3,598 matches
-
a fi sclavul unei concepții străine despre dragoste, urâte mie, lucrul acesta mi se pare pur și simplu revoltător, astăzi mai mult decât oricând. și, dacă până acum nu îndrăznisem nici măcar să zâmbesc, astăzi am de gând să râd în hohote, să râd de mine însumi. Astăzi nu mai sunt ținut să realizez din contactul meu cu oamenii numai un anumit lucru sau nimic, ci sute și mii de lucruri, o infinitate, care să facă să zbârnâie toate corzile din mine
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
isterici, în timp ce Mihai, aiurit, alerga tot timpul la bucătărie și înapoi, chi purile s-o ajute pe Alice, dar de fapt pentru a-și ascunde febri litatea și emoția... Intrigată și fericită totodată, Alice, până la care răzbăteau revăr sările de hohote din casă, îl întreba: — Dar ce se întâmplă acolo, Buțule? Nu știu, zău, ce i-a apucat! îi răspundea radios Mihai. Parcă au înnebunit cu toții! Se servi bufetul, mai bogat, mai ispititor și mai gustos decât am fi putut bănui
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
odată“, continuând așa cum încep toate basmele în românește: „A fost odată ca niciodată“. Chiar și numai acest început clasic de basm românesc, pentru noi cu trimitere la jalnica țesătură de minciuni a regimului, era un motiv suficient să râdem în hohote. Apoi povestea continua pas cu pas: „A fost odată așa cum a fost. și asta era pe când a fost ca niciodată. A fost odată când era lată de tot așa cum era. și-a fost odată, bunăoară, despre care nu se știe
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
din nou pe umăr cu mare lentoare, brațul i se mișca parcă cu încetinitorul, a clătinat din cap, s-a dus spre fereastră traversând inelele de lumină, a privit spre copacul de-afară și s-a pornit să râdă în hohote. Abia când a râs am privit cu colțul ochiului spre umăr. Pusese, într-adevăr, părul la loc, unde fusese. De data asta nu l-a ajutat nici un râs de rege - povestea cu firul de păr îl luase pe nepregătite. Se
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
ale lui Mircea mă determinau să suplimentez eforturile pentru a reveni mai degrabă la starea de verticalitate. O, da' ce faci măi Titi, te-ai pocăit? Faci mătănii? Nu cumva ai de gând să te călugărești? Și izbucnea într-un hohot de râs, ajutând în același timp corpului meu să revină în poziție bipedă. Obosit, descurajat, epuizat de sarcina prea grea pentru slabele mele puteri, reușeam din ce în ce mai anevoie să mă ridic ori de câte ori cădeam. E adevărat că Mircea râdea, însă o făcea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
celor răi? Ai Tu ochi materiali și vezi Tu lucrurile precum le vede omul?" (Cartea lui Iov: 10 3, 4 ) Câtă nedreptate este pe pământul Tău , Doamne! De ce nu intervii? De ce privești nepăsător? De ce? Cum se poate? Și plângea în hohote, privind starea noastră jalnică. M-a luat în brațe ca pe un fulg, strângându-mă cu dragoste la pieptul ei. Te-au bătut, Titi, te-au bătut... Nenorociților! Ticăloșilor! M-a dus în casă și m-a așezat pe pat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
gălăgioase, într-o continuă forfotă și mișcare, demonstrau convingător supremația vieții în ciuda unui regim în care drepturile democratice erau flagrant și brutal anulate. Am intrat pe holul școlii, urmărit de zgomotele specifice ale unei recreații mari, transformate într-un uriaș hohot de râs înfricoșător, prelungindu-se într-un ecou cu redundanțe apocaliptice, dincolo de linia orizontului: O, ho, ho, ho, ho! Ha, ha, ha, ha! O, ho, ho, ho, ho! Ha, ha, ha, ha! Știu ce vrei să faci! Știu ce vrei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
liniștește-te! Sunt aici, sunt aici lângă tine! Noi toți eram treji, stând băgați unul în celălalt, de frică, de strigătele mamei, uitându-ne la tata care continua s-o țină pe mama lângă pieptul lui în timp ce ea plângea cu hohote, neputându-se opri. Deodată grăjdulețul s-a luminat și proprietarul cu lampa în mână se uita curios și alarmat la noi. Ce-i oameni buni? Ce-ați pățit? Ce s-a-ntâmplat? Tata a aprins lumânarea din cana spartă; bătrânul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
