6,119 matches
-
întâmplă în cazul demonstrației -, ci se încearcă o trecere către concluzie a unei adeziuni îndreptate către premise. Această adeziune se află întotdeauna în relație cu un auditoriu și poate prezenta un grad mai mare sau mai mic de intensitate, în funcție de interlocutori. " (1983: 173) Dacă ideea de transfer de adeziune pare interesantă, distincția dintre argumentație și demonstrație este destul de dificil de realizat. Perelman insistă totuși asupra necesității acestei delimitări: "Într-un sistem formal coerent, oricine trebuie să ajungă, prin calcul, la același
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
acesta le deține, ci și valorile la care aderă." (Grize 1981:30). Din această perspectivă, putem înțelege de ce Aristotel și Perelman, mai târziu, s-au oprit mai mult asupra analizei premiselor. Raționamentul lui Aristotel este următorul: pentru a convinge un interlocutor, trebuie să-l aducem în imposibilitatea de a refuza propozițiile enunțate. Pentru aceasta, trebuie ca propozițiile să fie cât mai apropiate posibil de o opinie sau o autoritate generală. Pentru a ne face o idee despre complexitatea unei astfel de
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
cele ale tuturor sau aproape tuturor sau ale celor mai cunoscuți, cu excepția celor care contrazic evidențele comune" (Topica I, 14). Cu siguranță, premisele alese trădează câte ceva din ideea pe care locutorul și-o formează despre reprezentările (cunoștințele, credințele, ideologia) asupra interlocutorului său. După această reflecție care ne-a condus către fixarea limitelor obiectului nostru de studiu, vom reveni la ceea ce ne preocupă în prezent. Cu siguranță, trebuie să admitem rezervele exprimate atât de J. B. Grize: Dacă vom observa textele, care
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
predare cunosc foarte bine eforturile care trebuie depuse pentru a convinge auditoriul de faptul că întrebarea la care lecția trebuie să răspundă se impune cu adevărat. 3. Cel care explică se află în situația de a explica. Aceasta înseamnă că interlocutorul trebuie să-și cunoască competențele cognitive care se impun. Trebuie să fie neutru și dezinteresat. Cu siguranță, o explicație poate servi oratorului. El poate uza de aceasta pentru a argumenta și, în mod special, pentru a-și mări ceea ce Bourdieu
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
cât și, așa cum este firesc, realizări ale funcției fatice, care are ca scop unic menținerea comunicării. Caracterul dialogic al conversației va face diferența dintre realizările conversaționale și alte tipuri de realizări textuale. Astfel, monologul, spre deosebire de dialog, nu permite intervențiile unui interlocutor. În plus, conversația este diferită prin caracterul de spontaneitate, împreună cu fenomenele pe care acesta le presupune, precum ezitarea, rectificarea sau "turn-taking"-ul etc. (1987: 100-101) Faptul că un dialog poate cuprinde momente (secvențe monologate) narative, descriptive, explicative sau argumentative nu
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
monogerate sunt întotdeauna cuprinse, pe lângă alt tip de secvențe, într-o coenunțare. Roman Jakobson, referindu-se la Peirce și Vygotsky, nota în Essai de linguistique générale: "Orice discurs individual presupune un schimb" (1963: 32). În raport cu enunțul dialogal, în care intervențiile interlocutorilor se succed, monologul se caracterizează prin omogenitatea aparentă a intervenției unui singur subiect vorbitor. Gânditorii antici considerau însă discursul ca fiind ceva interior sau chiar un dialog interior, iar toți lingviștii, după Bahtin-Voloșinov (1929) și Vygotsky (1934), recunosc astăzi că
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
prin dialog se subînțelege chiar un discurs interior" (Jakobson, 1963: 32). Așa cum nota E. Benveniste: "Monologul" este un dialog interiorizat, formulat într-un limbaj "interior", între un eu locutor și un eu auditor." (1974: 85). Într-o structură dialogală, vocile interlocutorilor își răspund, intervențiile se succed, păstrând totuși un caracter de autonomie, așa cum observă Voloșinov: Enunțurile foarte dezvoltate, cu toate că reprezintă producția unui interlocutor de exemplu: discursul unui orator, cursul unui profesor, monologul unui actor, reflecțiile unei singure persoane spuse cu glas
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
un limbaj "interior", între un eu locutor și un eu auditor." (1974: 85). Într-o structură dialogală, vocile interlocutorilor își răspund, intervențiile se succed, păstrând totuși un caracter de autonomie, așa cum observă Voloșinov: Enunțurile foarte dezvoltate, cu toate că reprezintă producția unui interlocutor de exemplu: discursul unui orator, cursul unui profesor, monologul unui actor, reflecțiile unei singure persoane spuse cu glas tare sunt monologice doare prin forma lor exterioară, însă prin structura semantică și stilistică, ele sunt, în esență dialogice.( Citat din Todorov
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
