3,923 matches
-
gât unduit, cu o cravată strâmbă al cărei nod era pitit după aripa gulerului moale. Când ne oprirăm față în față, omul meu se clătină ca amețit de băutură. Pleoapele lăsate, prin care genele întredeschise îmi trimiteau sclipirile unor pălălăi lăuntrice, îi tremurau mereu: - „A.B.C.?” întrebă el. Și după răspunsul meu afirmativ pe care i-l dădui prin înclinarea capului, începu să-mi bâlbâie ca muții, ca să mă convingă, probabil, de covârșitoarea importanță a celor trei litere rostite totuși destul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
viitorul nu va scoate la lumină fețe ascunse ale sufletului românesc, atunci orice Încercare de a pune o piatra la temelia României de mâine ar fi zadarnică. O țară nu se naște și nu crește din afară, ci din condiții lăuntrice”. Astfel Își Începe Emil Cioran argumentarea despre „viciile substanțiale” din structura sufletească a românului Încercând să identifice, În același timp, posibile trepte spre o „schimbare la față a României”. Tocmai despre acel ideal, mai mult sau mai puțin donquijotesc, este
Caleidoscop by Narcisa Dinu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91742_a_93357]
-
se scurgeau precum lacrimile În găvanele străvezii ale ochilor, ca apoi să fie zăgăzuite de genele ochilor hieratici. Dar ei tot nu se trezeau. Surzi, cu auzul pecetluit de plumbul somnului și de catranul beznei, zăceau neclintiți, privind În bezna lăuntrică, În bezna vremii veșnice care le Împietrise inimile adormite, care le oprise respirația și contracția plămînilor, care le Înghețase susurul sîngelui În vene. Numai că, dăinuind În jilăveala grotei și În tihneala trupului, Înfundați În cenușa uitării și În vîltoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
i se mișca laolaltă cu barba roșiatică, deslușind din gura tînărului aceleași vorbe, Înainte ca auzul să-i dea de știre: „Oh, fii binecuvîntat!“ Dacă era o batjocură, o Împunsătură, dacă era glasul visului său lăuntric ori glasul nălucirii sale lăuntrice? Iar Dionisie: „Cine ești?“ cu o voce pierită, minunîndu-se și el de ce-i ieșise. Dar parcă privirea semeață dispăru din ochii aceia albaștri pe care și-i lăsă În jos, coborîndu-și genele, și ele roșiatice la vîrfuri, așa că doar buzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
prima va părăsi lunga poliță Întunecoasă a raftului - suflarea ei otrăvitoare venind În contact cu respirația cititorului, iar marginile ei atestînd urmele acelor Întîlniri, ale acelor iluminări (cînd cititorul va descoperi În gîndurile altora reflectarea propriilor nedumeriri, a gîndurilor sale lăuntrice) - ce-a de-a doua va zăcea Înecată În praf, păstrată nu ca un gînd, ca un spirit, ci ca un obiect de prisos, și mai apoi ca o carte, despre care cititorul se va Întreba, dacă vreodată Îi va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
era avansat cel mai tânăr general din lume. Întotdeauna visa la devenire, niciodată la stare. Acest lucru era absolut caracteristic pentru Amory. CODUL TÂNĂRULUI EGOIST Înainte de a fi chemat Înapoi la Lake Geneva, se Îmbrăcase, timorat, dar plin de mulțumire lăuntrică, cu primii săi pantaloni lungi, scoși În evidență de o cravată-acordeon violacee și un guler „Belmont“ cu marginile unite implacabil, cu șosete liliachii și o batistă tivită cu violet ițindu-i-se din buzunarul de la piept. Mai mult decât atât, Își elaborase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
lipseau toate aceste însușiri. Vrei să te duci cu orice preț? Da. Așteaptă. Samuraiul se sculă și se uită la Tanaka. Acesta sforăia. Se simți cuprins de dorința de a se întoarce împotriva lui Tanaka și a propriei sale ființe lăuntrice. Să mergem! se ridică el. Se îmbrăcară în liniște și ieșiră din cameră în vârful picioarelor. Nu luaseră cu ei nici o lumânare, însă razele lunii care pătrundeau prin ferestrele coridorului luminau calea spre ușa ce dădea în grădina interioară. Mănăstirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
a fost făcută În pripă și că m-am Împărtășit cu nevrednicie. În plus, nu m-am simțit pregătit sufletește, iar În această privință Părintele Arsenie Papacioc avea perfectă dreptate: Nu timpul decide când trebuie să te Împărtășești, ci pregătirea lăuntrică, văpaia care arde În inima ta. Or, furat de proiectele mele, văpaia abia dacă a pâlpâit În această lună. Mai grav e că nici cele lumești n-au produs roade, pierzând pe ambele planuri. Nu-mi rămâne decât să mă
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