România dincolo de hotarele ei. Dar tu, Răduțule, pentru ce ești de acord cu fratele tău? Eu vreau ca fratele meu să fie deștept și să mă plimbe cu avionul... Răspunsul fratelui meu Radu a binedispus-o, mama, izbucnind într-un hohot vesel de râs. Bine, bine, Răduțule, dar mai ai de așteptat până la plimbatul cu avionul... Acestea fiind spuse, dosarul a rămas în pronunțare. S-a trecut la dosarul numărul doi. Titi și Țuki, la ce nume v-ați gândit voi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
stop, șoferul de pe Dacie profită de ocazie pentru a claxona și el puțin. Își descarcă nervii. Șoferul de Mercedes deschide ușa ușurel, râde cu poftă și-i spune celui din Dacie pe un ton superior-ironic: "mă săracule!". Apoi râde în hohote, mulțumit. Râs sănătos, mitocănesc. Oare de ce toți mitocanii par mai sănătoși, mai în formă decât restul oamenilor? În aceeași intersecție există o mare concurență între țigănușii care spală parbrize. În timp ce unul număra banii adunați grămăjoară pe jos, celălalt scuipă în mijlocul
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
Dezghețul se produce cu strigătul balcanic-disprețuitor al unui taximetrist: "Gigi, uită-te, bă, și la ăsta, ia-l în mașină să-l duci la centrul de fier vechi!". Încă odată, Caragiale Ion Luca a triumfat. Toți încep să râdă în hohote, eliberându-se de imaginea grea ce se lipește pe retină. Omul cu crucea s-a oprit brusc chiar lângă ei. Micuții piloți zdrențăroși s-au repliat cuminți în spatele său. Crucea este aruncată dintr-o zmucitură pe asfaltul moale. Rămâne încrustată
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
negre de oboseală, care îi ajung până la coate. Gigi-taximetrul nu mai râde deloc. Este chiar galben, la fel ca trandafirul olandez care moare încet pe tarabă sub soarele năucitor. "De ce ți-ai tras bă, mănuși, ai pielea prea sensibilă?" Iarăși hohote, Gigi parcă începe să mai prindă culoare, dar vrea ca totul să se sfârșească, nu știe însă ce trebuie să facă pentru a ajunge mai repede la capătul poveștii în care fără să vrea a devenit actor principal. Răspunsul vine
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
familii, pentru cunoașterea societății americane. Oameni foarte prietenoși, joviali, generoși. Dar - nu știu cum să mă exprim - puerili, infantili, de-o simplitate vecină nu cu noblețea, ci cu naivitatea. Purtători ai acelei mentalități mic-burgheze, mărginite, autosatisfăcute, autosuficiente, kitschofile. Oameni care râd în hohote la cele mai idioate gaguri. Pragmatism, simț practic, gadgeturi, ingeniozitate, inventivitate și dollars, dollars, do llars. Totul măsurat, evaluat, apreciat, definit în dollars. La televizor aveam impresia că nu se vorbește decât despre dollars. Și totul la scară mare - macro
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
că-s un fel de vrăjitoare hâdă, pe care n-o iubește și n-o ajută nimeni. Mi se umplu ochii de lacrimi. Scot un fel de scâncet, apoi un scheunat tot mai jalnic. E clar că o să izbucnesc în hohote de plâns, fiindcă mă simt singură și deznădăjduită. Las oiștea din mâini și vreau să-mi dau vreascurile jos din cârcă, dar o creangă se agață în păr. Încerc s-o desprind. Nimic. Se mai încâlcesc și altele. Îmi vâr
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
și stătea cu ochii ațintiți spre viitoru’ luminos, dădea din gură pe mutește, dar căsca botu’ cât o șură, ca broscuța din banc, iar din mâini dădea ca Ceaușilă. Am început să nechezăm, pe Mădă a pufnit-o râsul în hohote și dirigu’ s-a întors cu tot corpul, ca un urs. Bobby a apucat să se trântească în bancă, dar îi rămăsese pe față un rânjet larg, înălțător. Când l-a întrebat ăla de ce zâmbește, tâmpitul de Bobby a zis
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
din lămâie în fața fanfarei. Vă dați seama ce s-a întâmplat. Nea Omescu când a auzit sunetele fanfarei, căci suflătorii văzându-mă cum mănânc cu poftă din lămâie, salivau deja, s-a întors brusc spre publicul care a râdea în hohote și când m-a văzut cu lămâia în mână, a sărit de pe postamentul de pe care dirija, s-a îndreptat spre mine și am simțit usturimea palmei sale pe obraz. Restul am luat cu nuiaua de alun acasă de la cea care
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
și cel din fața televizoarelor - este perfect adaptat. Un prieten îmi povestea cum ia invitat la masă, la o sărbătoare, pe tatăl și pe fratele lui - amândoi certați de foarte mult timp. Cum sau văzut, cei doi sau îmbrățișat și, în hohote de plâns, strigau: „Surprize, surprize, tăticule!“, „Surprize, surprize, fiule!...“ Desigur, în apartamentul prietenului meu nu existau camere de luat vederi sau reflectoare, dar cine mai are nevoie de așa ceva când simte românește? Cum e la ei. La ei, un bătrân