replicilor și prezența mai multor voci (enunțiatori) în interiorul unei aceleiași intervenții (mono-logale): structura polifonică, care este opusă câteodată structurii diafonice, prin care locutorul reia și reinterpretează, în propriul său discurs cu ajutorul unui deoarece, de exemplu -, spusele care pot fi atribuite interlocutorului său. Putem deci plasa în centrul activității enunțiative o polifonie și un dialogism cu rol constitutiv. Nu doar lingviștii, psihanaliștii și psihologii analizează acest caracter eterogen fundamental al vorbirii, ci acesta reprezintă subiectul fundamental al operelor unor scriitori importanți precum
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
fiind o unitate de compoziție textuală: "Acest cuvânt nu reprezintă decât o ficțiune; deoarece presupune o conversație care nu a existat niciodată. Este o operă pur artificială [...]; este o compoziție ca oricare alta": Conversația, care admite un număr nelimitat de interlocutori, nu are niciodată un scop dinainte definit și aduce în prim plan "una peste alta, amestecate, gânduri, rezultatul unor tranziții dintre cele mai bizare, care ne determină să vorbim, deseori, într-un doar sfert de oră, despre existența lui Dumnezeu
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
un loc important acestei realități conflictuale inerente activității enunțiative a subiectului vorbitor: Pentru un observator superficial, [conversația cea mai obișnuită] nu oferă nimic deosebit; însă observați mai îndeaproape procedeele folosite: limba va fi un fel de armă pe care fiecare interlocutor o va folosi pentru a putea acționa, pentru a-și impune propria gândire. Limba, în conversație, este guvernată de o retorică instinctivă și practică. Contactul cu ceilalți vorbitori va conferi limbajului un dublu caracter: fie cel care vorbește își concentrează
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
degrabă, la ceea ce aproape nimeni, cu excepția lui Marmontel, nu a prevăzut: tipurile de dialoguri. În Eléments de littérature (1787), acesta dedică un articol "Dialogului poetic" în care face distincția dintre cele patru forme de "scene". În primul tip de dialog, "interlocutorul se lasă în voia unor frământări sufletești, doar pentru a se putea elibera; aceste scene nu sunt potrivite decât pentru a arăta forța pasiunii; în toate celelalte cazuri, în teatru trebuie să se renunțe la ele, căci nu aduc nimic
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
elibera; aceste scene nu sunt potrivite decât pentru a arăta forța pasiunii; în toate celelalte cazuri, în teatru trebuie să se renunțe la ele, căci nu aduc nimic bun și depășesc măsura." În cel de-al doilea tip de dialog "interlocutorii au în comun un plan pe care-l duc la capăt împreună sau au taine pe care și le împărtășesc." În cel de-al treilea, "unul dintre interlocutori are planuri sau este încercat de sentimente pe care vrea să le
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
bun și depășesc măsura." În cel de-al doilea tip de dialog "interlocutorii au în comun un plan pe care-l duc la capăt împreună sau au taine pe care și le împărtășesc." În cel de-al treilea, "unul dintre interlocutori are planuri sau este încercat de sentimente pe care vrea să le împărtășească celuilalt [...] Cum unul dintre personaje este doar pasiv, dialogul nu poate fi nici viu, nici variat." În cel din urmă, "interlocutorii au opinii, sentimente sau pasiuni care
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
cel de-al treilea, "unul dintre interlocutori are planuri sau este încercat de sentimente pe care vrea să le împărtășească celuilalt [...] Cum unul dintre personaje este doar pasiv, dialogul nu poate fi nici viu, nici variat." În cel din urmă, "interlocutorii au opinii, sentimente sau pasiuni care se contrazic și aceasta este forma cea mai potrivită în teatru." În 1876, G. Vapereau (Dictionnaire universel de littérature, vol. 1) reia aceste categorii, precizând doar că de la dialog se revendică și monologul, conferința
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
de fapt subiectul (vom oferi un exemplu în acest sens în paginile ce urmează). Să notăm, în treacăt, că structura schimburilor epistolare este creată în raport cu definiția textului conversațional care a fost enunțată mai devreme. Dialogul construit în absența fizică a interlocutorului, poate fi un model pentru scrisoare, ea prezintă mărci ale asemănării cu acesta. Într-adevăr, formulele de adresare și de salut de încheiere care semnalează genul respectiv prin indicații ale reperelor spațio-temporale și prin identitatea co-enunțiatorilor corespund întru totul secvențelor
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
fatice, iar corpul scrisorii, secvențelor tranzacționale. Singura diferență constă, bineînțeles, în caracterul nu neapărat monologic, ci cel monogerat al acestei interacțiuni, fără intervenția directă a celuilalt. Însă aceasta nu înseamnă că scriptorul nu poate introduce un dialogism profund, anticipând întrebările interlocutorului, de exemplu, imitând posibilele momente de întrerupere, introducând un simulacru de relație intersubiectivă. O descentrare a tipului dialogic reprezintă cu siguranță baza structurii enunțiative specifice doar scrisorii 32. Pentru a putea face trecerea de la secvență unitatea constitutivă a textului dialogal
