5,997 matches
-
să stau un timp pe un colț de birou ori pe vreun scaun liber. Intru, arunc în sus casca în semn de salut, o las să cadă pe un dulap, îmi dezbrac bluza de salopetă, îmi scot cravata, îmi ridic mînecile cămășii și încep să mă spăl. Ascultă, Mihai, îmi spune Cezara, care știa că mă preocupă literatura, tu ai vreo piesă la Televiziune? Nu, îi răspund, știind că de obicei trimiteam textele pieselor doar pe la secretariatele literare ale teatrelor. De ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
în care știu că-i găsesc pe inginerii Petre Graur, Gică Lupu, Dan Luchian și Tudor Brăduț. Intru. Înăuntru, toți patru, la cele patru birouri, stau aplecați asupra lucrărilor. Hei, salut, amice! îmi strigă inginerul Graur, dezbrăcat de haină, cu mînecile cămășii ridicate pînă la coate. Bună ziua, domnilor! îi salut, strîngîndu-le mîna pe rînd. Ce mai face domnul Vlădeanu? mă întreabă inginerul Luchian, închizînd dosarul din față. Am venit să vă văd, zic, așezîndu-mă pe un scaun lîngă fereastră, să-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Eram în trecere, zic eu. Și-ai venit să mai furi ceva, rîde Graur dezvelindu-și larg dantura, asemeni oamenilor care rîd din suflet. Ce să-ți fure?! sare Luchian. Las' că știe el, continuă să rîdă Graur, ridicîndu-și iar mînecile cămășii. Aspirina, iar acum căldura de la calorifer mă fac să-mi deschei scurta îmblănită și să trag de capătul fularului. Arunc o privire peste întreaga încăpere și-mi închipui decorul viitoarei mele piese. Acțiunea se va petrece într-un birou
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
încep eu discuția cînd Don Șef se duce la cuier să-și ia șuba de șantier și casca, semn că vrea să plece în secție, venisem să vă rog un lucru... Spuneți, vă ascult, zice, trăgîndu-și mai bine șuba pe mîneci, așezîndu-se apoi pe scaunul din fața mea. Muncitorii de la filamente vor să lucreze în acord global. Am discutat cu ei, sînt oameni de încredere... Ia te uită! se miră Don Șef, ridicîndu-se. Asta e bine, foarte bine! Acum cîteva zile, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
părului, sugerînd o cărare. Privirea, chiar și cînd ochii îi sînt liniștiți și fața relaxată, sugerează un permanent semn de întrebare din cauza sprîncenei arcuite. Buzele, pline și conturate, îi sînt acoperite de trecerea ușoară peste ele a unui ruj sidefat. Mînecile bluzei stau trase în sus, spre coate, iar fusta aceeași fustă de dimineață, lungă și lălîie, ca o poală de babă vădană e acum strînsă pe coapse, coborînd pînă la jumătatea genunchilor. Întreaga ei înfățișare emană tinerețe. Tinerețe și feminitate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
un pietroi. Eu întind mîna și trag telefonul din priză, să nu ne deranjeze careva. Parcă-i mai cald cu ușa închisă, constată Vlad în batjocură. E ora șase jumătate, spun eu, uitîndu-mă la ceas, trăgînd cu greu în sus mîneca groasă de azbest. Al naibii de greu mai trece timpul! Să vezi pe la ziuă ce bine-o să fie! se bucură Vlad rîzînd strîmb. O să dăm mereu aceleași comenzi și-o să facem pe noi de frig. Vorba ceea: scoală-te, bea apă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ea era șefă de secție, i-ai făcut praf o propunere de invenție; se chema "rezervoare de recuperare"... Rezervoare de recuperare?! Al ei era studiul ăla?!! mă mir eu. Vlad clătină îndelung din cap. Eu rîd încet, ștergîndu-mi nasul cu mîneca hainei de azbest. Ce revelație!... Brîndușa era autoarea acelui dosar ce mi-a fost dat spre a-mi spune părerea, ca fizician, în 1970. Abia terminasem de un an facultatea, iar în capul meu formulele și teoriile învățate erau încă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
eu înțeleg că mai sînt și alții în camera tabloului de comandă, dar nu-mi pasă. Închid interfonul și-mi strîng haina de azbest la piept, apoi îmi șterg nasul, care mă ustură de cît l-am tot frecat cu mîneca aspră de azbest după fiecare strănut. Cum îți merge Sinteza? îl întreb pe Vlad. Întreabă-l pe Iordache, el e șeful, îmi răspunde Vlad indiferent. Știu că merge foarte bine, spun eu. Asta înseamnă că are un șef destoinic, adaug
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
