3,504 matches
-
știu nici acum de ce E. m-a invitat la ea acasă Înainte de bacalaureat. Locuia singură Într-o Încăpere mică din fundul acelei curți, unde se ridicau mai multe case ale numeroaselor ei mătuși. Totdeauna, curtea aceea mi se părea Înflorită; miresme de sezon Îmbălsămau aerul până În stradă. Trecusem adesea prin fața casei sale, numai pentru a arunca o privire spre acel cuib secret și a trage În piept miresmele grele ale curții Înflorite. Mă intrigau balcoanele pline de perdele albe. Făceam dese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
multe case ale numeroaselor ei mătuși. Totdeauna, curtea aceea mi se părea Înflorită; miresme de sezon Îmbălsămau aerul până În stradă. Trecusem adesea prin fața casei sale, numai pentru a arunca o privire spre acel cuib secret și a trage În piept miresmele grele ale curții Înflorite. Mă intrigau balcoanele pline de perdele albe. Făceam dese expediții la Olt, pentru ca, la Întoarcere, să am ocazia de a trece pe lângă gardul scund de lemn și să arunc o privire iscoditoare. Niciodată n-am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
sunt hălci desprinse din trupul nostru. (miercuri) Ieri scriam despre cuvinte și moartea noastră continuă În ele, acum nu mai regăsesc nimic din starea ce a provocat acel jet scriptural; sunt obosit, un leșin senzual Îmi Îngroașă sângele, mă lenevește. Mireasma teilor m-a amețit azi, când mă plimbam Într-un grup de colegi pe aleile de la Facultatea de Drept. Mă apucă o disperare profundă că a mai trecut un an și că, iată, nu mai este mult și sărim din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
pe șirul dinspre fereastră, eu stăteam atunci pe șirul dinspre zidul interior), se așeza alături cu naturalețe, ca și cum ar fi fost ceva foarte firesc să stea acolo la o palmă de mine, să-i simt răsuflarea ușoară, să-i respir mireasma părului negru; din când În când, genunchii ni se atingeau involuntar, câmpuri de Înaltă tensiune vibrau În aer, corporalizând identic structura sentimentelor noastre; prin acea atingere a genunchilor se realiza un dialog secret, irepetabil, prelungindu-se nevăzut de noi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
atunci văzduhul nu agita nicio frunză. Gustul ei era răcoros, nici n-ar fi putut fi altfel pentru cineva ca el, care nu ieșea din casă decât după căderea nopții. Acum o adulmeca, liniștea avea un miros anume, aducând cu mireasma florilor de gutui. Nu poți ști din ce parte vine tăcerea. Uneori se iscă din senin, ca o adiere. Alteori crește din crăpăturile pământului sau coboară, ca o funie uleioasă, din cer. Unii se tem când e prea multă tăcere
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Coltuc o privi cu o bucurie de dincolo de orice înțelegere. Ea scotoci în geantă, scoase o portocală mare, ca un glob luminos, și i-o întinse. Apoi, pricepând, i-o puse în tolbă, îl mângâie cu mănușa ce răspândea o mireasmă de izmă spălată de ploaie și se depărtă. Nu era singură, o aștepta cineva, Coltuc nu avea ochi să vadă dacă e bărbat sau femeie. Ea spuse ceva celeilalte persoane, apoi se întoarse și îi făcu semn cu mâna. Coltuc
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
primise încă, întindea brațele, cu palmele larg desfăcute. Pentru Coltuc, rămas într-o parte și simțind în gură gust de pământ amestecat cu sângele buzelor strivite de blacheurile bocancilor, lumea se străduia să se întregească. Aerul se umplu de o mireasmă vie, pe care flăcăul o recunoscu imediat. O mână moale îl prinse de umăr și îl întoarse cu fața în sus. Ea îi culese cu băgare de seamă câteva fire de iarbă uscată de pe obraz și-i scutură părul de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
convinsese că alegerea fusese cât se poate de nimerită, dat fiind că limbile înțepenite ale cadranului arătau ceasurile nouă. Apoi venea Iadeș, ținând o farfurie de tablă pe care fumegau doi tăciuni stropiți cu țuică, ai căror aburi răspândeau o mireasmă îmbietoare. Urmau Isaia și, în spate, restul credincioșilor. Marchiza își trase fusta cât putu peste genunchi și găsi un petic de dantelă îngălbenită pe care și-o puse pe cap, în chip de mironosiță. Să cântăm ! îi îndemnă Isaia. — Sik
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
și de scurtă durată. Când ia parte la recepții mondene, Catherine se simte și mai izolată. "O fată tânără este o ființă stingheră", scrie ea la 12 octombrie 1896. "E ca o floare căreia nimeni nu vrea să-i soarbă mireasma. Când se află în societate, doamnele și domnii sunt vizibil stingheriți și apăsați de îndatorirea pe care simt c-o au. Se abțin să rostească frivolități. Se controlează. Ce plictiseală pentru o fată tânără!" În concluzie, Catherine nu are cui