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
colab. 1985: 113), cu toate că deține toate aceste aspecte. Ci este, mai pe larg, o atitudine atât de natură verbală, cât și mimo-gestuală, capabilă să opereze transformări în memoria discursivă (stocul structurat de informații M care este administrat prin cooperare de către interlocutori). O clauză devine astfel o unitate minimală virtuală de comportament, un rol de limbaj elementar. (1989: 113) Vom afirma deci că un schimb (unitatea constitutivă a secvenței) este format din clauze. Aceasta înseamnă, de fapt, a spune că un gest
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
cele mai multe ori, găsim o intervenție-clauză [a] la discursul direct și narativizarea reacției mimo-gestuale [a']. În teatru, de asemenea, o didascalie a autorului poate semnala ce fel de gest constituie "replica" unui personaj. Intervenția, formată din luarea de cuvânt a unui interlocutor, cea mai mare unitate monologală, se poate desfășura pe o întindere mai mare și poate fi constituită dintr-o povestire completă sau dintr-o secvență de explicare inserată într-un anumit punct al schimbului în curs. Totuși, o întrerupere monologată
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
reactivă a perechii respective, trebuie să observăm că o aserțiune va da posibilitatea de a se lua inițiativa și de a se deschide un schimb de replici. O aserțiune aduce cu sine un fapt, un dat, o teză pe care interlocutorul este somat fie să o respingă, fie să o admită. Se deschide astfel un schimb de replici, atât printr-un act interlocutiv de interogație, cât și printr-un act de asertare. În plus, valoarea interlocutivă a unei clauze poate fi
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
orice ar spune. Premisele-presupozițiile nu dețin un rol prea important în dialogul eristic. Mielul este îndreptățit să încerce să-și situeze interacțiunea într-un alt tip de dialog foarte des utilizat de La Fontaine unde locul premiselor este important iar adeziunea interlocutorilor este indispensabilă. Faptul că Lupul nu este interesat de acest lucru demonstrează optica sa eristică. Așa cum nota G. Dispaux: "Angajându-ne într-un dialog, arătăm de fapt că avem intenția de a obține un acord, fie el și parțial. Dacă
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
inserției secvențelor eterogene de tip: [conversație [povestire] conversație] și permite, pe de altă parte, o vizualizare a naturii profund dialogice a schimburilor narative. Prin ceea ce numim astfel povestirea în conversație se subliniază deschiderea și co-construirea unei povestiri de către naratorul-recitator și interlocutorul său. Apare în acest fel o triplă problematică: cea a structurii interne (intra-textuală) a monologului narativ, cea a inserției (cotex-tuale) a povestirii în dialog, cea a funcției interacționale (contextuală) a schimbului verbal. 3.4. Povestirea în conversație (Școala femeilor
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
doar prin Intrarea-prefață ci și printr-un Rezumat. Așa cum am putut observa, povestirea poate să cuprindă și Evaluări; atunci când sunt asumate de către povestitor, acestea sunt, în general, destinate să semnaleze ieșirea din povestire sau să capteze și să mențină atenția interlocutorului. Aceste prime observații au aplicație directă în monologul narativ clasic. Molière creează totuși, în scena II, 5 din Școala nevestelor, un alt mod de evaluare: o evaluare externă prin intermediul destinatarului, interpretant al povestirii. Este vorba de scena care începe cu
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
în care Zerbinette îi povestește lui Géronte întâmplarea prin care tocmai acesta trecuse. Efectul comic rezidă în aceste quiproquo-uri. Ambiguitatea referențială (ea nu știe, de fapt, despre cine râde și nici nu bănuiește că deicticul "aia" face trimitere către interlocutorul: "javra aia de zgârcit"), precum și nerespectarea legii informației, reprezintă de asemenea, o sursă a comicului. Legea motivației Lege pragmatică prin excelență, această cea din urmă lege subliniază nevoia ca povestirea, dincolo de un simplu aport de informație, să trezească o anumită
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
la stadiul dezvoltării umane, mai exact "gândirea combinatorie necesară pentru a învăța gramatica, un anumit simț al timpului prin care să poată fi anticipată situația comunicațională și să fie stabilite cauzele și efectele prin care să fie prevăzut felul cum interlocutorul ar urma să interpreteze ceea ce ar spune acestea"46. La acest nivel, analiza conceptului de memorie este esențială în înțelegerea diferențelor dintre om și animal. Considerând că memoria este stocarea informației prin intermediul unor procese complexe de codare, înmagazinare și valorificare
Morfologia Imaginii by CORINA DABA-BUZOIANU [Corola-publishinghouse/Science/1013_a_2521]