4,594 matches
-
Aproape întreaga arie a fost cucerită în secolele XIV-XV de către franci, care, odată cu destrămarea Imperiului Carolingian, au trecut, în majoritate, în regatul francez și, în acest fel, la Marele Imperiu Roman. Conții Olandei au fost unii dintre cei mai puternici lorzi medievali ai regiunii, lângă vecinii lor sudici din Brabant și conții Flandrei. În secolele XIV și XV, Flandra, Olanda, Zeelandă, Gelderland și Brabant au trecut sub puternicii stăpâni ai Burgundiei, care controlau virtual toate Țările de Jos. Cu toate acestea
Țările de Jos () [Corola-website/Science/307377_a_308706]
-
încurajase planurile lui Iacob al VI-lea de a consolida monarhia, de a slăbi parlamentul și de a pune capăt ostilităților cu Spania, dar îi dăduse să înțeleagă că Raleigh nu agreea aceste planuri. Al doilea fals prieten a fost lordul Cobham, care avea să furnizeze în cele din urmă singura dovadă în sprijinul condamnării lui Raleigh la moarte. Când el s-a grăbit să jure credință noului rege, Iacob I l-a întâmpinat cu un dispreț nedisimulat. În următoarele două
Walter Raleigh () [Corola-website/Science/307391_a_308720]
-
câțiva ani înainte. La 14 iulie, Cecil, care își păstrase funcția de secretar de stat și sub Iacob I, l-a convocat pe Raleigh la Consiliul Regal de la castelul Windsor, pentru a-l chestiona despre un complot împotriva noului monarh. Lordul Cobham, prietenul de altădată al lui Raleigh, nu-și ascundea antipatia față de Iacob I și disprețul față de Cecil. El a obținut de la ambasadorul Țărilor de Jos Spaniole, contele Aremberg, un împrumut de 500 000 de coroane pentru a finanța o
Walter Raleigh () [Corola-website/Science/307391_a_308720]
-
docila lui verișoară Arabella Stuart. Aflând despre complot, Cecil l-a întrebat pe Raleigh ce știe despre activitățile trădătoare ale prietenului său. La început, Raleigh a negat orice amestec, dar mai târziu i-a scris totuși lui Cecil, recunoscând că lordul Cobham îi oferise 10 000 de coroane ca să negocieze pacea dintre Spania și Anglia, ofertă pe care el nu o luase în serios. Când i s-a arătat scrisoarea, Cobham a mărturisit înspăimântat târgul încheiat cu Aremberg, dar l-a
Walter Raleigh () [Corola-website/Science/307391_a_308720]
-
singuraticului și tăcutului Shrek. În seara aceleiași zile, Shrek se trezește invadat de sute de alte creaturi de basm, toate căutând refugiul în mlaștina căpcăunului. Pentru a-și recăpăta liniștea cât mai repede, Shrek pornește, însoțit de Măgăruș, în căutarea lordului Farquaad, pentru a-i cere acestuia să îl scape de musafirii nepoftiți. Ajuns la castelul lui Farquaad, Shrek este nevoit să accepte un troc dubios: lordul promite să îi curețe mlaștina de creaturi dacă Shrek îi aduce mireasa mult-visată, - Fiona
Shrek () [Corola-website/Science/307452_a_308781]
-
a-și recăpăta liniștea cât mai repede, Shrek pornește, însoțit de Măgăruș, în căutarea lordului Farquaad, pentru a-i cere acestuia să îl scape de musafirii nepoftiți. Ajuns la castelul lui Farquaad, Shrek este nevoit să accepte un troc dubios: lordul promite să îi curețe mlaștina de creaturi dacă Shrek îi aduce mireasa mult-visată, - Fiona - o prea-frumoasă prințesă închisă într-un turn și păzită de un dragon fioros. Odată ajuns la castel, Shrek reușește, după o serie de aventuri și însoțit
Shrek () [Corola-website/Science/307452_a_308781]
-
polonez Ioan Cazimir al II-lea Vasa, fiind admis sub comanda hatmanului Ștefan Czarniecki și Jerzy Sebastian Lubomirski. În timpul bătăliei de la Varșovia din 1656, Ioan a comandat un regiment puternic de 2.000 cavaleriști tătari fiind promovat cu titlul de Lord purtător-de-drapel al Coroanei. Un susținător puternic al fracțiunii franceze, Ioan a rămas loial regelui în timpul rebeliunii Lubomirski, ceea ce l-a ajutat în cariera sa militară. În 1665, Ioan s-a căsătorit cu Marie Louise Cazimir de Grange d'Arquien și
