5,860 matches
-
mai multă simpatie și să mă conving puțin câte puțin că regina nu era chiar atât de înțeleaptă, dacă, drept unic mijloc de persuasiune, a încercat să mă cumpere. Mai pe scurt, a dărâmat în sufletul meu ceea ce Pietro a izbutit să construiască. Am fost condus în sala tronului și, cu desăvârșire nebăgat în seamă, m-am postat în spatele lui Gisulf, aproape ascuns de el, lăsându-mă furat de picturile preferate ale Teodolindei. Reprezentau evenimentele cele mai importante ale istoriei longobarzilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Bărbatul a apărut imediat; văzându-l, am pălit și m-au trecut fiori reci. M-am prins de mantia lui Gisulf, care m-a pironit cu privirile. - Ce ai, Stiliano? Ești palid de parcă ai fi văzut moartea. Cu greu am izbutit să articulez: - Doamne, Dumnezeule, e unul dintre cei care au pus la cale asasinarea ducilor și răpirea lui Rotari. Numele lui este Andras. Era îmbrăcat așa cum îl văzusem la Oderzo, având pe față aceeași răceală. Gisulf mi-a trecut o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
purtători de torțe lungi și sfârâitoare; venea apoi un pâlc de lăncieri: însoțeau un car acoperit, cu felinare la cele patru colțuri ale platformei. Ne-am dat mai în față ca să vedem mai bine. Perdelele carului erau trase, și am izbutit să zărim o figură întunecată în interior. În lumina făcliilor am văzut sclipindu-i pe piept un colier gros cu un pandantiv, și mi s-a părut că recunosc forma unui ochi. După ce cortegiul a trecut, luminat de alte două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
afară. Nu s-au trezit. Pe de-o parte din pricina vinului cam mult pe care-l băuseră, pe de alta deoarece se simțeau în siguranță. Gundo, în timp ce eu îl țineam de vorbă pe cel de la poartă, spunându-i că nu izbuteam să dorm, le-a făcut de petrecanie celor din turnuri. N-au zis nici pâs, de vreme ce pumnalul le fusese înfipt la baza cefei. Nici mușteriul meu nu s-a plâns. Lama pumnalului i-a străpuns capul prin urechea dreaptă, gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Nu sunt laș, dar n-am putut să fac nimic. L-am încurajat, povestindu-i tot ce mi se-ntâmplase și toate câte avuseseră loc cât timp el lipsise. Am încheiat cu o făgăduință: - Mai devreme sau mai târziu, dacă izbutim să ajungem acasă, Taso și Kakko vor fi răzbunați. Ne-am întors la colibă, unde ne-aștepta Gundo. Tăcut, în mijlocul tinerilor longobarzi, supărat din pricina indiferenței lui Rotari. Când acesta a venit lângă el și i-a trecut un braț pe după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
și a trebuit să punem pe fugă doi urși înfometați, care, la căderea nopții, încercaseră să intre în casele oamenilor. XI Rotari voia să știe cum să-și oțelească sufletul și caracterul, drept care m-a întrebat în ce fel putea izbuti cel mai bine. Eu însă nu puteam să-i fiu de folos. Cu îndoielile și slăbiciunile mele aș fi provocat doar pagube. Drept care m-am gândit, nu știu de ce, să-l duc la călugărul Garibaldo. Înfofoliți în blănuri groase de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
sat se uitau tăcuți, Garibaldo i-a spus: - Astăzi n-ai învățat nimic, ai împlinit doar o datorie a celui drept. Întoarce-te mâine, dar fără Stiliano! M-am simțit ofensat de excludere, dar n-am zis nimic și am izbutit să-mi ascund supărarea. Iată cum au decurs lucrurile. La început, Garibaldo i-a rostit și i-a explicat lui Rotari cartea care se numea Qoèlet și în care, de mai multe ori, se repeta! „Totul e zădărnicie!“, ca să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
atât meschină, încât nu vreau să consemnez aici ceea ce mi s-a urcat din măruntaie la gură, ca un vomitat. Voi scrie despre Romilde, soția lui Gisulf și mamă a Gailei, încercând să fiu onest. Poate că n-am să izbutesc, dar bogăția de amănunte pe care am să le împărtășesc va îngădui cititorului să intuiască și adevărul cu care eu nu sunt în stare să mă măsor. Și, Cel Atotputernic să mă ierte pentru a fi așternut atâtea lucruri intime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