doar brațele să spună, / Ce și-au cuprins iubita și..."1 Ah, Mihai-Mihai!... "ce clipe ca acestea în lume-ți mai rămîn ?"2, spune el, întorcîndu-se cu scaunul către mine. Strănut de două ori la rînd, îmi șterg nasul cu mîneca aspră a hainei de azbest și clatin din cap afirmativ : Rămîn destule, Vlade... Datoria noastră, însă, e să visăm la cele frumoase. Și să luptăm pentru ele. Vlad se întinde din nou, începînd să recite: Mereu să cheamă țara de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să rîd. De ce să mă dea ei, cînd pot să plec eu?! Pot pleca oricînd, cu inima împăcată! Am pornit separatorul, munca mi-e terminată aici. N-o să mă arate nimeni cu degetul și nici n-o să mă tragă de mînecă, să-mi spună că am lăsat un lucru neterminat. Cînd pleci, important e să pleci cu fruntea sus... Îmi iau mănușile, sting lumina și ies, trîntind ușa cu putere, să se închidă. O încerc dacă s-a încuiat și plec
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
sufragerie și a înaintat pe hol, pînă lîngă fiică-sa. Are o ținută dreaptă, impunătoare, de femeie spre șaizeci de ani, împodobită cu o basma înflorată, în care și-a strîns părul, și cu un capot de mătase, larg la mîneci, arcuindu-se peste pieptul plin, curgînd în falduri de la cordon pînă spre pămînt. Sărut mîinile, doamnă! îi spun, înclinîndu-mi fruntea. Ion se uită neștiutor la cele două femei. Soția sa îi înfruntă un timp privirea, apoi și-o mută spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
indignat e că pretindea că o sufocă mediul „Profesorului“ - și alerga după mediu și „profesor“. Respir; am spus ce aveam de spus. Astăzi pe plaje, scosesem costumul - costumul tău gofrat - și vântul mi-a smuls rochia, rămânându-mi numai o mânecă îmbrăcată, atât bate vântul de tare; la dejun mi-a ridicat până la brâu rochia écrue (cea transformată din matasa de la Cairo); astă-seară mi-am pus foile bleumarin, pe care le-am strâmtat, bluza de surah bleumarin, scampolo bleu și jacheta
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de la antichități? O oră mai târziu mă aflu în fața oglinzii, privindu-mă. Sunt îmbrăcată cu o fustă plină, înfoiată, din mătase aurie, iar în partea de sus am tricoul meu alb, care acum e de nerecunoscut. Danny i-a rupt mânecile, a cusut pe el chestii cu sclipici, i-a strâns tivurile, a creat linii acolo unde nu exista nici una - pe scurt, a făcut din el cel mai fantastic top pe care l-am văzut în viața mea. Îmi place la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
-o și pe a mea, spune Suze surescitată la culme. Deschide o ușă de la șifonier și fermoarul port-manteau-ului de stambă - și mă găsesc în fața unei rochii pur și simplu fabuloase, din mătase și catifea, cu ape în toate direcțiile, cu mâneci lungi și cu tradiționala trenă lungă. — Dumnezeule, Suze, zic, cu respirația întretăiată și un nod în gât. O să fii nemaipomenit de frumoasă. Încă nu-mi vine să cred că te măriți pe bune! „Doamna Cleath-Stuart“. — Oo, nu-mi spune așa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
surâs în clipa în care mă vede. — Rebecca! strigă ea, după care se uită la ceas. Nu e încă ora, nu? Nu încă! Îi zâmbesc frumos și-mi trec privirea peste vestimentația ei, compusă dintr-un tricou vechi bleumarin, cu mânecă lungă, pantaloni de călărie și cizme asortate. Are un corp senzațional pentru vârsta ei. Nu e de mirare că Suze e atât de subțirică. Mă uit în jurul meu, dar nu văd nici urmă de nimic care să semene a port-manteau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
dată, pare să-mi observe cu adevărat rochia. — Becky... tu așa te îmbraci? O să-ngheți! Ba nu. Biserica o să fie încălzită. — E frumoasă, nu? zice Suze. Foarte deosebită. — Ce deosebită? Nu vezi că-i un tricou? Mă apucă nemulțumită de mânecă. Și cu franjurii ăștia ce e? Ia uite, nici măcar nu e finisată ca lumea! — Așa e modelul, îi explic. E unicat. — Unicat? Păi nu trebuie să ai rochia la fel cu celelalte domnișoare de onoare? — Nu mai sunt alte domnișoare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Ce vorbești? Avem aceeași înălțime! zice mami, nedumerită. Haide, Becky, încearc-o! Cinci minute mai târziu mă privesc în oglinda din dormitorul lui mami. Arăt exact ca un cârnat învolănat. Partea de sus e strâmtă, numai din dantelă, cu guler și mâneci plisate. E strâmtă până la șolduri, unde sunt alte pliseuri, din care se deschide într-o trenă înfoiată. În viața mea n-am pus pe mine ceva care să-mi stea atât de rău. — Vai, Becky! Ridic privirea și, spre groaza