Ioan al III-lea Sobieski () [Corola-website/Science/303002_a_304331]
-
al VI-lea (1547-1553). Acesta avea două surori, Elisabeta și Maria, care în mod normal ar trebui să-i succeadă la tron. Era necesar ca tronul să fie preluat de o persoană care să ridice stindardul protestantismului anglican. În timp ce majoritatea lorzilor se înverșunau asupra alegerii urmașului la tron, Northumberland își realiza treptat planul. Ca prieten apropiat și consilier al lui Eduard al VI-lea, încet, încet l-a convins pe tânărul rege că surorile sale nu sunt potrivite pentru preluarea puterii
Lady Jane Grey () [Corola-website/Science/303059_a_304388]
-
Singurul obstacol în calea schimbării succesiunii la tron o reprezenta chiar ultima dorință a regelui Henric al VIII-lea, care considera că fiicele sale, deși nu erau perfecte, ar fi potrivite să poarte coroana Angliei. Dar în preajmă se afla lordul John Dudley din Northumberland și grupul său numeros de intriganți. Eduard, în ciuda voinței tatălui, și-a lipsit surorile de dreptul de succesiune la tron și a numit ca urmașă a sa pe Jane Grey, după care și-a luat rămas
Lady Jane Grey () [Corola-website/Science/303059_a_304388]
-
Sionismul politic-herzelian a fost combătut prin vorbe și fapte de persoane, grupări și state care s-au aflat în contradicție cu această mișcare de renaștere națională. După cucerirea Orientului Mijlociu de la turci, caldele relații de simpatie, promisiunile prim-ministrului britanic, lordului Balfour de acordare de drepturi politice și de a crea „un cămin național evreiesc în Palestina” - prin Declarația Balfour (1917), remenționate în documentele Conferinței de la San Remo (1920) care au dus la obținerea de către Marea Britanie a "mandatului" conferit de Liga
Sionism () [Corola-website/Science/303069_a_304398]
-
lui Winston Churchill, ministrului britanic al coloniilor, către Parlament clarifica cum vede Britania „Declarația Balfour din 1917”, în lumina faptului că „promisiunea de creere a unui cămin național pentru poporul evreu în Palestina a devenit "controversată"". II. Cartea albă a lordului Passfield (Sidney Webb, Lord Passfield, secretarul de stat britanic al coloniilor) din 1 octombrie 1930, (în ) a fost un document care venea să clarifice interesele britanice pro-arabe din Palestina mandatară, să preia ca bază „Corespondența McMahon-Hussein" din 14 iulie 1915-30
Sionism () [Corola-website/Science/303069_a_304398]
-
britanic al coloniilor, către Parlament clarifica cum vede Britania „Declarația Balfour din 1917”, în lumina faptului că „promisiunea de creere a unui cămin național pentru poporul evreu în Palestina a devenit "controversată"". II. Cartea albă a lordului Passfield (Sidney Webb, Lord Passfield, secretarul de stat britanic al coloniilor) din 1 octombrie 1930, (în ) a fost un document care venea să clarifice interesele britanice pro-arabe din Palestina mandatară, să preia ca bază „Corespondența McMahon-Hussein" din 14 iulie 1915-30 ianuarie 1916 (în ), dintre
Sionism () [Corola-website/Science/303069_a_304398]
-
tratate, care să fi permis să se amestece în afacerile religioase ale Imperiului Otoman ori de câte ori ruși ar fi considerat inadecvată protecția Sultanului. În același timp, guvernul britanic al primului ministru George Hamilton-Gordon l-a trimis în misiune în Turcia pe Lord Stratford, care a aflat de pretențiile rușilor imediat ce a ajuns la Istanbul. Lord Stratford a reușit să-l convingă pe sultan să respingă cererile rușilor, demonstrându-i că acestea compromit independența turcilor. Benjamin Disraeli a acuzat acțiunile guvernamentale care făceau
