15,723 matches
-
de vedere ale latinismului. În diverse studii și articole, a cerut scriitorilor să cultive limba, convins că numai ei pot contribui hotărâtor la desăvârșirea unei limbi literare cât mai lipsită de elemente străine. De altfel, pentru el, lexicul de origine latină reprezenta frumosul din limbă, iar cel de altă origine - urâtul. Ca modele de stil, oferea scriitorilor români pe clasicii antici și pe Dante. În istoria culturii române, B. a rămas cunoscut și prin însușirile sale oratorice, datorită cărora poate fi
BARNUŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285652_a_286981]
-
surori, în revista „Nistru”, și Soldații, apărut fragmentar în săptămânalul „Cultura”), a publicat reportaje, schițe, recenzii și cronici teatrale în reviste și ziare din Chișinău („Cultura”, „Nistru”, „Femeia Moldovei”, „Moldova socialistă”, „Învățătorul sovietic”, „Tinerimea Moldovei”). Cunoscător temeinic al limbilor greacă, latină, franceză, germană și rusă, B. a tradus proză, poezie, dramaturgie din literatura Greciei antice (Lisistrata de Aristofan, Medeea și Ifigenia în Aulida de Euripide), din literatura clasică latină (comedii de Plaut), din cea rusă (Neisprăvitul de D. I. Fonvizin, Balade de
BELISTOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285691_a_287020]
-
Moldovei”, „Moldova socialistă”, „Învățătorul sovietic”, „Tinerimea Moldovei”). Cunoscător temeinic al limbilor greacă, latină, franceză, germană și rusă, B. a tradus proză, poezie, dramaturgie din literatura Greciei antice (Lisistrata de Aristofan, Medeea și Ifigenia în Aulida de Euripide), din literatura clasică latină (comedii de Plaut), din cea rusă (Neisprăvitul de D. I. Fonvizin, Balade de V. Jukovski, Oaspetele de piatră de A. Pușkin, Spaniolii de M. I. Lermontov, Azilul de noapte de Maxim Gorki ș.a.), engleză (Romeo și Julieta de W. Shakespeare), franceză
BELISTOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285691_a_287020]
-
încă mai adânci, în timp, și mai ramificate, în spațiu, rădăcini răsăritene. Începând cu ultimii ani ai veacului al XVII-lea, apar, în opera lui Dimitrie Cantemir, semnele unei prime forme de b. literar românesc. Cu deschiderea sa spre Apusul latin, dar și cu o bună cunoaștere, la sursă, a Levantului, prințul, format în spiritul unui umanism de sinteză europeană, privea mai detașat și lucid ceea ce era rigid și în declin în ideologia și ordinea politică a Răsăritului balcanic; și, față de
BALCANISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285580_a_286909]
-
boieri din Preutești. B. a copilărit în sat și a învățat la Fălticeni și Iași, unde a urmat cursurile Academiei Mihăilene. A ocupat funcții administrative: subprefect, comisar de poliție. Între 1870 și 1874 era profesor suplinitor de limba română și latină la Liceul „Alecu Donici” din Fălticeni. Transferat în Botoșani (preda istoria și geografia), apoi la Iași, a rămas până la sfârșitul vieții profesor (și director) la Școala de meserii și la Gimnaziul „Ștefan cel Mare”. Despărțirea de soție, după douăzeci de
BELDICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285682_a_287011]
-
A. Rosetti, I. Câmpineanu, Iancu Văcărescu, Cezar Bolliac, profesorii Petrache Poenaru, Florian Aaron, Eftimie Murgu; iau parte la câteva întâlniri la Societatea Filarmonică, văd spectacole de teatru. La întoarcere, din 1836, B. este profesor de gramatică română și germană, limbă latină, istorie, geografie, aritmetică, principii de bună purtare, contabilitate și corespondență comercială. Brașovul a fost văzut de B. ca un centru unde puteau rodi ideile lui referitoare la afirmarea națională prin intermediul școlii și culturii. În 1837, cu ajutorul bănesc al negustorului R.
BARIŢIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285644_a_286973]
-
11-32; Jakob Burckhardt, Cultura Renașterii în Italia, I-II, tr. Nicolae Balotă și Gheorghe I. Ciorogariu, pref. Nicolae Balotă, București, 1969; Victor L. Tapié, Barocul, tr. și pref. Alexandru Duțu, București, 1969; Ernst Robert Curtius, Literatura europeană și Evul Mediu latin, tr. Adolf Armbruster, introd. Alexandru Duțu, București, 1970; René Wellek, Conceptul de baroc în știința literară, tr. Rodica Tiniș, București, 1970; Matei Călinescu, Eseuri, București, 1970, 115-144; Clasicism, baroc, romantism, Cluj, 1971, 56-95; Eugenio d’Ors, Trei ore în muzeul
BAROC. Termenul. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285653_a_286982]
-
Nicoară) este un tratat destinat formării și educării omului de teatru, familiarizându-l cu evoluția artei spectacolului, cu modul în care s-a stabilit de-a lungul timpului relația dintre creator și public. Primul volum este consacrat prezentării teatrului grec, latin, medieval, al Renașterii, încheindu-se cu teatrul englez. Volumul al doilea prezintă sinteze concise privind caracteristicile unor mișcări naționale și profilurile unor animatori de frunte ai artei spectacolului. Un loc important îl ocupă aici autorii români care au contribuit la
BERLOGEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285708_a_287037]
-
întrebări enigmatice și răspunsuri înțelepte, între un suveran și slujitorul său. Arhetipul, aflat într-un text arameic, Solomon și Așmedai, inclus și în Talmud, se va transmite, prin intermediare bizantine la slavii de sud și la ruși, iar prin redacții latine, în Occident. Vechea legendă cunoaște o revitalizare în prelucrarea, cu elemente folclorice italiene, a lui Giulio Cesare Croce della Lira, Le sottilissime astuzie di Bertoldo (1592). Interesul cărții trece de la înțelepciunea lui Solomon, înlocuit cu regele longobarzilor, la eroul popular
BERTOLDO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285710_a_287039]
-
e transferat la Liceul „Dragoș Vodă” din Câmpulung Moldovenesc. Profesor definitiv încă din 1908, obține doctoratul în 1912, cu o teză redactată în limba germană, în care se ocupă de modalitățile de exprimare a superlativului la o seamă de scriitori latini, ca Tibul, Catul, Properțiu, Vergiliu, Horațiu și Ovidiu. S-a impus, curând, prin seriozitate și temeinicie și, după ce, în 1916, este numit, provizoriu, director, din 1919 ocupă acest post până în septembrie 1941, când se pensionează. Din când în când, B.
BILEŢCHI-ALBESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285737_a_287066]
-
Horaz, Ovid und Statius, Cernăuți, 1909; Sentimentul naturii în opera lui Horațiu și Virgiliu, Silistra, 1930. Traduceri: Aristofan, Norii, pref. trad., București, 1923, Broaștele, pref. trad., București, 1925, Păsările, pref. trad., Câmpulung, 1936. Repere bibliografice: N. Bogdan, Clasicii greci și latini în românește, „Clipa”, 1924, 70; George Voevidca, Aristophanes în românește, „Junimea literară”, 1937, 1-9; Ion Faifer, Aristophanes pentru prima oară în românește?, IIȘ, 1938, 6; Grațian Jucan, Câmpulungul Moldovenesc, București, 1979, 66-68; Satco-Pânzar, Dicționar, 26; Florin Faifer, Profesorii, CL, 2000
BILEŢCHI-ALBESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285737_a_287066]
-
în 1965). A tradus din Aristofan și din Euripide, Lucian, Xenofon, Hesiod și Plutarh. A alcătuit Antologia liricilor greci (1927) și Antologia poeziei grecești. 1800-1930 (1939), precum și o culegere de texte pe tema Sportul la eleni (1937). A ilustrat literatura latină prin versiuni românești din Marc Aureliu și Ovidiu (Tristia, 1930, pentru care primește Premiul „Năsturel Herescu” al Academiei Române, Ponticele nefiind editate în volum). A pătruns în cercetarea literaturii religioase cu Bucăți alese din opera Sfântului Athanasie cel Mare și cu
BEZDECHI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285715_a_287044]
-