a ridicat de pe jilț și, apucându-l de piept, a strigat: - Unde erai în timp ce aici lumea murea? În spatele lui, Grimoald și Rodoald urlau: - Unde este trupul unchiului nostru Gisulf? Marciano, un bărbat și jumătate, mai dedat spadei decât crucii, a izbutit să-i despartă pe Rotari și pe Grasulf, după care, asigurând calmul și respectul cuvenit, ne-a povestit ce s-a întâmplat. Solii s-au dat de gol în confruntarea cu gărzile avarilor pe drumurile de acces și au fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mai mult decât legătura de sânge. Sau decât răzbunarea, ar fi trebuit să adaug, ura neîmblânzită care aruncă în luptă o familie împotriva altei familii pentru lucruri întâmplate pe când cei mai vârstnici erau încă în burta mamei lor. Nu mai izbutesc să-și găsească acea unitate care i-a făcut capabili să devină stăpâni peste Italia, pășind însă pe urmele disputelor născute în momentul în care și-au împărțit-o între ei. Oricum, chiar dacă n-am mai spus asta nimănui, dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
am cumpănit pe cal și am dat foc casei. Cei mai în vârstă m-au însoțit, triști și rușinați, preț de o milă dincolo de domeniu, spre Concordia. Când ne-am luat rămas-bun, le-am zis cu amărăciune: - Dacă n-o să izbutiți să-i faceți pe tineri să priceapă că e bine să accepte ceea ce e bun în lume, chiar dacă nu e longobard, poporul vostru va trebui să se bizuie doar pe propriile spade, ceea ce înseamnă pieirea voastră. Veștile proaste nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
treizeci de ani care se împopoțona și se machia ca o femeie; ba chiar, a ținut el să precizeze, ca Venus. Rezultatul mi s-a părut dezgustător. Toți aveau pentru el vorbe de laudă, vecine cu adulația. Giuliano însă nu izbutea să-și ascundă prea bine antipatia. Cu glas femeiesc, Flaviano a spus: - Nobile senator, tu, care ai o atât de mare trecere la împăratul Heraclion și care îți pui înaintea lui pecetea pe condamnările la moarte, de ce continui să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
-l contrazică pe senator, dar simțindu-se jignit, și-a vărsat mânia pe alții. - Cine este cucuveaua aia îmbrăcată ca un coate-goale? a întrebat el arătând spre Calinic. Prilej să-mi fac un dușman și la Bizanț, căci n-am izbutit să-mi țin gura: - Unul care trudește cu capul mai mult decât lucrezi tu cu fundul, circarule, am zis. A urmat o tăcere jenantă, amestecată cu teamă. Scenograful m-a fixat cu ochii lui pictați. Era un tip care știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
vorba despre tine, prietene? Senatorul tocmai voia să spună ceva, dar eu i-am făcut un semn și m-am ridicat. Am hotărât pe loc ce aveam de făcut, spunându-mi totodată că eram idiot: îmi amintisem finalul comediei. Am izbutit oricum să surâd și să fac o plecăciune spre împărat. În teatru tăcerea a devenit absolută. - Cine este invitatul tău? l-a întrebat Heraclie pe Giuliano. - E un învățat sirian, Luminăția Ta, care trăiește în regatul longobarzilor, unde se bucură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
din tot sufletul să nu-l lași singur! S-a așezat, punându-și mâinile-n poală. Ochii ei trădau nesomnul și ardoarea lacrimilor, tremurul neîncetat al mădularelor, fața îi era pământie și marcată de o grimasă de durere care nu izbutea să o urâțească. Inima mea dădea pe-afară ca un râu primăvara și-mi auzeam sângele bătând în urechi. Silit de iubire, am mințit din nou: - El este asaltat din toate părțile. Este presat și îmboldit să ia hotărâri care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Misiunea noastră a luat sfârșit. Rotari ne-a poruncit să mergem s-o luăm pe Gaila și să o readucem la curte. Dulcea mea prietenă s-a dovedit mai dură decât fierul unei săbii. Nici măcar rugămințile fiului ei n-au izbutit să o clintească din hotărârea ei de a nu veni cu noi. Am luat-o cu binișorul: - Gaila, surioară, din dragostea noastră nici măcar o picătură nu s-a vărsat în cupa Gundepergăi. Rotari se culca cu ea într-o scârbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cu fruntea de podea în fața lui, eu nici măcar nu m-am sculat de pe scaun. A luat loc tăcut în fața mea pe o laviță și ne-am privit în ochi. După care, fixându-mă cu un deget, a spus: - De ce nu izbutesc să am ascultarea celor pe care-i iubesc cel mai mult? M-am aplecat spre el, deși flăcările îmi frigeau fața. - La ce-i bună ascultarea, când ai deja iubirea lor? Cele două lucruri nu merg împreună. Trebuie să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