Războiul Crimeii () [Corola-website/Science/303095_a_304424]
-
Otoman ori de câte ori ruși ar fi considerat inadecvată protecția Sultanului. În același timp, guvernul britanic al primului ministru George Hamilton-Gordon l-a trimis în misiune în Turcia pe Lord Stratford, care a aflat de pretențiile rușilor imediat ce a ajuns la Istanbul. Lord Stratford a reușit să-l convingă pe sultan să respingă cererile rușilor, demonstrându-i că acestea compromit independența turcilor. Benjamin Disraeli a acuzat acțiunile guvernamentale care făceau războiul inevitabil, pornind procesul prin care primul-ministru avea să fie forțat să demisioneze
Războiul Crimeii () [Corola-website/Science/303095_a_304424]
-
reușit să distrugă câteva forturi de pe coasta finlandeză, dar multe alte tentative au fost respinse de ruși. Incendierea depozitelor de gudron din Oulu (Uleåborg) și Raahe (Brahestad) a provocat critici internaționale, iar în Anglia, un deputat a cerut explicații Primului Lord al Amiralității despre "un sistem care duce un mare război prin jefuirea și distrugerea proprietății țăranilor lipsiți de apărare." În toamnă, flota aliată a părăsit Baltica pentru a se muta în Marea Albă, debarcând infanteriști în Peninsula Kola și pe
Războiul Crimeii () [Corola-website/Science/303095_a_304424]
-
prima bătălie a războiului Crimeii, (1853-1854), a avut loc în apropierea râului Alma din Crimeea. Forțele franco-britanico-turce au reușit să obțină o victorie împotriva forțelor ruse conduse de generalul Menșikov. Comandanții aliați au fost generalul francez St. Arnaud și englezul Lord Raglan. Forțele aliate au debarcat pe coasta de vest a peninsulei Crimeea la cam 56 de kilometri nord de Sevastopol, pe 13 septembrie. Deși militarii aliați erau dezorganizați și slăbiți de boli ( în special de holeră și dizenterie), lipsa apărării
Bătălia de la Alma () [Corola-website/Science/303169_a_304498]
-
jos pe pantele dealului, s-a uitat către vest după Meșikov. În loc de comandantul său, pe dealul alăturat a zărit caschetele în trei colțuri cu pene albe ale ofițerilor britanici de stat major, care urmăreau imperturbabili bătălia de pe un pinten stâncos. Lord Raglan dorise să afle o mai bună poziție din care să urmărească luptele și, însoțit de ofițerii de stat major, trecuse călare prin flancul stâng al rândurile rare ale francezilor și rușilor care erau în fața lor. După ce s-a cățărat
Bătălia de la Alma () [Corola-website/Science/303169_a_304498]
-
au reușit până în cele din urmă să escaladeze râpele și stâncile și au cucerit la rândul lor înălțimile pe care și le propuseseră. Retragerea generală a rușilor deschisese drumul către Sevastopol. Retragerea rușilor s-a transformat rapid în debandadă, iar Lord Raglan dorit să înceapă urmărirea inamicului, dar generalul St. Arnaud a hotărât că era imposibil pentru francezii săi să participe, deoarece aceștia își lăsaseră ranițele la punctul de plecare și ar fi trebuit să se întoarcă să le ia mai
Bătălia de la Alma () [Corola-website/Science/303169_a_304498]
-
din Piccadilly până în Burlington Gardens. Este considerat a fi un precursor al galeriilor și pasajelor comerciale care s-au extins atât în Europa cât și în America de Nord, precum și a centrelor comerciale moderne de azi. Pasajul a fost construit la ordinul lordului George Cavendish, fratele mezin al lui William Cavendish, al 5-kea duce de Devonshire, care moștenise palatul Burlington House pe un teren alăturat. Arhitectul pasajului a fost Samuel Ware. Inițial pasajul avea 72 mici prăvălii, fiecare dintre ele așezate pe două