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Dar la... știu și eu, la Gap n-au nevoie de designeri? — La Gap? Danny se uită la el ca la nebuni. Tu crezi că ar trebui să-mi petrec viața făcând tricouri polo? A, ce frumos, ia uite două mâneci, trei nasturi la tăietură, ia uite ce tetra frumos... Cum aș putea să fiu mai încâtat de atât? — Ce-o să facem? mă tângui la Luke. În legătură cu Danny? — În legătură cu apartamentul nostru! — O să găsim ceva în altă parte, spune Luke foarte calm
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
-și cumpere azi Laurel și îi aduc niște haine, am trecut deja de incidentul cu căpșunile și am ajuns la bătaia de pe Madison Avenue. — În viața mea n-am simțit așa o satisfacție! spune ea, vârându-și o mână în mâneca unei cămăși de mătase. Să vezi șocul de pe fețișoara aia a ei rotundă, în clipa în care i-am dat una! A fost prima oară în viața mea când am dat într-o femeie! A fost nemaipomenit! Își vâră și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ceva cu un design extrem de elaborat, adaug, zărind cu coada ochiului o rochie uluitoare, cu trandafiri în cascadă la spate, de sus până jos. — Așa. Deci... simplă sau elaborată... Notează pe clipboard. Vrei paiete sau broderie? — Poate. — OK... Acuma, cu mâneci sau fără? — Poate fără mâneci, zic gânditoare. Sau cu mâneci. — Cu trenă? — Oo, da! Dar nu te-ar deranja dacă nu ar avea trenă, nu? intervine Suze, care se uită prin Wedding Hair. Vreau să spun că la ceremonie poți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
elaborat, adaug, zărind cu coada ochiului o rochie uluitoare, cu trandafiri în cascadă la spate, de sus până jos. — Așa. Deci... simplă sau elaborată... Notează pe clipboard. Vrei paiete sau broderie? — Poate. — OK... Acuma, cu mâneci sau fără? — Poate fără mâneci, zic gânditoare. Sau cu mâneci. — Cu trenă? — Oo, da! Dar nu te-ar deranja dacă nu ar avea trenă, nu? intervine Suze, care se uită prin Wedding Hair. Vreau să spun că la ceremonie poți să-ți pui un voal
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ochiului o rochie uluitoare, cu trandafiri în cascadă la spate, de sus până jos. — Așa. Deci... simplă sau elaborată... Notează pe clipboard. Vrei paiete sau broderie? — Poate. — OK... Acuma, cu mâneci sau fără? — Poate fără mâneci, zic gânditoare. Sau cu mâneci. — Cu trenă? — Oo, da! Dar nu te-ar deranja dacă nu ar avea trenă, nu? intervine Suze, care se uită prin Wedding Hair. Vreau să spun că la ceremonie poți să-ți pui un voal din ăla lung de tot
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
șarpe? — Nu m-ar deranja! Și i-am putea face un costumaș absolut superb... — V-aș ruga să revenim la subiect, dacă se poate... Cynthia ne zâmbește și aruncă o privire pe clipboard. Deci, căutăm ceva simplu sau elaborat, cu mâneci sau fară, posibil cu paiete și/sau broderie și cu trenă sau fără. — Exact! Îi urmăresc privirea prin magazin. Dar nu vă faceți probleme, sunt destul de flexibilă. — Am înțeles. Cynthia se uită la notițele ei preț de câteva clipe. Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
paiete și o fustă înfoiată. Ies din cabină și mă plimb ca la paradă în fața lui Suze. — E fenomenală! zice ea. E chiar mai cool decât aia cu breteluțe. — Nu-i așa? Dar parcă îmi place mult și aia cu mânecile de dantelă... Mă uit la propria mea imagine, autocritic. Câte am încercat până acum? Păi, cu asta se fac... treizeci și cinci, spune Cynthia, uitându-se pe listă. — Și câte am notat ca posibilități? — Treizeci și două. — Pe bune? Fac ochii mari
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
cazul unei logodne scurte, să înceapă să-și caute rochie de mireasă înainte de a se logodi. — Of, Doamne. Oftez din rărunchi. Habar n-am avut că o să fie așa dificil. — Probeaz-o și pe aia din capăt, propune Suze. Aia cu mânecile evazate de șifon. Pe-aia n-ai încercat-o, nu? A, spun, uitându-mă surprinsă spre rochie. Nu. Car rochia înapoi la cabina de probă, mă extrag din fusta înfoiată și îmi pun rochia. Îmi strânge blând talia, alunecând lejer
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]