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
peste putință să admit, în ciuda prestigiului domniei-voastre". Tinerele fete din zilele noastre, continuă Olivier de Tréville, sunt "pline de prospețime, de candoare, de grație în simplitatea lor, asemenea unor trandafiri, care se deschid la douăzeci de ani pentru a răspândi [...] mireasma nobilului lor suflet". Ele sunt "surâzătoare, [...] cam prea cochete, poate... [...] însă fără răutate". Într-un cuvânt, conchide el, au păstrat, "maestre dragă, neatinsă neprihănirea sufletelor lor feciorelnice care este în continuare întreagă, nicidecum "semi"". Nu toți cititorii romanului Les Demi-Vierges
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
oriunde-i veselie... Cântecele sale vorbesc despre elanurile și emoțiile inimii, despre bucuriile simple ale naturii, despre fericirea "de-a sta lungit / Pe iarba verde vara" sau cea "de-a strânge-o mână-n mâna sa". Pentru el... O dulce mireasmă de respiri E floare-albastră Un ochi minunat de admiri E floare-albastră Cuvinte de nu poți să-nșiri E floare-albastră, e floare-albastră, e floare-albastră La o 'ntâlnire de te-aventurezi E floare-albastră Un cântec trist de fredonezi E floare-albastră " Toate-s
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
americancele care flirtează sunt partenere redutabile în acest joc amoros. Pe cât de ispititoare, pe atât de hotărâte. Pe cât de dulci, pe atât de neîmblânzite. Una dintre ele, Jessica, o fată cu un chip ca de păpușă, răspândind în juru-i o mireasmă de mentă și șampon, nu stă pe gânduri, atunci când naratorul devine prea întreprinzător, și îl mușcă de limbă atât de tare, încât acesta se îndepărtează de ea urlând de durere. Alta, Elisabeth, își amintește cu amărăciune de sfatul pe care
by FABIENNE CASTA-ROSAZ [Corola-publishinghouse/Science/967_a_2475]
-
pe scurt o întreagă istorie a unei nații, dar și o întreagă concepție despre adunarea poporului. Toate aceste locuri, animate la anumite ore, în special seara, creează în om o stare psihologică de comuniune și de așteptare. Plutește în aer mireasma excepționalului și fiecare e avid să o respire. Iar cînd excepționalul se produce, grandiosul restabilește ordinea lucrurilor, căci conducătorul este sus iar mulțimea jos. Cel dintîi e singur, dar vizibil pentru toți, cea de-a doua e legiune, dar invizibilă
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
ar desfășura conform previziunilor și regulilor. Un poet italian pe care Franța încă nu-l știe, compara viața cu o călătorie plină de capcane. Desigur, n-aș fi fost pe mare dacă n-aș fi iubit înfruntarea cu vânturile și mireasma ploii, dacă nu mi-ar fi plăcut nebunia trăsnnetelor ce se bat cap în cap pe cer. Mă simt viu doar atunci când trebuie să mă lupt cu stihiile naturii ce-ar vrea să împiedice înaintarea corăbiei mele. Eu însumi am
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea!”. Μ Cu cât trăim mai intens un sentiment, cu atât acesta ne va caracteriza mai mult: pentru că un astfel de sentiment, deși poate prea impetuos pe moment, va avea totuși mireasma proaspătă a unui suflet Însetat de cunoaștere. Μ Orgoliosul nu poate fi cu adevărat Înțelept, deoarece Înțelept pe deplin este doar acela care știe să-și folosească Înțelepciunea atât cât trebuie. Μ De fapt, Îi iubim pe artiști nu numai
[Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
stare genuină în care nu-și fac loc încă vicisitudinile actului de cunoaștere. Ea uzează de logică, însă numai în treacăt, ca și cum și-ar trece degetele pe corzile unei harfe. Lirismul Anei Blandiana este, dacă se poate spune astfel, o mireasmă a logicii, esență rar întâlnită în creația poetică, despre care se crede că se caracterizează exclusiv prin iraționalitate, revelație, vizionarism"98. Totuși, "literatura Anei Blandiana este, însă, mai presus de orice, o revanșă a verbului și a sensului, itinerariul unei
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
am întins cu fața la cer în iarba uscată,/ Goală de gânduri și de dorințe, fără cuvânt,/ Numai miros, numai auz, numai privire,/ Și-am așteptat să treacă după amiaza./ Lungi ore întregi în care n-am fost decât trup/ Uitat în mireasma adâncă, asemenea fructului/ fericit că vremea îl coace trecând/ Și-l face dulce și bun putrezirii./ Tăcere-ntreruptă doar de foșnetul aspru al frunzei/ aproape lemnoase de nuc, plutind nesfârșit,/ În timp ce pe cer constelații mișcătoare de păsări/ Sunt înlocuite de stele
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