un capitol nou în dezvoltarea istoriografiei și lingvisticii, Școala Ardeleană a năzuit totodată să elibereze limba română, nu în ultimul rând scrierile religioase, de caftanul greoi și învechit al slavonismului și să o aducă mai aproape de eleganța rezonanțelor ei originare, latine. Dintre aceste străduințe nu putea lipsi aceea de a înfăptui împlinirea oricărei literaturi religioase de oriunde: o nouă traducere și editare a Bibliei. Încă episcopul Petru Pavel Aaron, în jurul anului 1760, se încumetase la o traducere, fără a o fi
BIBLIA DE LA BLAJ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285723_a_287052]
-
preocupări de ordin filologic și cultural ce pot justifica interesul, manifestat încă în tinerețe de Milescu, față de o asemenea lucrare. Paralel cu textul grecesc al Septuagintei, el a consultat mai multe ediții latinești (dintre care cel puțin două retipăreau versiunea latină oficială a Bibliei - Vulgata, iar o alta conținea o traducere mai nouă, independentă), precum și Biblia slavonă, tipărită în 1581, la Ostrog. Elaborată cu rigoare filologică, traducerea lui Nicolae Milescu ar fi fost revizuită de un grup de cărturari munteni, necunoscuți
BIBLIA DE LA BUCURESTI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285724_a_287053]
-
și științifice din Regat, reproducând rapoarte și conferințe de la Academia Română sau articole din „Convorbiri literare” și alte reviste. De la bun început a arătat o admirație specială față de Vasile Alecsandri (Balcanul și Carpatul, Odă ostașilor români, 10 Mai 1881, Cântecul gintei latine, acesta din urmă în limbile română, latină, franceză, italiană, cu o prezentare de Gr. H. Grandea). În numărul 25 din 1878 apare Adresa românilor din Arad trimisă d-lui V. Alecsandri, conținând felicitări pentru premiul de la Montpellier, precum și răspunsul de
BISERICA SI SCOALA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285748_a_287077]
-
conferințe de la Academia Română sau articole din „Convorbiri literare” și alte reviste. De la bun început a arătat o admirație specială față de Vasile Alecsandri (Balcanul și Carpatul, Odă ostașilor români, 10 Mai 1881, Cântecul gintei latine, acesta din urmă în limbile română, latină, franceză, italiană, cu o prezentare de Gr. H. Grandea). În numărul 25 din 1878 apare Adresa românilor din Arad trimisă d-lui V. Alecsandri, conținând felicitări pentru premiul de la Montpellier, precum și răspunsul de mulțumire al poetului. În numărul din 24
BISERICA SI SCOALA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285748_a_287077]
-
europeană și umanistă, ca și Ion Pillat, de altfel, cu care are atâtea afinități. Toposul pillatian este și al poetei. Spațiul rural al copilăriei este rememorat cu emoție și sensibilitate (Copilărie, Toamna). Poezia Pe Argeș aduce în plus cadențele poeziei latine, pe care poeta o deprinsese traducând și comentând elegiile lui Properțiu. Elegiacul îi infuzează întreaga lirică, îndeosebi creațiile vizând drama exilului (Tristia, Peisaj) sau tematica existențială (Timp, Biografie). Poemele sunt localizate la Madrid sau Toledo. Ardențele spațiului hispanic din versurile
BODISCO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285776_a_287105]
-
Istorie-Filologie a Universității din Cluj, secția de istorie-română, pe care o va absolvi în 1923. După studii de romanistică la Universitatea din Leipzig (1927-1928), se stabilește în 1929 la Alba Iulia, unde este profesor de limba și literatura română, de latină și germană. Publică în presa vremii încă din anul 1920, iar prima lucrare de rezonanță îi apare în 1922 - o istorie recapitulativă a literaturii române (A román irodalomtörténet összefoglaló áttekintése), destinată tineretului maghiar studios. În urma aprecierilor favorabile ale profesorilor Nicolae
BITAY Árpád (20.VII.1896. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285750_a_287079]
-
