13,725 matches
-
de Petre, își dădea bine seama că vrea să-și impute amintirile care l-au cuprins în mrejele lor și de care îi era teamă ca de niște remușcări neiertătoare. Grăbit să plece, nu-și găsi casca și mormăi: ― Fă lampa mai mare, că parcă suntem într-o criptă... De lângă lampă, ordonanța ridică o scrisoare și i-o întinse: ― A venit de la amiază, dar cu vălmășagurile astea... Apostol luă scrisoarea, se uită la adresă și rămase câteva clipe cu ochii la
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
impute amintirile care l-au cuprins în mrejele lor și de care îi era teamă ca de niște remușcări neiertătoare. Grăbit să plece, nu-și găsi casca și mormăi: ― Fă lampa mai mare, că parcă suntem într-o criptă... De lângă lampă, ordonanța ridică o scrisoare și i-o întinse: ― A venit de la amiază, dar cu vălmășagurile astea... Apostol luă scrisoarea, se uită la adresă și rămase câteva clipe cu ochii la Petre, ca și cum n-ar fi îndrăznit s-o citească. " Iată
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu ochii la Petre, ca și cum n-ar fi îndrăznit s-o citească. " Iată, mi-e frică și de slova mamei, se gândi cu amărăciune. Atâta m-a făcut de laș execuția unui trădător!" Apoi se așeză mânios pe laviță, trase lampa mai aproape, rupse plicul și citi pe nerăsuflate: " Dragul mamei mult dorit. Tare-mi tremură inima de grija ta, că de o săptămână n-am primit nici o știre și pe aici geme pământul de oaste și cătane, de trăim mereu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
valma. Masa din dreapta se golise; un soldat, cu capul țuguiat și cu fruntea de un deget, strângea alene tacâmurile și resturile de pâine. Fumul de tutun, mirosul de mâncăruri și de băuturi umpleau odaia până în tavanul cu grinzi, sugrumând flacăra lămpii cu abajur de tinichea roasă. Obloanele celor două ferestre erau închise, iar găurile din obloane, astupate cu șervete. De altfel, ferestrele n-aveau perdele și pe pereți se vedeau numai câteva cadavre de ploșnițe sătule. În capul mesei din stânga ședea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
că tu ești de peste Someș, din Ierusalim... Te-am uitat, Petre, uita-te-ar necazurile... atunci du-te cu Dumnezeu! Doamna Bologa conduse pe Apostol în iatacul ei, în fund, cu o singură fereastră, și aceea oblonită. Din tavan atârna lampa cu abajur de porțelan. Patul era așternut. Aici și-a petrecut Apostol copilăria, până ce a trecut în Năsăud. Aici fusese pătuceanul lui, unde-i acuma o sofa cu căptușeala roasă la colțuri, și aici zicea cu glas tare rugăciuni fierbinți
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cauți pe afară, în lumea simțurilor. Numai inima poate s-o găsească, fie în vreo tainiță a ei, fie în vreo lume nouă, mai presus de vederea ochilor și de auzul urechilor..." Îndoielile îi roaseră creierii toată noaptea. Când stinse lampa, prin perdelele albe tremurau zorile... Se simțea iar vinovat față de Marta și adormi plănuind cum ar putea repara nedreptatea ce i-a făcut-o... Peste gândurile lui însă se năpustiră, chiar de a doua zi, zvonurile târgușorului. Doamna Bologa îi
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
obrajii pe pieptul lui. ― Ilona... Ilona... murmură Apostol, strîngînd-o nebunește și sărutîndu-i gura. Dar fata se smulse brusc din mâinile lui și fugi afară, parcă s-ar fi spăimântat de ceva... Peste câteva clipe veni într-adevăr Petre să aprindă lampa. Cele două zile următoare Apostol Bologa le petrecu într-o agitație cumplită. Serviciul în birou îl chinuia, ca și cum ar fi stat pe cuie. În mintea lui se stinseră toate gândurile care nu priveau pe Ilona, precum inima și toată ființa
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
acolo și nu va putea vedea pe Ilona și poate nici la sfârșitul slujbei nu o va întîlni, iar până să vie dânsul acasă... Pe uliță treceau din când în când oameni singuratici spre biserică. În odaia lui era aprinsă lampa și, prin ferestrele mici, cu Perdeluțele albe netrase, văzu patul așternut. " Dar dacă n-are să vie?" îi răsări prin minte pe neașteptate și în aceeași secundă îi zburară din suflet toate bucuriile. Un fior de frig îl străbătu din cap
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și gândurile, neîncetat, parcă toată ființa lui ar fi fost amenințată de pieire dacă nu i-ar fi jertfit ei toate clipele. Teama că Ilona nu va veni îl ustura până în măduva oaselor. Cartea îi tremura în mâini și lumina lămpii începu să-l enerveze. Trânti volumul pe laviță și se plimbă de ici-colo, din ce în ce mai repede, ca și cum ar fi vrut să grăbească mersul vremii și apropierea clipei hotărâtoare. În sfârșit nu mai putu răbda lumina și stinse lampa. Mai umblă câteva