un alt fel de interioritate, în care dominantă este puterea imagistică a sugestiei: "Cine-a numit/ Auriu/ Această culoare/ A extazului frunzelor,/ Această triumfătoare/ Țară a nimănui/ Dintre viață și moarte,/ Această beatitudine/ Învăluind în vegetala-i lumină/ pământul,/ Cu mireasmă de fructe/ Dezgolite pe crengi/ În virginală/ Și grea impudoare?// Cine-a îndrăznit/ Să dea un cuvânt/ Celei mai limpezi/ Și-adânci nemuriri/ Spre care curgem,/ Nedemne de atâta speranță,/ Cu toții,/ Printre ciorchini înțelepți/ Și zănatice ramuri subțiri?/ Tăceți!/ Tăceți
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
reprezintă astăzi o figură Încă tulbure În cîmpul literaturii, dar care, probabil, este figura viitorului: după teoreticianul literar ale cărui presupoziții sînt acum discreditate de observațiile epistemomlogice referitoare la sfîrșitul literaturii, după istoricul literar ale cărui alegații se evaporă În mireasma sfîrșitului istoriei ca dialectică spirituală escatologică, Compagnon se vede pus În situația de a-și putea asuma un singur rol: acela de arheolog al ideii de literatură: nu istoric, pentru că nu doar cel care consemnează ce s-a spus despre
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Marcel Breslașu și Gheorghe Tomozei în sensul că parafrazează în șapte cânturi "Cântarea cântărilor" după versiunea lui Gala Galaction 1. Același univers vegetal este chemat să umple poezia de senzualitate: ierburile sunt mătăsoase și alintă iubita, lumina se umple de mireasmă, șesurile dansează și cântă. De fapt desprindem chipul iubitei din reacția naturii în contact cu frumusețea ei: "Frumoasa mea peste puteri frumoasă/ ce drag mi-e glasul tău, plutind pe văi." Radu Cârneci ne plimbă prin biblie, prin lumea anticilor
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
moartă sau detalii ale naturii, o lume care sub vraja cuvintelor devine miraculoasă: "Fii fericit, căci ochii tăi văzură Gutuie, Mărul, Para de dogoare, Cu atelierul lui Brâncuși cel Mare". Toamne colorate și lungi, un paradis cu flori grele de miresme își fac loc în poeme: În toamna asta nimeni nu mai moare." Mircea Ivănescu "Versuri", E. P. L., 1968; "Poeme", 1970; "Poezii", Editura Cartea Românească, 1970; "Alte versuri", Editura Eminescu, 1972; "Alte poeme", editura Albatros, 1973; "Poem", Editura Eminescu, 1973; "Amintiri
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
sunt niște întrupări alegorice ale existenței: astfel văzutele se micșorează, din sunete ceva rămâne în urechi, multul și nimicul devin egale, umbre sunt și vocile, o umbră pare tăcerea, spaimele sunt date de umbră, ceea ce rămâne întreg și palpabil este mireasma drumului. Cu volumul "Discurs împotriva metodei" (1971) și mai ales cu "Poemele mecanice" (1973), trece sub semnul formulelor și căutărilor lui Nichita Stănescu din "Laus Ptolemaei" și "Necuvintele". "Discurs împotriva metodei" nu are un subtext polemic, așa cum ne-am aștepta
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
gânditoare", E. P. L. 1967, "De dragoste de țară", Editura Tineretului, 1967; "Poezii", E. P. L., 1968; "Noblețe de stirpe", Editura Tineretului, 1968; "Spațiile somnului", E. P. L., 1969; "Nostalgica tiradă", E. P. L.,1970; "Cântece de strună", Editura Militară,1971; "Poezii", 1973; "Miază-noaptea miresmelor", Editura Cartea Românească., 1973; "Zenit de anotimpuri", Editura Eminescu, 1974; "Sărbătorile omului", Editura Minerva, 1975. Gr. Hagiu debutează în 1962 cu volumul "Autoportret în august" și, până în 1975, publică încă douăsprezece volume, fără să ne dea însă sentimentul că poezia
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Ion Rahoveanu apar cu zece ani mai târziu, când se spune că poezia a căpătat conștiință de sine, ele rămân simple versificări pe marginea temelor. "Domnul Cuza" este un poem în care Traian Iancu declară fără nici un fel de transfigurare: "Mireasma-i trandafir de la Moldova/ Iar cornu-nsuflețit, măreț, e Cuza/ Ce spre-nviere ți-a fost călăuza/ Iubirii ce-a aprins-o slova." George Dan surprinde, în "Mater nostra", prin sensibilitățile sale contemplative, descriind ochiul și lumina rotundă a "Daciei libere
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cuib de ceară, scorburi de miere milenară vin și învăluie lumea de aici. Graiul este cel al patriei, poetul se întoarce spre "Cerurile mume", spre vechea vatră, spre truda piramidelor. Și în acest context el, poetul, rămâne "floare fără chip", mireasmă devoratoare, de aceea " Cine se pleacă-n zarea mea/ Rămâne iar bolnav de moarte/ Un foșnet uriaș de crini/ Venind spre munte de departe". ("Imn"). În concluzie, poetul creează acel imn de slavă și bucurie, o lumină "orbitoare" care ne
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]