am văzut roșind, dar nu din pricina căldurii de la flăcări, și chiar încercând să-și ascundă jena și încurcătura, aceleași de pe când era un adolescent. Cu sforțarea tâmplarului care scoate cuie mai vechi dintr-o scândură groasă, stăpânindu-și mândria, a izbutit să articuleze: - Tu ești diacul meu de la palat și acolo ți-e locul. Am nevoie de tine. Nimeni nu trebuie să măsoare victoriile inimii după cel care ți le îngăduie, astfel că am spus: - Am să vin cu tine. Îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mașinile de război greu de transportat prin zăpadă și nămol, precum și la pedestrași, domoli în marș și care aveau nevoie de încartiruire. În fiecare săptămână unul din noi se ducea la Gaila. Era la fel de nestrămutată în hotărârea ei, dar nu izbutea să-și ascundă plăcerea de a fi vizitată de Rotari. Când se despărțeau, îi îngăduia să o sărute pe frunte, întrebându-l când avea să mai vină. Și toți trei am început să discutăm o nouă problemă: cea despre fiii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
două, spre spaima tot mai mare ce punea stăpânire pe ostatici. - De ce vă e frică atât de tare de ușa asta? Preoții s-au oprit o clipă din bolboroseala acatistelor. - Dincolo de ea se află blestemul și moartea noastră. N-am izbutit să scot mai mult din gura lor. În cele din urmă, după un declic metalic, poarta s-a deschis. În spatele ei era o scară săpată în stâncă, ce cobora în beznă. Am ordonat ca un număr de cinci longobarzi să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
m-am apucat să îndepărtez de pe el uleiul letal, frecându-l cu cearșaf, Rotari s-a ridicat în picioare și mi-a blocat mâinile. - Stiliano, ai înnebunit? Al cui e sângele ăsta de pe tine? Încă gâfâind de atâta efort, am izbutit totuși să-i spun ce mi se întâmplase. Auzind treaba cu unguentul, m-a rugat să-l ajut să și-l scoată din piele, nu înainte de a-mi spune: - Nu vorbi cu nimeni până ce se va sfârși războiul și ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
fi fost destul de mare, doisprezece oameni dați mie de Rotari și tot atâția impuși de Rodoald, cu greu aș fi scăpat cu viață. Am fost de mai multe ori atacați de bande de briganzi, fugari și disperați, pe care am izbutit mai mereu să-i punem pe fugă în codrii de unde ieșiseră. Am avut însă și șansa să fim bine găzduiți și să ne refacem forțele la Capua și la Cassino. În acest ultim loc am putut să vedem cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
mai bine. Adevărul nu trebuie să se rușineze de nimic. N-are rost să relatez aici toate mănuntele, dar câteva învățăminte trebuie să amintesc. De mai multe ori am încercat să-l înfund în speculații și dispute teologice. N-am izbutit niciodată. Se ridica și pleca. Șase luni au trecut fără să fi făcut măcar un pas către credință, cu excepția recunoașterii existenței lui Dumnezeu, a realității istorice a lui Iisus și a învățăturii lui. Am început să-l evit, preferând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
început să-l evit, preferând să merg în scriptorium să mă uit la copiștii care rescriau puținele cărți pe care le posedau, redactau biografii ale lui Colombano sub dicteul călugărilor mai vârstnici, țineau la zi analele abației. Duhovnicul meu a izbutit să-mi schimbe convingerile într-o după-amiază de la sfârșitul iernii, când, dezamăgit, mă gândeam să mă-ntorc la Pavia. Adăstam în incinta mănăstirii furat de gânduri, desenând ceva cu un bețișor, în zăpadă, printre frunzele uscate și înghețate de frig
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
În ce stare să fi fost în clipele acelea sufletul meu e complicat să spun. Credeam într-un Dumnezeu care continua să fie inaccesibil și neîndurător, în cuvintele și preceptele fiului său, în Duhul Sfânt, mesager al Creatorului, dar nu izbuteam să înțeleg de ce era nevoie să fie trei într-unul, uniți și despărțiți. Înțelegeam sensul și semnificația teologică, dar nu și înverșunarea cu care se voia impunerea acelei triade, în pofida tuturor discordiilor între creștini, a pizmei și a anatemizărilor reciproce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]