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mâini și lumina lămpii începu să-l enerveze. Trânti volumul pe laviță și se plimbă de ici-colo, din ce în ce mai repede, ca și cum ar fi vrut să grăbească mersul vremii și apropierea clipei hotărâtoare. În sfârșit nu mai putu răbda lumina și stinse lampa. Mai umblă câteva minute prin odaie, dar neliniștea nu-l părăsi. Îmbrăcat cum era, se lungi în pat. Întunericul și tăcerea îl mângâiau. Își auzea bătăile inimii, ca niște gâlgâiri înăbușite. Ca să înșele vremea, se apucă să numere; nu ajunse
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Apostol Bologa deschise. Aghiotantul îl întîmpină nerăbdător: ― Ai venit de mult?... Trebuia să-mi spui... Excelența a întrebat de trei ori de tine... Dispăru, mititel, pe ușă și, peste trei secunde, îl introduse în biroul generalului, cu perdelele lăsate și lampa, în tavan, aprinsă. Generalul Karg se plimba mulțumit, cu mâinile la spate, cu o țigară de foi între dinți, slobozind rotocoale albastre. Avea fața cam buhăită, ca după un somn lung, cu visuri plăcute. Aghiotantul se strecură la masa de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
piept cu un om care, sărind brusc înapoi, strigă înfundat: ― Halt! Wer da? Lui Apostol i se păru cunoscut glasul și răspunse: ― Offizier... Urmă o tăcere scurtă, gâtuită. Ochii lui Bologa sfredeleau întunericul cu priviri curioase. Apoi deodată, dintr-o lampă electrică de buzunar, țâșni o suliță de lumină albă și glasul de adineaori răsună iar, mai limpede, cu mirare și satisfacție: ― A, Bologa!... Acum Apostol recunoscu glasul lui Varga și, sub casca ce licărea în reflexele razelor, îi zări și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
drumul! zise Varga nervos, mai ales pentru că aghiotantul vorbea de față cu Bologa. Eu mi-am făcut datoria... ― Datoria, datoria, murmură ursuz ofițerul. Ziua, noaptea, datoria... La vreo treizeci de pași intrară cu toții într-un adăpost larg, luminat cu o lampă mare de petrol. In fața unui multiplu telefonic moțăia un sergent cu receptorul în cap, ca un bandaj de urechi. Pe un pat de scânduri horcăiau alți trei subofițeri, toți cu burta în sus, cu gura căscată și lucitori de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
reîncepură ca niște ferăstraie ruginite. Un soldat se lăsă pe vine, în ungherul de lângă ușă, cu arma în brațe și adormi numaidecât, pe când cellalt cîrliga când un genunche, când pe cellalt, uitîndu-se numai în tavan la pironul de care atârna lampa. Telefonistul întorcea capul deseori, curios, dorind amănunte și neîndrăznind să întrebe nimic. Liniștea și lumina pătrundeau în sufletul lui Apostol ca într-o casă pustie. Osteneala îi omorâse toate gândurile. Ridică mâna stângă să-și scoată casca și auzi un
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mai stătu o clipă, neclintită, murmurând de câteva ori, domol, ca un susur: ― Dumnezeu... n-ai grijă. Dumnezeu... Apoi ieși cu privirea în pământ. Apostol o văzu coborând cele trei trepte. Se frecă la ochi, buimăcit. Plutonierul intră și, aprinzând lampa atârnată de o grindă, zise încet, să nu-l audă santinela: ― Atâta mi-a bătut capul primarul, și fetița atâta a plâns, că mi-am călcat pe inimă și i-am dat voie să vă servească... Fata s-ajurat că
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Dar nu mai pot, domnule locotenent, să mă iertați și să nu vă supărați!... Eu aș fi lăsat-o, ca și ieri... dar domnul căpitan tot prin ogradă se învîrtește și, dacă ne-ar prinde, Doamne ferește... Am să vă aprind lampa când o veni băiatul să ia farfuriile, că încă nu s-a întunecat de tot. Glasul plutonierului rămase în sufletul lui Apostol ^i după ce se închise ușa, ca un izvor de speranțe luminoase. Ii bătea inima năvalnic, voioasă. Îi părea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
clipă milioane de gânduri îi răsăreau și mureau în creieri, parcă toți atomii materiei cenușii s-ar fi aprins și ar arde cu flăcări clocotitoare. Pretorul se apropie de masa pe care hârtia albă râdea neatinsă, ridică sentința sub lumina lămpii și, fără introducere, începu să citească rar, cu voce clară, întorcînd ochii spre Bologa după unele cuvinte pe care le apăsa ca și când ar fi fost subliniate. Apostol asculta și se uita numai la buzele pretorului, roșii, late, uscate, netezite uneori