luptei de la Actium, cealaltă la intrarea în Câmpul lui Marte, Biblioteca Octaviana, în cinstea surorii sale. Fiecare era condusă de un procurator bibliothecae, care aparținea clasei cavalerilor, și servită de un librarius și mai mulți adjuncți, de obicei liberți. Fondul latin de manuscrise era separat de cel grecesc și de cel în alte limbi. Amândouă vor cădea pradă incendiilor. Domițian a fondat și el o b. pe Capitoliu. Dar adevărata b., de mari dimensiuni, pe lângă care erau atașate și arhivele, a
BIBLIOTECA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285733_a_287062]
-
la mezat, după propria-i dorință, și banii au fost împărțiți săracilor. Imperiul Bizantin, care a dăinuit până în 1453, agonizând în ultima jumătate de mileniu a existenței sale, s-a bucurat, totuși, de mai multă liniște. Literatura creștină în greacă, latină, siriacă și coptă a cunoscut un remarcabil avânt. La începutul veacului al IV-lea, Sfântul Pamfil pune bazele unei mari b. în Cezareea Palestinei, distrusă în anul 637, de arabi. La Constantinopol, fondatorul capitalei adunase o b. bogată, ce va
BIBLIOTECA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285733_a_287062]
-
Last Battles, Politics and Polemics 1531-46, Cornell University Press, Londra, 1983. footnote> Cel care a reușit în încercarea să de a publica prima colecție de texte apocrife ale Vechiului Testament, a fost Johann Albert Fabricius. Culegerea conținea texte grecești și latine, fiind editata între anii 1722-1723. Fabricius, preluând termenul de „pseudoepigrafe" din limbajul scriitorilor ecleziastici, la introdus și în colecția să. Dorim să menționam, ca la acea dată nu fuseseră aduse încă în Europa scrieri apocrife religioase și, prin urmare, lucrarea
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]
-
confruntat cu transformări ideologice profunde. Un alt motiv al alegerii Suediei și nu al Spaniei sau al Italiei pentru prezentarea noastră este cel al notei de inedit pe care îl oferă acest imperiu. Prin apartenența țării noastre la grupul țărilor latine, cercetătorii români sunt familiarizați mai ales cu cultura franceză, spaniolă și italiană. În ceea ce privește țările vorbitoare de limbi germanice, putem vorbi de o 17 preferință pentru Anglia și Germania, probabil datorită statutului de limbă internațională principala al celei dintâi și a
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]
-
zilele noastre, amintindu-ne de pregătirea de care a beneficiat regina Cristina a Suediei: "Înainte de micul dejun aveau loc lecțiile de Greacă, urmate de Latină și istorie, compunere, aritmetică, cosmografie, dialectologie, retorica și, desigur, teologie. Regele Iacob vorbea fluent Greacă, Latină, Franceza, Engleza și Scoțiana. Regele a remarcat la un moment dat că prima limba pe care o vorbise fusese Latină, si nu limba maternă, Scoțiana. Datorită abilităților sale lingvistice, regele Iacob nu avea nevoie în mod normal de un translator
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]
-
de Greacă, urmate de Latină și istorie, compunere, aritmetică, cosmografie, dialectologie, retorica și, desigur, teologie. Regele Iacob vorbea fluent Greacă, Latină, Franceza, Engleza și Scoțiana. Regele a remarcat la un moment dat că prima limba pe care o vorbise fusese Latină, si nu limba maternă, Scoțiana. Datorită abilităților sale lingvistice, regele Iacob nu avea nevoie în mod normal de un translator atunci cand discuta diverse probleme cu alți oameni importanți de stat."<footnote http://www.jesus-is-lord.com, accesat la data de 03
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]
-
lingvistice, regele Iacob nu avea nevoie în mod normal de un translator atunci cand discuta diverse probleme cu alți oameni importanți de stat."<footnote http://www.jesus-is-lord.com, accesat la data de 03 iul.2009 “It was Greek before breakfast then Latin and history, composition, arithmetic cosmography, dialectics, rhetoric and of course, theology. King James spoke fluent Greek, Latin, French, English, and Scots and was schooled în Italian and Spanish. The King once remarked, that he could speak Latin before he could
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu () [Corola-publishinghouse/Science/266_a_513]