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
când este ajutat plătește întotdeauna cu banii jos (deși are foarte pu țini), iar când cineva se oferă săl ducă gratis cu ma șina la des tinație, refuză. În cele din urmă, întâlnirea cu fratele lui nu se consumă în hohote și lacrimi. Acesta îl întreabă doar „Ai venit cu chestia aia, din Iowa, să mă vezi pe mine?“, el spune că da și șed amândoi liniștiți pe scaune, pe veranda casei. „Binebine - se va găsi cineva sămi spună - ce faci
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
rufele în public, pentru a fi pentru câteva minute pe sticlă (și atunci își sună vecinii și rudele să se uite cu toții și să vadă unde au ajuns ei). Intelectualii nu se coboară, desigur, la declarații de dragoste sau la hohote de plâns sub lumina reflectoarelor. Ei se mulțumesc doar cu talkshowurile. Să se uite toată lumea în gura ta și săși șoptească toate coanele Efimițe în sinea lor „Cum le zici tu, bobocule, mai rar!“ - iată fericirea supremă pe care o
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
schițând un zâmbet și se bucură. Un grup de tineri ce păreau a fi studenți navetiști mergeau în aceeași direcție cu ea. Grupul de tineri făcea destulă gălăgie. Erau prinși într-un joc de cărți. Răsunau din când în când hohote de râs. Carlina ar fi vrut ca în acel moment tinerii să tacă, dar era imposibil. Vis-a-vis, pe canapea erau doi bătrâni, soț și soție care o priveau foarte curioși văzându-i așa cum erau, niște fugari. În clipa aceea ar
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
-sa, se rușină și fugi în camera sa. - Hai să ne jucăm de-a calul. Hai suie-te pe mine, pe spatele meu, ține-te bine, îi zicea Nicky, umblând de-a baua prin casă de colo până colo, scoțând hohote de râs și umplând casa de veselie. Copiii te simt prima oară, apoi gândesc, și mai târziu acționează. - Deschide gura. Hai, gura mare, vine avionul, vine lupul, vine păsărica, închide ochii! și tot așa până reușea să mănânce tot din
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
coc, strâns, îl desfăcu din strânsoarea lui, iar acum se simțea mai lejeră. Foamea o chinuia dar își aruncă o mână de alune decojite in gură, apoi își lăsă capul pe fotoliul moale de catifea vrând sa adoarmă. Dar un hohot de râs ce părea provocat de cineva din interiorul ei nu-i dădea pace și-i striga: „Ai reușit primul pas! Ai avut noroc!”. Dar cum reușise ea? Măcar dacă...ar fi reușit! Iar la toate acestea se adăugă un
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
la punct fiecare detaliu. Și care, firește, se simte foarte în largul său în această postură de comandă regizor, deh ! Și citește. După nici trei rânduri, tonul e dat, iar eu, singur în fața tuturor alături de L.P., nu mi pot stăpâni hohotele de râs. Altfel spus, sunt expus, sedus. Dar, odată terminată proza, cum să faci legătura cu lecțiile de dinainte ? ! L.P. și-a făcut numărul, lumea e cucerită, nu cred că-l mai interesează să pună umărul la ce urmează. Și
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
imobiliza milițienii veniți la fața locului. Au urcat-o în mașina Miliției și-au dus-o la spital. Îngrozitor!!... murmur eu, rezemîndu-mă cu spatele de tocul ușii. Îngrozitor... În-gro-zi-tor... Ha-ha-ha !... mă apucă un rîs isteric, înecat în gît, ca un hohot de plîns. Ha-ha-ha... Furtuna... Furtuna... Fulvia mă privește înlemnită. Iartă-mă! îi spun. Ești sigură că au dus-o la spital? Pe cine? A, pe femeia în capot? Da, sigur. Abia puteau s-o stăpînească trei milițieni. Îngrozitor! șoptesc din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să joc un teatru vecin cu nebunia, și am să-mi spun: „Doamnă, tocmai a sosit o scrisoare de la Paris, v-o trimite Doamna fiica dumneavoastră“. Cred că eu am inventat dragostea maternă, cea care adoră și care plânge în hohote. Mama 9 iulie 1948 [...] Aici lucrurile merg foarte rău; s-a dat o lege nouă, am să-ți trimit un extras din ziar, prin poștă. S-ar putea s-o pierdem pe Mimi, dar mai presus de orice e viața
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]