești. Cîntecul arpei dezmiardă simțirea îngerului. Cînd luna asfințește după codri, îngerul iese pe fereastră și se suie la cer, pe-o rază. Călugărul o crede făptură aievea, cu gînd din gîndul său și cu suflet din sufletul său. "O, zice călugărul de-aș muri odată... cu corpul meu de plumb Să simt cum morții aspre molatec eu sucumb, Iar sufletul... o parte ce-n mine a
[Corola-publishinghouse/Science/1521_a_2819]
-
care compun corul și ale Electrei asociază de fiecare dată apelul către Agamemnon aceluia către Hermes, călăuza umbrelor celor morți spre meleagurile Infernului, mesager al celor din adâncuri, dar și al zeilor din înaltul cerului, mesager care face legătura între făpturile aflate la cele două niveluri ale invizibilului; Hermes pe care, invocându-l, Electra îl va ruga să transmită mesajul ei acelor daimones (vezi Perșii) subpământeni, morții protectori, păzitori ai sângelui părintesc, sânge care cere răzbunare. Întruchipare a tatălui ocrotitor, regele
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
eroul dispărut în adâncurile întunecate ale pământului, evocat la începutul piesei omonime a lui Euripide și invocat apoi, în speranța că invocația va fi auzită și că umbra lui se va lăsa văzută, căci salvarea poate veni și de la o făptură ireală. Iar când va apărea aievea, înainte de a avea certitudinea că au într-adevăr de-a face cu Heracles în carne și oase, întors din lumea celor morți, toți se vor întreba dacă nu cumva e vorba despre o nălucire
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
nopții sângeroase în care fusese pândit la tot pasul de închipuiri ale minții sale, de vedenii în care crezuse, Aiax recunoaște o criză de nebunie ce-l târâse până aproape de tărâmul morții, simte lucrătura zeilor, priceperea lor de a zămisli făpturi ireale și ademenitoare. Heracles, eroul tragic care-și ucide copiii luîndu-i drept copii ai lui Euristeu, cade și el în plasa unor amăgiri asemănătoare, i se pare că vede o altă realitate, inexistentă. Heracles devine el însuși o Gorgo, o
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
Dionysos însuși, care poate lua, de pildă, înfățișarea unui taur (când apare astfel în halucinațiile lui Pentheu, e destul de greu să deosebim aparența mincinoasă de adevăr). Bineînțeles, în finalul piesei, Dionysos apare plutind în văzduh, în toată splendoarea lui de făptură divină, trădată de strălucirea eidolon-ului său. Dar concluzia corului ne va avertiza în privința surprizelor pe care zeii le rezervă oamenilor. Cum am putea să nu deslușim aici, în filigran, tema vicleniei divinităților, acea viclenie al cărei instrument privilegiat este nălucirea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
și colossos. Imaginea spectrală a acesteia trece prin fața unui Menelau ce visează cu ochii deschiși; femeia apare și în visele sale nocturne, după cum este imortalizată și printr-o statuie, un dublu în care el a dorit să-i vadă neîncetat făptura. Pentru cor însă, fantoma Elenei este și o erinie. Asociată suferinței, războiului, sângelui vărsat, măcelului, ea este legată de acel Ate al neamului, de destinul nefericit al Atrizilor, presărat cu morți și cu nenorociri. Fantoma, precum și erinia Elenei sunt prezente
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
interdicția de a pătrunde în pădurea rezervată doar femeilor invincibile „al căror nume nu-l rostește nimeni fără să tremure de groază” și pe lângă care Oedip trece mut, fără să le arunce o privire. Eumenidele, căci despre ele este vorba, făpturi ce nu pot fi nici privite, nici numite fără riscul de a fi pedepsit, au, așadar, ceva din Gorgo, și-au păstrat până și măștile de erinii. Cu chipul lui înspăimântător, Oedip nu amintește și el de Gorgo? Căci nu
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
unicul purtător de mască din teatrul no, asociază intim apariția supranaturală și revenirea fantomei. Teatru axat în întregime pe tensiunea dintre vizibil și invizibil, material și imaterial, no înscrie în centrul esteticii sale fantoma, ca reprezentare prin excelență a unei făpturi ce se mișcă în spațiul dintre aderența la viață, la formele vizibilului, și aspirația spre eliberarea de aceste forme. Fantoma care se întoarce rămâne legată până și în moarte de universul aparențelor. Ea nu a izbutit încă să scape de
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
e tovarăș decât luna”, cum se spune în Matsukaze. Două existențe rătăcitoare se întâlnesc astfel la „hotarul părelnic dintre viață și moarte”. Căci shite se preumblă și el prin aceste spații intermediare. Și el este un soi de „luntraș”, o făptură a tărâmurilor mărginașe și un mijlocitor al trecerii, întocmai ca și waki. Dubla figură a luntrașului apare cu claritate în Kanehira lui Zeami. Oare în prima parte a piesei shite nu este acel bătrân barcagiu, transportator de lemne care a
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
artei teatrului. Chiar și în piesele no „din lumea reală”1, unde shite nu incarnează nici o figură a invizibilului (nu e nici fantomă, nici zeu, nici demon), simpla coprezență a lui shite și waki reprezintă, în fond, întâlnirea dintre două făpturi ce nu mai țin, nici una, nici cealaltă, de lumea adevărată, de viața lumească. În Hachinoki, bunăoară, waki, un călugăr rătăcitor care nu-și are nicăieri sălașul, se întâlnește cu shite, locuitorul singuratic al unei cocioabe mizere, torturat de amintirea timpurilor
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]