să le așezi pe o partitură care să te satisfacă și în același timp să te particularizeze, în rest totul e poveste și teorie oarbă. Ceea ce ai de spus nu trebuie să răspundă unei vârste biologice, ci doar timpului tău lăuntric, în cazul scriitorilor cele două forme de măsurare a trecerii noastre prin lume nu se suprapun și nici nu comunică în vreun fel între ele, acest lucru l-am realizat abia când m-a lovit nenorocitul ăla de cancer, e
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
dori nu-ți poți dezveli sufletul pe de-ntregul nici în fața părinților, cu atât mai puțin în fața străinilor. Prietenia și amiciția te duc până într-un punct, nu prea este om dispus să lase sub ochii aproapelui său toată jegoșenia lăuntrică, de multe ori te sperii câtă mizerie poate aduna un om într-o viață, darmite un scriitor, el este într-o ceartă continuă cu toată lumea, pe deasupra se și crede buricul pământului, cum cineva îi aduce o laudă cum trăiește convingerea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
umană, ca de altfel tot ceea ce există, evoluează în cadrul unui program. Al unei matrice bine definite. Evoluția are loc în perimetrul acestei matrice. Aici intervine liberul arbitru. Alegerea. Alegi o cale de devenire, care își pune amprenta asupra substanței tale lăuntrice. Te schimbă. Arta înseamnă o pervertire și o convertire a fondului și a formelor. Nu poți să ajungi la esența lucrurilor fără a nu fi pedepsit. Prin urmare, practicând poezie, pierzi ceva din ceea ce ești tu, și câștigi altceva. Ce
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
a trecutului se înfiripează viitorul. Care la rândul său poate fi intuit de psihicul uman. Cuvântul e un mijloc, o simplă unealtă, un fel de găleată, ca să zic așa, de care o folosește pentru a scoate la suprafață acea apă lăuntrică din care curcubeul, cum zice Blaga, "își bea frumusețea și neființa". Acum trebuie să-ți răspund și la cea de-a doua parte a întrebării. Dacă nu aș fi fost Nichita Danilov, cine aș fi vrut să fiu?! Cred că
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
-ți poți însuși un model cultural pe care să-l urmezi. Ci mai degrabă un model existențial. Dar acestea sunt greu de urmat. Un critic, un filozof chiar, pot avea modele culturale. Poeții, nu. Poezia presupune o respirație vie. Ardere lăuntrică. E viața însăși trăită la un mod paroxist. Aici nu poți avea modele. Modelul existențial Baudelaire înseamnă sinucidere. Modelul Eminescu, cine l-ar putea urma? Nici seninul Goethe nu e ușor de imitat. Prin urmare, în poezie trebuie să-ți
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
iar grădina, plină de strugurei, de măcriș...! În copilărie nu-mi spunea nimeni Marta, eram strigată pe celălalt prenume al meu...! Când, însă, mi-am ales numele public, m-am oprit la Marta. Cred că am ales pe măsura firii lăuntrice. Într-un alt interviu, în care ai fost "provocată la sinceritate" de Mihai Vaculovschi, acesta te întreba cu cine ai vrea să te întâlnești, acum și oricând? Ai răspuns, între alții: cu Kafka, cu Tolstoi, cu Cioran, cu Caragiale... Ce
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
generat o lungă interiorizare a vinovăției legate de ea. Dostoievski spune, în Amintiri din casa morților, cred, că singura rădăcină a conștiinței e suferința. Dacă e așa, înseamnă că port în mine acest rezultat. Prietenilor le datorez un anumit confort lăuntric, dar și unele autoiluzionări neacoperite de realitate. "Dușmanilor" le datorez suferința care mi-a sporit conștiența și conștiința. Poți face portretul-robot al scriitorului român care va lua Premiul Nobel? În ce colț al lumii va fi el rezident în momentul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
de la însăși crearea sa chinuit de enigma morții, care într-o clipă îi curmă toate năzuințele spre mai bine și pune barieră tuturor aspirațiunilor sale. După o-ndelungată intuiție, însă a mersului firii și a necurmatei sale prefaceri; din convingerea lăuntrică a rațiunii sale și a instinctului de viată, omul ajunse a nimici puterea morții prin credința neclintită întru o înviere a tuturor mai curând sau mai târziu căci timpul măsurat de mărginirea minții noastre, nu prețuiește nimic în fața eternității. De
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
fermentului de contaminare sufletească. De aici tonul stins și placid, ivit parcă dintr-un timbru mătăsos, de ființă reculeasă și interiorizată. Din acest motiv, din carte nu reiese cît de talentat e pictorul, ci cît de credincioasă îi este stofa lăuntrică. Volumul are mireasmă de tămîie, fiind atrăgător prin felul blajin în care te absoarbe în aerul lui. În schimb, e de prisos a căuta o coerență în desfășurarea fragmentelor, cartea putînd fi citită de oriunde, acolo unde se deschid paginile