Centru comercial () [Corola-website/Science/303178_a_304507]
-
vitraliu în timpan. Vitraliul cu vulturul negru, devenit o emblemă a ansamblului, a fost executat în 1909, în atelierul orădean K. Neumann. La începutul secolului XX are loc în America dezvoltarea marilor magazine. Primele mari magazine din America au fost "Lord & Taylor", (la New York în 1826), "Macy's", (la New York în 1858). Magazinul Harrods din cartierul Knightsbridge din Londra, Regatul Unit este considerat a fi unul dintre cele mai luxoase magazine universale din lume. Magazinul ocupă o suprafață de teren de
Centru comercial () [Corola-website/Science/303178_a_304507]
-
iulie 1535, Londra) a fost un avocat, scriitor și om de stat englez, personalitate reprezentativă a umanismului din Europa. Pe durata vieții sale și-a câștigat reputația de important erudit, ocupând mai multe posturi publice, incluzându-l pe acela de Lord Cancelar, din 1529 până în 1532. Morus a introdus termenul de „utopie” (greacă „niciun loc”, dar similar cu "eu topos" - „loc fericit”), numele dat de el unei națiuni insulare ideale, imaginare, a cărui sistem politic a fost descris în cartea lui
Thomas Morus () [Corola-website/Science/303204_a_304533]
-
cavaler și a primit postul de subtrezorier în 1521. Ca secretar și consilier personal al regelui Henric al VIII-lea, Morus a dobândit din ce în ce mai multă influență în guvern, întâmpinând diplomați, redactând documente oficiale, și servind drept legătură între rege și Lordul Cancelar, cardinalul Thomas Wolsey, arhiepiscop de York. În 1523 Morus a devenit orator al Camerei Comunelor. A fost apoi numit înalt protector al universităților Oxford și Cambridge. În 1525 a devenit cancelar al Ducatului Lancaster, o funcție care îi conferea
Thomas Morus () [Corola-website/Science/303204_a_304533]
-
accident vascular cerebral. Ea se cazase într-unul din apartamentele hotelului The Ritz încă din perioada Crăciunului (în 2012), din cauza unor probleme cu scările casei sale din Chester Square. avusese, de altfel, probleme de sănătate mai mulți ani la rând. Lordul Bell, purtătorul de cuvânt al lui Thatcher, a confirmat decesul printr-un comunicat de presă emis la ora 12:52, ora locală (11:52 UTC). Detaliile despre funeralii au fost stabilite conform dorințelor lui Thatcher. Astfel, funeraliile sale vor fi
Margaret Thatcher () [Corola-website/Science/303222_a_304551]
-
aveau o teologie asemănătoare, au fost divizați în două părți în funcție de susținerea pe care o acordau monarhiei: creștinii din timpul lui Charles I erau de partea monarhiei, în timp ce ceilalți erau împotriva ei. Oliver Cromwell, un congregaționalist, a condus Anglia ca "Lord Protector" până la moartea sa în 1658. Monarhia a fost restaurată de Charles al II-lea în 1660. Relațiile dintre Scoția și Anglia, ca și cele dintre puritanii scoțieni și cei englezi, au continuat să fie tensionate și datorită apariției unor
Mărturisirea de credință baptistă de la Londra () [Corola-website/Science/302363_a_303692]
-
s-a înrăutățit brusc, ca urmare a unor complicații postnatale (febră puerperală), iar regina a murit noaptea următoare. Eduard a fost un copil sănătos care a supt foarte mult de la început. Tatăl său era încântat de el. În septembrie 1538 Lordul Cancelar Thomas Audley, Baron Audley raporta că Eduard crește rapid și este viguros; alte documente îl desciu ca fiind înalt și un copil vesel. Tradiția că Eduard al VI-lea a fost un copil bolnăvicios a fost contestată de unii
Eduard al VI-lea al Angliei () [Corola-website/Science/302061_a_303390]