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
diminețe În pieptul tău. Și ți-oiu deschide-atunci Portalele înnalte de la hale Cu lungi coloane de zăpadă, cu-arcuri De neauă albă, ca argint din Ophir, Cu bolți mai nalte de cât însuși cerul. Acolo printr-acele lungi coloane Suspendă lampe mari ca niște albe lune Ce împlu lumea raiurilor mele Cu o lumină dulce, albă, caldă. Stâlpii sclipesc, bolțile-s strălucite, Cărările-s de pulbere mai albă. Ca-argintul cel de viu. - Un aer Blând argintiu îți va îmfla tot părul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ale grațiilor amoruri, de-ale nimfelor iubit; Cine-ascultă și nu-nstrună arfa-i de cântări bogată, Căci comori de taine-ascunde orice râu... Lunca ingrată De-ar șopti, viața-i toată n-ar sfârși de povestit. .......................................................... Dar în camera îngustă lângă lampa cea cu oliu Palid stă cugetătorul, căci gîndirea-i e în doliu: În zădar el grămădește lumea într-un singur semn; Acel semn ce îl propagă, el în taină nu îl crede, Adâncit vorbește noaptea cu-a lui umbră din părete
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-i mucenică! Peste-a raclei porțelane nici o lacrimă nu pică. 200Inima zeilor lumei, de ingrată, e celebră. Ori n-au fost eroi în lume, înțelepți și virtuoși - Uni-n lupte pentru bine a lor sânge și-l vărsară, Ceilalți lângă lampa albă sânta viață-și consumară Să-i lumine - ca să aibă soarta bietului cucoș? 205Oare el nu are-asemeni soarta oricărei ființe? Suferințele unuia bucurii li sunt altora; Viața multora se stinge spre-a hrăni viața multora Și mâncarea reciprocă e-a
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
universul să-i fie - Madonna! "Îngăduie celui din urm-al tău sclav, "Plîngînd să-ți sărute al urmelor prav. "Și lasă-mă-n umbra cămări-ți să vin, "Frumos-îmbrăcate cu alb musselin, Iar Cupido pagiul cu palma s-ascundă "A lampei de noapte lucire de nuntă". De-asupră-și aude uscata foșnire A poalelor lungi de mătasă subțire; Prin flori îi apare, se-nclină pe gratii Duioas-arătare a mult-adoratei. Ghitara lui tace; cu șopot ea spune: - "Zadarnică este iubirea ta, june! "De-un
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cu-a ei mii de stele, Varsă raze slabe pasurilor mele, Ulicioara-i strâmtă și, din ziduri vechi, Vorbe, râs și plânset sună în urechi; Glasuri rătăcite trec prin geamuri sparte Și prin uși închise, prin zidiri deșarte. Colo, lângă lampă, într-un mic ietac, Vezi o fată care pune ață-n ac; Fața ei e slabă de-o paloare crudă, Ochii ei sunt turburi, pleoapele asudă, Degetele repezi poartă acul fin: Ea își coase ochii într-un tort de în
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
în paie. Și cum el de voie-i așa ațipia Sub pat se mișca ceva pare. Guzanul foșnească orcît și va vre... De-ar ave v-o fărmioară, cum n-are! Dar iute! -un pitic se arată deodat. C-a lampei lumină el e spițelat. Cu mutra lui gravă de-orator încercat La picioarele contelui vine, Ce nu doarme, să doarmă voire-ar! Permisu-ne-am noi sărbători aici sus De când părăsiși aste sale. Și când te credeam îndeparte-ncă dus Gîndiam să petrecem
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lui Topor, unde moș Creangă și Mihai Eminescu sporovăiau cum numai ei știau... Ascultă numai cum numește un asemenea loc meșterul metaforei, Ionel Teodoreanu, în cartea sa „Masa umbrelor”: „Crâșmă cu zid adânc, ferestre zăbrelite, păreți afumați și plafon boltit. Lampa cu gaz e chioară ca un opaiț, cu sticlă afumată. Uneori trimite limbi negre, stârnind ninsoarea tăciunie a funigeilor. Ceva covrigi (uscați), ceva pastramă usturoiată , niște măsline vechi și niște murături. Că mâncarea-i fudulia celor cu apa, numai vinul
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
scos din Salvare. Apare chipul Rosei în fața mea. Ce frumoasă e! Nu știu ce-mi spune, dar văd mâna ei care se apropie de fața mea. Mă mângâie. Cerul face curbe, mărginit de coroane de copaci, apoi mai văd niște lămpi mari aprinse cu neoane clipind intermitent. Mă duc. Nu mai am putere nici să te rog să mă ajuți. Am senzația că a apărut și chipul lui Vero deasupra capului meu. Zâmbește. Ultima dată când am văzut-o era adormită
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]