Pictura văzduhului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5913_a_7238]
-
de maree. Dar cum să împace visele sale sălbatice cu viața pașnică din Shahkot, cu bucătăria minusculă, cu mesele luate pe masa veche, acoperită cu mușama? Mereu, felurile de mâncare pe care le făcea nu erau pe măsura viziunilor sale lăuntrice; nu putea fi mulțumită de ingredientele pe care le găsea îmbuteliate și împachetate pe rafturile magazinelor sau ofilite în coșurile din bazar; bucătăria era prea mică pentru amploarea operațiunilor pe care le dorea; gătitul îi era mereu întrerupt de vecinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
că n-au făcut nici un compromis în anii de comunism. E imposibil: un compromis, cât de mic, a făcut întreaga generație a părinților noștri; și am fi făcut și noi, dacă am fi fost în locul lor. Există însă o libertate lăuntrică, a eului profund, pe care o regăsim la destui intelectuali autentici, și care n-a putut fi alterată de presiunea istoriei. N. Steinhardt a trecut, datorită ei, prin închisoare ca printr-o experiență fundamentală. Gratiile l-au sporit ca om
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2165_a_3490]
-
se suprapunea gândurilor ce avea despre boala lui, monologului nesfârșit cu sine. De i se vorbea pe când el recapitula ceea ce simte în acel moment, îi trebuia o dublă încordare; de i se cerea să privească ceva, atunci când el supraveghea mișcări lăuntrice, era turburat. Acel lăuntric îi da mereu de lucru, prin nesfârșite senzații ce se înmulțeau pe măsură ce boala progresa. Maxențiu era un bolnav prea adevărat, dar, cu grija 170 de a-și ascunde boala, adăoga suferinței și ipocondria. Avea, negreșit, de ce
Concert din muzică de Bach by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295607_a_296936]
-
că lumina nu a dispă rut de tot. O reaprinde atingerea metalului cald. E vară. Înseamnă că și uriașa dalie galbenă e la locul ei, uitîndu-se la mine de pe tulpina ei scundă. O ating, iar auriul ei Îmi arde privirea lăuntrică. E și mai strălucitoare acum, după mîngîiere. A doua zi, mă strecor din nou pe poteci. Stropitoarea verde Îmi face cu ochiul. Întind mîna, dar nu mai e la locul știut. Merg mai departe și genunchiul drept se lovește de
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
exclamat alții, abstracție făcînd de biografia mea senzorială. Iar dacă propria scriere, Înlănțuirea de semne vreau să zic, i-a rămas invizibilă autorului, numeroase priveliști și figuri au țîșnit din pagină ca să i se atîrne cititorului de gene. De geana lăuntrică, de bună seamă, fiindcă Victor Hugo, În timp ce-l plăsmuia pe Gavroche, nu-l contempla țopăind pe masa lui de lucru, Tolstoi nu și-a scris epopeea În chip de spiriduș strecurat În coafura Annei Karenina și purtat de ea pretutindeni
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
aici, pentru ca imaginea femeii să devină memo rabilă, nu e nevoie de timp, ci doar de viteza luminii. De parte de mine intenția de a lăsa să se Înțeleagă că orice companie agreabilă de sex opus generează În percepția mea lăuntrică Încarnări ale eternului feminin În floare. Pot să stau liniștit de vorbă cu o distinsă doamnă În vîrstă, pot să nutresc pentru dumneaei toată simpatia și admirația, că nu e nici un pericol ca adierea vreunei emoții erotice să mă atingă
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
pe care le trăim. Superficialitatea ne pândește la fiecare pas al spiritului în hățișul cotidian. Până la o vârstă, îi ignorăm puterea. După o vârstă, nu mai dispunem de puterea de a o contracara. A devenit, deja, parte din ființa noastră lăuntrică. O perioadă, mai dispunem de forța de a ne opune nouă înșine - dar confruntarea devine din ce în ce mai aprigă, din ce în ce mai inutilă, mai obositoare. Rezultatul nu e un progres la nivel profund, ci o bătălie superficială cu fantasmele generate, de propriul eu, despre
A doua oară unu by Ciprian Voloc () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91792_a_92969]
-
altădată. Tu continui să umbli prin visele mele, / Translucidă ca o sticlă fardată.“ Este greu de înțeles cum poate această femeie, imaginată parcă de Urmuz sau de Picasso, să dea curs solicitării imperioase a poetului: „Ațâță mă / Cu focul tău lăuntric între pulpe!“ Se pare însă că sticla fardată are de toate... Are și sâni, ascunși însă, în mod curios, sub tradiționala ie: „Și parcă-am râs și parcă-am plâns / Tu hărăzită mie / Când pătimaș eu ți-am atins / Doi
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]